LOC - Liga Orașelor și Comunelor

LOC - Liga Orașelor și Comunelor

Share

•Integritate
•Competență
•Transparență
•Consultarea reală a cetățenilor

27/05/2026

🎥 Părintele Sergiu Aga, candidat la alegerile pentru Primăria Orhei, la Contrasens (26 mai 2026)

Bătălia pentru Orhei și epoca post-Șor. Cine va controla orașul-cheie din centrul R. Moldova?

26/05/2026

Scrisoare deschisă, adresată de către Dl Vitalie Nicon Marinuta, către instituțiile naționale și misiunile diplomatice, cu privire la tentativa de intimidare din partea actualului Ministru al Apărării.

În ultimele decenii, Republica Moldova a suferit enorm din cauza fricii, obedienței și tăcerii forțate în raport cu instituțiile de forță și cu puterea politică. Tocmai de aceea, orice tentativă de intimidare a vocilor critice trebuie condamnată ferm și fără echivoc.

SCRISOARE DESCHISĂ
Către:
Președinția Republicii Moldova
Parlamentul Republicii Moldova
Guvernul Republicii Moldova
Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova
statelor partenere și instituțiile internaționale
Societatea civilă și mass-media

Subiect: Despre tentativele de intimidare a vocilor critice din domeniul securității și riscurile pentru democrația Republicii Moldova.

Miercuri seara, 20 mai 2026, alături de experți din Republica Moldova și Ucraina, am participat la o emisiune televizată dedicată securității regionale, războiului din Ucraina și provocărilor de securitate ale Republicii Moldova. În discuțiile din emisiune am susținut necesitatea de a investi în continuare in sporirea capacităților de apărare a Republicii Moldova, sporirea rezilienei noastre, compaterea dezinformării, propagandei și a știrilor false, dar și de a continua să susținem cu tot ce putem lupta eroică a poporului Ucrainean impotriva invaziei ruse. Am fost pentru construirea unor unități militare noi, însă ma-m expus critic asupra construcției Bazei militare de la Bacioi anume în acastă perioadă. Consider, că în condițiile actuale de insecuritate regională și a amenințărilor din partea Rusiei trebuia de investit primordial în pregătirea terenului și a populației pentru apărarea Patriei, inclusiv în amenajarea adăposturilor pentru civili în marele orașe din țară.
În cadrul emisiunii am fost întrebat inclusiv despre multiplele cazuri grave de încălcare a disciplinei militare din Armata Națională, inclusiv tragedia produsă în unitatea militară din Cahul, soldată cu decesul unui minor civil. În răspunsul meu am menționat clar că nu sunt adeptul demisiilor dictate emoțional și nici al transformării comandanților militari în țapi ispășitori pentru probleme sistemice. Totodată, am afirmat că presiunea publică acumulată în urma acestor cazuri este atât de mare încât demisia ministrului apărării devine inevitabilă din perspectivă politică și morală. După emisiune, în timpul nopții, am primit din partea ministrului apărării, Anatolie Nosatîi, un mesaj cu următorul conținut: „Sunteți mult mai rău decât alții foșt… Dacă veți merge mai departe să mă atacați – voi fi nevoit să vin cu «apărare»! Dar nu vă recomand… Cunosc și am dovezi pentru prea multe… Decide… Voi aștepta poziția Dumneavoastră până mâine ca să-mi formulez poziția pentru mass-media.” Consider acest mesaj drept o tentativă evidentă de intimidare, presiune și avertisment incompatibil cu funcția publică pe care o deține autorul său. Într-un stat democratic, un ministru al apărării nu poate răspunde criticilor publice formulate într-o dezbatere televizată prin insinuări, amenințări voalate și referiri la presupuse „dovezi” menite să reducă la tăcere un expert sau reprezentant al societății civile.
Problema depășește cazul meu personal. Este vorba despre un precedent extrem de periculos pentru Republica Moldova, mai ales într-o perioadă în care statul nostru afirmă constant că urmează ireversibil calea europeană și asumă standardele democratice occidentale. Libertatea de exprimare și dreptul societății civile de a critica instituțiile statului reprezintă fundamente ale unei democrații autentice, garantate de Constituția Republicii Moldova, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și legislația națională privind libertatea de exprimare.
În mod special, persoanele care activează în domeniul securității și apărării trebuie să înțeleagă că într-o societate democratică autoritatea nu se menține prin frică, intimidare sau presiuni personale, ci prin transparență, responsabilitate și capacitatea de a accepta critica publică. Atunci când un ministru al apărării transmite mesaje ce pot fi interpretate ca tentative de intimidare împotriva unei persoane incomode pentru putere, problema încetează să mai fie una interpersonală și devine o problemă de cultură democratică, de securitate instituțională și de credibilitate externă a statului.
Republica Moldova nu poate pretinde integrare europeană în timp ce metodele de relaționare dintre unii demnitari și societatea civilă amintesc de reflexe autoritare incompatibile cu standardele Uniunii Europene și ale unui stat de drept. În ultimele decenii, Republica Moldova a suferit enorm din cauza fricii, obedienței și tăcerii forțate în raport cu instituțiile de forță și cu puterea politică. Tocmai de aceea, orice tentativă de intimidare a vocilor critice trebuie condamnată ferm și fără echivoc.
Fac apel către conducerea Republicii Moldova, către partenerii externi și către societatea civilă să trateze cu maximă seriozitate asemenea derapaje și să apere principiile democratice care stau la baza viitorului european al țării noastre. Nu putem construi o Moldovă europeană dacă experții, veteranii, jurnaliștii sau reprezentanții societății civile trebuie să se teamă de reacțiile unor demnitari atunci când exprimă opinii critice despre instituțiile statului. Democrația nu începe atunci când puterea este lăudată. Democrația începe atunci când critica este tolerată.

General de brigade (r) Dr. Vitalie Marinuța,
Președinte Asociația Veteranilor și Rezerviștilor din Republica Moldova,
Director executive al Institutului de Studii Europene din Moldova
Ministru al apărării al Republicii Moldova (2009-2014)

17/05/2026

Sergiu Aga, candidatul LOC la funcția de primar al municipiului Orhei, accede în turul 2 al alegerilor, care va avea loc pe 31 mai!

Felicitări dlui Sergiu Aga și echipei de la Orhei!


Dragi locuitori ai municipiului Orhei,

Vreau să adresez un mesaj sincer de felicitare pentru Sergiu Aga, candidatul LOC - Liga Orașelor și Comunelor, care cu suportul Dvs, a reușit să treacă în turul II al alegerilor locale noi pentru funcția de primar al municipiului Orhei.

Acest rezultat nu este doar o victorie electorală. Este dovada că oamenii din Orhei își doresc o administrație mai aproape de cetățeni, mai responsabilă, mai deschisă și mai conectată la problemele reale ale comunității.

Sergiu Aga este un om care a demonstrat seriozitate, echilibru și respect față de oameni. A mers în fața cetățenilor cu un mesaj curat, cu soluții concrete și cu dorința sinceră de a construi o administrație locală în care fiecare stradă, fiecare cartier și fiecare voce contează.

Orheiul are nevoie de un primar care să unească, nu să dezbine. De un primar care să lucreze pentru oameni, nu pentru interese înguste. De un primar care să pună în centrul activității sale dezvoltarea orașului, buna gospodărire, transparența și respectul față de cetățean.

În turul II, alegerea este despre viitorul municipiului Orhei. Este despre șansa de a aduce la conducerea orașului un om capabil să asculte, să muncească și să construiască împreună cu oamenii.

LOC, membrii și aleșii săi locali din întreaga țară, îl susțin cu încredere pe Sergiu Aga și îndemnăm locuitorii municipiului Orhei să iasă la vot pe 31 mai și să susțină un primar al oamenilor, al comunității și al dezvoltării locale.

Orheiul merită o administrație responsabilă. Orheiul merită respect. Orheiul merită un primar ca Sergiu Aga!

14/05/2026

Primarul or. Codru - Stelian Manic, se alătură echipei LOC!
Bine ați venit în echipă, stimate coleg! 🤝

14/05/2026

Anatolie Dimitriu, ex-președinte al raionului Ialoveni: Sergiu Aga va fi susținut de București și Bruxelles

14/05/2026

Aliona Stici, avocat: Sergiu Aga a demonstrat grijă, respect și integritate

14/05/2026

Cociu Vladislav, primarul orașului Ștefan Vodă: Orhei este un oraș cu istorie și merită un primar ca Sergiu Aga!

14/05/2026

Constantin Cojocaru, Primarul mun. Edineț: Am venit la Orhei să îl susțin pe Sergiu Aga pentru că este un om de o mare moralitate.

14/05/2026

Alexandru Bujorean, Copreședinte LOC: Primarii din țară îl susțin pe Sergiu Aga la funcția de primar al municipiului Orhei!

Want your business to be the top-listed Government Service in Chisinau?

Click here to claim your Sponsored Listing.

Location

Category

Telephone

Address


Bulgară 1
Chisinau