🔵 Ședința Guvernului Republicii Moldova din 3 iunie 2026
Ministerul Justiției al Republicii Moldova
Ministerul Justiţiei este autoritatea publică centrală în domeniul justiției
03/06/2026
Ministerul Justiției a organizat o ședință de lucru cu reprezentanți ai autorităților și ai societății civile, în cadrul căreia au fost discutate unele aspecte ale Proiectului de lege pentru modificarea unor acte normative (fortificarea mecanismelor de combatere a corupției, a criminalității financiare și criminalității organizate).
La inițiativa ministerului, au fost analizate argumentele formulate în apelul public al organizațiilor societății civile privind menținerea competenței Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale în investigarea cauzelor de tortură.
Ținând cont de specificul celor prezentate de părți, Ministerul Justiției a propus, iar autoritățile și reprezentanții societății civile au agreat continuarea examinării subiectului într-un grup de lucru separat, în afara proiectului de lege menționat.
🔗Detalii în comunicat: https://justice.gov.md/ro/content/ministerul-justitiei-discutat-cu-societatea-civila-componenta-privind-urmarirea-penala
02/06/2026
Just.ție. Facem clar pas cu pas. Digitalizarea și servicii online.
01/06/2026
🎈 La mulți ani tuturor copiilor din Republica Moldova!
Fiecare copil merită să crească într-un mediu sigur, plin de grijă, în care să fie ascultat, înțeles și respectat.
Protecția copilului înseamnă un cadru legal clar, instituții responsabile, care acționează coordonat, și decizii luate întotdeauna în interesul superior al copilului. Ministerul Justiției continuă să contribuie la consolidarea unui sistem de justiție prietenos acestora, care le apără demnitatea și le oferă încrederea că vocea lor contează.
De Ziua Internațională a Copilului, le dorim tuturor copiilor pace, bucurie și certitudinea că sunt auziți, apreciați și protejați.
Autoare desen: Vlada Vasilache, elevă
29/05/2026
Just.ție. Facem clar pas cu pas. Servicii și proceduri pentru cetățeni.
🔵 Evenimentul „Primării Puternice. Localități Dezvoltate”
🔵 Ședința Guvernului Republicii Moldova din 27 mai 2026
26/05/2026
Ministerul Justiției informează că, în dimineața zilei de 26 mai 2026, procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție, în comun cu ofițerii Centrului Național Anticorupție și ai Inspectoratului General al Poliției, cu suportul Ministerului Justiției, au desfășurat un complex de acțiuni procesual-penale în cadrul unei cauze penale ce vizează presupuse acte de corupție legate de implementarea și aplicarea legislației privind amnistia.
Acțiunile au fost realizate inclusiv cu sprijinul ofițerilor anticorupție ai Serviciului escortări și acțiuni speciale, al Brigăzii de Poliție cu destinație specială „Fulger” și al Detașamentului cu Destinație Specială „Pantera”. În cadrul acestora au fost efectuate zeci de percheziții în mai multe instituții penitenciare, precum și în alte locații de pe teritoriul Republicii Moldova.
Potrivit datelor investigate la această etapă, cauza penală vizează presupuse fapte de corupere activă și pasivă comise de persoane implicate în procesul de implementare și aplicare a amnistiei acordate cu ocazia aniversării a 30 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova, precum și în aplicarea prevederilor articolelor 91 și 92 din Codul penal al Republicii Moldova.
Ministerul Justiției subliniază că instituțiile statului au obligația de a interveni prompt și ferm ori de câte ori există suspiciuni rezonabile privind compromiterea actului de justiție, afectarea legalității procedurilor de executare a pedepselor sau utilizarea abuzivă a unor mecanisme legale menite să servească interesului public.
🔗Detalii în comunicat: https://justice.gov.md/ro/content/ministerul-justitiei-informeaza-despre-actiunile
25/05/2026
Ministerul Justiției a prezentat Raportul de evaluare finală a implementării Strategiei pentru asigurarea independenței și integrității sectorului justiției pentru anii 2022–2025.
Potrivit raportului, din totalul acțiunilor planificate, 71% au fost realizate integral, iar alte 19% sunt în curs de implementare sau au fost îndeplinite parțial.
Strategia a fost principalul document care a ghidat reformele din justiție și a stabilit o viziune clară asupra direcției în care trebuie să evolueze sistemul judiciar – un sistem independent, integru, accesibil, eficient și apropiat de cetățean, în conformitate cu standardele europene și cu valorile statului de drept.
🔗Detalii în comunicat: https://shorturl.at/gV3TQ
Parlamentul a adoptat în prima lectură, cu votul a 57 de deputați, proiectul de lege care instituie un mecanism integrat și specializat pentru prevenirea, investigarea și examinarea cauzelor de corupție și a infracțiunilor conexe, cu scopul de a elimina fragmentarea competențelor și de a consolida coerența actului de justiție. Detalii ⤵️
🔗 Comunicat de presă: https://justice.gov.md/ro/content/competentele-autoritatilor-responsabile-de-combaterea-coruptiei
Click here to claim your Sponsored Listing.
Location
Category
Contact the business
Telephone
Website
Address
Str. 31 August 1989, 82
Chisinau
MD-2012
Opening Hours
| Monday | 08:00 - 17:00 |
| Tuesday | 08:00 - 17:00 |
| Wednesday | 08:00 - 17:00 |
| Thursday | 08:00 - 17:00 |
| Friday | 07:30 - 17:00 |
