Tudor Duică

Rómer Flóris Ferencz/Franz Rammer - arheolog, istoric de artă, pictor, profesor universitar, rector-canonic principal de Oradea Mare/Nagyvárad/Großwardein s-a născut la Pozsony/Prešporok/Preßburg/Pojon, azi Bratislava, în 12 aprilie 1815....

Începînd cu anul 1877, este numit canonic de Oradea unde înființează un nou muzeu. Aici îi sînt păstrate mare parte a corespondenței, scrieri din tinerețe, precum și lucrările științifice rămase în manuscris. Este fondatorul bibliotecii palatului episcopal din Oradea cu un număr de 20 mii de volume.

Pe un grup de "hetero-ortodocși", se poartă următorul dialog:
-Știți ce înseamnă heterosexuali?
-Bineînțeles, sînt exact ca și homosexualii, doar că nu mănîncă carne. Doamne ajută!

Chromatic Group
Cluj/1968–1971/hard rock/rock psychedelic

Au reprezentat surpriza celei de-a doua ediţii a festivalului Club A. O trupă din Cluj, aproape necunoscută publicului bucureştean, vine şi ridică sala în picioare cu un hard rock simplu, dar eficient. Obţine „Marele premiu al festivalului”, în concurs cu „greii momentului”, premiul de compoziţie („Zodia Capricornului”), dar şi premii de interpretare individuală: Sorin Tudoran (chitară solo) – ex aequo cu Dan Andrei Aldea, Iuliu Merca – solist vocal şi Tommy Bereczky – flaut.

De fapt, grupul avea un background destul de solid şi multă experienţă, datorită numeroaselor prezenţe pe scenele rock clujene, a turneelor transilvane şi a concursurilor studenţeşti, unde reprezentau Conservatorul „Gheorghe Dima” din Cluj. Chromatic Group a luat fiinţă în anul 1968, la iniţiativa lui Sorin Tudoran (chitară solo), student la Conservator, şi a lui Dan Igreţiu (tobe), student la Stomatologie. Li se alătură Iuliu Merca (bas, voce), fost component al uneia din primele formaţii clujene de rock, Index 65.

Chromatic Group cîştigă, în 1970, un festival organizat de Televiziunea Română, „Microrama”. Tot atunci, Dan Igreţiu este înlocuit de Puiu Haţiegan (tobe), profesor de muzică, trupa fiind completată cu un flautist de marcă, ce-şi făcuse ucenicia în jazz, Tommy Bereczky (flaut, saxofon).

La Festivalul Club A – ediţia a II-a – au prezentat: „Racul, broasca şi o ştiucă”, „Blues închinat memoriei lui Jimi Hendrix”, „Zodia Capricornului” şi „Înapoi între oameni”, obţinînd premiile de care aminteam mai sus.

Sorin Tudoran este desemnat de revista Săptămîna drept cel mai bun chitarist al anului 1971, apoi, terminînd Conservatorul clujean, este repartizat tocmai la Rîmnicu Vîlcea, iar trupa Chromatic îşi încetează activitatea. Sorin are o trecere pasageră prin formaţiile „Mondial” şi „Roşu şi Negru”. Cu ultimii a înregistrat un disc single remarcabil: „Copiii păcii / Pădurea i-a gonit”, alături de Nancy Brandes – orgă, Liviu Tudan – bas, voce şi Ovidiu Lipan Ţăndărică.

Devine profesor de chitară la Şcoala Populară de Artă din Rîmnicu Vîlcea, activează în formaţia „Lotus” şi compune diverse piese experimentale. Părăseşte ţara în anul 1978, stabilindu-se în Germania.

În acest timp, Iuliu Merca, după ce evoluează prin mai multe trupe clujene, vine la Bucureşti, împreună cu Puiu Haţiegan, pentru a contribui, alături de veteranul Filip Merca, la relansarea trupei „Mondial”. Mai apoi, se va întoarce la Cluj pentru a înfiinţa una din cele mai iubite trupe ale anilor ’70–’80, „Semnal M”.

În ziua de 12 aprilie 1900 a fost descoperită, în nordul Olteniei, o oală de lut datînd din epoca Daciei romanizate. Pe ea erau inscripționate misterioasele cuvinte „Cesar maleb une”.

Toți lingviștii s-au luptat, în zadar, cu înțelesul acestui text. De-abia în decembrie 1937, renumitul epigramist și gastronom Păstorel Teodoreanu, bun cunoscător al limbii bătrîne, a reușit să-l descifreze și să-l traducă în limba română: „Ce sarmale bune”.

În fotografie avem Lahanodolmades/Λαχανοντολμάδες, adică sarmale în foi de varză, umplute cu orez sau cu carne de vită tocată sau cu ambele, ceapă, mentă, pătrunjel, ulei de măsline și sos avgolemono (sos de ou și lămîie).

Undeva, prin Ardeal
Valahol, Erdélyben
Irgendwo, in Siebenbürgen

sursa fotografiei: wikipedia
autor: Țetcu Mircea Rareș

Cristos a înviat!
Χριστός ἀνέστη!
Xристос воскрес!
Христос васкрсе!
Христос воскресе!
Христос воскресна!
Xрыстос уваскрос!
Krishti u ringjall!
Pikhirstof aftonf!
ქრისტე აღსდგა!
ܡܫܝܚܐ ܩܡ-Mshiḥo qom!

Foto:
Manuel Panselinos/Μανουήλ Πανσέληνος a pictat Învierea lui Cristos în biserica Protaton, Karyes, de la Muntele Athos. A trăit la sfîrșitul secolului al XIII-lea, începutul secolului al XIV-lea și este considerat a fi pictorul de vîrf al școlii macedonene (1290–1320). Unii specialiști spun că frescele din Protaton sînt echivalentul ortodox al Capelei Sixtine din Vatican.

Aici, Cristos stă pe ușile, acum complet distruse, ale lui Hades, zeul Infernului, avînd puterea de a-i ține captivi pe oameni, iar cheile ușilor se zăresc dedesubt. Cristos se apleacă înainte, să-l ia pe Adam de mînă și să-l scoată din abis, iar Eva este pictată chiar deasupra soțului ei, pentru că Cristos a venit să-i conducă pe toți cei care sînt gata să iasă din acest loc și să se întoarcă cu el în Paradis. Sfîntul Ioan Botezătorul este pictat deasupra Evei, privind spre Cristos cel înviat.

Gata, a apărut!

sursa: pagina Starea Natiunii
https://www.facebook.com/stareanatiunii

Ziua Poeziei Maghiare/A magyar költészet napját este sărbătorită în 11 aprilie, începînd din 1964, marcînd ziua de naștere a poetului József Attila (născut în 1905).

Femeia aceea frumoasă de odinioară - Attila József

Aş vrea s-o văd iar pe femeia de demult, un vis
în care graţia blândă, de zână s-a închis,
care călca veselă-gravă în tina moale
când ne plimbam în trei pe câmpuri goale,
de care, privindu-te, nu puteai să nu tremuri,
aş vrea să n-o mai plac pe ea, draga de pe vremuri.
Nu mi-am făcut cu ea vreun plan, aş vrea s-o văd numai
visând când face plajă în grădina ca un rai
şi cm însăşi e, ea ţine-n mână-o carte-nchisă
şi-n vântul toamnei foşneşte în jur frunza deasă.
Aş privi cm se ridică-ncet, cu şovăire,
precum cel ce se smulge brusc dintr-o amintire,
se ridică, priveşte-n jur, cu pas grăbit se duce
spre drumul de dincolo de-a tufelor răscruce,
aşteptând-o picotind să-i dăruiască zarea;
cu foşnet de-adio pomii-i însoţesc plecarea.
Aş vrea mult s-o văd, precum copilul mama-i moartă,
pe femeia de demult, trecând a luminii poartă.

octombrie 1936

Az a szép, régi asszony

Azt a szép, régi asszonyt szeretném látni ismét,
akiben elzárkózott a tünde, lágy kedvesség,
aki a mezők mellett, ha sétálgattunk hárman,
vidáman s komolyan lépett a könnyü sárban,
aki ha rám tekintett, nem tudtam nem remegni,
azt a szép, régi asszonyt szeretném nem szeretni.
Csak látni szeretném őt, nincs vele semmi tervem,
napozva, álmodozva amint ott ül a kertben
s mint ő maga, becsukva egy könyv van a kezében
s körül nagy, tömött lombok zúgnak az őszi szélben.
Elnézném, amint egyszer csak tétovázva, lassan,
mint aki gondol egyet a susogó lugasban,
föláll és szertepillant és hirtelen megindul
és nekivág az útnak, mely a kert bokrain túl
ott lappang, elvezetni a távolokon által,
két oldalán a búcsút integető fákkal.
Csak úgy szeretném látni, mint holt anyját a gyermek,
azt a szép, régi asszonyt, amint a fényben elmegy.

1936. okt.

Undeva, prin Transilvania
Valahol, Erdélyben
Irgendwo, in Siebenbürgen

sursa fotografiei: pagina Lapidum

Acum 104 ani, în 11 aprilie 1922, Traian Vuia îi trimitea (din Franța) avocatului George Dobrin din Lugoj/Lugos/Lugosch/Лугош o scrisoare în care critica extrem de dur unirea Transilvaniei și Banatului cu Vechiul Regat, pe care o considera drept o „anexare deghizată”.

George Dobrin era un fruntaș al Partidului Național Român din Banat și întîiul prefect al Lugojului după Unire. În epistola scrisă la patru ani de la unirea Banatului, Părților Ungurene și Transilvaniei cu Regatul României, Traian Vuia critica naivitatea liderilor Partidului Național, făcînd o profeție referitoare la destinul Transilvaniei, în sens larg, în cadrul României Mari.

Prezint mai jos, fără niciun alt comentariu, fragmente din scrisoare.

„Am urmat cu mare atențiune campania electorală. Dacă vă reportați la scrisorile mele din 1919, aflați că toate s-au petrecut așa cm trebuiau să se petreacă. „Cum îți așterni, așa dormi”. Când s-a făcut unirea, nu s-a pus nicio condițiune. Au fost două momente istorice când trebuiau discutate condițiunile Unirei.

Înainte de intrarea României în războiul european, când România, cu concursul mandatarului Partidului Național Român, a stabilit frontierele României Mari, care au servit de bază guvernului român în tratativele sale cu aliații. Era momentul cel mai favorabil pentru fixarea condițiunilor noastre.
După armistițiu, la Alba Iulia, sau, mai bine zis, înainte, cu ceva. Aici au lucrat oamenii noștri în mod copilăresc. S-au făcut declarațiuni platonice, care angajează mai mult pe aceia care le-au făcut decât pe guvernul român. Unirei trebuia să preceadă un pact bilateral între guvernul român și mandatarii poporului nostru, întrunit la Alba Iulia, și ratificat apoi printr-o Constituantă. Toată Unirea s-a redus la un gest pur teatral, pe care ciocoii din Vechiul Regat l-au primit cu zâmbet și au zis că suntem naivi, că n-au avut nevoie decât de a deschide ușa casei în care noi am intrat de voie.

Când doi indivizi se asociază, când două societăți fuzionează, se face un contract, un pact.

Când, în 1917 și 1918, prin forța împrejurărilor și neîmpins de nicio ambițiune personală, am fost silit să mă ocup de prepararea Unirei noastre, a trebuit să văd vârful urechilor lor (al politicienilor din Vechiul Regat). Ei nu admiteau nici măcar termenul „unire”. Baza anexării, după dânșii, trebuia să fie sacrificiul adus de Vechiul Regat prin participarea lui în războiul european. Raționamentul lor ducea drept la ceea ce dreptul internațional numește „droit de conquête” (dreptul de cucerire). Și, într-adevăr, Unirea s-a făcut pe această bază.

Ei, ca să nu vateme susceptibilitatea și știind că suntem naivi și neexperimentați, ne-au lăsat să vorbim despre Unire, lăsând ca timpul să ne trezească. De altcum, dânșii, evident mai iscusiți, mai șireți, mai inteligenți decât noi – asta trebuie s-o recunoaștem, deși au un fond moral inferior – au priceperea afacerilor și experiența, au avut nevoie de un timp oareșcare ca să se înstăpânească la noi, să se așeze administrativ și militărește. Împrejurările, în special expedițiunea contra lui Kun Béla, i-au favorizat. Proba că, îndată ce s-au simțit stăpâni, prin un ucaz, au trimis la plimbare consiliul dirigent.

C-un cuvânt, „Unirea” a fost o bătaie de cuvinte, ea n-a fost decât o anexare deghizată, un hap amar învăluit în zahăr…”

…„Dacă guvernul din București nu comite greșeli prea mari, nu se duce să danseze pe gheață, ca măgarul, și dacă o nouă comoțiune europeană nu zguduie din temelii România Nouă, de acum 20-30 de ani ne vom trezi balcanizați. După ce am avut frumosul vis de a debalcaniza pe frații noștri de dincolo de Carpați. De altcum, dacă amestecăm fructe sănătoase cu fructe stricate, este evident că nu cele stricate se vor însănătoși prin contactul lor cu cele sănătoase, ci și cele bune vor putrezi”.

I-urile „decît este” o mare problemă pentru „patrioții naționale”.

Noane Ion ne "trasmite":
„Mândria de a fii român este una puternică și asta pentru că înaintașii noștri ne-au lăsat o țară, un teritoriu liber, și asta, mai în toate cazurile, cu prețul vieți.
Mă întreb și întreb dacă urmașii urmașilor noștri vor avea acest prilej.”

Băi nene, io sper să aveți voi acest prilej, nu „urmașii voștrii”, să mai respirăm și noi aer curat, eliberați de monumentala voastră tîmpenie...

Paști Fericite!
Καλό πάσχα (greacă)!
Baxt hai sastimos tiri patragi (romani)!
Gëzuar Pashkët (albaneză)!
Yenaad Aaleykon-ينعاد عليكن (Liban)/!
Честит Великден (bulgară)!
გილოცავთ აღდგომას (georgiană)!
Среќен Велигден (macedoneană)!
Срећан Ускрс (sîrbă)!
Христос воскрес (ruteană, ucraineană, rusă)!
Hyvää pääsiäistä (finlandeză)!
Häid lihavõttepühi (estoniană!

În fotografii, tradiții grecești de Paști...

sursele fotografiilor:
https://travel-greece.org/why-greeks-crack-red-eggs-on-easter
https://greeceinsiders.travel/6-greek-easter-dishes-and-their-origins/
https://www.greece-is.com/11-destinations-unique-greek-easter/