05/06/2026
⚡️Partidul Liberal cere anchetarea declarațiilor lui Igor Dodon de la Sankt Petersburg
Reacția liberalilor vine după ce Dodon a pledat, în cadrul forumului, pentru renunțarea la sancțiunile împotriva Rusiei, reluarea negocierilor cu Gazprom, revenirea Republicii Moldova în platformele CSI și UEEA, precum și pentru deschiderea curselor aeriene directe Chișinău–Moscova.
👉Detalii AICI:
https://www.independent.md/partidul-liberal-cere-anchetarea-declaratiilor-lui-igor-dodon-de-la-sankt-petersburg/
✅ Pentru cele mai actuale știri, abonează-te la canalul nostru de Telegram - https://t.me/IndependentMoldova
05/06/2026
Declarația Partidului Liberal: Dodon și falimentul logicii imperiale
Partidul Liberal condamnă comportamentul servil, anti-național și profund nociv al liderului socialist Igor Dodon, manifestat la Forumul Economic de la Sankt Petersburg (SPIEF 2026). Prezența sa alături de alți slugoi ai Kremlinului de la Chișinău și declarațiile de vasalitate oferite propagandei rusești reprezintă o sfidare directă la adresa suveranității, securității și parcursului european al Republicii Moldova.
În timp ce lumea civilizată izolează Federația Rusă pentru crimele de război, Dodon se prezintă la curtea agresorului pentru a cerși favoruri politice, promovând idei care ar condamna Republica Moldova la izolare internațională.
Minciunile lui Dodon:
Dodon susține că reluarea zborurilor directe cu Moscova ar transforma Chișinăul într-un „hub de tranzit” pentru Europa de Est. Această afirmație ignoră realitatea geografică: Republica Moldova nu are graniță comună cu Rusia, spațiul aerian ucrainean este în război, iar cel al României și al statelor UE/NATO este închis avioanelor rusești. Promisiunea lui Dodon este o minciună sfruntată menită să manipuleze cetățenii.
O altă propunere a slugoiului intereselor statului agresor este de a renunța la sancțiunile împotriva Rusiei și de a reintra în „orbita eurasiatică”, ceea ce ar bloca definitiv negocierile de aderare la UE și ar compromite securitatea națională. Dependența de Gazprom a fost mereu o armă de șantaj, iar adevărata dezvoltare vine din parteneriatele cu România și celelalte state europene, nu din pomenile otrăvite ale unui imperiu în descompunere.
Acuzațiile lui Dodon privind „divizarea bisericii” sunt preluări directe din manualul de diversiune al FSB. Rusia folosește religia ca instrument de propagandă și discordie, în timp ce valorile creștine sunt apărate de societatea democratică și europeană, nu de un regim care bombardează biserici și ucide civili.
Partidul Liberal amintește că singura soluție de a scăpa de expansionismul rus este ReUnirea cu România, iar neutralitatea declarată de Igor Nicolaevici este o altă iluzie periculoasă.
Partidul Liberal cere instituțiilor abilitate să analizeze acțiunile și declarațiile lui Igor Dodon prin prisma legislației privind trădarea de patrie și promovarea intereselor unui stat ostil.
02/06/2026
TikTok · istorii nespuse
224 aprecieri, 2 comentarii. „Fuga oamenilor peste Prut - Basarabia d**a 1812”
01/06/2026
Unirea-Unica Soluție !💙💛❤️