Asociația Obștească “ Dreptate pentru Toți“

Asociația Obștească “ Dreptate pentru Toți“

Share

AO “Dreptate pentru Toți” este o organizație nonprofit, care are ca scop promovarea democrației

23/02/2026

În ultimii patru ani, traficul de droguri în Republica Moldova a înregistrat o creștere semnificativă, iar autoritățile raportează peste 900 de dosare penale deschise doar în 2025, cu capturi de droguri evaluate la zeci de milioane de lei.

Drogurile sintetice (PVP, M**A, mefedronă) sunt tot mai des importate prin colete și distribuite prin aplicații digitale. De asemenea s-a înregistrat o creștere a implicării minorilor ca distribuitori sau curieri.

Mai multe persoane condamnate pentru infracțiuni legate de traficul de droguri au beneficiat în ultimii ani de grațieri individuale ale președintei Republicii Moldova, Maia Sandu.

Combaterea traficului de droguri nu poate fi redusă la grațierea consumatorilor. Este nevoie de o strategie coerentă, pe termen lung, care să combine justiția, prevenția și educația, pentru a proteja societatea și a reduce riscurile pentru tineri.

23/02/2026

Centrul Național Anticorupție și Procuratura municipiului Bălți desfășoară acțiuni de urmărire penală într-un dosar privind corupția și delapidarea fondurilor destinate proiectelor de infrastructură.

Astăzi, au avut loc percheziții în mai multe primării și la sediul unui operator economic. Cinci persoane au fost reținute pentru 72 de ore. Cauza vizează fapte legate de lucrări de construcție a rețelelor de apă și canalizare finanțate din fonduri naționale și externe, precum și nereguli privind recepția și calitatea lucrărilor efectuate.

Amintim că Asociația ”Dreptate pentru Toți” a depus mai multe sesizări și solicitări privind lucrări neconforme și contracte dubioase ale mai multor agenți economici.

Investigațiile continuă, iar persoanele implicate beneficiază de prezumția nevinovăției.

Municipiul Bălți și locuitorii săi au dreptul la drumuri de calitate, realizate cu respectarea strictă a legii și a condițiilor contractuale. Dacă observați situații similare în teritoriu, scrieți-ne în comentarii – vom analiza și investiga.

10/02/2026

Reprezentanții Asociației „Dreptate pentru Toți”, atragem atenția asupra problemelor apărute pentru proprietarii de imobile privind evaluarea supraestimată a proprietăților stabilită de cadastru, care poate duce la creșterea considerabilă a impozitului pe proprietate.

Guvernul, prin Agenția de Geodezie, Cartografie și Cadastru, a decis să revizuiască datele cadastrale, iar pe site-ul geodata.gov.md puteți verifica noua valoare de evaluare a casei sau apartamentului dumneavoastră.

Din păcate, au fost identificate deja numeroase erori evidente cauzate de supraevaluări. Este responsabilitatea fiecărui proprietar să verifice informațiile și, dacă este necesar, să depună contestații pentru a evita plata excesivă a impozitelor.

Termenul limită pentru depunerea contestațiilor este 30 aprilie 2026.

În cazul întrebărilor sau dificultăților, Asociația ”Dreptate pentru Toți” a decis să ofere consultații gratuite pentru a vă ajută să înțelegeți situația. Ne puteți contacta prin mesaj direct sau la numărul de telefon 079090727.

Vă îndemnăm să fiți atenți și să vă protejați drepturile!

_____________________________________________________________________

Представители Ассоциации «Справедливость для всех» обращают внимание на проблемы, возникшие у владельцев недвижимости в связи с завышенной кадастровой оценкой объектов, которая может привести к значительному увеличению налога на имущество.

Правительство через Агентство геодезии, картографии и кадастра приняло решение пересмотреть кадастровые данные, и на сайте geodata.gov.md вы можете проверить новую оценочную стоимость вашего дома или квартиры.

К сожалению, уже выявлено множество очевидных ошибок, вызванных завышенной оценкой. Ответственность каждого собственника — проверить информацию и, при необходимости, подать возражения, чтобы избежать переплаты налогов.

Крайний срок подачи возражений — 30 апреля 2026 года.

В случае возникновения вопросов или трудностей Ассоциация «Справедливость для всех» приняла решение предоставлять бесплатные консультации, чтобы помочь вам разобраться в ситуации. Вы можете связаться с нами через личные сообщения или по телефону 079090727.

Призываем вас быть внимательными и защищать свои права!

10/02/2026

În anul 2025, Republica Moldova a înregistrat 468 de plângeri depuse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO), potrivit statisticilor oficiale. Cifra reprezintă o creștere de aproape 29% față de anul precedent.

Mai grav este faptul că aceste date plasează Republica Moldova printre statele cu cele mai multe plângeri raportate la numărul de locuitori din cadrul Consiliului Europei. Rata de adresare la CtEDO este de 4,6 ori mai mare decât media europeană, un indicator care reflectă probleme sistemice persistente în domeniul respectării drepturilor omului.

Numărul ridicat de sesizări semnalează deficiențe grave la nivel național – de la funcționarea justiției, până la protecția efectivă a drepturilor fundamentale ale cetățenilor.

CtEDO rămâne, pentru tot mai mulți moldoveni, ultima instanță în căutarea dreptății.

29/01/2026

Cu prilejul Zilei Lucrătorului în Procuratură,
Asociația Obștească „Dreptate pentru Toți” adresează sincere felicitări tuturor procurorilor și angajaților din sistemul procuraturii.

Vă exprimăm aprecierea pentru responsabilitatea, profesionalismul și devotamentul cu care vă îndepliniți misiunea de a apăra legalitatea, ordinea de drept și interesele legitime ale societății. Activitatea Dumneavoastră reprezintă un pilon esențial al statului de drept și o garanție a echității și justiției pentru fiecare cetățean.

Vă dorim sănătate, integritate profesională, putere de muncă, curaj în luarea deciziilor și realizări durabile în nobila activitate pe care o desfășurați, precum și respectul și recunoștința societății.

Cu deosebită considerație,
Asociația Obștească „Dreptate pentru Toți”

26/01/2026

De luni începem cu informații importante. Vineri, 23 ianuarie 2026, Primăria Municipală Bălți ne-a transmis răspunsul oficial la interpelarea noastră, pe care îl prezentăm integral ca să îl puteți analiza.

Răspunsul primăriei a fost sincer, însă doar parțial. În urma interpelării, au fost solicitate mai multe documente, printre care procesul-verbal de recepție a lucrărilor, notele informative privind valoarea lucrărilor executate în 2025, precum și facturile fiscale aferente. Primăria însă, a furnizat un singur proces-verbal și o singură factură fiscală.

Această etapă constituie pasul 2 în obținerea informațiilor complete, după refuzul inițial de a le pune la dispoziția cetățenilor. Cel mai interesant aspect al răspunsului primăriei este clarificarea evenimentelor din septembrie 2025, atunci când Primăria Municipiului Bălți a încheiat un acord adițional cu compania ”Primaterax-Nord”, majorând valoarea contractului cu 12.021.337,83 lei, ceea ce reprezintă o creștere de 15%.

După această majorare, valoarea acordului a depășit oferta celei mai mari companii participante la licitația inițială. De asemenea, s-a modificat repartizarea surselor financiare pe ani: pentru 2025, bugetul alocat crește de la 15 milioane la 50 de milioane de lei. În teren, am observat modul în care s-au efectuat lucrările și abaterile față de graficul inițial. Primăria nu a oferit însă informații despre sumele efectiv achitate către compania executantă.

Pentru a asigura transparența și responsabilitatea, Asociația Obștească ”Dreptate pentru Toți” va solicita rezilierea unilaterală a contractului, recuperarea sumelor plătite conform contractului și verificarea proceselor-verbale de recepție a lucrărilor.

Totodată, vom sesiza Curtea de Conturi, pentru a verifica atât compania ”Primaterax-Nord”, cât și Primăria Municipală Bălți, în privința gestionării resurselor și achizițiilor efectuate în cadrul contractului. Vom solicita, de asemenea, verificarea facturilor aferente achizițiilor realizate în 2025.

În plus, vom sesiza Inspecția Financiară, Centrul Național Anticorupție și Inspectoratul Național de Supraveghere Tehnică, pentru a evalua modul de efectuare a lucrărilor și respectarea normelor în vigoare.

Investigația noastră continuă, iar rezultatele finale vor fi comunicate după analiza sesizărilor transmise organelor de control și Consiliului Municipal.

Dacă aveți situații similare în teritoriu – la Sud, Nord sau în centrul Republicii Moldova – unde apar suspiciuni privind transparența și echitatea achizițiilor publice, lăsați-ne un mesaj în comentarii. Vom reveni și vom efectua noi investigații.

09/01/2026

Astăzi am văzut postarea primarului municipiului Bălți, în care se menționează că locuitorii orașului ar trebui să aprecieze modul în care a fost curățată zăpada, fiind atașată o imagine de pe strada Ștefan cel Mare, în zona Inspectoratului de Poliție.

Domnule primar,anexăm un material video realizat în regiunea bulevardului Mihai Eminescu, mai exact în preajma Grădiniței „Ilenuța”, filmat la peste trei ore după postarea dumneavoastră, care reflectă o situație diferită din teren.

Totodată, este important de menționat că municipiul Bălți cuprinde mult mai multe străzi decât cele din imediata apropiere a Primăriei, iar intervențiile ar trebui să fie uniforme și eficiente în toate cartierele orașului.

P.S. Această postare nu are caracter politic, ci are drept scop prezentarea unei situații reale, așa cm este ea resimțită de locuitorii municipiului.

31/12/2025

Asociația Obștească „DREPTATE PENTRU TOȚI” vă adresează cele mai sincere urări cu prilejul Anului Nou.

Fie ca anul care vine să vă aducă sănătate, liniște sufletească, dreptate, încredere în viitor și puterea de a merge înainte, chiar și atunci când drumul nu este ușor.
Ne dorim ca noul an să fie unul al respectării drepturilor, al solidarității și al echității pentru fiecare cetățean.

Vă mulțumim pentru încredere, susținere și implicare.
Împreună, vom continua să promovăm dreptatea pentru toți.

✨ La mulți ani fericiți și un An Nou plin de realizări! ✨

Cu respect,
Asociația Obștească „DREPTATE PENTRU TOȚI”

23/12/2025
23/12/2025

Astăzi am vizitat șantierul de pe strada Dovator din municipiul Bălți, unde, potrivit documentației oficiale, în următoarele luni urmează a fi așternut stratul de asfalt. Totodată, am observat trotuarele deja construite, conform graficului de executare a lucrărilor prezentat în cadrul procedurii de achiziții publice și al selectării agentului economic prestator. Conform prevederilor legale, finalizarea acestui șantier este planificată pentru luna aprilie.

Municipiul Bălți și locuitorii săi au dreptul să beneficieze de drumuri de calitate, realizate cu respectarea strictă a legii și a condițiilor contractuale. În anunțul Primăriei municipiului Bălți este prevăzut un termen de executare de 12 luni de la înregistrarea contractului la Trezorerie, precum și cerința ca agentul economic să dețină, în ultimii 10 ani, experiență în executarea unui contract de cel puțin 75% din valoarea viitorului contract, ceea ce înseamnă aproximativ 61 de milioane de lei.

Contractul a fost semnat electronic și depus la data de 23 martie 2025 de către agentul economic Primaterax, cu un grafic de executare stabilit pentru 12 luni de la înregistrarea contractului.

Analiza documentelor financiare arată însă că Primaterax nu întrunește criteriul de capacitate economică: cifra de afaceri cumulativă a companiei a fost de aproximativ 70 milioane lei în 2022, 89 milioane lei în 2023 și 115 milioane lei în 2024, pentru toate contractele, fără a exista un contract individual de valoarea cerută de 61 milioane lei.

Mai mult, conform graficului de executare prezentat de Primaterax, lucrările de amenajare a stratului de asfalt al drumului și construcție a trotuarelor ar urma să înceapă în lunile octombrie–decembrie, iar finalizarea lucrărilor de asfaltare este indicată pentru februarie 2026, cu finalizarea totală a lucrărilor în luna aprilie 2026. Aceste termene ridică semne de întrebare în raport cu condițiile inițiale ale achiziției.

Documentele anexate de agentul economic indică experiență prin contracte de valori semnificativ mai mici (2,3 milioane lei, 22 milioane lei, 21 milioane lei, 1,7 milioane lei, 0,45 milioane lei, 1,1 milioane lei etc.), ceea ce demonstrează că, încă de la etapa evaluării, compania nu întrunea condițiile pentru a fi desemnată câștigătoare. În lipsa capacității necesare de a executa o lucrare de asemenea anvergură, desemnarea acestui agent economic este cel puțin discutabilă.

Menționăm, de asemenea, o neconcordanță majoră: deși în anunțul Primăriei este indicată o valabilitate a contractului de 12 luni, contractul semnat în aprilie–mai 2025 are termen de valabilitate până la 31 decembrie 2026. Rămâne neclar cm a fost admisă această situație de către grupul de lucru și dacă nu cumva aceasta reprezintă o facilitate acordată agentului economic, în contextul multiplelor încălcări identificate.

În acest context, solicităm Primăriei municipiului Bălți să intervină și să clarifice situația.

Investigația a fost realizată de către fondatorul Asociației „Dreptate pentru Toți”, în interesul transparenței și al respectării legii.

Investigațiile vor continua, iar în perioada următoare vom reveni cu alte informații relevante privind situații și practici discutabile din Republica Moldova.


Agenţia Achiziţii Publice



Maia Sandu
Serghei Iordan
Nicolai Cazacu
Municipal Bălți

18/12/2025

Raportul anual 2024 al Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) confirmă menținerea unui volum ridicat de activitate în ultimul deceniu. În anul 2024, Curtea a pronunțat 1.102 hotărâri, reflectând presiunea constantă asupra mecanismului european de protecție a drepturilor omului.

Cele mai frecvente încălcări ale Convenției Europene a Drepturilor Omului identificate în hotărârile pronunțate în 2024 au vizat:

- dreptul la un proces echitabil (art. 6) – 485 constatări;
- dreptul la libertate și siguranță (art. 5) – 465 constatări;
- tratamente inumane sau degradante (art. 3) – 401 constatări;
- dreptul la un recurs efectiv (art. 13) – 260 constatări;
- protecția proprietății (art. 1 din Protocolul nr. 1) – 90 constatări;
- dreptul la viață (art. 2) – 38 constatări.

Din totalul cererilor soluționate în anul de referință:

- 61,1% au fost declarate inadmisibile;
- 29,4% au fost soluționate prin hotărâri;
- 9,5% au fost radiate ca urmare a soluționării amiabile, a declarațiilor unilaterale sau a altor motive procedurale

În anul 2024, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat 17 hotărâri în cauze ce vizează Republica Moldova, constatând una sau mai multe încălcări ale Convenției. Domeniile afectate se înscriu în tiparele recurente ale jurisprudenței Curții și vizează, în principal:

- dreptul la un proces echitabil (art. 6);
- dreptul la libertate și siguranță (art. 5);
- dreptul la un recurs efectiv (art. 13);
- protecția proprietății (art. 1 din Protocolul nr. 1);
- alte garanții procedurale prevăzute de Convenție.

Conform rapoartelor oficiale, numărul hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului în dosare privind Republica Moldova a fost: în 2020 – 32, în 2021 – 68, în 2022 – 34, în 2023 – 24 și în 2024 – 17.

După vârful înregistrat în 2021, numărul hotărârilor a scăzut constant, iar 2024 marchează cel mai redus nivel din ultimii ani.

17/12/2025

AO „Dreptate pentru Toți” este o organizație nonprofit dedicată consolidării democrației și protejării drepturilor fundamentale ale cetățenilor. Misiunea noastră este să creăm un cadru transparent și echitabil, în care vocea fiecărei persoane să conteze.

Ce ne propunem să realizăm:

- Monitorizarea și promovarea proceselor democratice în țară;
- Susținerea inițiativelor civice și educației pentru drepturile omului;
- Informarea și implicarea activă a comunităților în luarea deciziilor publice;
- Colaborarea cu experți și instituții pentru a asigura respectarea legilor și standardelor democratice.

Prin acțiunile noastre, dorim să consolidăm responsabilitatea civică și să oferim fiecăruia instrumentele necesare pentru a contribui la o societate mai corectă și mai echitabilă.

Implică-te și tu – împreună putem face diferența!

Want your business to be the top-listed Government Service in Balti?

Click here to claim your Sponsored Listing.

Location

Category

Website

Address


Strada Decebal 24 A
Balti

Opening Hours

Monday 09:00 - 17:00
Tuesday 09:00 - 17:00
Wednesday 09:00 - 17:00
Thursday 09:00 - 17:00
Friday 09:00 - 17:00