Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură

Share

Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 162, Chisinau.

AIPA este o instituţie publică, constituită pe lângă Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, care are misiunea de a gestiona resursele Fondului Naţional de Dezvoltare a Agriculturii şi Mediului Rural şi resursele partenerilor de dezvoltare, alocate spre administrare, astfel, implementând politicile statului privind dezvoltarea agriculturii şi mediului rural prin intermediul subvenţionării şi altor forme de susţinere financiară a producătorilor agricoli.

08/06/2026

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură informează despre autorizarea spre plată a cererilor de acordare a sprijinului financiar în perioada 02 – 05 iunie 2026.

Pe parcursul celor 4 zile lucrătoare din săptămâna precedentă, AIPA a autorizat spre plată 13,70 mil. lei – surse financiare din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural, orientate pentru următoarele forme de plată:

☑️ 11,11 mil. lei – sumă autorizată în cadrul formei de plată postinvestiții, pentru 9 beneficiari. Majoritatea sumei autorizate a fost alocată măsurilor SP_2.8 Investiții în infrastructura de producere, prelucrare sau comercializare în sectorul vegetal – 6,13 mil. lei; SP_2.5 Investiții în exploatații din sectorul viticol – 2,74 mil. lei;

☑️ 2,09 mil. lei – sumă autorizată aferent formei de plată în avans, pentru achitarea primei tranșe a 4 cereri depuse în anul 2025, aferent măsurilor SA_ 1.4 Stimularea producerii pe teren protejat, și SA_1.6 Modernizarea exploatațiilor zootehnice;

☑️ 0,50 mil. lei - sumă autorizată pentru dezvoltarea a 18 proiecte investiționale în cadrul Programului LEADER.
Pentru detalii referitoare la ordinele de autorizare a plăților menționate, AIPA recomandă accesarea următorului link:

🌐 https://aipa.gov.md/informatii-publice-despre-subventii/lista-beneficiarilor/.

07/06/2026

Cu ocazia marcării la data de 7 iunie a Zilei Mondiale a Siguranței Alimentare, AIPA reiterează despre obligațiile fermierilor în domeniul vizat privind implementarea și respectarea standardelor de siguranță alimentară.
Odată cu implementarea Programului Strategic al Politicii Agricole (PSPA) din 2026, respectarea condiționalităților prin prisma SMR (cerințe legale în materie de gestionare) și GAEC (standarde privind bunele condiții agricole și de mediu ale terenurilor) va fi o condiție de bază pentru procesul de autorizare a plăților pentru intervențiile reglementate de noua politică agricolă.
Astfel că, condiționalitatea privind sănătatea publică și sănătatea plantelor devine prioritate pentru plățile directe care urmează a fi demarate în acest an.
Informații detaliate aferent normelor privind condiționalitatea, în special despre SMR-uri, vor fi furnizate după intrarea în vigoarea a PSPA.

Photos from Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură's post 07/06/2026

La mulți ani tuturor angajaților din cadrul Asociaților Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (AUAI) cu ocazia "Zilei amelioratorului"!
Prin profesionalismul, perseverența și dedicarea Dumneavoastră contribuiți la creșterea productivității, la sporirea competitivității sectorului agroalimentar și la asigurarea unui viitor durabil pentru agricultura Republicii Moldova.
Echipa AIPA Vă urează multă sănătate, realizări profesionale remarcabile, inspirație în activitate și satisfacția de a vedea rezultatele muncii Dumneavoastră apreciate și valorificate.

Photos from Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură's post 05/06/2026

Astăzi, 5 iunie 2026, Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură este prezentă la cea de-a VIII-a ediție a Expoziției specializate de tehnică și inovații pentru pomicultură „Ziua Fructelor”, desfășurată în localitatea Corlăteni, raionul Rîșcani, în livada companiei FructLine Group.
La eveniment este prezentă directoarea adjunctă a AIPA, Diana COȘALÎC, alături de reprezentanții Direcției Teritoriale Bălți, care oferă informații și consultanță producătorilor agricoli interesați de oportunitățile de finanțare și măsurile de sprijin administrate de Agenție.
Expoziția reunește producători agricoli, specialiști din domeniul horticol, furnizori de tehnică și tehnologii moderne, precum și reprezentanți ai instituțiilor publice și organizațiilor de profil, constituind o importantă platformă de informare, schimb de experiență și promovare a inovațiilor în sectorul pomicol.
Persoanele interesate sunt invitate să viziteze standul AIPA, unde pot obține informații despre formele de sprijin disponibile și măsurile destinate dezvoltării sectorului agricol și mediului rural.

Photos from Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură's post 04/06/2026

Pentru al doilea an consecutiv, Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură a participat la AgroFin Moldova, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate dialogului dintre fermieri, instituții și parteneri din domeniul finanțării agricole. Prin această prezență constantă, Agenția își reconfirmă angajamentul de a fi alături de producătorii agricoli și de a le facilita accesul la informații relevante privind măsurile de sprijin disponibile.

Evenimentul a fost organizat de Centrul de Consiliere Agricolă și Rurală, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, reunind agricultori, instituții publice, organizații financiare, companii de asigurări și parteneri de dezvoltare într-un cadru dedicat informării și schimbului de experiență.

Ediția a II-a a AgroFin Moldova a reunit aproximativ 500 de participanți din sectorul agricol și domeniile conexe, oferindu-le oportunitatea de a discuta direct cu instituțiile care oferă finanțare, programe de suport, servicii de asigurare și soluții pentru dezvoltarea afacerilor agricole.

În cadrul evenimentului au fost abordate subiecte de actualitate privind oportunitățile de finanțare disponibile pentru sectorul agricol, schimbările din politica de subvenționare, instrumentele de sprijin destinate producătorilor agricoli, precum și aspectele la care fermierii trebuie să acorde o atenție sporită în perioada următoare.

Reprezentanții AIPA au prezentat măsurile de sprijin gestionate de Agenție, au oferit informații și clarificări privind mecanismele de subvenționare și au răspuns întrebărilor adresate de fermieri și altor participanți interesați de accesarea sprijinului financiar destinat dezvoltării și modernizării afacerilor agricole.

Prin participarea sa la AgroFin Moldova, AIPA continuă să susțină informarea corectă a producătorilor agricoli, să faciliteze accesul acestora la oportunitățile de finanțare disponibile și să contribuie la dezvoltarea unui sector agricol competitiv, rezilient și durabil.

Photos from Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură's post 04/06/2026

Astăzi, în cadrul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, a avut loc depunerea jurământului de către un funcționar public debutant, care a finalizat cu succes perioada de probă și își continuă activitatea în cadrul instituției în calitate de funcționar public.
Prin depunerea jurământului, funcționarul și-a asumat angajamentul de a respecta Constituția Republicii Moldova, de a servi cu profesionalism și integritate interesul public, de a aplica în mod obiectiv și imparțial legislația în vigoare și de a-și exercita atribuțiile cu responsabilitate și devotament.
Cu acest prilej, directoarea adjunctă, Diana Coșalîc, i-a adresat felicitări pentru această etapă importantă în parcursul profesional, exprimându-și încrederea că va contribui activ la realizarea misiunii instituției și la consolidarea unui serviciu public eficient și orientat spre cetățean.

Photos from Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură's post 03/06/2026

❗️❗️❗️Guvernul a aprobat Programul Strategic al Politicii Agricole pentru perioada 2026–2030, documentul care va ghida acordarea sprijinului financiar destinat fermierilor și dezvoltării sectorului agroalimentar în următorii cinci ani. Acesta instituie un sistem de monitorizare bazat pe indicatori de realizare, rezultat și impact. Fiecare intervenție va putea fi analizată anual, în funcție de rezultatele obținute.

Noua abordare presupune evaluarea integrată a proiectelor investiționale înainte de acordarea sprijinului financiar. Această metodă va permite orientarea resurselor financiare către proiectele cu cel mai mare impact asupra realizării obiectivelor de dezvoltare agricolă și rurală, asigurând totodată o utilizare eficientă a fondurilor prin selectarea investițiilor care oferă cel mai bun raport între costuri și rezultatele preconizate.

Sprijinul financiar este acordat prin intermediul a trei categorii de intervenții:
✅Intervenții sub formă de plăți directe;
✅Intervenții sectoriale;
✅Intervenții pentru dezvoltarea rurală.

Finanțarea intervențiilor va fi asigurată prin Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural, aprobat anual prin Legea bugetului de stat, la care se vor putea adăuga resurse financiare atrase de la partenerii de dezvoltare.

03/06/2026

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură informează despre finalizarea procesului de recepționare a cererilor depuse în cadrul apelului de acordare a ajutorului financiar pentru compensarea accizelor la motorină, desfășurat în perioada 11 mai – 02 iunie 2026.

Acest instrument de sprijin financiar este implementat în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 212/2026 cu privire la alocarea mijloacelor financiare în vederea acordării ajutorului financiar pentru compensarea accizelor la motorină.

În cadrul apelului au fost recepționate 2244 cereri de solicitare a ajutorului financiar, distribuite per Direcții teritoriale, după cm urmează: DT Orhei – 232 cereri, DT Ungheni – 142 cereri, DT Florești – 198 cereri, DT Căușeni – 163 cereri, DT Edineț – 337 cereri, DT Hîncești - 179 cereri, DT Chișinău – 193 cereri, DT Cahul - 242 cereri, DT U.T.A. Găgăuzia – 186 cereri, DT Bălți – 372 cereri.

Menționăm că, pentru implementarea acestui instrument au fost alocate din fondul de rezervă al Guvernului mijloace financiare în valoare de 110 milioane de lei.

Beneficiarii eligibili ai ajutorului financiar sunt fermierii și instituțiile publice din domeniul cercetării și inovării în agricultură.

02/06/2026

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură informează despre rezultatele apelului V din cadrul Proiectului AGGRI, desfășurat în perioada 02 martie – 29 mai 2026, în conformitate cu Ordinul MAIA nr. 15 din 05 februarie 2026 cu privire la lansarea apelului V de depunere a cererilor de solicitare pentru acordarea granturilor in cadrul proiectului de investiții pentru guvernanta, creștere si reziliența in agricultura (AGGRI).

În cadrul apelului, au fost recepționate 29 de cereri de solicitare a granturilor, cu o valoare totală de 598,65 mil. lei, din partea producătorilor agricoli din diverse regiuni ale țării.

Structura cererilor depuse reflectă interesul sporit pe domeniile următoare de activitate:
👉Avicol – 10 cereri cu suma solicitată de 45,37 mil.lei;
👉Bovine – 9 cereri cu suma solicitată de 187,16 mil.lei;
👉Suine – 1 cerere cu suma solicitată de 1,78 mil.lei;
👉Ovine și caprine – 1 cerere cu suma solicitată de 17,30 mil.lei;
👉Horticultură – 2 cereri cu suma solicitată de 18,54 mil.lei;
👉Legumicultură – 6 cereri cu suma solicitată de 25,50 mil.lei;

În același timp, în cadrul apelului au fost înregistrate cereri de solicitare a granturilor din următoarele raioane: Chișinău (9 cereri), Edineț (6 cereri), Bălți (4 cereri), Hîncești (3 cereri), Orhei (3 cereri), Cahul (1 cerere), Florești (1 cerere), Ungheni (1 cerere), Comrat (1 cerere).

Informăm că, grantul poate acoperi până la 50% din valoarea investiției, iar suma maximă accesibilă per beneficiar constituie 1 milion USD.

Proiectul AGGRI este finanțat de Banca Mondială și are ca scop principal consolidarea sectorului agricol din Republica Moldova, prin îmbunătățirea continuă a sistemului de management al siguranței alimentelor, revitalizarea sectorului zootehnic și reabilitarea sistemelor de irigare.

02/06/2026

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură informează că, în luna mai 2026, au fost autorizate spre plată cererile de acordare a subvențiilor, în valoare totală de 178,49 mil. lei. Sumele sunt direcționate către fermieri, prin intermediul mai multor măsuri de subvenționare, după cm urmează:

☑️ 102,15 mil. lei – pentru 86 cereri depuse în cadrul formei de plată subvenții post investiționale.
Cererile cu cea mai mare pondere din totalul sumei alocate vizează măsurile:
SP_2.6 Investiții în exploatații zootehnice – 27,72 mil. lei;
SP_2.8 Investiții în infrastructura de producere, prelucrare sau comercializare în sectorul vegetal – 24,80 mil. lei;
SP_2.7 Investiții în infrastructura de producere, prelucrare sau comercializare în sectorul vitivinicol – 14,08 mil. lei;
SP_2.2 Investiții în sisteme și echipament pentru irigare – 8,55 mil. lei (instalarea sistemelor de irigare pe o suprafață de 67,92 ha).

☑️ 43,54 mil. lei – sumă alocată pentru forma de plată în avans, și anume - achitarea tranșei I pentru 56 proiecte investiționale depuse în anul 2025 (42,92 mil. lei), și tranșa II pentru 2 proiecte investiționale depuse în anul 2023 și 2024 (0,62 mil. lei).
Majoritatea cererilor (53 din totalul de 58 cereri autorizate) se atribuie măsurii SA_1.6 Modernizarea exploatațiilor zootehnice.

☑️ 32,78 mil. lei – sumă autorizată în cadrul Programului LEADER, dintre care 32,40 mil. lei - destinați funcționării grupurilor de acțiune locală, reprezintă primele plăți efectuate din sursele financiare ale Planului de Creștere al Republicii Moldova.

☑️ 0,02 mil. lei – sumă autorizată pentru forma de plată complementară – SC_5.9 Subvenționarea primelor de asigurare în agricultură (pentru 2 cereri).

🌐 Pentru detalii aferent listei cererilor autorizate, AIPA recomandă să accesați rubrica Lista beneficiarilor, din următorul link: https://aipa.gov.md/informatii-publice-despre-subventii/lista-beneficiarilor/.

Want your business to be the top-listed Government Service in Chisinau?

Click here to claim your Sponsored Listing.

Location

Telephone

Address


Bd. Ștefan Cel Mare și Sfânt, 162
Chisinau
MD-2030

Opening Hours

Monday 08:00 - 17:00
Tuesday 08:00 - 17:00
Wednesday 08:00 - 17:00
Thursday 08:00 - 17:00
Friday 08:00 - 17:00