27/10/2026
🌍 EduHub Călinescu – de la viziune la inovație, prin parteneriate educaționale!
Liceul Teoretic „George Călinescu” din Chișinău se numără printre cele 121 de instituții de învățământ din Republica Moldova selectate pentru finanțare în cadrul Programului de Granturi Școlare al proiectului „Îmbunătățirea Calității Educației” (EQIP), implementat de Ministerul Educației și Cercetării, cu sprijinul financiar al Băncii Mondiale.
Prin subproiectul „EduHub Călinescu – Centru de Inovație Digitală și Pedagogii Moderne”, ne propunem crearea unui spațiu educațional modern, incluziv și colaborativ, în care tehnologia, creativitatea și inovația să devină parte integrantă a procesului de predare–învățare–evaluare.
EduHub Călinescu va oferi elevilor oportunități de învățare prin proiecte, robotică, programare, experimente, creație multimedia și activități STEM, iar cadrelor didactice – posibilități de dezvoltare profesională, colaborare interdisciplinară și valorificare a pedagogiilor moderne. Un accent deosebit va fi pus pe asigurarea accesului echitabil la educație de calitate pentru toți elevii, inclusiv pentru cei cu cerințe educaționale speciale și din medii vulnerabile.
Un pas important în realizarea acestei viziuni l-a constituit recenta vizită de studiu și schimb de bune practici la Liceul Teoretic „George Călinescu” din Constanța, România.
Vizita a oferit echipei noastre oportunitatea de a descoperi experiențe educaționale valoroase, de a face schimb de idei privind integrarea tehnologiilor digitale, aplicarea metodelor interactive de predare, dezvoltarea competențelor elevilor și promovarea unui mediu educațional incluziv.
Dincolo de schimbul de experiență, această întâlnire a reprezentat un pas spre consolidarea unui parteneriat educațional durabil între cele două licee care poartă numele marelui scriitor și critic literar George Călinescu.
Ne dorim ca această colaborare să se concretizeze prin proiecte educaționale comune, vizite reciproce, ateliere de formare, schimburi de experiență între profesori și elevi, activități STEM și inițiative interculturale, desfășurate atât în format fizic, cât și digital.
Credem că inovația în educație începe cu oameni deschiși spre schimbare, continuă prin colaborare și prinde viață prin proiecte care transformă experiența de învățare a elevilor.
✨ EduHub Călinescu – construim împreună școala viitorului!
Vizita de studiu a fost realizată în cadrul Proiectul Îmbunătățirea Calității Educației implementat de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și finanțat din grantul oferit de Parteneriatul Global pentru Educație (GPE), prin intermediul Băncii Mondiale.