PNM România

Directions Website

PNM România Partidul Național Moldovenesc este un partid politic de dreapta, care militează pentru unirea Republicii Moldova cu România.

02/10/2026

Descentralizarea nu înseamnă să înlocuim 32 de raioane cu 3 regiuni uriașe. Înseamnă mai mulți poli de dezvoltare, mai aproape de oameni, cu competențe, resurse și putere reală de decizie în teritoriu.
Detalii 👉 https://www.pnm.md/electorala-2025

Președintele Partidului Național Moldovenesc, Dragoș Galbur, a oferit un interviu pentru Nordinfo despre relația Republi...
17/09/2026

Președintele Partidului Național Moldovenesc, Dragoș Galbur, a oferit un interviu pentru Nordinfo despre relația Republicii Moldova cu România, sprijinul constant oferit de București, legăturile economice dintre cele două maluri ale Prutului și lecțiile pe care Republica Moldova le poate învăța din parcursul României spre Uniunea Europeană.

În cadrul discuției a fost abordat și proiectul Unirii, motivele pentru care PNM îl consideră o direcție firească pentru Republica Moldova și felul în care ar putea arăta, în mod concret, un proces de reunificare cu România.

Vă invităm să urmăriți interviul integral.

Despre sprijinul oferit de România Republicii Moldova, relațiile ec...

PNM cere Guvernului analiza de impact înainte de impozitarea cu 12% a școlilor privateGuvernul intenționează ca, din 202...
14/09/2026

PNM cere Guvernului analiza de impact înainte de impozitarea cu 12% a școlilor private

Guvernul intenționează ca, din 2027, să elimine scutirea de impozit pe venit pentru instituțiile private de învățământ și să le aplice cota standard de 12%. Vicepreședinta PNM, Tatiana Codreanu, avertizează că o asemenea schimbare pentru un întreg sector educațional trebuie argumentată prin cifre și o analiză clară a efectelor. Potrivit estimării prezentate de ministra Finanțelor, măsura ar aduce aproximativ 10 milioane de lei anual la buget. Argumentul este că instituțiile private care obțin profit trebuie să achite impozit. Un asemenea principiu poate fi discutat, însă „școlile private sunt o afacere” nu poate ține locul unei analize de impact.

În instituțiile private din Republica Moldova învață circa 9.300 de elevi, iar educația lor este finanțată în principal de familii. Înainte de a schimba regimul fiscal al unui întreg sector, Guvernul trebuie să răspundă: câte instituții vor achita efectiv acest impozit, ce impact va avea asupra investițiilor în educație și a fost evaluat riscul ca o parte din noile costuri să ajungă în taxele de școlarizare plătite de părinți?

Dacă Guvernul are calcule care demonstrează că măsura este justificată, să le facă publice.

Tatiana Codreanu atrage atenția și asupra felului în care este aplicat principiul echității. Statul asigură alimentația gratuită elevilor din clasele I–IV inclusiv din instituțiile private. Însă, atunci când programul a fost extins la clasele V–IX, elevii școlilor private nu au mai fost incluși.

De ce același copil beneficiază de sprijinul statului în clasa a IV-a, iar în clasa a V-a este tratat diferit doar pentru că învață într-o instituție privată?

Partidul Național Moldovenesc consideră că, dacă vorbim despre echitate, trebuie să o facem până la capăt. Iar într-o perioadă în care incluziunea este unul dintre cele mai folosite cuvinte în educație, e timpul să-i dăm și un sens practic.

Moldova Youth Forum 2026 a adunat la Holercani tineri din întreaga țară pentru două zile de dialog, idei și dezbateri de...
14/09/2026

Moldova Youth Forum 2026 a adunat la Holercani tineri din întreaga țară pentru două zile de dialog, idei și dezbateri despre libertate, implicare civică, tehnologie și viitorul Republicii Moldova.

Printre vorbitorii ediției din acest an s-a numărat și Dan Afanas, consilierul președintelui PNM, responsabil de tineret. În discursul său, acesta a vorbit despre generația care a crescut odată cu internetul, cu toate riscurile, greșelile, dar mai ales cu oportunitățile pe care libertatea de a descoperi o lume întreagă le-a oferit. „Libertatea nu te ferește de greșeli, dar îți dă șansa să crești din ele”, a fost unul dintre mesajele transmise tinerilor prezenți la Forum.

Pentru Partidul Național Moldovenesc, tinerii sunt cei care vor construi viitorul, dar vocea lor trebuie să conteze astăzi, în deciziile care le vor defini viața. Moldova are nevoie de o generație curajoasă, liberă, educată, conectată la lume și capabilă să gândească singură. Iar rolul nostru este să-i oferim spațiu, încredere și posibilitatea de a se implica.

Vă invităm să vizionați emisiunea Puterea a Patra, de la N4, cu participarea președintelui PNM, Dragoș Galbur.
02/09/2026

Vă invităm să vizionați emisiunea Puterea a Patra, de la N4, cu participarea președintelui PNM, Dragoș Galbur.

Enjoy the videos and music you love, upload original content, and share it all with friends, family, and the world on YouTube.

31/08/2026

De Ziua Limbii Române, reafirmăm un adevăr simplu și esențial pentru viitorul nostru național — limba noastră este română, iar identitatea noastră nu poate fi negociată.

27/08/2026

Astăzi, 27 august, celebrăm Ziua Independenței Republicii Moldova. Dar în loc să fie o zi de bucurie deplină, este un memento al luptei noastre neîncheiate. Această zi, care ar trebui să ne aducă liniște și mândrie, ne amintește că independența noastră rămâne o promisiune neîmplinită. Da, am câștigat-o pe hârtie, dar în realitate suntem încă legați de umbrele trecutului, de influența rusă care mai persistă cu atâta înverșunare asupra noastră.

Ziua de astăzi trebuie să fie un dangăt de clopot care ne trezește la realitate — o chemare la luptă. Mai avem de muncit mult pentru a ne elibera complet. Însă libertatea adevărată nu vine doar prin cuvinte, dar prin fapte, prin sacrificii și prin determinare neclintită. Trebuie să ne asumăm destinul cu curaj și să înțelegem că drumul nostru spre adevărata independență trece prin reunirea cu frații noștri de peste Prut.

În inima noastră, știm că suntem o parte a națiunii române. Acolo, în sânul unei Românii mari, unite și puternice, ne vom găsi împlinirea. Aceasta ne este calea, aceasta ne este misiunea: să redevenim ceea ce am fost odinioară, un popor românesc unit, liber în simț și cuget.

📷 Ion și Doina Aldea-Teodorovici | 27.08.1991

Colegul nostru Ivan Faina atrage atenția asupra unui fenomen tot mai urât în societatea moldovenească. Profesorului i se...
20/08/2026

Colegul nostru Ivan Faina atrage atenția asupra unui fenomen tot mai urât în societatea moldovenească. Profesorului i se cere să aibă rezultate excelente, să educe generații întregi, să fie responsabil pentru viitorul copiilor noștri, dar, în același timp, parcă i se cere obligatoriu să rămână sărac, umil și tăcut.

Protestul profesorilor a scos la suprafață nu doar nemulțumirea legitimă a oamenilor din educație, ci și disprețul cu care o parte a societății a ajuns să-i trateze.

„Niște nespălați.”
„Uite ce geantă de brand are.”
„La cât e de grasă, nici mâncare nu-i trebuie.”
„Trădătorilor, cereți bani ca să vină Dodon și rușii.”
„Mânați ca oile.”
„Mai întâi arătați rezultate, apoi ieșiți în stradă.”
„Toate babele au ieșit, cele care dorm la lecții.”

Asemenea comentarii nu mai sunt critică. Sunt denigrări, atacuri la persoană și forme de discriminare pe criterii de s*x, vârstă și aspect fizic. Partidul Național Moldovenesc îndeamnă societatea să renunțe la această practică degradantă de a judeca un profesor după greutate, haine, vârstă sau s*x, în loc să discutăm despre problemele reale din educație.

Dacă profesorii recitau poezii la protest, erau ridiculizați că nici măcar nu știu să-și ceară drepturile. Dacă nu ieșeau în stradă, erau acuzați că tac și acceptă totul. Dacă nu aveau pancarte, erau agramați. Dacă protestau într-o altă formă, cu siguranță se găsea un alt motiv pentru a fi umiliți.

Între timp, partidul de guvernare deține din 2021 Președinția, Parlamentul și Guvernul. Fără coaliții. Fără scuza că „nu ne-au lăsat ceilalți”. Copiii născuți în 2020 vor intra în curând în clasa întâi. Este o generație care a crescut aproape integral sub actuala guvernare.

Întrebarea este simplă. Cum s-a schimbat școala moldovenească în acești ani? Ce s-a făcut pentru profesorul de la clasă? Pentru prestigiul profesiei? Pentru condițiile de muncă? Pentru ca un tânăr bun să-și dorească să rămână în educație?

La 1 septembrie, aceiași profesori vor primi flori. Se vor rosti din nou discursuri despre educație ca „prioritate națională”. Iar unii dintre cei care astăzi îi numesc grași, proști, trădători și oi vor posta probabil fotografii cu buchete și mesaje frumoase despre dascăli.

O societate nu poate cere profesorului demnitate în clasă, dar să-i refuze dreptul la demnitate în stradă.

Partidul Național Moldovenesc consideră că profesorii au dreptul să ceară salarii decente, respect și condiții normale de muncă fără să fie transformați în dușmani politici pentru simplul fapt că nu mai vor să tacă.

Iar când omul ajunge să-l urască pe cel care cere să trăiască mai bine, în loc să-i ceară socoteală celui care îl ține sărac, problema nu mai este doar a profesorilor. Este problema întregii societăți.

Address

Soroca
Chisinau

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when PNM România posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share