Mișcarea Respect Moldova

Call Directions Website Contact the organization

Mișcarea Respect Moldova Partidul Politic Mișcarea Respect Moldova

Mișcarea Respect Moldova cereSTOP abuzurilor tarifare! Scrisoare deschisă către cei ce sărăcesc prin scheme energetice c...
08/09/2026

Mișcarea Respect Moldova cere

STOP abuzurilor tarifare!

Scrisoare deschisă către cei ce sărăcesc prin scheme energetice cetățenii Republicii Moldova

În atenția:

Președintei Maia Sandu
Președintelui Parlamentului și liderului PAS, Igor Grosu
Prim-ministrului Vasile Tofan
Ministrului Energiei, Dorin Junghietu
Directorului General al S.A. „Energocom”, Eugeniu Buzatu

Asistăm la un paradox economic profund nociv pentru cetățeni, ascuns în spatele unor justificări de pe bursele internaționale care contrazic propriile declarații oficiale ale autorităților.

Republica Moldova este impusă să plătească tarife sufocante, în timp ce logica elementară a managementului de stat este ignorată.

Energocom este compania ce deține monopol pe achizițiile de gaze si energie electrică pe banii publici și opacitate totală. E compania statului, deci a fiecărui cetățean.

Întrebarea noastră, a echipei Mișcarea Respect Moldova este: - De ce statul își nenorocește poporul?

Și de aici atenție.

La data de 13 august 2026, S.A. „Energocom” a anunțat oficial că a asigurat și achiziționat deja aproximativ 76% din volumul total de gaze naturale necesar pentru întregul an gazier 2026–2027. Mai mult, s-a specificat clar că volumul necesar pentru sezonul rece (octombrie 2026 – martie 2027), în cantitate de 3.832.693 MWh, a fost achiziționat integral.

Cuvântul cheie este ACHIZIȚIONAT, nu doar rezervat sau identificat, dar ACHIZIȚIONAT…

Cu toate acestea, în loc ca securizarea acestor volume din timp să aducă stabilitate, cetățenilor li se livrează o majorare de tarif la 20,30 lei/m³, sub pretextul că achizițiile s-au făcut la prețuri mari. În tot acest timp, conducerea companiei monopoliste de stat în special Directorul general Buzatu care beneficiază de remunerare de 100 mii lei lunar dar si mai cere și tichete de masă de pe spatele celor ce plătesc gazul si energie.

O paranteză - Secretomania din jurul furnizorilor

Energocom raportează că gazele au fost cumpărate de la 11 companii din diverse jurisdicții europene (Austria, Germania, România, dar și Luxemburg, Elveția sau Malta). Solicităm public Ministerului Energiei, Agenției Proprietății Publice și instituțiilor de resort să dea dovadă de transparență totală: Cine sunt, cu nume și prenume juridic, aceste companii?

Există suspiciuni rezonabile în spațiul public că o parte din aceste volume ar fi putut fi securizate de intermediari din zone cu regimuri fiscale speciale la prețuri mult mai mici în primele luni ale anului, ca mai apoi să fie revândute statului moldovean la prețuri de vârf. Lipsa de claritate alimentează neîncrederea în corectitudinea procesului.

Și acum paradoxul - Contradicția burselor vs. Stocurilor deja plătite

Zilele acestea, reprezentanții guvernării PAS și entitățile din domeniu avertizează populația cu noi creșteri de prețuri, invocând faptul că pe bursele internaționale cotațiile au depășit 75€/MWh.

Aici intervine o fractură logică majoră:

Dacă volumele pentru iarnă au fost deja achiziționate integral până la 13 august, ce influență mai au fluctuațiile actuale de pe bursă asupra gazului care se află deja în proprietatea statului? Prețurile curente de pe burse ar trebui să fie relevante doar pentru volumele ce urmează a fi cumpărate de acum încolo, pentru perioadele viitoare, nu pentru stocurile destinate sezonului rece curent, care teoretic sunt deja asigurate.

În această ordine de idei

Solicităm actualei conduceri politice și managerilor ale țarii și din sectorul energetic să înceteze transferul ineficienței de management direct în facturile cetățenilor.

Republica Moldova are nevoie de o politică energetică transparentă, bazată pe argumente economice solide, nu pe justificări constante ale scumpirilor în detrimentul interesului public.

PS Dle prim-ministru Tofan, noi suntem convinși că aveți nevoie de o masă rotundă cu mediul de afaceri din domeniu. Doar DVS si cei ce muncesc zi de zi achiziționând și livrând gaze si energie electrică. Fără Junghietu, Taran si Buzatu, oricum aceștea sunt specialiști în ce vreți numai nu in ale gazelor si energiei electrice.

Parteneriate internaționale puternice și credibilitate pentru o Moldovă respectată!Președintele Partidului Politic „Mișc...
05/09/2026

Parteneriate internaționale puternice și credibilitate pentru o Moldovă respectată!

Președintele Partidului Politic „Mișcarea Respect Moldova”, Veaceslav Burlac, împreună cu președintele Consiliului Național Politic al partidului, Eugeniu Nichiforciuc, au avut o întrevedere importantă cu domnul Kurt Volker, una dintre personalitățile marcante ale diplomației și geopoliticii internaționale.

Domnul Kurt Volker are o experiență diplomatică remarcabilă, fiind fost Ambasador al Statelor Unite la NATO și fost Reprezentant Special al SUA pentru Ucraina, precum și un expert recunoscut în domeniul securității internaționale și al relațiilor geopolitice.

Discuțiile au fost deschise și constructive, fiind abordate subiecte de interes major pentru Republica Moldova — situația politică și economică din țara noastră, evoluțiile regionale, securitatea și perspectivele de dezvoltare ale Republicii Moldova.

Conducerea „Mișcării Respect Moldova” a reiterat poziția fermă și consecventă a partidului privind orientarea europeană a Republicii Moldova și necesitatea consolidării parteneriatelor strategice cu statele democratice și instituțiile euro-atlantice.

Credem cu fermitate că o Moldovă respectată este o Moldovă credibilă, predictibilă și capabilă să construiască parteneriate puternice cu lumea democratică. Iar aceste parteneriate trebuie să aducă rezultate concrete pentru cetățenii Republicii Moldova.

Exprimăm întreaga noastră recunoștință domnului Kurt Volker pentru deschiderea, disponibilitatea de dialog și contribuția sa la schimbul de opinii privind provocările și oportunitățile cu care se confruntă Republica Moldova.

Mișcarea Respect Moldova — pentru o Moldovă respectată, europeană și puternică!

Dragi elevi, stimați profesori și părinți,Astăzi, clopoțelul a sunat din nou în școlile din întreaga țară, marcând un no...
01/09/2026

Dragi elevi, stimați profesori și părinți,

Astăzi, clopoțelul a sunat din nou în școlile din întreaga țară, marcând un nou început plin de speranță. Viitorul Republicii Moldova s-a întors astăzi în băncile școlilor!

Pentru Mișcarea „Respect Moldova”, un lucru este ferm și indiscutabil: modernizarea și susținerea sistemului de învățământ trebuie să devină Prioritatea ZERO a oricărei guvernări. Fără o educație puternică, nu putem construi o țară puternică. Investiția în educație, în școli, în condiții moderne de studiu și în statutul social al cadrului didactic nu este o opțiune, ci o obligație fundamentală față de generațiile care vin.

Transmitem cele mai sincere felicitări tuturor elevilor. Vă îndemnăm să fiți curioși, curajoși și să valorificați fiecare zi de școală. Voi sunteți energia și destinația de mâine a acestei țări!

Un gând de profundă recunoștință se îndreaptă către Dumneavoastră, stimați profesori. Cu aceeași dedicație neobosită, cu un înalt profesionalism și, nu în ultimul rând, cu o dragoste nemărginită față de copiii noștri, Dumneavoastră vă faceți datoria în fiecare zi. Prin munca pe care o depuneți, Dumneavoastră nu doar predați lecții, ci duceți o adevărată luptă pentru viitorul Republicii Moldova. Meritați pe deplin respectul nostru, susținerea civică și prețuirea întregii societăți.

Vă dorim tuturor un an școlar rodnic, plin de realizări, sănătate și optimism!

Cu respect și prețuire,
Echipa Mișcării „Respect Moldova”

Despre speranța furată și dreptul la respectDe 35 de ani, în fiecare zi de 27 august, ni se spune că sărbătorim. Sărbăto...
27/08/2026

Despre speranța furată și dreptul la respect

De 35 de ani, în fiecare zi de 27 august, ni se spune că sărbătorim. Sărbătorim Ziua Independenței, dar dincolo de parade și discursuri spoite, adevărata Moldovă își numără rănile în liniște.

De 35 de ani, mergem la urnele de vot cu aceeași strângere de inimă și cu aceeași credință curată: că mâine va fi mai bine.

De 35 de ani, oferim încredere, am oferit voturi și am pus destinele noastre în mâinile unor oameni care au promis să facă această țară înfloritoare. Si noi i-am crezut. Am avut SPERANȚE…

Ce am primit în schimb după trei decenii și jumătate?

Astăzi suntem tot mai puțini în țară. Satele noastre se sting, școlile se închid, educația decade, iar bătrânețea a devenit o pedeapsă a sărăciei. Ne trezim în fiecare zi într-o țară mai datoare decât ieri, conduși mult prea des de politicieni care au pus propriul buzunar mai presus de neam.

Dar cel mai grav păcat al celor care s-au perindat la putere nu este doar sărăcia materială. Cel mai mare păcat este că AU FURAT SPERANȚA acestei Țări.

Au transformat cel mai frumos sentiment uman într-o monedă de schimb. Ne-au făcut să credem că normalitatea este un lux și că viitorul se află mereu dincolo de granițe.

Și totuși, Moldova nu este a politicienilor. Moldova este a celor care au rămas să strângă pumnii, să-și ia destinul în mâni și să muncească pământul nu doar a lor, dat și a celor care, plecați prin străini, plâng de dorul ei în fiecare seară.

De aceea, astăzi nu mai avem nevoie de promisiuni. Avem nevoie de un manifest al demnității.

Dragă țară, noi, Mișcarea Respect Moldova, astăzi îți urăm să ai parte de politicieni care să te RESPECTE. Noi îți dorim ca cei care vor veni mâine în locul actualilor să te iubească cu adevărat, nu doar în campanii electorale. Noi cerem tuturor celor care mâine vor conduce țara: Să readucă SPERANȚA în casa tuturor moldovenilor – a celor de acasă, care încă mai rezistă, și a celor de departe, care vor și așteaptă o scânteie ca să se întoarcă acasă.

Nu mai cerem pomeni.
Nu mai cerem iluzii.

Vrem RESPECT pentru popor!Vrem RESPECT pentru țară!
Vrem respect pentru SPERANȚA fiecărui moldovean!

La mulți ani, Moldova celor care nu renunță!

Keith Kellog, copreședinte al Departamentului de Securitate Americană în cadrul prestigiosului America First Policy Inst...
24/08/2026

Keith Kellog, copreședinte al Departamentului de Securitate Americană în cadrul prestigiosului America First Policy Institute și fost emisar a lui Donald Trump pentru Ucraina, la Chișinău.

Relațiile internaționale se construiesc nu doar în birouri oficiale, ci și prin dialog sincer și respect reciproc.

Reprezentanții Mișcării Respect Moldova, Mariana Durleșteanu și Eugeniu Nichiforciuc, au avut onoarea de a-l avea ca oaspete pe domnul Keith Kellogg, general-locotenent în retragere al Armatei SUA și fost trimis special al președintelui Donald Trump pentru Ucraina.

Într-un cadru informal , am discutat despre Republica Moldova și interesul SUA pentru țara noastră.

Am împărtășit și o parte din cultura și ospitalitatea noastră, pentru că, relațiile puternice se construiesc prin încredere, deschidere și respect.

Respect Moldova susține un parteneriat pragmatic și de lungă durată cu Statele Unite, în interesul Republicii Moldova și al cetățenilor săi.

Ospitalitatea noastră ne definește, iar parteneriatele strategice ne asigură viitorul…

Partidul Mișcarea Respect Moldova își exprimă susținerea pentru acțiunile de protest anunțate de sindicate pentru 19 aug...
19/08/2026

Partidul Mișcarea Respect Moldova își exprimă susținerea pentru acțiunile de protest anunțate de sindicate pentru 19 august 2026 și consideră pe deplin legitime revendicările angajaților din educație și știință.

Educația nu mai poate aștepta. Respectul pentru profesori trebuie să se vadă și în salariu.

Profesorii, cercetătorii și ceilalți angajați din sistem nu cer privilegii. Cer respect, predictibilitate și respectarea angajamentelor asumate de stat. Cer o salarizare care să țină cont de responsabilitatea pe care o poartă și de importanța muncii lor pentru viitorul țării.

Este greu de explicat oamenilor din educație de ce o reformă salarială anunțată public și prezentată drept o soluție pentru creșterea echității salariale este amânată tocmai atunci când problema salariilor a devenit una dintre cele mai acute.

Salutăm faptul că Guvernul recunoaște că așteptările cadrelor didactice sunt „îndreptățite și legitime”. Dar recunoașterea problemei nu este suficientă. Urmează partea cea mai importantă: decizia și acțiunea.

Partidul Mișcarea Respect Moldova consideră că autoritățile trebuie să prezinte rapid, transparent și fără promisiuni generale soluții concrete privind majorarea salariilor, cu termene și surse de finanțare clar stabilite.

Un sistem educațional performant nu se construiește doar prin reforme, strategii și proiecte. Se construiește în primul rând prin oameni — profesori, educatori, cercetători, personal auxiliar — care trebuie să simtă că munca lor este apreciată nu doar în discursuri, ci și prin condiții de muncă și o salarizare decentă.

Suntem alături de angajații din educație și știință în demersul lor pentru respect și demnitate profesională.

Pentru că educația poate fi reformată de multe ori. Dar fără oameni bine pregătiți, motivați și respectați, nicio reformă nu va produce performanță.

Fără ministru, fără viziune, doar cu fumigene de la Bruxelles sau din ce cauză Guvernul Tofan lasă agricultura țării în ...
12/08/2026

Fără ministru, fără viziune, doar cu fumigene de la Bruxelles sau din ce cauză Guvernul Tofan lasă agricultura țării în derivă.

Republica Moldova, ca stat agrar, se confruntă astăzi cu o criză de leadership fără precedent: cel mai strategic sector economic al țării este lăsat complet fără conducere și fără o viziune de viitor. În timp ce fermierii moldoveni se află în pragul falimentului și așteaptă soluții urgente și sprijin real, Guvernul Tofan demonstrează un habarnism greu de tolerat. Important că se caută soluții pentru tranzitul cerealelor din Ucraina si li se vor acorda 50% discaunt, de fermierii noștri cui îi pas-ă?

Politicile și planurile guvernării în raport cu agricultura țării lipsesc cu desăvârșire. Practic, ele se află exact în același loc unde se află și ministrul de resort – adică sunt de negăsit!

În acest context critic, Mișcarea Respect Moldova își exprimă profunda îngrijorare și condamnă ferm iresponsabilitatea actualei guvernări, evidențiind trei probleme majore care sabotează direct securitatea alimentară și economică a țării:

Atfel decât bataie de joc față de fermieri lipsa unui ministru al Agriculturii pentru a doua lună consecutiv, blocând deciziile strategice nu o putem numi.

Sabotarea fermierilor si falimentarea acestora - Noile criterii de subvenționare (măsurile DR 9 și DR 10) lansate de AIPA exclud producătorii agricoli consolidați, existând riscul major ca cele 500 de milioane de lei alocate fie să rămână neabsorbite fie să fie împărțite “namurilor” care și-a înființat companii în ultimele 24 de luni la sugestia celor ce au stiut cm vor fi împărțite cele 500 mln.

Datorii istorice neonorate: Guvernul refuză să prezinte o viziune clară pentru stingerea restanțelor financiare acumulate față de agricultori, sumă care a depășit pragul critic de 3 miliarde de lei.

Pentru orice om cu gândite logică, este inadmisibil ca o țară în care agricultura reprezintă pilonul de bază al economiei să nu aibă un ministru al Agriculturii deja a doua lună consecutiv, iar neidentificarea unui conducător denotă fie o criză acută de cadre, fie o nepăsare totală față de soarta miilor de familii care trăiesc din munca pământului. Agricultura nu se poate conduce prin interimat steril și prin decizii amânate.

După cm am si remarcat mai sus ce ține de subvențiile ce urmează să fie alocate de AIPA, asistăm la un experiment absurd în apelul care urmează a fi lansat de Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA). În loc ca statul să sprijine pilonii agriculturii noastre, directivele restrictive impuse sub paravanul „cerințelor de la Bruxelles” prevăd că măsurile DR 9 și DR 10 vor fi accesibile doar pentru gospodăriile nou-create în ultimele 24 de luni. Aceasta este o palmă dură pe obrazul fermierilor de bază, cei care mențin locurile de muncă în sate și achită taxe la buget. Prin această abordare, fondul de 500.000.000 de lei riscă să nu fie absorbit sau împărtită ca plăcinta cea mică a dnei Președinte - intre verișoare, în timp ce producătorii experimentați sunt lăsați la voia întâmplării.

Condițiile artificiale importate nu sunt măsuri de sprijin real, ci doar fumigene aruncate în ochii moldovenilor pentru a masca incompetența managerială.

Se face o impresie că asistăm la o Falimentare controlată a Agriculturii Republicii Moldova. Nici o dată in istoria Țării, guvernarea nu a avut față de fermieri datorii de peste 3 miliarde de lei. Guvernarea PAS dă dovadă de o lipsă totală de viziune clară asupra modului în care va fi stinsă datoria acumulată față de agricultori, care a depășit deja suma astronomică de 3 miliarde de lei. Agricultorii nu mai au capital de rulaj, sunt hărțuiți de credite și penalități, iar statul preferă să tacă și să ignore angajamentele financiare pe care le are față de ei.

Solicitările noastre urgente:

- Numirea imediată a unui Ministru al Agriculturii competent, capabil să dialogheze cu sectorul, nu un simplu executant de ordine politice.
- ⁠Lansarea apelurilor pe toate masurile de sprijin astfel ca toti agricultorii sa poată beneficia toti sprijin financiar, nu doar entitățile nou-înființate, să poată accesa cele 500 de milioane de lei.
- ⁠Prezentarea unui plan clar și eșalonat de achitare a datoriei de 3 miliarde de lei către producători.

Mișcarea Respect Moldova avertizează că ignorarea în continuare a acestor semnale va duce la colapsul total al satului moldovenesc. Fermierii nu au nevoie de promisiuni și justificări birocratice, ci de decizii ferme, de sprijin și de respect!

COMUNICAT DE PRESĂPartidul Politic „Mișcarea Respect Moldova condamnă ferm exploatarea imaginii copiilor în scopuri de P...
11/08/2026

COMUNICAT DE PRESĂ

Partidul Politic „Mișcarea Respect Moldova condamnă ferm exploatarea imaginii copiilor în scopuri de PR politic de către partidul de guvernare PAS

Mișcarea Respect Moldova își exprimă profunda indignare și condamnă public acțiunile recente ale guvernării PAS, care continuă să folosească instituțiile statului și, cel mai grav, copiii din diasporă și din țară, pentru a-și face campanie electorală mascată și propagandă politică.

Imaginile difuzate recent de la întâlnirea oficială din cadrul Programului guvernamental „DOR” arată o sală plină de copii echipați uniform în culoarea galbenă – culoarea oficială de partid a PAS. Considerăm că utilizarea acestor echipamente și nuanțe cromatice nu este o simplă coincidență, ci o acțiune cinică, bine gândită și orchestrată politic. Este inacceptabil ca minorii, în special copiii din diasporă veniți să își revadă patria, să fie transformați în elemente de decor pentru promovarea vizuală a partidului aflat la putere.

Standardele, normele și directivele europene interzic în mod explicit atragerea minorilor în acțiuni cu tentă politică sau asocierea lor cu simbolistica de partid în cadrul evenimentelor finanțate din bani publici. Din păcate, se dovedește încă o dată că aceste rigori democratice stricte nu se aplică și în cazul unui partid care se autointitulează „autentic proeuropean”, dar care folosește metode administrative de factură totalitară.

În timp ce miniștrii și reprezentanții PAS ne îndeamnă zilnic, cu o ipocrizie crasă, să facem economii drastice la energia electrică, la apă și la serviciile de bază, aceeași guvernare distruge satele prin eliminarea sau sufocarea financiară a primăriilor sub pretextul lipsei de fonduri. În timp ce pensionarii sunt lăsați la limita supraviețuirii prin refuzul indexării corecte a pensiilor, observăm că pentru logistica de partid și promovarea politică mascată pe spatele copiilor, resursele financiare ale statului nu sunt niciodată economisite.

Mișcarea Respect Moldova solicită:

- Încetarea imediată a utilizării minorilor și a programelor dedicate diasporei ca instrumente de manipulare vizuală și PR politic.

- Depolitizarea urgentă a evenimentelor publice organizate din bugetul de stat.

- Redirecționarea fondurilor irosite pe acțiuni de imagine către prioritățile reale ale cetățenilor: indexarea pensiilor, sprijinirea primăriilor și compensarea tarifelor la utilități.

Standardele europene se demonstrează prin fapte și respect față de lege, nu prin haine galbene impuse copiilor noștri.

Partidul Politic „Mișcarea Respect Moldova”

Address

Strada Mitropolit Dosoftei 126
Chisinau
2004

Opening Hours

Monday 09:00 - 18:00
Tuesday 09:00 - 18:00
Wednesday 09:00 - 18:00
Thursday 09:00 - 18:00
Friday 09:00 - 18:00
Saturday 10:00 - 13:00

Telephone

+37368955000

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Mișcarea Respect Moldova posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Mișcarea Respect Moldova:

Shortcuts

Share