24/04/2024
Activități regulate = abilități dezvoltate!
Dezvoltați copilului deprinderi de practicare a unor comportamente, care constituie premise ale abilităților sociale ce în viitor îl vor ajuta să fie eficient în interacțiunile cu semenii săi.
Serviciul „Echipă mobilă” Glodeni
02/04/2024
Anual, la data de 2 aprilie, la nivel mondial, este marcată Ziua Internaţională de conştientizare a autismului, cu scopul de a dinamiza eforturile de promovare a unei mai bune înţelegeri a autismului şi de a creşte nivelul de informare a publicului larg, privind nevoile speciale ale persoanelor cu autism şi ale familiilor acestora. Prin marcarea acestei zile, ,,Echipa mobilă ''Glodeni propune să atragă atenţia, în special părinţilor, asupra acestei probleme de sănătate, a simptomelor şi manifestărilor comportamentale, pentru a fi depistată timpuriu la copii.
Serviciul „Echipă mobilă” Glodeni
Stas Glodeni
21/03/2024
De regulă, copiii cu sindrom Down sunt curioși, deschiși și foarte sociabili. Ei studiază bine și chiar stăpânesc diferite profesii.
❗️❗️❗️ Este foarte important ca părinții să lucreze zilnic cu un astfel de copil. În plus, nu neglijați ajutorul specialiștilor - un psiholog, un logoped, un kinetoterapeut. Este neapărat să învățați copiii speciali să trăiască în societate . Trebuie să le arătăm cm să aibă grijă de ei însăși, cm să comunice cu alți oameni și cm să-și facă prieteni! 💙💛
Serviciul „Echipă mobilă” Glodeni
Stas Glodeni
27/02/2024
# Decât să te lauzi cu puterea ta, este mai bine să-i ajuti pe cei care au nevoie...
Astăzi specialiștii ,,Echipei mobile" Glodeni au desfășurat o activitate de dezvoltare a autonomiei personale cu beneficiarii din cadrul Locuinței protejate Glodeni.
Serviciul „Echipă mobilă” Glodeni
Daspf Glodeni
14/02/2024
Astăzi specialiștii Echipei Mobile au desfășurat un atelier de lucru cu personalul din cadrul CCMAS Încredere și beneficiarii activi ai serviciului cu tematica:
📌Acordarea primului ajutor în caz de urgență.
📌 Măsurarea parametrilor fiziologici.
📌 Metode și procedee de lucru în corecția tulburărilor de pronunție.
📌 Atelier practic de lucru cu beneficiarii în fața oglinzii logopedice.
Educatorii și personalul s-au implicat activ, specialiștii EM au oferit sugestii și recomandări. Mulțumim tuturor pentru participare și implicare.
22/11/2023
Dragi prieteni, vă îndemnăm să completați chestionarul anonim a Adamciuc Ludmila, care are nevoie să colecteze informația de la părinții care îngrijesc copii cu nevoi speciale, pentru a înțelege provocările cu care vă confruntați.
Intrați pe linkul de mai jos și completați.
https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSdK3OmRXXqTrGyhpgbM-DzHWI7gK13caERfd2PRALPAsO3_ZQ/viewform?fbclid=PAAaZfkTkhGnmbLO30MNQSHxTTiO5LQDvFpjOE9kJd5T2kdBCGSj3QKjULdiY
CHESTIONAR dedicat părinților/îngrijitorilor copiilor cu nevoi speciale și asistenților sociali
Scopul nostru este de a înțelege mai bine nevoile și provocările cu care vă confruntați, pentru a crea o platformă online care să vă ofere informații utile, sfaturi practice și comunitatea de sprijin de care aveți nevoie. Deci răspunsurile voastre sunt indispensabile. Chestionarul este ...
14/11/2023
Pe 14 noiembrie marcăm Ziua Mondială de profilaxie și combatere a Diabetului Zaharat. Vă îndemnăm să aveți grijă și protejați - vă familia de diabet zaharat.
Stop diabet zaharat - aleg să mănânc sănătos! Profilaxia începe de pe masa ta!
02/11/2023
Abilitățile motrice fine se dezvoltă într-o perioadă mai lungă de timp, de regulă, prin joacă. Implicarea beneficiarului în activități repetate care implică obiecte de mici dimensiuni contribuie la îmbunătățirea preciziei în mișcare și la o coordonare din ce în ce mai bună a mușchilor de la mâini și degete.🖐️
Serviciul „Echipă mobilă” Glodeni
Daspf Glodeni