Casa Nationala de Asigurari Sociale a Republicii Moldova

Casa Nationala de Asigurari Sociale a Republicii Moldova

Share

Casa Naţională de Asigurări Sociale este autoritate administrativă centrală din subordinea Guvernului

Casa Naţională este persoană juridică de drept public ce administrează şi gestionează sistemul public de asigurări sociale. Instituţia sus-numită a fost înfiinţată în anul 2001 în baza Legii privind sistemul public de asigurări sociale de stat nr. 489-XIV din 08.07.1999.

29/05/2026

🔰Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) anunță despre executarea finanțării primei tranșe a pensiilor și alocațiilor sociale în valoare de 73 milioane lei pentru luna iunie.
✅Finanțarea pensiilor și alocațiilor sociale achitate prin intermediul instituțiilor bancare va fi la data de 3 iunie, la data de 9 iunie urmează a fi finanțate alocațiile nominale de stat și alocațiile lunare de stat, iar la data de 12 iunie va fi finanțat ajutorul social.
Transferul pentru indemnizațiile unice la nașterea copilului, indemnizațiile pentru creșterea copiilor, indemnizațiile pentru creșterea copiilor gemeni, indemnizațiile paternale, indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și indemnizațiile de maternitate vor fi finanțate în zilele de 5, 15 și 22 iunie.
‼️Reamintim beneficiarilor de pensii, indemnizații adresate familiilor cu copii, indemnizații de maternitate, indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă și altor prestații sociale că banii pot fi ridicați prin două modalități:
• Să deschideți un card bancar social sau să asociați orice cont bancar existent cu prestațiile sociale prin aplicația EVO și să primiți banii în orice colț al lumii;
• Să ridicați banii în orice oficiu poștal din Republica Moldova.
Important! Beneficiarii care aleg să primească prestațiile la oficiul poștal – trebuie să ridice banii în termen de 3 luni. Dacă banii nu sunt ridicați timp de 3 luni, plata va fi stopată!
✅Pentru reluarea plății, beneficiarul trebuie să se adreseze la Casa Teritorială de Asigurări Sociale de la locul de domiciliu, cu buletinul de identitate, și să depună o cerere.

Photos from Casa Nationala de Asigurari Sociale a Republicii Moldova's post 29/05/2026

🗓️Casa Națională de Asigurări Sociale a participat astăzi, 29 mai 2026, la Târgul locurilor de muncă organizat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Evenimentul s-a desfășurat la Palatul Republicii din Chișinău, în intervalul orelor 10:00–14:00, reunind instituții publice și private care au prezentat oportunități de angajare pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă.

✅În cadrul târgului, reprezentanții Casei Naționale de Asigurări Sociale au oferit informații despre funcțiile publice vacante disponibile în cadrul instituției, condițiile de participare la concurs, responsabilitățile aferente posturilor, precum și beneficiile unei cariere în serviciul public.

🌐Persoanele interesate de oportunitățile de angajare în cadrul CNAS sunt încurajate să acceseze rubrica „Cariere” de pe pagina web oficială www.cnas.gov.md, unde sunt publicate toate funcțiile vacante, cerințele de ocupare a acestora, nivelul de salarizare și modalitatea de depunere a dosarelor

28/05/2026

📢 Ești în căutarea unui loc de muncă în serviciul public?

Casa Națională de Asigurări Sociale te invită la Târgul Locurilor de Muncă, organizat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.

📍 Ne găsești vineri, 29 mai 2026, între orele 10:00 – 14:00, la Palatul Republicii, mun. Chișinău, str. Maria Cebotari.

Vino să afli:
✔️ ce funcții publice vacante sunt disponibile în cadrul CNAS;
✔️ care sunt condițiile de angajare;
✔️ ce oportunități de dezvoltare profesională oferă instituția.

Te așteptăm să discutăm despre o posibilă carieră în cadrul Casei Naționale de Asigurări Sociale!

Photos from Casa Nationala de Asigurari Sociale a Republicii Moldova's post 26/05/2026

🗓️În perioada 25–28 mai 2026, delegația Agenției de Servicii Sociale din Georgia se află în vizita de lucru la Casa Națională de Asigurări Sociale a Republicii Moldova, organizată în baza prevederilor Memorandumului privind cooperarea în domeniul protecției sociale dintre cele două instituții.
🤝Scopul întrevederii este abordarea subiectelor relevante de pe agenda cooperării bilaterale, schimbul de experiență și bune practici în domeniul protecției sociale, precum și dezvoltarea dialogului instituțional dintre Republica Moldova și Georgia.
În cadrul vizitei de lucru vor fi abordate subiecte ce țin de legislația națională în domeniul pensiilor, protecția socială a persoanelor cu dizabilități în sistemul de securitate socială, prestațiile proactive, precum și digitalizarea serviciilor sociale, care reprezintă un interes sporit de discuții din partea delegației georgiene.
‼️Totodată, specialiștii celor două instituții vor discuta despre deservirea beneficiarilor, mecanismele de îmbunătățire a accesului la servicii publice și evaluarea nivelului de satisfacție a populației față de serviciile prestate.
🔰Casa Națională de Asigurări Sociale apreciază cooperarea cu Agenția de Servicii Sociale din Georgia și reafirmă angajamentul pentru dezvoltarea unor parteneriate eficiente în beneficiul cetățenilor ambelor state.

22/05/2026

📣Casa Națională de Asigurări Sociale informează cetățenii că au fost semnalate cazuri în care persoane necunoscute telefonează beneficiarii de pensii, prezentându-se în mod fals drept angajați ai CNAS.
🔴În cadrul acestor apeluri, persoanele respective solicită date cu caracter personal și date bancare, invocând diferite pretexte legate de stabilirea și reexaminarea pensiei sau alte prestații sociale.
CNAS subliniază că angajații instituției NU solicită prin telefon date bancare, parole, coduri de securitate sau alte informații confidențiale ale beneficiarilor.
🔴În acest context, îndemnăm cetățenii să manifeste prudență și să nu ofere date personale sau bancare unor persoane necunoscute care pretind că reprezintă instituția.
🔔În cazul în care primiți astfel de apeluri, vă recomandăm să întrerupeți conversația și să verificați informația doar prin canalele oficiale ale CNAS.
Pentru informații sigure și verificate, vă îndemnăm să consultați doar sursele oficiale ale CNAS:
www.cnas.gov.md
Pagina oficială de Facebook: facebook.com/cnas.md
Centrul de Apel: 022 257 777
Casa Națională de Asigurări Sociale îndeamnă cetățenii să fie vigilenți și să se informeze doar din surse oficiale.

21/05/2026

✅Casa Națională de Asigurări Sociale informează că a fost finanțată plata indemnizațiilor unice la naștere, indemnizațiilor pentru creșterea/îngrijirea copilului, indemnizațiilor pentru creșterea copiilor gemeni, indemnizațiilor paternale, indemnizațiilor de maternitate și indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă în valoare totală de 61,46 milioane lei.

‼️Beneficiarii pot ridica banii după ce plățile sunt procesate prin serviciul guvernamental de plăți electronice (MPay).

🔰Reamintim beneficiarilor de pensii, indemnizații adresate familiilor cu copii, indemnizații de maternitate, indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă și altor prestații sociale că banii pot fi ridicați prin două modalități:
• Să deschideți un card bancar social sau să asociați orice cont bancar existent cu prestațiile sociale prin aplicația EVO și să primiți banii în orice colț al lumii;
• Să ridicați banii în orice oficiu poștal din Republica Moldova.
Important! Beneficiarii care aleg să primească prestațiile la oficiul poștal – trebuie să ridice banii în termen de 3 luni. Dacă banii nu sunt ridicați timp de 3 luni, plata va fi stopată!
Pentru reluarea plății, beneficiarul trebuie să se adreseze la Casa Teritorială de Asigurări Sociale de la locul de domiciliu, cu buletinul de identitate, și să depună o cerere.

21/05/2026

📢Casa Națională de Asigurări Sociale reamintește, că data de 25 mai 2026 reprezintă termenul limită de declarare şi de plată a contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii la bugetul asigurărilor sociale de stat.

‼️În conformitate cu anexa nr. 1 la Legea nr. 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale:
• Categoriile de angajatori specificaţi la pct. 1.1, 1.2, 1.3, 1.5 din anexa menționată au obligația să declare cu utilizarea Declarației privind reținerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistenta medicală şi a contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate (Forma IPC21) şi să achite contribuțiile de asigurări sociale de stat obligatorii calculate pentru luna aprilie 2026 până la data de 25 mai 2026 inclusiv.
Angajatorii menționați achită contribuțiile de asigurări sociale de stat la bugetul asigurărilor sociale de stat la clasificația economică „121100 – Contribuții de asigurări sociale de stat obligatorii virate de angajatori” la codul IBAN – MD98TRGAAB12110001000000.
➡️➡️➡️ https://cnas.gov.md/ro/node/657

21/05/2026

O carieră la CNAS înseamnă mai mult decât un loc de muncă – înseamnă stabilitate, dezvoltare profesională, respect pentru angajați și oportunitatea de a contribui la bunăstarea cetățenilor.
📌 Construiește-ți viitorul alături de CNAS!

21/05/2026

‼️Casa Națională de Asigurări Sociale reamintește că anterior au fost publicate informații detaliate privind serviciile electronice disponibile pentru gestionarea plăților către bugetul asigurărilor sociale de stat (BASS), şi anume:
•„e-Cerere Restituirea sumelor din BASS” – utilizată exclusiv pentru solicitarea restituirii sumelor achitate în plus;
•„e-Cerere Corectarea plăților la BASS” – destinată modificării și redirecționării plăților efectuate incorect, inclusiv transferului sumelor între diferite tipuri de plăți în cadrul BASS sau către alte componente ale bugetului public național (bugetul de stat, bugetele locale și fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală), fără restituirea acestora.
🔴CNAS atenționează plătitorii de contribuții să nu confunde aceste două tipuri de cereri, întrucât scopul și efectele juridice ale acestora sunt diferite.
Cererile privind restituirea sumelor din BASS şi corectarea plăților la BASS se depun în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare. Regulamentele aferente pot fi consultate pe pagina oficială a CNAS, la rubrica: „Servicii” → „Pentru plătitorii de contribuții” – „Regulamente”.
✅Cererile pot fi depuse de persoanele responsabile din cadrul entității (administrator, fondator), în baza semnăturii electronice valide, prin intermediul portalurilor: www.servicii.gov.md; www.cnas.gov.md→ „Servicii electronice”.
Pentru informații suplimentare și accesarea serviciilor electronice oferite, persoanele vizate sunt invitate să consulte pagina oficială a Casei Naționale de Asigurări Sociale și să utilizeze serviciile electronice disponibile, care facilitează gestionarea rapidă, corectă și eficientă a obligațiilor aferente bugetului asigurărilor sociale de stat.

Photos from Casa Nationala de Asigurari Sociale a Republicii Moldova's post 20/05/2026

🔰În contextul Săptămânii Guvernării Deschise (Open Gov Week – OGW), desfășurată la nivel internațional pentru promovarea transparenței, responsabilității publice și dialogului activ cu cetățenii, Casa Națională de Asigurări Sociale a organizat evenimentul „Uși deschise la CNAS”.

✅În cadrul activității, tinerii au discutat despre sistemul public de asigurări sociale și au participat la o excursie în cadrul Casei Teritoriale de Asigurări Sociale din sectorul Botanica, unde s-au familiarizat cu istoricul sistemului public de asigurări sociale, activitatea back-office și front-office, precum și cu serviciile oferite cetățenilor.

✔️Totodată, participanții și-au perfectat câte un extras din contul personal de asigurări sociale, pentru a verifica dacă toate contribuțiile de asigurări sociale au fost achitate de către angajatori.

Want your business to be the top-listed Government Service in Chisinau?

Click here to claim your Sponsored Listing.

Location

Telephone

Website

https://t.me/casanationaladeasigurarisociale

Address


Str. Gheorghe Tudor, 3
Chisinau
MD2028

Opening Hours

Monday 08:00 - 17:00
Tuesday 08:00 - 17:00
Wednesday 08:00 - 17:00
Thursday 08:00 - 17:00
Friday 08:00 - 17:00