AJPIS GORJ

Website

AJPIS GORJ Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from AJPIS GORJ, Government Organization, Aleea Smirdan Bl. 16, Târgu Jiu.

27/10/2026

📢 INFORMAȚII IMPORTANTE PRIVIND AJUTORUL PENTRU ÎNCĂLZIREA LOCUINȚEI ȘI SUPLIMENTUL PENTRU ENERGIE – SEZONUL RECE 2026–2027

🏠 Începând cu luna octombrie 2026, persoanele și familiile care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pot depune cereri pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie.

❄️ Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă pentru perioada 1 noiembrie 2026 – 31 martie 2027, în funcție de veniturile realizate, sistemul de încălzire utilizat și îndeplinirea condițiilor legale.

⚡ Suplimentul pentru energie se acordă lunar, pe tot parcursul anului, în funcție de sursa de energie utilizată:
▪️ 30 lei/lună – energie electrică;
▪️ 10 lei/lună – gaze naturale;
▪️ 10 lei/lună – energie termică;
▪️ 20 lei/lună – combustibili solizi și/sau petrolieri.

În cazul în care energia electrică este singura sursă de energie utilizată, suplimentul este de 70 lei/lună.

👨‍👩‍👧‍👦 Condiții de venit:
▪️ maximum 1.386 lei venit net lunar pentru fiecare membru de familie;
▪️ maximum 2.053 lei venit net lunar pentru persoana singură.

📄 Cererea și declarația pe propria răspundere se depun la primăria localității în care se află locuința solicitantului. Acordarea sprijinului este condiționată și de respectarea celorlalte prevederi legale, inclusiv cele referitoare la bunurile deținute.

📌 Persoanele interesate sunt încurajate să se adreseze primăriei pentru informații privind documentele necesare și procedura de depunere a cererilor.

🤝 Sprijinul acordat persoanelor vulnerabile contribuie la acoperirea costurilor cu încălzirea locuinței și energia necesară traiului zilnic.

21/10/2026

COMUNICAT DE PRESĂ
septembrie 2026: Inspectorii sociali au efectuat 23 misiuni de inspecție

În luna septembrie 2026, inspectorii sociali ai Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Gorj (A.J.P.I.S. Gorj) au desfășurat un număr de 23 misiuni de inspecție socială.
Misiunile de control au vizat domeniul serviciilor sociale (15 controale), domeniul beneficiilor de asistență socială (4 controale) și domeniul protecției și promovării drepturilor persoanelor cu handicap (4 controale).
Acțiunile de control în domeniul serviciilor sociale au avut ca obiectiv verificarea respectării standardelor minime de calitate obligatorii pentru funcționarea serviciilor sociale care dețin licență de funcționare, evaluarea în vederea acreditării ca furnizor de servicii sociale, respectiv monitorizarea săptămânală a beneficiarilor relocați în regim de urgență din județul Bihor într-un serviciu social licențiat din județul Gorj.

Au fost verificate în teren: 13 servicii sociale licențiate verificate în activitatea de monitorizare anuală a serviciilor sociale, o entitate verificată în vederea obținerii acreditării ca furnizor de servicii sociale și o entitate verificată în vederea monitorizării beneficiarilor relocați în regim de urgență din județul Bihor într-un serviciu social licențiat din județul Gorj.
Pe parcursul misiunilor de inspecție din domeniul serviciilor sociale s-au identificat o serie de deficiențe, printre care cele mai des întâlnite au fost:
nu a fost elaborat și aprobat Regulamentul de organizare și funcționare al serviciului social, în conformitate cu modelul cadru prevăzut de H.G. nr. 268/2026 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale;
nu se asigură personalul de specialitate pentru desfășurarea activității de asistență socială (asistent social);
nu au fost completate fișele de evaluare/reevaluare, planurile de îngrijire și asistență/planurile de intervenție, fișele de monitorizare servicii ale beneficiarilor cu respectarea condițiilor standardului aplicabil.

Acțiunea de control în domeniul beneficiilor de asistență socială a avut ca obiectiv verificarea respectării prevederilor legale în ceea ce privește acordarea venitului minim de incluziune (VMI), precum și încadrarea în muncă a asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav.

Pe parcursul misiunilor de inspecție din domeniul beneficiilor de asistență socială s-au identificat o serie de deficiențe, ca de exemplu:
titularul dreptului de venit minim de incluziune nu și-a respectat obligația de a depune la primărie, în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data la care a intervenit modificarea, o declarație pe propria răspundere privind modificările intervenite cu privire la veniturile realizate;
nu s-a asigurat continuitatea drepturilor prevăzute de lege pentru persoana cu handicap grav, în absența unui înlocuitor al asistentului personal sau a găzduirii într-un centru de tip respiro.

Acțiunea de control în domeniul protecției și promovării drepturilor persoanelor cu handicap a avut ca obiectiv verificarea respectării prevederilor legale în ceea ce privește accesibilizarea mediului fizic, informațional și comunicațional pentru accesul unei persoane cu dizabilități.
Pe parcursul misiunilor de inspecție din domeniul protecției și promovării drepturilor persoanelor cu handicap s-au identificat o serie de deficiențe, printre care cele mai des întâlnite au fost:
rampa de acces în clădire nu este prevăzută cu mână curentă;
nu există un vestiar adaptat și dușuri accesibile persoanelor cu dizabilitati;
nu există un grup sanitar adaptat și echipat corespunzător pentru persoanele cu dizabilități;
nu se asigură un interpret mimico-gestual pentru persoanele cu deficiențe de auz/surdo-cecitate;
nu se asigură afișarea informațiilor într-un format accesibil persoanelor cu dizabilități auditive, vizuale și mintale.
În urma tuturor acestor controale, s-au dispus 23 de măsuri de remediere, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, iar valoarea totală a amenzilor a fost de 2.000 lei.

Modul de implementare a măsurilor dispuse în urma misiunilor de inspecție va fi monitorizat de către inspectorii sociali, la termenele stabilite.

📌Promovarea politicilor sociale eficiente pentru persoanele vârstnice, prioritate pentru Agenția Națională pentru Plăți ...
21/10/2026

📌Promovarea politicilor sociale eficiente pentru persoanele vârstnice, prioritate pentru Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială

Directorul general al Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), doamna Daniela Moroșanu, a participat miercuri, 21 octombrie 2026, la cea de-a treia sesiune de schimb de experiență organizată în cadrul proiectului european CAPABLE, desfășurată la sediul Consiliului Județean Vaslui. Evenimentul a reunit reprezentanți ai instituțiilor publice, specialiști în domeniul asistenței sociale și parteneri europeni, pentru a analiza provocările și soluțiile privind îngrijirea persoanelor vârstnice.

În cadrul sesiunii dedicate politicilor sociale, doamna Director General a susținut o prezentare cu tema „Politici sociale eficiente pentru persoanele în vârstă”, un subiect de actualitate în contextul îmbătrânirii populației și al necesității dezvoltării unor servicii sociale accesibile, adaptate nevoilor beneficiarilor. În intervenția sa, doamna Daniela Moroșanu a prezentat și proiectul SCI 2000 - „Furnizarea de servicii integrate în comunitățile rurale – facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate”, care urmărește îmbunătățirea accesului la servicii esențiale pentru persoanele vulnerabile din mediul rural, inclusiv pentru vârstnici.

Agenda evenimentului a inclus dezbateri privind finanțarea serviciilor sociale, acreditarea furnizorilor și licențierea serviciilor sociale, recrutarea și formarea îngrijitorilor la domiciliu, precum și dezvoltarea unor sisteme integrate de îngrijire pe termen lung. Totodată, participanții au avut oportunitatea de a cunoaște exemple de bune practici și inițiative locale dedicate îmbunătățirii calității vieții persoanelor vârstnice.

O componentă importantă a întâlnirii a fost schimbul de experiență la nivel european, prin prezentarea unor modele și soluții privind costurile serviciilor de îngrijire și impactul acestora asupra administrațiilor publice și familiilor. Reprezentanții partenerilor internaționali au adus în discuție experiențele din Italia și Germania, precum și exemple de finanțare și organizare a serviciilor sociale la nivel local.

Participarea ANPIS și AJPIS Vaslui la acest eveniment reflectă importanța acordată dialogului și cooperării internaționale, cu scopul identificării unor soluții eficiente pentru dezvoltarea politicilor sociale. Prin implicarea în astfel de inițiative, ANPIS prin agențiile teritoriale, confirmă angajamentul de a contribui la îmbunătățirea calității serviciilor sociale și la promovarea unor măsuri de sprijin adaptate nevoilor persoanelor vulnerabile, inclusiv ale populației vârstnice.

📌 ANPIS – Septembrie 2026: 884 de misiuni de inspecție socială și 798 de măsuri pentru remedierea deficiențelor constata...
15/10/2026

📌 ANPIS – Septembrie 2026: 884 de misiuni de inspecție socială și 798 de măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate

În luna septembrie 2026, inspectorii sociali din cadrul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) și ai agențiilor teritoriale au desfășurat, la nivel național, 884 de misiuni de control, evaluare și monitorizare a serviciilor sociale.

O componentă importantă a activității a vizat campania națională privind verificarea respectării drepturilor prevăzute la art. 129 alin. (1)–(3) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru copiii și tinerii beneficiari ai unei măsuri de protecție specială.

Totodată, a fost verificată respectarea standardelor minime de calitate în serviciile sociale, aplicarea legislației privind beneficiile și serviciile sociale, precum și asigurarea accesibilității pentru persoanele cu dizabilități.

În urma acestor controale, inspectorii sociali au dispus 798 de măsuri de remediere și au aplicat 45 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 463.500 lei. De asemenea, pentru cinci servicii sociale au fost formulate propuneri de retragere a licențelor de funcționare provizorii.

Principalele categorii de deficiențe constatate
Acțiunile de control au evidențiat deficiențe privind respectarea drepturilor beneficiarilor, documentarea activităților și a serviciilor furnizate, organizarea și funcționarea centrelor rezidențiale, precum și asigurarea resurselor necesare furnizării unor servicii sociale de calitate.

Organizarea și funcționarea serviciilor sociale
-neactualizarea planurilor de urgență și a anexelor acestora în raport cu situația beneficiarilor, contractele de servicii sociale și planurile de îngrijire și asistență revizuite;
-nerespectarea capacității serviciului social;
-neactualizarea regulamentului de organizare și funcționare al centrului în conformitate cu prevederile legale aplicabile;
-lipsa unui flux procedural clar și documentat pentru stabilirea necesarului, achiziția, distribuirea și evidența produselor destinate beneficiarilor.

Respectarea drepturilor materiale și financiare ale copiilor și tinerilor
-nestabilirea, prin hotărâri ale consiliilor județene, a necesarului anual de îmbrăcăminte, încălțăminte, materiale igienico-sanitare, rechizite și manuale, jucării, transport și materiale cultural-sportive, precum și a standardului de cost pentru anul 2026, după caz, potrivit legislației aplicabile;
-neasigurarea integrală a drepturilor materiale ale beneficiarilor, potrivit art. 129 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 și baremelor prevăzute de H.G. nr. 838/2022;
-lipsa documentelor justificative privind achiziția și distribuirea produselor, inclusiv a dovezilor de primire de către beneficiari, precum și a evidențelor individualizate care să permită verificarea cheltuielilor și a sumelor acordate pentru nevoi personale;
-neimplicarea copiilor și tinerilor, în funcție de vârstă și gradul de maturitate, în alegerea îmbrăcămintei, încălțămintei, rechizitelor și a altor produse necesare;
-lipsa unor prevederi procedurale suficiente privind justificarea cheltuielilor efectuate în interesul copilului și gestionarea veniturilor personale ale beneficiarilor.

Asigurarea documentației privind beneficiarii și evidența serviciilor acordate
-dosare incomplete, prin lipsa unor documente și instrumente de lucru prevăzute de standardele minime de calitate aplicabile;
-contracte de furnizare a serviciilor sociale nerevizuite sau neactualizate în conformitate cu modelul-cadru în vigoare;
-rapoarte trimestriale care nu reflectă complet și detaliat produsele distribuite beneficiarilor, inclusiv îmbrăcămintea, încălțămintea, materialele de igienă, rechizitele și echipamentele necesare școlarizării;
-registre de evidență a ieșirilor beneficiarilor completate necorespunzător, fără informații suficiente privind modalitatea de transport și condițiile în care aceștia au părăsit centrul;
-fișe de monitorizare care nu detaliază corespunzător activitățile de recuperare și reabilitare psihică, precum și serviciile destinate integrării sau reintegrării sociale.

Asigurarea și pregătirea personalului
-neasigurarea schemei zilnice de personal și a personalului de specialitate necesar, în raport cu numărul beneficiarilor și gradul de dependență al acestora;
-organizarea și consemnarea necorespunzătoare a instruirilor și a activităților de perfecționare continuă a personalului.

Deficiențele menționate au fost raportate la prevederile legale și la standardele minime de calitate aplicabile fiecărui tip de serviciu social, inclusiv la dispozițiile legislației incidente.

ANPIS subliniază rolul esențial al inspecției sociale în protejarea drepturilor persoanelor vulnerabile și în creșterea calității serviciilor sociale. Instituția va continua acțiunile de control și monitorizare la nivel național, urmărind remedierea deficiențelor în termenele stabilite prin documentele de control, prevenirea apariției unor neconformități similare și sprijinirea furnizorilor în aplicarea corectă a standardelor de calitate.

14/10/2026

📌In atenția beneficiarilor nostri:

➡️️Sumele aferente lunii septembrie 2026, reprezentând:

- bugetul personal complementar;
- indemnizația de handicap;
- indemnizația de însoțitori pentru nevăzători,

au fost decontate si azi 14.10.2026 beneficiarii noștri vor avea banii în conturi.

O zi frumoasă vă dorește echipa Agentiei Judetene pentru Plăti si Inspecție Sociala Gorj!

𝗣𝗿𝗶𝗺𝗮 𝘀𝗲𝘀𝗶𝘂𝗻𝗲 𝗿𝗲𝗴𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹𝗮̆ 𝗱𝗲 𝗶𝗻𝘀𝘁𝗿𝘂𝗶𝗿𝗲 𝗱𝗲𝗱𝗶𝗰𝗮𝘁𝗮̆ 𝗺𝗲𝗺𝗯𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗨𝗝𝗦𝗦, 𝗶̂𝗻 𝗰𝗮𝗱𝗿𝘂𝗹 𝗽𝗿𝗼𝗶𝗲𝗰𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗦𝗖𝗜 𝟮𝟬𝟬𝟬Prima sesiune regională d...
14/10/2026

𝗣𝗿𝗶𝗺𝗮 𝘀𝗲𝘀𝗶𝘂𝗻𝗲 𝗿𝗲𝗴𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹𝗮̆ 𝗱𝗲 𝗶𝗻𝘀𝘁𝗿𝘂𝗶𝗿𝗲 𝗱𝗲𝗱𝗶𝗰𝗮𝘁𝗮̆ 𝗺𝗲𝗺𝗯𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗨𝗝𝗦𝗦, 𝗶̂𝗻 𝗰𝗮𝗱𝗿𝘂𝗹 𝗽𝗿𝗼𝗶𝗲𝗰𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗦𝗖𝗜 𝟮𝟬𝟬𝟬

Prima sesiune regională de instruire dedicată membrilor Unităților Județene de Suport și Supervizare (UJSS) din Regiunea Sud a avut loc în perioada 5–7 octombrie 2026, la Constanța. Activitatea face parte din proiectul SCI2000 „Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale” și urmărește pregătirea specialiștilor care oferă sprijin și îndrumare echipelor comunitare integrate (ECI).
Pe parcursul celor trei zile, participanții au fost instruiți cu privire la atribuțiile UJSS, coordonarea și supervizarea echipelor din comunitățile rurale din proiect, precum și utilizarea instrumentelor și procedurilor necesare desfășurării activității. Programul de formare a urmărit dezvoltarea competențelor practice ale membrilor UJSS, astfel încât aceștia să poată răspunde situațiilor întâlnite în activitatea de sprijinire a echipelor din teren.
Echipele comunitare integrate reunesc profesioniști din domeniile asistenței sociale, sănătății și educației, care lucrează împreună pentru a identifica nevoile persoanelor vulnerabile din mediul rural și pentru a facilita accesul acestora la servicii de bază. Prin activitatea UJSS, aceste echipe beneficiază de sprijin metodologic, coordonare și supervizare în desfășurarea intervențiilor la nivel local, în 2000 de comunități rurale.
Sesiunea de la Constanța, organizată cu sprijinul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, deschide seria instruirilor regionale organizate în cadrul activității de constituire și funcționare a unităților județene de suport și supervizare (UJSS).
Activitățile se desfășoară în cadrul proiectului „Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale – facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate”, cod SMIS 339395, finanțat prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027 (PoIDS).
Proiectul reunește eforturile Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii - România, Ministerul Educației - România și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială-ANPIS, cu sprijinul Băncii Mondiale în calitate de furnizor de asistență și expertiză tehnică.

📌Ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie continuă în sezonul rece 2026–2027📄Persoanele aflate...
13/10/2026

📌Ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie continuă în sezonul rece 2026–2027

📄Persoanele aflate în situații vulnerabile pot depune cereri pentru a beneficia de ajutorul pentru încălzirea locuinței și de suplimentul pentru energie. Ajutorul pentru încălzire se acordă pe durata sezonului rece, respectiv în perioada 1 noiembrie 2026 – 31 martie 2027, în timp ce suplimentul pentru energie se acordă pe tot parcursul anului.
ℹ️Ajutorul pentru încălzirea locuinței aferent sezonului rece 2026–2027, precum și suplimentul pentru energie pot fi solicitate începând cu luna octombrie, în conformitate cu prevederile Legii nr. 226/2021 privind măsurile de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie și a Normelor metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin H.G. nr. 1154/2022, pentru sezonul 2026-2027.
Consumatorii vulnerabili pot beneficia de:
• ajutor pentru încălzire, care acoperă integral sau parțial costurile pentru încălzirea locuinței în perioada 1 noiembrie 2026 – 31 martie 2027;
• supliment pentru energie, asigurat lunar, pe tot parcursul anului.
📍Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă consumatorilor vulnerabili care utilizează energie termică furnizată în sistem centralizat, energie electrică, gaze naturale sau combustibili solizi și/sau petrolieri, pentru perioada 1 noiembrie 2026 – 31 martie 2027. Sprijinul se acordă pentru un singur sistem de încălzire, respectiv cel principal utilizat pentru încălzirea locuinței.
📍Suplimentul pentru energie se acordă lunar, pe tot parcursul anului, inclusiv în perioada sezonului rece, în cuantum fix, în funcție de sursa de energie utilizată, după cm urmează:
• 30 lei/lună pentru consumul de energie electrică, prin compensare în factură;
• 10 lei/lună pentru consumul de gaze naturale, prin compensare în factură;
• 10 lei/lună pentru consumul de energie termică, prin compensare în factură;
• 20 lei/lună pentru consumul de combustibili solizi și/sau petrolieri, acordat titularului.

În cazul în care energia electrică este singura sursă de energie utilizată, suplimentul pentru energie este în cuantum de 70 lei/lună.

📄Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă în baza dispoziției primarului și se adresează familiilor sau persoanelor singure care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege și care nu dețin bunurile sau proprietățile care exclud acordarea sprijinului. Venitul mediu net lunar trebuie să fie de cel mult 1.386 lei/persoană în cazul familiilor și până în 2.053 lei în cazul persoanei singure.

🏣Ca și în anii anteriori, cererea - declarație pe propria răspundere se completează și se depune la primăria localității pe raza căreia se află locuința solicitantului. Formularele pot fi obținute de la sediul autorității publice sau de pe site-urile agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială, respectiv al Agenției pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București.

💰Plata ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie este efectuată de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin intermediul agențiilor teritoriale, astfel:
• pentru energia termică în sistem centralizat, gazele naturale și energia electrică, sprijinul se decontează lunar furnizorului și se scade din valoarea facturii;
• pentru combustibili solizi și/sau petrolieri, suma aferentă întregului sezon rece sau lunilor rămase din sezon, în funcție de momentul depunerii cererii, se acordă integral, într-o singură tranșă, în luna decembrie.

🏢Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială încurajează persoanele și familiile care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege să depună cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie.

📌Calendarul plăților pentru beneficiile de asistență socialăAgenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS),...
06/10/2026

📌Calendarul plăților pentru beneficiile de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin agențiile teritoriale, efectuează în luna octombrie plata beneficiilor de asistență socială aferente drepturilor pentru luna septembrie 2026.
Plata beneficiilor de asistență socială se va realiza potrivit calendarului de mai jos, diferențiat în funcție de tipul beneficiului și modalitatea de plată:

Alocația de stat pentru copii
• 8 octombrie – plata în cont bancar;
• începând cu 10 octombrie – plata prin mandat poștal.
Indemnizația pentru creșterea copilului
• 8 octombrie – plata în cont bancar;
• începând cu 10 octombrie – plata prin mandat poștal.
Stimulentul de inserție
• 8 octombrie – plata în cont bancar;
• începând cu 10 octombrie – plata prin mandat poștal.
Drepturile persoanelor cu dizabilități
• 14 octombrie – plata în cont bancar;
• începând cu 18 octombrie – plata prin mandat poștal.
Alocația de plasament
• 20 octombrie – plata în cont bancar;
• începând cu 20 octombrie – plata prin mandat poștal.
Alocația lunară de hrană pentru persoanele cu HIV/SIDA
• 20 octombrie – plata în cont bancar;
• începând cu 20 octombrie – plata prin mandat poștal.
Indemnizația lunară de hrană pentru bolnavii de TBC
• 20 octombrie – plata în cont bancar;
• începând cu 20 octombrie – plata prin mandat poștal.
Ajutor pentru familia cu copii (VMI)
• 20 octombrie – plata în cont bancar;
• începând cu 20 octombrie – plata prin mandat poștal.
Ajutorul de incluziune (VMI)
• 20 octombrie – plata în cont bancar;
• începând cu 20 octombrie – plata prin mandat poștal.

La nivel național, ANPIS, prin structurile sale teritoriale, asigură plata lunară a beneficiilor de asistență socială pentru aproape 7 milioane de persoane aflate în situații de vulnerabilitate sau expuse riscului de excluziune socială, familii, persoane vârstnice și copii.

📣 1 Octombrie | Ziua Internațională a Persoanelor VârstniceO societate care privește spre viitor este o societate care î...
01/10/2026

📣 1 Octombrie | Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice

O societate care privește spre viitor este o societate care își respectă trecutul.

De Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, celebrăm oamenii ale căror experiențe, valori și povești contribuie la identitatea comunităților noastre.

Respectul pentru persoanele vârstnice, protejarea demnității acestora și sprijinirea participării lor active la viața societății sunt repere importante pentru o comunitate solidară și incluzivă.

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială transmite tuturor persoanelor vârstnice un sincer „La mulți ani!”

📌Drepturile de asistență socială pentru luna august 2026, plătite în septembrie🏢Agenția Națională pentru Plăți și Inspec...
29/09/2026

📌Drepturile de asistență socială pentru luna august 2026, plătite în septembrie

🏢Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, prin agențiile teritoriale, a virat fondurile necesare pentru plata beneficiilor de asistență socială aferente lunii august 2026, după cm urmează:

🔘Alocație de stat pentru copii:
Număr beneficiari - 3.385.783; Suma plătită (lei)-1.139.299.787
🔘Indemnizație pentru creșterea copilului:
Număr beneficiari - 145.131; Suma plătită (lei)- 577.323.177
🔘Stimulent de inserție pentru creșterea copilului:
Număr beneficiari - 69.738; Suma plătită (lei)- 53.128.518
🔘Indemnizația de hrană (Legea nr. 584/2002):
Număr beneficiari - 13.906; Suma plătită (lei)- 14.225.838
🔘Alocație de plasament copii:
Număr beneficiari - 27.205; Suma plătită (lei)- 35.546.574
🔘Indemnizația lunară acordată persoanei cu handicap grav:
Număr beneficiari - 357.357; Suma plătită (lei)- 189.041.853
🔘Indemnizația lunară acordată persoanei cu handicap accentuat:
Număr beneficiari - 392.630; Suma plătită (lei)- 137.420.500
🔘Bugetul personal complementar lunar pentru adultul cu handicap grav:
Număr beneficiari - 357.357; Suma plătită (lei)- 71.114.043
🔘Bugetul personal complementar lunar pentru adultul cu handicap accentuat:
Număr beneficiari- 392.630; Suma plătită (lei)- 57.323.980
🔘Bugetul personal complementar lunar pentru adultul cu handicap mediu:
Număr beneficiari- 94.589; Suma plătită (lei)- 7.567.120
🔘Bugetul personal complementar lunar pentru familia sau reprezentantul legal al copilului cu handicap grav:
Număr beneficiari- 55.468; Suma plătită (lei)- 30.396.464
🔘Bugetul personal complementar lunar pentru familia sau reprezentantul legal al copilului cu handicap accentuat:
Număr beneficiari- 11.156; Suma plătită (lei)- 4.428.932
🔘Bugetul personal complementar lunar pentru familia sau reprezentantul legal al copilului cu handicap mediu:
Număr beneficiari -16.651; Suma plătită (lei)- 3.313.549
🔘Alocația lunară de hrană pentru copii (legea nr.448/2006):
Număr beneficiari -129; Suma plătită (lei)- 131.703
🔘Indemnizația pentru însoțitor persoană cu handicap vizual grav:
Număr beneficiari -32.992; Suma plătită (lei)- 89.045.408
🔘Indemnizaţia lunară de hrană cuvenită persoanelor diagnosticate cu tuberculoză, tratate în ambulatoriu:
Număr beneficiari- 3.729; Suma plătită (lei)- 3.418.173
🔘Venit minim de incluziune:
Număr beneficiari- 257.420; Suma plătită (lei)- 189.807.257

ℹ️Peste 7 milioane de persoane/familii primesc sprijin prin Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, care, prin activitățile de administrare, plată și control al fondurilor destinate asistenței sociale, asigură acordarea drepturilor și a sprijinului financiar conform calendarului de plată stabilit.

Address

Aleea Smirdan Bl. 16
Târgu Jiu
210153

Opening Hours

Monday 09:00 - 16:30
Tuesday 09:00 - 16:30
Wednesday 09:00 - 16:30
Thursday 09:00 - 16:30
Friday 09:00 - 14:00

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when AJPIS GORJ posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share