Proiectul Servicii integrate pentru incluziunea romilor

Proiectul Servicii integrate pentru incluziunea romilor

Share

Obiectivul proiectului este de a creşte gradul de incluziune al populaţiei de etnie romă din dou?

Proiectul beneficiază de un grant în valoare de 822.018 € oferit de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE în cadrul Programului Dezvoltare locală.

Photos from Proiectul Servicii integrate pentru incluziunea romilor's post 28/12/2025

📌 Implicare, sprijin și continuitate pentru comunitate

În perioada de sustenabilitate a proiectului „Servicii integrate pentru incluziunea romilor”, echipa Asociației Curcubeul Cunoașterii a continuat să fie alături de copii și familii aflate în situații vulnerabile, prin acțiuni concrete și impact real:

👧👦 9 copii au beneficiat gratuit de evaluare psihologică clinică necesară Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap sau Comisiei de orientare școlară și profesională, iar familiile acestora au primit asistență și suport pentru obținerea certificatelor aferente.

🧩 3 copii diagnosticați cu Tulburare de Spectru Autist primesc săptămânal 6–10 ore de terapie, în cadrul Programului național de sănătate mintală – Subprogramul de servicii conexe pentru persoanele cu TSA.

📚 15 elevi din ciclul primar și gimnazial au participat la sesiuni lunare de educație remedială și consiliere psihologică, pentru sprijin educațional și emoțional.

👕👟 Au fost organizate 2 campanii de strângere de îmbrăcăminte și încălțăminte, obiectele fiind distribuite beneficiarilor din ZUM Barăci.

🩺 Totodată, am derulat 2 campanii de prevenire a îmbolnăvirilor, în lunile aprilie și noiembrie, cu scopul de a proteja sănătatea comunității.

💙 Credem în șanse egale, sprijin real și intervenții care schimbă vieți. Mulțumim tuturor celor care ne sunt alături!

Photos from Proiectul Servicii integrate pentru incluziunea romilor's post 17/12/2025

Sustenabilitatea și continuitatea serviciilor de ocupare și abilitare in cadrul proiectului SIR!

HAO, in calitate de promotor de proiect, reafirmă angajamentul de a asigura sustenabilitatea intervențiilor în comunitățile din Medgidia (Constanta) și Gălbinași (Calarasi). În perioada decembrie 2024 – decembrie 2025, eforturile noastre s-au concentrat pe menținerea indicatorilor de performanță și extinderea impactului prin noi surse de finanțare.
Indicatori de sustenabilitate atinși în ultimul an:
✅ Consiliere și informare: 73 de persoane de etnie romă (46 în Medgidia și 27 în Gălbinași) au beneficiat de servicii de mediere pe piața muncii, utilizând instrumentele și metodologiile dezvoltate în cadrul proiectului.
✅ Planificare strategică: Am realizat o analiză de nevoi complexă pe un eșantion de 446 de persoane din Gălbinași, Vasilati si Budesti, pentru a identifica barierele educaționale și profesionale actuale.
✅ Extinderea intervenției: Rezultatele analizei au fundamentat un nou proiect, finanțat prin Programul Educație și Ocupare (PEO), demarat în octombrie 2025. Acesta vizează 301 beneficiari și include programe de alfabetizare, competențe digitale și calificări profesionale (lucrător comercial, zidar).
✅ Incluziune socială: Am extins sfera de sprijin către persoanele cu dizabilități și am asigurat continuitatea expertizei prin integrarea echipei proiectului anterior în noile structuri de implementare.
Sustenabilitatea nu este doar o obligație contractuală, ci o dovadă a eficienței intervențiilor noastre în combaterea discriminării și creșterea gradului de ocupare în rândul persoanelor de etnie roma și al grupurilor vulnerabile.

30/04/2024

👉👉👉Ne face placere să anuntam aparitia numarului 4 al Buletinului informativ al proiectului nostru, disponibil aici: https://mailchi.mp/093b63daa115/buletin-informativ-nr-4-proiectul-servicii-integrate-pentru-incluziunea-romilor?e=21cd890efb.

Va invitam sa aflati mai multe despre munca noastra din ✍editorialul semnat de Nicolae Dobrescu, directorul executiv al Fundaţiei Health Action Overseas România (HAO), dar si din ✍rubrica Retrospectiva.

În cei doi ani și trei luni de implemntare a proiectului, echipa noastră a intervenit pe multiple planuri, în comunitate și în afara ei, acolo unde a fost nevoie, pentru a-i sprijini pe beneficiari să-și rezolve problemele și pentru a le oferi instrumente utile, care să-i ajute să evolueze și să aibă o viață mai bună.

Proiectul "Servicii integrate pentru incluziunea romilor" a beneficiat de un grant în valoare de 822.018 € oferit de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE în cadrul Programului Dezvoltare locală și a avut ca obiectiv principal creşterea incluziunii romilor din Barăci – Medgidia (judeţul Constanţa) şi comuna Gălbinaşi (judeţul Călăraşi) prin măsuri integrate, activităţi de abilitare şi prin acţiuni de combatere a discriminării.


Photos from Proiectul Servicii integrate pentru incluziunea romilor's post 27/04/2024

Abordarea integrată și personalizată, soluție pentru incluziunea cu succes a populației de etnie romă

👉👉👉Aceasta a fost principala concluzie a conferinței de închidere a proiectului multiregional „Servicii integrate pentru incluziunea romilor”. Acesta a fost implementat în perioada februarie 2022 – aprilie 2024 de Fundația Health Action Overseas România (HAO), în calitate de Promotor de Proiect, în parteneriat cu Asociația Curcubeul Cunoașterii (Medgidia), Asociația Sprijinirea Integrării Sociale (ASIS) şi Primăria Gălbinași. La buna derulare a proiectului au colaborat, de asemenea, Primăria Municipiului Medgidia şi Şcoala Gimnazială nr. 1 din Gălbinaşi.

🟥🟥🟥Proiectul a beneficiat de un grant în valoare de 822.018 euro oferit de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE în cadrul Programului Dezvoltare locală şi a vizat creşterea gradului de incluziune al populaţiei de etnie romă din zona urbană marginalizată Barăci – Medgidia (judeţul Constanţa) şi din comuna Gălbinaşi (judeţul Călăraşi), prin măsuri integrate, activităţi de abilitare şi prin acţiuni de combatere a discriminării.

🤝🤝🤝Evenimentul de la Gălbinași a reunit beneficiari ai proiectului, reprezentanți ai unor instituții publice și unităţi de învăţământ din localitate, precum şi experți în cadrul unor organizaţii neguvernamentale care lucrează cu populaţie de etnie romă.

🤝✍🗂👨‍👧‍👧🌻🗞„În implementarea acestui proiect am ținut seama de trei elemente-cheie datorită cărora sunt convins că rezultatele obținute vor fi durabile: personalizare, integrare, calitate. Astfel, în cazul fiecărei persoane de etnie romă înscrise în proiect s-a intervenit în baza unui plan personalizat, realizat după o evaluare inițială și centrat nu numai pe nevoile identificate, ci şi pe capacitățile și dorințele beneficiarului. Am pus accent pe utilitatea fiecărei persoane, indiferent de vârstă, și pe importanța apartenenței la grup, implicând-o în mod activ nu numai pe ea, ci și pe ceilalți membri ai familiei. Apoi, am abordat cazurile în mod integrat. Echipa noastră a intervenit pe cinci paliere complementare, care se potențează reciproc: asistență socială, educație, ocupare, sănătate, locuire, axându-se de fiecare dată pe calitatea serviciilor oferite fiecărui beneficiari, nu pe atingerea și depășirea indicatorilor cantitativi”, a declarat Nicolae Dobrescu, director executiv HAO şi managerul proiectului amintit.

👉👉👉Evenimentul a constituit un bun prilej pentru fiecare partener de a vorbi despre provocări, soluții și cazuri de bună practică, de a puncta particularitățile fiecărei comunități în care s-a intervenit și a discuta deschis despre ce ar mai trebui făcut pentru ca rezultatele obținute să conducă la o schimbare reală în comunitate.

🤝🫂👩‍🏫👨‍🔬🌟⛹️‍♀️„A fost un proiect plin de provocări. Beneficiarii noștri din Barăci locuiesc în condiții greu de imaginat, unii dintre ei fără geamuri la case sau în locuințe din chirpici, fără acces la apă și canalizare. Segregarea era la ea acasă. Din păcate, am întâmpinat rezistență tocmai acolo unde ar fi trebuit să găsim uși deschise – la școli și în unitățile sanitare. În fiecare zi a trebuit să găsim soluții la probleme pe care nu am putut să le anticipăm, însă cu multă muncă, răbdare și empatie am reușit să influențăm definitiv traseul vieții unor persoane care altfel nu ar fi avut nicio șansă. Vom continua să susținem pe cât posibil copiii foarte mici și să responsabilim adulții să nu mai accepte toate formele de discriminare posibile. Intr-o astfel de comunitate era nevoie de o intervenție pe termen mult mai lung”, a declarat Oana Paraschiv, administratorul Asociaţiei Curcubeul Cunoaşterii.

🤝👨‍🔬👩‍🏫⛹️‍♀️🌟„Am lucrat în principal cu copiii din Gălbinași, cărora le-am oferit servicii de educație remedială și dezvoltare personală. Pentru cei din ciclul primar, am deschis Clubul de lectură unde au avut parte de activități interactive. În ceea ce-i privește pe adulți, aceștia au beneficiat de sprijin pentru accesarea anumitor servicii și prestații și pentru rezolvarea unor probleme medicale grave. Am avut o colaborare deosebită cu Școala Școala Gimnazială nr 1 și cu Primăria, însă din păcate nu pot spune același lucru despre medicul de familie din localitate”, a explicat Luciana Lăzărescu, director executiv al Asociaţiei Sprijinirea Integrării Sociale. „Vrem să facem o schimbare care să dureze, așa că vom cauta soluții pentru a continua să intervenim în comunitate”, a subliniat Luciana Lăzărescu.

🤝🤼‍♀️🤹‍♂️🌟„Efectele practicilor discriminatorii se văd în timp. Un copil discriminat are un parcurs mult mai dicil decât unul care nu a fost expus unor asemenea practici. Cred cu tărie în schimbare, în schimbarea care vine din interiorul nostru. De-a lungul sesiunilor de formare pentru specialiști și voluntari am subliniat constant că înainte de a spune că persoana de lângă noi are are un comportament nepotrivit, este bine să ne uităm la noi, la ce și cm facem și să dovedim mai multă empatie”, a explicat Alina Dobrescu, coordonator formare în cadrul HAO, subliniind, la rândul său, parteneriatul deosebit cu Școala și Primăria din Gălbinași, „un adevărat exemplu de bună practică”.

👏👏👏Rezultate și resurse

📌📌📌De serviciile oferite de echipa de proiect populaţiei de etnie romă din comunităţile amintite au beneficiat, în principal, 800 de persoane şi familii aflate în situaţii de vulnerabilitate, risc şi care se confruntă cu diverse forme de excluziune socială, 220 de persoane (adulţi, tineri, copii), în special femei şi tinere cu niveluri scăzute de conştientizare a drepturilor pe care le au, precum şi 80 de experţi şi lideri de etnie romă.

🤝👩‍🔬👮‍♂️🙇🧚‍♀️Astfel, peste 150 de persoane au fost informate, consiliate și acompaniate pentru a avea acces la bunuri, servicii și prestații diverse, 26 de persoane au fost acompaniate pentru a obține documente de identitate, 41 de persoane au beneficiat de consiliere juridică și asistență în vederea obţinerii actelor de proprietate pentru casele construite pe loturile sociale alocate de Consiliul Local al comunei Gălbinași.

🤝👩‍💼🙋‍♀️🙋‍♂️👫De asemenea, 311 copii au avut acces la servicii de educație remedială și la o masă zilnică, 202 copii au beneficiat de servicii de educație prin învățare și joc, iar 250 de părinți au dobândit noțiuni de educație parentală. În plus, 242 persoane au luat parte la un program de învățare a unui stil de viață sănătos, 100 au beneficiat de consulații medicale, iar altor 160 de persoane le-au fost furnizate servicii de consiliere psihologică.

🤝👷‍♀️👩‍🌾🪡🏠În ceea ce-i privește pe adulți, aceștia au avut acces și la servicii de ocupare. 229 de persoane au beneficiat de evaluare, informare, consiliere vocațională și mediere pentru inserția pe piața muncii, iar 41 dintre acestea au fost angajate. De asemenea, 89 de tinere femei rome au luat parte la cursuri de prim-ajutor, facilitare comunitară și antidiscriminare și alte 210, la 14 ateliere cu același specific, susținute de persoane de etnie romă din comunitate. În plus, 160 de tinere de etnie romă au luat parte la ateliere pe diverse teme legate de dezvoltare persoanală și educație pentru sănătate.

🤝🫂🤹‍♀️🤹🎬🧰📖📚În plus, 213 specialişti şi voluntari din domeniile educaţiei, sănătăţii, ocupării, asistenţei sociale care lucrează cu persoane de etnie romă au beneficiat de sesiuni de formare privind dezvoltarea competenţelor în recunoaşterea şi combaterea discriminării segmentului de populaţie amintit. Totodată, în cadrul proiectului au fost realizate un film documentar si un Ghid de bune practici pentru angajaţii din administrația publică, precum și un Ghid de accesare a bunurilor și prestațiilor, într-un format ușor de citit și de înțeles, pentru persoanele de etnie romă.


15/01/2024

📌📌📌Avem plăcerea de a vă invita vineri, 26 ianuarie 2024, începând cu ora 12,00 (înregistrarea participanților de la ora 11,30), la Sala Decebal a Hotelului Continental Forum (Str. Mircea cel Bătrân 39B-41, Constanța) la conferința de închidere a proiectului transnațional „Labour market Employment for young Adults with a Disability – LEAD”, cofinanţat din EEA and Norway Grants Fund for Youth Employment.

👉👉👉Proiectul s-a adresat 👩‍🦽tinerilor cu dizabilităţi, cu vârsta cuprinsă între 15 şi 29 de ani, 👨‍👩‍👦părinţilor şi aparţinătorilor acestora, companiilor, 👩‍💼specialiştilor şi furnizorilor de servicii de angajare asistată și a fost derulat, începând cu 1 iulie 2018, de un consorţiu transnaţional condus de Fundatia Health Action Overseas România (HAO). Alături de Valakupiai Rehabilitation Centre (Lituania) şi Consultis – Consultoria Empresarial, Unipessoal Lda. (Portugalia) și cu sprijinul partenerului nostru expert – Status Employment (Marea Britanie), am introdus și implementat în țările noastre modelul angajării asistate, soluție de integrare durabilă a persoanelor cu dizabilități pe piața muncii și în societate.

🤝🤝🤝La conferința organizată de Fundația Health Action Overseas Romania (HAO) sunt invitați să participe: reprezentanțil din instituțiile publice cu atribuții în domeniul integrării persoanelor cu dizabilități, furnizori publici si privați de servicii sociale și de ocupare, angajatori interesați să asigure un mediu de lucru incluziv, persoane cu dizabilități aflate în căutarea unui loc de muncă, reprezentanți ai mass media.

👉👉👉Pe lângă prezentarea rezultatelor cantitative, dar mai ales calitative obținute de echipa de proiect în perioada de implementare, vom folosi acest prilej pentru a vorbi despre: 👉procesul de angajare asistată şi despre 👉avantajele acestuia pentru angajat și angajator; 👉serviciile pe care le oferim tinerilor aflaţi în căutarea unui loc de muncă; 👉sistemele de relații care se creează în comunitățile în care se aplică constant și consecvent acest model, inclusiv prin prezentarea unor 👏🗞🗂🏆✍️studii de caz din portofoliul nostru.

📩📌În cazul în care evenimentul prezintă interes pentru dumneavoastră, vă rugăm să transmiteți confirmarea participării la adresa de email: [email protected] până la data de 25 ianuarie 2023.

Vă așteptăm cu drag!

Photos from Dezvoltare locală, reducerea sărăciei și creșterea incluziunii romilor's post 27/11/2023
Campanie de creștere a conștientizării pe teme antidiscriminare - Economistul 13/11/2023

https://www.economistul.ro/stiri-si-analize-business/campanie-de-crestere-a-constientizarii-pe-teme-antidiscriminare-3-61278/

Campanie de creștere a conștientizării pe teme antidiscriminare - Economistul Campania de creștere a conștientizării pe teme antidiscriminare derulată de Fundația Health Action Overseas Romania (HAO România), cu sprijinul Asociației Curcubeul Cunoașterii, a continuat la Casa de Cultură Municipală I. N. Roman din Medgidia cu o conferință care a inclus prezentarea f...

Modele reuşite de intervenţie şi suport privind incluziunea și abilitarea persoanelor de etnie romă | Business-Adviser.ro 13/11/2023

https://www.business-adviser.ro/modele-reusite-de-interventie-si-suport-privind-incluziunea-si-abilitarea-persoanelor-de-etnie-roma/

Modele reuşite de intervenţie şi suport privind incluziunea și abilitarea persoanelor de etnie romă | Business-Adviser.ro Business AdviserComunicate Modele reuşite de intervenţie şi suport privind incluziunea și abilitarea persoanelor de etnie romă De către Business Adviser - 13 noiembrie 2023 0 450 Distribuiți pe Facebook Distribuiți pe Twitter   Fundația Health Action Overseas Romania (HAO România), cu spr...

Want your business to be the top-listed Government Service in Aricestii-Rahtivani?

Click here to claim your Sponsored Listing.

Category

Address


Aricestii-Rahtivani