10/04/2026
S.A. „Loteria Națională a Moldovei” a desfășurat, în perioada premergătoare sărbătorilor pascale, campania internă de donații „Dăruim Bucurie de Paște”, inițiată la nivelul administrației companiei și dedicată sprijinirii copiilor și familiilor aflate în situații vulnerabile.
Campania a mobilizat angajații companiei, care au contribuit benevol cu bunuri destinate copiilor și adolescenților cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani. În cadrul acțiunii au fost colectate jucării și jocuri educative, cărți, articole de îmbrăcăminte, produse alimentare neperisabile și produse de igienă.
Donațiile au fost sortate și transmise către beneficiari Centrului de Îngrijiri Paliative Pediatrice Casa Angelus din comuna Isacova, raionul Orhei, contribuind astfel la oferirea unui sprijin real copiilor și familiilor aflate în grija centrului. Reprezentanții instituției au transmis sincere mulțumiri pentru implicarea și solidaritatea de care au dat dovadă angajații companiei.
Prin această inițiativă, Loteria Națională a Moldovei își reafirmă angajamentul față de promovarea responsabilității sociale și susținerea comunității, încurajând implicarea activă și spiritul de solidaritate în rândul angajaților.
S.A. „Loteria Națională a Moldovei” va continua să dezvolte și să susțină acțiuni care contribuie la bunăstarea comunității și la consolidarea valorilor de responsabilitate socială.
10/04/2026
Loteria Națională a Moldovei vă urează Sărbători Pascale luminate, pline de pace, bucurie și speranță!
Sărbători luminoase!
06/02/2026
Performanță recunoscută internațional!
Suntem mândri să anunțăm că Loteria Națională a Moldovei a obținut două distincții importante la competiția internațională
Blask Awards:
🥇 Moldova Operator of the Year
🥇 Moldova CEB Leader
Aceste premii confirmă poziția noastră solidă pe piața națională și reflectă angajamentul echipei pentru performanță, responsabilitate, transparență și dezvoltare sustenabilă.
Mai multe detalii pe lnm.md
30/01/2026
ATENȚIE: Pagini false care imită LNM!
Am identificat site-uri și profiluri neoficiale care folosesc fraudulos identitatea Loteriei Naționale a Moldovei. Acestea prezintă riscuri de fraudă și furt de date personale.
Cum să te protejezi:
✓ Verifică mereu adresa URL (doar .md este oficial!)
✓ Nu introduce date bancare pe site-uri suspecte
✓ Nu descărca aplicații din surse necunoscute
Canalele oficiale de comunicare și operare ale LNM:
Website instituțional: https://lnm.md/ro
Platformă Sloturi Online: https://slot.md/
Platformă Loterie și Pariuri: 7777
Rețele de socializare oficiale:
Facebook: facebook.com/loterialnm
Instagram: |
TikTok: .md
LinkedIn: linkedin.com/company/loterianationala
Raportează activități suspecte: [email protected]
Joacă responsabil! Alege doar platforme licențiate!
08/12/2025
Joc responsabil înseamnă siguranță pentru tine și familia ta.
Loteria Națională a Moldovei încurajează jocul responsabil și pune la dispoziția jucătorilor servicii gratuite de suport:
• consiliere psihologică
• linie de ajutor
• sfaturi pentru gestionarea bugetului și timpului
• instrumente de autoevaluare
Joacă în limitele tale. Distracția trebuie să rămână distracție.
Alege responsabilitatea.
13/11/2025
Loteria Națională a Moldovei continuă să fie un contribuabil important la economia țării.
În anul 2023, instituția a achitat către bugetul de stat 287 milioane lei, iar în 2024, aportul a crescut la 370 milioane lei, reprezentând o majorare semnificativă față de anul precedent.
Prin transparență, responsabilitate și activitate legală, Loteria Națională a Moldovei își reafirmă angajamentul față de dezvoltarea economiei naționale și susținerea proiectelor de interes public.
31/10/2025
💚 Încrederea ta e cel mai mare premiu al nostru.
De aceea, la Loteria Națională a Moldovei, fiecare joc este sigur, transparent și corect.
Datele tale sunt protejate, iar câștigurile – garantate.
Loteria Națională – simbolul încrederii. 🍀
22/10/2025
Cine suntem noi?
Suntem Loteria Națională a Moldovei — instituția de stat care gestionează domeniul loteriilor și jocurilor licențiate, contribuind anual la bugetul țării și la dezvoltarea comunităților din întreaga republică.
Prin activitatea noastră, susținem transparența, responsabilitatea și siguranța în divertisment.
🤝 În spatele fiecărui proiect se află o echipă dedicată și un singur scop — binele public.