22/12/2025
Prin implicarea Organizației de Femei la nivel local, alături de Organizația AUR Alba Iulia și cu sprijinul Organizației de Femei AUR și al tinerilor voluntari, a fost desfășurată o nouă etapă a acțiunii caritabile „Aura Crăciunului”. 🌟💫🎄
Această inițiativă a avut ca scop sprijinirea familiilor aflate în nevoie, oferindu-le nu doar ajutoare, ci și un semn de grijă și apropiere umană. Prin munca voluntarilor, mesajul transmis a fost unul de solidaritate și implicare activă în viața comunității. „Aura Crăciunului” reflectă dorința de a fi alături de cei vulnerabili și de a aduce puțină lumină și speranță în pragul sărbătorilor de iarnă.🤍
19/09/2025
✨Un nou început pentru Organizația de Femei AUR Alba Iulia ✨
Astăzi am avut bucuria de a desfășura prima întâlnire oficială a Organizației de Femei AUR din municipiul Alba Iulia – un pas important în construirea unei echipe solide și implicate la nivel local.
Această întâlnire a reprezentat un moment de reflecție, entuziasm și angajament față de valorile care ne unesc: credința, familia, identitatea națională și spiritul civic.
Am discutat împreună direcțiile de dezvoltare ale organizației, modalitățile prin care femeile pot avea un rol activ în viața politică și comunitară, precum și inițiativele viitoare pe care dorim să le punem în practică pentru a susține misiunea noastră.
Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi astăzi – împreună punem bazele unui viitor construit pe implicare, solidaritate și respect pentru valorile românești. 🇷🇴