Mărgineanu Iurie Prim-Vicepreședinte PDCM

Stimați Prieteni !
Iluzia Libertății și Umbra Fascismului: O radiografie a puterii în Republica Moldova.

Am recitit recent câteva lucrări fundamentale ale unor mari gânditori, istorici și politologi de talie mondială – Umberto Eco, Roger Griffin, Robert Paxton, Emilio Gentile și Jason Stanley – experți incontestabili în analiza și deconstrucția ideologiei fasciste.

Fiecare dintre ei a evaluat pericolul totalitar din unghiuri diferite, elaborând propriul set de criterii: Umberto Eco a formulat celebrele 14 simptome ale „Ur-Fascismului”, Roger Griffin a definit 3 piloni ideologici, Robert Paxton a identificat 5 pasiuni mobilizatoare, iar Emilio Gentile și Jason Stanley au stabilit câte 10 criterii instituționale și, respectiv, propagandistice. Hannah Arendt în capodopera sa, Originile Totalitarismului (1951). Conceptul central pe care l-a teoretizat ea este „distrugerea (sau uciderea) persoanei juridice”.
Din perspectivă strict doctrinară și a dreptului constituțional, acest criteriu explică mecanismul prin care o dictatură sau un regim totalitar se instalează nu neapărat prin forță brută imediată, ci prin anularea treptată a garanțiilor procesuale și a protecției legale a individului.

Analizând aceste criterii, observăm că ele nu se contrazic, ci se completează perfect. Dacă le sintetizăm, le putem grupa în patru piloni fundamentali ai oricărei derive autoritare: modul în care regimul construiește povestea, modul în care manipulează masele, modul în care distruge ordinea juridică și modul în care acționează.

Această matrice reprezintă un instrument juridic și sociologic precis. Așa cm avertiza Umberto Eco, nu este nevoie ca un regim să bifeze toate criteriile; este suficient ca arhitectura instituțională să cedeze în fața a 3-4 trăsături pentru ca infecția autoritară să se generalizeze și fascismul să înceapă să se coaguleze.

Să vă spun sincer, contrapunând această teorie cu realitatea crudă din Republica Moldova, tabloul care se conturează este de-a dreptul înfricoșător.

Din punct de vedere doctrinar, situația de la noi bifează nu 3 sau 4, ci tocmai 9 criterii majore ale derivei totalitare:
1. Dezintegrarea ordinii juridice (Criteriul Arendt): Am ajuns să vedem cm propriilor cetățeni li se aplică sancțiuni economice și limitări de drepturi fără nicio hotărâre judecătorească definitivă, exclusiv prin acte administrative emise de Serviciul de Securitate (SIS). Egalitatea în fața legii a fost distrusă – legea nu se mai aplică alor lor. Statul a încetat să mai fie un instrument de protecție a drepturilor omului.
2. Dezacordul ca trădare (Criteriul Eco/Stanley): Dreptul nu mai este folosit pentru a face justiție, ci a devenit o armă ascuțită pentru a incrimina opoziția politică. Partidele sunt scoase în afara cadrului constituțional sau eliminate din cursa electorală pe baza unor simple „bănuieli”, în timp ce puterea folosește resurse financiare nelimitate. Orice persoană cu o rațiune critică este limitată în spațiul public și etichetată drept „dușman al poporului”.
3. Complicitatea elitelor și capturarea din interior (Criteriul Paxton): Ramurile puterii sunt capturate, iar justiția este la pământ, lăsată la cheremul politicului. Curtea Constituțională a fost subjugată prin diferite șiretlicuri. Puterea a anihilat organizațiile obștești (ONG-urile), trecându-le sub culoare politică și lipsind cetățenii de o apărare efectivă.
4. Populismul selectiv și uzurparea voinței (Criteriul Eco/Paxton): Într-o republică parlamentară, polul de putere a fost mutat abuziv către instituția prezidențială, care conform Constituției are competențe limitate. Guvernul sfidează legea supremă ignorând obligația de a veni în fiecare lună aprilie cu darea de seamă în fața Parlamentului. Deputaților le este anulat dreptul de a lua cuvântul de la tribună. Drepturile individuale sunt oprimate în favoarea unei himere numite „voința poporului”, pe care doar ei pretind că o interpretează.
5. Sacralizarea liderului (Criteriul Gentile): Partidul de guvernare și susținătorii săi dezvoltă agresiv cultul primei persoane, președinta țării fiind ridicată la rang de icoană a națiunii.
6. Abolirea adevărului (Criteriul Stanley): Gândirea critică a fost anihilată și înlocuită artificial cu teoria conspirației, orice voce disidentă fiind clasificată rapid drept „propagandă a unui stat declarat inamic”. Se protejează astfel abuzurile autorităților sub masca apărării statului.
7. Obsesia complotului (Criteriul Eco): Au creat o frică permanentă în societate, găsind inamici externi care, de fapt, niciodată nu ne-au amenințat direct cu războiul, justificând astfel limitarea drepturilor pe plan intern.
8. Frica de diferență (Criteriul Eco): Elita politică de la guvernare promovează ura în societate, divizând intenționat cetățenii pe diferite criterii, inclusiv după etnie și limba vorbită.
9. Elitismul și disprețul social (Criteriul Eco/Paxton): Puterea și-a creat o castă privilegiată: s-au mărit disproporționat salariile funcționarilor și celor care le slujesc cu credință, în timp ce restul cetățenilor au rămas la minimul de existență. Ca dovadă a represiunii, penitenciarele sunt supraaglomerate – suntem pe locul 3 pe continentul european, întrecuți doar de Turcia și Azerbaidjan.

Chiar și presa occidentală a început să clasifice situația din Republica Moldova drept un regim hibrid, aflat la un pas de autoritarism. Au distrus statul de drept argumentând halucinant că „oricum nu am avut stat de drept”, preluând puterea din interior, subjugând magistratura și oligarhia economică.

Totodată, doresc să atrag atenția asupra unui aspect tulburător: „partenerii” – nu știu dacă mai sunt ai noștri sau doar ai lor – văd toate aceste derapaje, dar tac. Mă întreb adesea: de ce tac? De ce se înfăptuiesc aceste abuzuri cu acordul lor tacit?

Tot timpul mi-am pus întrebarea: noi, ca stat tânăr, cu o democrație fragilă, de la cine ar trebui să învățăm democrația? De la Vest sau de la Est? Cei din Est nu prea o au, iar istoria lor în acest domeniu este scurtă. În schimb, la cei din Vest, tradiția este vastă. Dar, văzând că ei acceptă tăcut ceea ce se întâmplă la noi, mă întreb: oare sunt cu adevărat democrați sau doar pozează astfel pentru naivi de alde noi, care am crezut orbește în acea democrație pe care ne-o arătau la televizor?

De fapt, de ce mă mai mir? Este o vorbă din popor, de fapt ca o anecdotă politică și aforism popular: Rușii, din orice piese ar încerca să asambleze ceva, tot un Kalașnikov le iese. Se pare că la fel este și cu Europa: de orice s-ar apuca, tot la fascism ajunge.

Dintr-o perspectivă filosofică și juridică, această contrapunere este devastatoare. Arată că regimul aplică metodic manualul clasic al suprimării libertății.
Vă întreb pe voi, având în față aceste 9 criterii incontestabile: mai putem vorbi despre democrație, sau Republica Moldova a devenit un stat capturat, autocrat și cu elemente clare de fascism instituționalizat?

https://www.youtube.com/watch?v=7-7roP6iMTY

Gonța Media, Iurie Mărgineanu, 21.V.2026 Despre capturarea totală a justiției, scandalurile săptămânale, pre...

Stimați Prieteni !
Copiii, sacrificați pe altarul incompetenței: Un Guvern cu zero soluții și un Avocat al Poporului redus la tăcere.

Raportul Avocatului Poporului pentru 2025, privind drepturile copilului ne-au pus în față o realitate pe care mulți preferă să o ignore: creșterea alarmantă a deceselor violente, accesul facil la droguri sintetice și țigări electronice (cu inițiere chiar de la 8-10 ani!), violența în mediul școlar și instituții de învățământ din mediul rural care, în secolul nostru, încă mai au veceul în curte și nicio sursă de apă.

Însă, dincolo de tragismul acestor statistici, se conturează o problemă de fond mult mai gravă: falimentul instituțional și pasivitatea statului.

Avocatul Poporului și-a prezentat raportul. Foarte bine, și-a bifat o obligație legală. Dar rolul fundamental al acestei instituții nu este doar de a fi un simplu cronicar al dezastrului la final de an. Într-un stat de drept funcțional, Avocatul Poporului trebuie să fie prima linie de apărare, să reacționeze în timp real.
Unde sunt contestațiile la legile defectuoase adoptate pe bandă rulantă? Unde este reacția promptă la politicile publice greșite? Actuala guvernare a reușit o contraperformanță tristă: a anihilat o instituție fundamentală a statului, populând-o cu figuri docile, lipsite de curajul și competența necesare pentru a trage la răspundere derapajele puterii. Când ai în față o generație vulnerabilă – minorii – și bătrâni lăsați de izbeliște, inacțiunea devine complicitate.

Din păcate, această paralizie se reflectă în tot aparatul de stat, care a scăpat de sub control absolut toate domeniile strategice: Economie și politici instituționale: Zero.
Plan de acțiuni guvernamentale: Inexistent.
Bugetul de stat: Pare un document redactat de un student de anul întâi cu ajutorul inteligenței artificiale. Unicul „obiectiv” vizibil este asimilarea mecanică a fondurilor europene, fără nicio strategie reală pe termen scurt sau lung, fără a ști cm și pentru ce investim în viitorul acestei societăți.

Drepturile omului și viitorul generațiilor următoare nu se apără doar prin rapoarte citite steril în comisii, ci printr-o atitudine proactivă, prin mecanisme legale aplicate la timp și printr-o guvernare care înțelege responsabilitatea pe care o poartă.

Vorba clasicului: după cm votăm, așa și trăim.

Stimați prieteni!

Astăzi a avut loc ședința Consiliului Național Politic (CNP) al PDCM, cu mai multe subiecte importante pe ordinea de zi. Vreau să vă mărturisesc, sincer și cu mâna pe inimă, că am fost luat prin surprindere. A fost o veste neașteptată, ca un trăsnet din cer senin...

Vreau să vă mulțumesc fiecăruia în parte pentru votul de încredere acordat. Nu în ultimul rând, țin să îi mulțumesc domnului Președinte pentru încrederea deosebită. Vă asigur, stimați prieteni și colegi, că voi face tot posibilul să nu vă dezamăgesc.

Nu ascund faptul că sunt onorat și bucuros, dar, în același timp, conștientizez deplin greutatea acestei responsabilități. Nu mă tem de muncă sau de asumare, ci am acea emoție firească, izvorâtă din dorința de a mă ridica la înălțimea așteptărilor voastre.

Sincer să fiu, nu mă așteptam și nu eram pregătit pentru acest pas. Dacă mi s-ar fi propus din timp, probabil aș fi cerut un răgaz de gândire, dar în fața faptului împlinit nu aveam cm și nici nu-mi doream să refuz, deși, pentru o clipă, mi-am găsit cu greu cuvintele. Mă voi strădui din răsputeri să justific această încredere și să duc cu demnitate această misiune grea, dar nobilă.

După cm spunea marele om de stat și jurist roman, Marcus Tullius Cicero:
„Nu ne-am născut doar pentru noi înșine, ci și țara și prietenii au o parte din noi.”

Încă o dată, Vă mulțumesc din suflet, domnule Președinte, pentru onoare și susținere!

Împreună pentru Țară!

Stimați Prieteni !
Încă un atentat la STATUL DE DREPT: Când „integrarea europeană” devine paravan pentru capturarea totală a instituțiilor independente.

Stimați prieteni, nu mai putem asista pasivi la acest cinism constituțional. Priviți cu atenție acest decret prezidențial. Ceea ce vedem aici nu este un simplu document administrativ, ci o dovadă scrisă a subjugării politice a justiției și a instituțiilor de forță.

Am avertizat de mult timp: odată cu transformarea Consiliului Superior de Securitate într-un instrument cu decizii obligatorii, partidul de guvernământ a siluit flagrant Constituția. Am asistat la o mutație tăcută, dar brutală, a modului de guvernare – din republică parlamentară, Republica Moldova a fost transformată de facto într-un regim prezidențial autoritar, unde toată puterea și împuternicirile nescrise sunt concentrate într-un singur pol.

Acest decret este nu cireașa ci bomba de pe tort. Să incluzi Procurorul General și Directorul SIS într-o comisie de „coordonare strategică la nivel politic superior”, este o aberație juridică absolută și o incompatibilitate prin definiție.
De când Procuratura și Serviciile de Informații fac politică? De când aceste instituții, care apriori trebuie să fie scutul legii și al statului, au devenit anexe ale deciziei politice?

Să fie clar:
Aceasta NU este integrare europeană. Deoarece, Uniunea Europeană cere imperativ separația puterilor în stat și independența justiției, nu o justiție așezată docil la masa puterii pentru a executa „directive strategice”. A subordona serviciile secrete și procuratura unor decizii politice este o practică demnă de regimurile totalitare, nu de democrațiile occidentale.

Scopul real este complicitatea forțată. Personal, consider că, prin atragerea acestor actori în jocul politic, Președinția îi murdărește intenționat. Când puterea ia decizii abuzive sau controversate, vrea să se asigure că Procuratura și SIS-ul sunt deja la masă, complici și legați de mâini. O putere care vrea control absolut are nevoie de complici, nu de independenți.

Anihilarea independenței. O justiție care face parte din „voința politică” a guvernării este o justiție moartă.

Drumul spre iad este pavat cu bune intenții. Înțeleg cinismul calculat al Președinției: cu cât mai mulți demnitari de rang înalt devin complici la aceste ilegalități și derapaje, cu atât e mai ușor să menții controlul.

Dar întrebarea mea se îndreaptă către cei vizați direct: Domnilor care ocupați aceste funcții-cheie, vă mai amintiți ce presupune independența mandatului dumneavoastră? De fapt, întrebarea este retorică: din moment ce nu ați protestat public împotriva acestei numiri, ați acceptat tacit complicitatea. Tăcerea, în fața unui abuz constituțional, nu este neutralitate, ci subordonare asumată.

Așa cm avertiza Montesquieu în celebrul său tratat „Despre spiritul legilor”:
„Nu există libertate dacă puterea judecătorească nu este separată de puterea legislativă și de cea executivă. (...) Dacă ar fi unită cu puterea executivă, judecătorul ar putea dobândi forța unui opresor.”

Un stat de drept nu se construiește prin distrugerea separației puterilor la cel mai înalt nivel.

Aștept opiniile voastre în comentarii.

Stimați Prieteni !
Cu ocazia Zilei Familiei, vă transmit cele mai calde și sincere gânduri!

Din moși-strămoși ne-a fost lăsat un rost:
Să ținem vatra vie și credința.
Familia ne-a fost, mereu, un adăpost,
Când vremuri aspre ne-au lovit ființa.

Aici, la sânul mamei, se-nfiripă
Și dragostea de glie, și de neam,
Aici simțim cm prinde viața-aripă,
Sfințind a casei vatră ca pe-un hram.

Căci țara nu-i un simplu loc pe hartă,
Ci-i suma de familii demne, sfinte,
E forța ce prin veacuri ne mai poartă,
Cinstind mereu povața de părinte.

„Familia este temelia pe care se sprijină nu doar destinele noastre, ci însăși demnitatea, verticalitatea și viitorul acestui neam. O societate puternică și o țară care știe să-și apere drepturile și valorile se clădesc întotdeauna pe familii unite, acolo unde respectul pentru lege, pentru grai și pentru pământul strămoșesc se transmite din generație în generație.

Vă doresc ca liniștea, buna înțelegere și dragostea să vă ocrotească mereu căminul. Să vă bucurați de sănătate, de realizările copiilor și de o casă care să vă fie un adevărat bastion al păcii și al iubirii.
La mulți ani de ziua familiei!