14/10/2026
🍂🌽 Sărbătoarea Recoltei la Centrul de Pedagogie Curativă Simeria 🌽🍂
„Toamnă mândră, harnică și de toate darnică” – acesta a fost gândul care ne-a însoțit în cadrul Sărbătorii Recoltei, o zi plină de culoare, tradiție, bucurie și voie bună, desfășurată la Centrul de Pedagogie Curativă Simeria .
Toamna ne-a fost gazdă bună, iar copiii au descoperit, prin activități practice și experiențe autentice, frumusețea tradițiilor românești și bucuria lucrului făcut împreună. 🍁
🌽 La atelierul de smicurat porumb, copiii au descoperit munca de odinioară și importanța roadelor strânse cu grijă.
🍇 La atelierul de făcut must, au avut ocazia să participe la un adevărat ritual al toamnei și să se bucure de gustul dulce al strugurilor.
🥒 Murăturile au adus în prim-plan tradițiile gospodărești, iar cei mici au putut observa și participa la pregătirea lor.
🥧 Mirosul îmbietor al plăcintelor a completat atmosfera de sărbătoare, iar dovlecii copți ne-au amintit de gusturile simple și autentice ale toamnei.
🔥 Un moment aparte a fost atelierul de mămăligă la ceaun, unde copiii au putut observa cm se pregătește mămăliga după tradiție și chiar au avut ocazia să încerce să o prepare.
🍽️ La final, masa tradițională țărănească ne-a adunat pe toți în jurul bucatelor pregătite cu drag, într-o atmosferă de familie, recunoștință și comuniune.
Sărbătoarea Recoltei a fost mai mult decât o serie de activități – a fost o lecție vie despre tradiție, muncă, răbdare, colaborare și bucuria de a dărui. ❤️
Mulțumim tuturor celor care s-au implicat și au contribuit la această zi specială! Împreună, transformăm fiecare experiență într-o oportunitate de învățare, descoperire și bucurie pentru copiii noștri. 🌻
Toamnă mândră, harnică și de toate darnică! 🍂🌽❤️