Departamentul Inginerie Electrica, UTM

Departamentul Inginerie Electrica, UTM

Share

Departamentul Inginerie Electrica din cadrul Facultatii Energetica si Inginerie Electica a Universitatii Tehnice a Moldovei.

Photos from Departamentul Inginerie Electrica, UTM's post 09/05/2026

⚡🔧 Ingineria electrică și sistemele electromecanice – tehnologii esențiale pentru viitorul Republicii Moldova în UE! 🇪🇺
Astăzi, Departamentul Inginerie Electrică din cadrul Facultății Energetică și Inginerie Electrică, UTM, a participat la evenimentul dedicat Zilei Europei, desfășurat în Piața Marii Adunări Naționale. 🏛️🎉
🔋⚙️ În cadrul activităților de promovare, au fost prezentate domeniile:
🔹 Inginerie electrică
🔹 Sisteme electromecanice
🔹 Tehnologii energetice moderne
🔹 Soluții pentru eficiență și reziliență energetică
👨🎓👩🎓 Vizitatorii au avut ocazia să descopere importanța sistemelor electromecanice și a tehnologiilor electrice moderne în dezvoltarea transportului electric, automatizărilor industriale, conversiei energiei și infrastructurilor energetice inteligente. ⚡🚗🌍
Prin participarea la acest eveniment, Departamentul Inginerie Electrică promovează educația inginerească modernă, inovația tehnologică și formarea specialiștilor capabili să contribuie la dezvoltarea unui viitor sustenabil. 🌱🔌

Photos from Departamentul Inginerie Electrica, UTM's post 05/04/2026

🔌 Ziua Ușilor Deschise la Departamentul Inginerie Electrică – UTM
Pe data de 4 aprilie 2026, Departamentul Inginerie Electrică din cadrul Facultății Energetică și Inginerie Electrică a avut plăcerea de a găzdui Ziua Ușilor Deschise, un eveniment dedicat viitorilor studenți.
👩🎓👨🎓 Aproximativ 40 de elevi au participat la această activitate, având ocazia să descopere:
• oferta educațională a programului Inginerie electrică;
• laboratoarele moderne și echipamentele utilizate în procesul de instruire;
• domenii actuale precum vehicule electrice, energii regenerabile și sisteme electromecanice.
⚡ Vizitatorii au interacționat cu cadrele didactice și studenții departamentului, au asistat la demonstrații practice și au aflat mai multe despre oportunitățile de carieră în domeniul ingineriei electrice.
🎯 Evenimentul a avut drept scop orientarea profesională a elevilor și familiarizarea acestora cu mediul universitar și cu perspectivele oferite de acest domeniu dinamic.
👏 Mulțumim tuturor participanților pentru interes și implicare! Vă așteptăm cu drag să deveniți parte din comunitatea noastră!

Photos from Departamentul Inginerie Electrica, UTM's post 31/03/2026

🔹 Participare la conferință internațională – Advanced Power Systems 2026
În perioada 25–28 martie 2026, membrii Departamentului Inginerie Electrică din cadrul Universității Tehnice a Moldovei au participat la conferința internațională Advanced Power Systems 2026, desfășurată la Cluj-Napoca, România.
În cadrul acestui eveniment științific, reprezentanții departamentului au contribuit activ la programul conferinței prin publicarea a două articole științifice, evidențiind rezultatele cercetărilor realizate în domeniul sistemelor electromecanice la UTM.
Participarea la conferință a oferit oportunitatea schimbului de experiență cu specialiști internaționali și consolidării colaborărilor academice și științifice.
🔗 Programul conferinței poate fi consultat aici:
https://aps.utcluj.ro/program

30/03/2026

🔹 Ziua Ușilor Deschise la UTM – te așteptăm la FEIE! 🔹
📅 Pe 4 aprilie 2026, Universitatea Tehnică a Moldovei își deschide larg ușile pentru toți cei interesați de viitorul lor profesional!
⚡ Departamentul Inginerie Electrică din cadrul Facultății Energetică și Inginerie Electrică te invită să descoperi lumea fascinantă a energiei electrice, sistemelor electromecanice și tehnologiilor moderne.
👨🔬 Vei avea ocazia să:
🔹 vizitezi laboratoare moderne și echipamente performante
🔹 interacționezi cu cadre didactice și studenți
🔹 afli mai multe despre programele de studii și oportunitățile de carieră
🔹 descoperi proiecte inovatoare din domeniul ingineriei electrice
🚀 Dacă ești pasionat de tehnologie, energie și inovație, acesta este locul unde începe drumul tău!
📍 Te așteptăm la UTM să faci primul pas spre o carieră de succes!

Photos from Departamentul Inginerie Electrica, UTM's post 08/03/2026

🔹 𝗧𝗿𝗮𝗶𝗻𝗶𝗻𝗴 𝗦𝗰𝗵𝗼𝗼𝗹 𝗶𝗻𝘁𝗲𝗿𝗻𝗮ț𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹 î𝗻 𝗰𝗮𝗱𝗿𝘂𝗹 𝗽𝗿𝗼𝗶𝗲𝗰𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗗𝗜𝗚𝗜𝗧𝗥𝗔𝗡𝗦 🌍⚡

📅 În perioada 2–6 martie 2026, studenți și cadre didactice de la Departamentul Inginerie Electrică, Universitatea Tehnică a Moldovei participă la Students Training School, organizată la National and Kapodistrian University of Athens (Evripos Campus, Psachna, Grecia) 🇬🇷, în cadrul proiectului european ERASMUS + DIGITRANS.

💡 Programul include sesiuni de instruire dedicate proiectării microrețelelor electrice, securității rețelelor și proiectării și simulării invertoarelor, oferind participanților oportunitatea de a-și dezvolta competențele în domeniul sistemelor energetice moderne și al transformării digitale în învățământul superior.

🤝 Participarea la această activitate contribuie la consolidarea colaborării internaționale și la formarea competențelor avansate ale studenților și cadrelor didactice în domeniul ingineriei electrice.

Photos from Departamentul Inginerie Electrica, UTM's post 26/01/2026

🎓 Felicitări masteranzilor!
La data de 23 ianuarie 2026, masteranzii programului de master științific Inginerie electrică din cadrul Departamentului Inginerie Electrică au susținut cu succes tezele de master.
👏 Cu această ocazie membrii departamentului le adresează sincere felicitări pentru munca depusă și mult succes în cariera profesională!

Photos from Departamentul Inginerie Electrica, UTM's post 21/01/2026

📌 Workshop internațional de formare ERASMUS+ K2 DIGITRANS | 12–16 ianuarie 2026
În perioada 12–16 ianuarie 2026, în cadrul proiectului ERASMUS+ DIGITRANS, a fost organizat un workshop internațional dedicat studenților universităților partenere, având ca obiectiv dezvoltarea competențelor practice, interdisciplinare și digitale în domeniul ingineriei și al transformării digitale în educație.
La această activitate au participat studenți din cadrul următoarelor instituții de învățământ superior:
• Universitatea Tehnică a Moldovei
• Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul
• Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți
• Universitatea Politehnică Națională din Cernihiv
• Universitatea Națională de Automobile și Drumuri din Harkov
• Universitatea Națională Tehnică din Luțk
De la UTM, FEIE, Departamentul Inginerie Electrică, au participat studenții anului III de la programele de studii „Ingineria sistemelor electromecanice” și „Ingineria sistemelor de energii regenerabile”:
Ciprian Savciuc, Gabriel Deniciuc, Edgar Rotari, Cristian Stratan.
Pe parcursul școlii, studenții au lucrat în echipe, iar la final fiecare echipă a prezentat un proiect aplicativ, realizat pe durata acestei perioade intensive de lucru.
👉 Echipa UTM, a elaborat un prototip de parcare inteligentă pentru biciclete și trotinete electrice, demonstrând capacitatea de integrare a soluțiilor tehnice moderne în contextul mobilității urbane durabile.
👏 Felicitări studenților pentru implicare, creativitate și rezultate, precum și partenerilor pentru colaborarea din cadrul proiectului DIGITRANS!

31/12/2025

🎆 La mulți ani 2026! 🎆
Departamentul Inginerie Electrică transmite tuturor studenților, cadrelor didactice, cercetătorilor și partenerilor cele mai sincere urări de sănătate, împliniri și succes în noul an!
✨ Anul 2026 să fie un an al inovației, dezvoltării profesionale, al proiectelor de succes și al performanțelor academice remarcabile.
Să continuăm împreună să construim viitorul prin educație de calitate, cercetare și colaborare durabilă.
🔌⚡ Vă dorim inspirație, energie și motivație pentru a transforma ideile în soluții care contribuie la progresul societății!
🎉 Un An Nou fericit și plin de realizări!

Photos from Departamentul Inginerie Electrica, UTM's post 15/12/2025

📢 Parteneriat nou pentru studenții de la Inginerie electrică

Departamentul Inginerie Electrică anunță încheierea unui acord de parteneriat cu compania „Inther Software Development” (ISD) 🤝

Această colaborare va contribui la apropierea procesului educațional de cerințele reale ale industriei, oferind studenților oportunități de stagii de practică, activități aplicative, proiecte comune și contact direct cu tehnologii și soluții moderne.

Suntem convinși că parteneriatul va avea un impact pozitiv asupra formării profesionale a viitorilor ingineri electrici și asupra dezvoltării colaborării universitate–industrie.

🔌📘 Mulțumim conducerii ISD pentru deschidere și sprijin!

Photos from Departamentul Inginerie Electrica, UTM's post 10/12/2025

📢 Studenții de la programul Inginerie Electrică, în vizită la compania ISD!

Pe data de 26 noiembrie 2025, studenții programului Inginerie electrică au participat la Open Day organizat de compania ISD, desfășurat sub tematica „Discover Electrical Engineering”.

În cadrul vizitei, studenții au explorat tehnologii moderne, au descoperit procese industriale actuale și au interacționat cu specialiști din domeniu. Totodată, acestora le-a fost prezentat și programul EPLAN, un instrument esențial în proiectarea și documentarea instalațiilor electrice, foarte utilizat în domeniul proiectării.

Mulțumim companiei ISD pentru deschidere, profesionalism și oportunitatea oferită studenților noștri! 🤝⚡

Photos from Departamentul Inginerie Electrica, UTM's post 08/12/2025

🎉 Felicitări masteranzilor de la programul Inginerie electrică pentru premiile obținute la Gala Eco Energetică 2025!
Suntem mândri să anunțăm că masteranzii Cornel Răileanu, Valentin Bânzaru, Gheorghe Sîrbu și Florin Teslari — alături de colegii lor de echipă — au fost premiați în cadrul competiției dedicate tinerilor cercetători, parte din „Gala Moldova Eco Energetică 2025” organizată de Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED).
📌 În cadrul competiției au fost apreciate două proiecte deosebite:
• „Sistem agro-hidro gravitațional pentru stocare de energie și irigare: micro-Pumped Hydro Storage fotovoltaic pentru vii” — elaborat de echipa formată din Cornel Răileanu, Valentina Bânzaru, Gheorghe Sîrbu și Emanoel Răileanu; un concept inovator de stocare a energiei și irigare sustenabilă.
• Machetă de parcare sustenabilă pentru biciclete și trotinete — realizată de echipa Ciprian Savciuc, Valentin Bânzaru și Florin Teslari; o soluție de mobilitate urbană verde și infrastructură prietenoasă cu mediul.
🌱 Această recunoaștere la Gala Moldova Eco Energetică confirmă angajamentul tinerilor noștri pentru dezvoltarea durabilă, inovare și tranziția energetică.
👏 Felicitări tuturor participanților și mulțumim CNED pentru organizare și susținere!

Want your business to be the top-listed Government Service in Chisinau?

Click here to claim your Sponsored Listing.

Location

Telephone

Address


Str. 31 August 1989, 78
Chisinau
MD-2012

Opening Hours

Monday 09:00 - 17:00
Tuesday 09:00 - 17:00
Wednesday 09:00 - 17:00
Thursday 09:00 - 17:00
Friday 09:00 - 17:00