Cristian Niculae

Directions Website Contact the organization

Cristian Niculae Director Executiv Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor din Județul Bistrița-Năsăud.

Locuim într-unul din cele mai frumoase județe ale României - județul Bistrița-Năsăud și consider că este datoria noastră, a tuturor, să menținem aceste zone curate și nepoluate pentru viitorul copiilor noștri.

🌿♻️ 𝗔𝗠 𝗔𝗝𝗨𝗡𝗦 𝗟𝗔 𝗘𝗗𝗜𝗧̦𝗜𝗔 𝗔 𝗫-𝗔! ♻️🌿Săptămâna aceasta am dat startul unei ediții aniversare a concursului școlar „𝗥𝗲𝗰𝗶𝗰𝗹𝗲𝘇...
25/09/2026

🌿♻️ 𝗔𝗠 𝗔𝗝𝗨𝗡𝗦 𝗟𝗔 𝗘𝗗𝗜𝗧̦𝗜𝗔 𝗔 𝗫-𝗔! ♻️🌿

Săptămâna aceasta am dat startul unei ediții aniversare a concursului școlar „𝗥𝗲𝗰𝗶𝗰𝗹𝗲𝘇𝗶 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝘃𝗶𝗶𝘁𝗼𝗿𝘂𝗹 𝘁𝗮̆𝘂!” 💚

De 5 ani, elevii din Bistrița-Năsăud ne demonstrează că reciclarea poate deveni o adevărată competiție a implicării, a responsabilității și a grijii pentru mediul înconjurător.

Iar rezultatele de până acum ne dau motive să fim mândri! 👏

🏆 𝗜̂𝗻 𝗰𝗲𝗹𝗲 𝟵 𝗲𝗱𝗶𝘁̦𝗶𝗶 𝗮𝗻𝘁𝗲𝗿𝗶𝗼𝗮𝗿𝗲 𝗮𝗺 𝗮𝘃𝘂𝘁 𝗮𝗽𝗿𝗼𝗮𝗽𝗲 𝟮.𝟬𝟬𝟬 𝗱𝗲 𝗰𝗮̂𝘀̦𝘁𝗶𝗴𝗮̆𝘁𝗼𝗿𝗶! 🎉

Și, împreună cu ei, am colectat peste 𝟯𝟭𝟬 𝗱𝗲 𝘁𝗼𝗻𝗲 𝗱𝗲 𝗱𝗲𝘀̦𝗲𝘂𝗿𝗶 𝗿𝗲𝗰𝗶𝗰𝗹𝗮𝗯𝗶𝗹𝗲! ♻️🌍

🎁 Iar pentru că implicarea merită răsplătită, până acum am oferit:
🚲 𝟵𝟬 𝗱𝗲 𝗯𝗶𝗰𝗶𝗰𝗹𝗲𝘁𝗲
🔊 𝟵𝟬𝟬 𝗱𝗲 𝗯𝗼𝘅𝗲 𝗮𝘂𝗱𝗶𝗼
🎧 𝟵𝟬𝟬 𝗱𝗲 𝗰𝗮̆𝘀̦𝘁𝗶 𝗮𝘂𝗱𝗶𝗼

Dar cea mai importantă recompensă este alta: 𝗴𝗲𝗻𝗲𝗿𝗮𝘁̦𝗶𝗶 𝗱𝗲 𝗰𝗼𝗽𝗶𝗶 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗶̂𝗻𝘃𝗮𝘁̦𝗮̆ 𝘀𝗮̆ 𝗮𝗶𝗯𝗮̆ 𝗴𝗿𝗶𝗷𝗮̆ 𝗱𝗲 𝗺𝗲𝗱𝗶𝘂𝗹 𝗶̂𝗻𝗰𝗼𝗻𝗷𝘂𝗿𝗮̆𝘁𝗼𝗿. 💚

🏫 𝗘𝗗𝗜𝗧̦𝗜𝗔 𝗔 𝗫-𝗔 ÎNCEPE!
În perioada 𝟭–𝟯𝟭 𝗼𝗰𝘁𝗼𝗺𝗯𝗿𝗶𝗲 𝟮𝟬𝟮𝟲, 10 unități de învățământ din județ intră în competiție:
🏫 Școala Gimnazială Nr. 1 Bistrița
🏫 Colegiul Național „Andrei Mureșanu” Bistrița
🏫 Școala Gimnazială Monor
🏫 Școala Gimnazială Șieuț
🏫 Școala Gimnazială Dumitra
🏫 Școala Gimnazială „Viorel Nimigeanu” Nimigea de Jos
🏫 Școala Gimnazială Tiha Bârgăului
🏫 Școala Gimnazială Bistrița Bârgăului
🏫 Școala Gimnazială Poiana Ilvei
🏫 Școala Gimnazială „Artemiu Publiu Alexi” Sângeorz-Băi

💚 Le mulțumim tuturor elevilor, profesorilor și părinților care s-au implicat în cele nouă ediții de până acum și care au făcut posibil ca acest proiect să crească de la o ediție la alta.

Acum, la ediția a X-a, pornim din nou la drum cu aceeași convingere:

𝗙𝗶𝗲𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗱𝗲𝘀̦𝗲𝘂 𝗰𝗼𝗹𝗲𝗰𝘁𝗮𝘁 𝘀𝗲𝗽𝗮𝗿𝗮𝘁 𝗰𝗼𝗻𝘁𝗲𝗮𝘇𝗮̆.
𝗙𝗶𝗲𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗰𝗼𝗽𝗶𝗹 𝗶𝗺𝗽𝗹𝗶𝗰𝗮𝘁 𝗽𝗼𝗮𝘁𝗲 𝘀𝗰𝗵𝗶𝗺𝗯𝗮 𝗼 𝗳𝗮𝗺𝗶𝗹𝗶𝗲.
𝗙𝗶𝗲𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗳𝗮𝗺𝗶𝗹𝗶𝗲 𝗽𝗼𝗮𝘁𝗲 𝗰𝗼𝗻𝘁𝗿𝗶𝗯𝘂𝗶 𝗹𝗮 𝘂𝗻 𝗷𝘂𝗱𝗲𝘁̦ 𝗺𝗮𝗶 𝗰𝘂𝗿𝗮𝘁. 🌍💚

𝗙𝗔̆𝗥𝗔̆ 𝗧𝗜𝗡𝗘 𝗡𝗨 𝗦𝗘 𝗣𝗢𝗔𝗧𝗘! ♻️

Colectează separat deșeurile!
Împreună facem Bistrița-Năsăud un județ mai curat! 💚

🍂 A început distribuirea Ghidului de compostare în Municipiul Bistrița! 🍂  ✅ În această perioadă, inspectorii din cadrul...
14/08/2026

🍂 A început distribuirea Ghidului de compostare în Municipiul Bistrița! 🍂

✅ În această perioadă, inspectorii din cadrul Corpului de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud distribuie Ghidul de compostare către gospodăriile din zona de case a municipiului Bistrița.

ℹ️ Acest ghid are un rol informativ și vine în sprijinul cetățenilor care doresc să afle cm pot valorifica biodeșeurile direct în propria gospodărie, prin compostare individuală. Ghidul explică, pas cu pas, cm poate fi obținut un compost natural și de calitate, care poate fi folosit ca îngrășământ pentru grădină, flori, pomi sau gazon.

♻️ În ghid veți găsi informații utile despre:
🔹 ce deșeuri pot fi compostate și ce trebuie evitat;
🔹 alegerea și amplasarea corectă a compostorului;
🔹 pașii necesari pentru obținerea unui compost de calitate;
🔹 cm se verifică umiditatea și se întreține compostul;
🔹 când este compostul matur și cm poate fi utilizat în grădină.

‼️De ce este important să compostăm?

ℹ️ Conform legislației în vigoare, biodeșeurile trebuie colectate separat de deșeurile menajere. În municipiul Bistrița, locuitorii din zona de blocuri au la dispoziție containerele maro pentru colectarea biodeșeurilor, iar în zona de case este recomandată compostarea individuală, cea mai eficientă metodă de valorificare a acestora chiar la sursă.

♻️ Ghidul de compostare urmează să fie distribuit în întreg județul Bistrița-Năsăud, pentru a sprijini cât mai mulți cetățeni în adoptarea compostării individuale și reducerea cantității de deșeuri.

🔎 Pentru a afla mai multe despre întregul proces de compostare individuală, vă invităm să scanați codul QR de pe ghidul primit sau să accesați www.adideseuribn.ro, secțiunea „Ghid de compostare”, unde găsiți ghidul în format electronic, informații detaliate și recomandări utile pentru o compostare corectă.

♻️ Compostarea începe cu un gest simplu și se transformă într-un beneficiu pentru întreaga comunitate. Haideți să transformăm biodeșeurile în resurse și să contribuim împreună la un județ mai curat!

♻️ Fără tine nu se poate!

Copiii harnici care au colectat selectiv deșeurile sunt premiați de ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud și Supercom SA! ♻️🎉În pr...
27/05/2026

Copiii harnici care au colectat selectiv deșeurile sunt premiați de ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud și Supercom SA! ♻️🎉

În primele 6 școli participante la cea de-a IX-a ediție a Concursului Școlar „Reciclezi pentru viitorul tău”, cei mai implicați și harnici elevi au primit premiile binemeritate pentru efortul și responsabilitatea de care au dat dovadă:
🚲 6 biciclete Mountain Bike
🔊 60 boxe portabile
🎧 60 seturi de căști audio

Rezultatele obținute în primele 6 școli premiate sunt excelente :

🏫 Școala Gimnazială Lucian Blaga Bistrița s-a remarcat cu peste 7,2 tone de deșeuri reciclabile colectate selectiv, iar campionul reciclării a fost elevul Cherecheș Filip, cu 1,77 tone;
🏫 Școala Gimnazială Șintereag a adunat peste 3,2 tone, iar câștigătorul bicicletei a fost elevul Cîrceie Alexandru, cu 1,76 tone;
🏫 Scoala Gimnaziala Demian Nechiti Ilva Mica a colectat peste 2,6 tone, iar bicicleta a fost câștigată de eleva Ciocan Maria Niculina, cu 650 kg;
🏫 Scoala Gimnaziala ''Ion Pop Reteganul'' - Reteag a adunat 1,78 tone de deșeuri reciclabile, iar bicicleta a fost câștigată de eleva Micluș Larisa, cu 1,1 tone;
🏫 Liceul cu Program Sportiv, Bistrița Oficial a colectat 450 kg de deșeuri reciclabile, iar bicicleta a fost câștigată de eleva Petraș Giulia, cu 80 kg;
🏫 Liceul Tehnologic Feldru a adunat 700 kg de deșeuri reciclabile, iar bicicleta a fost câștigată de eleva Homei Anais, cu 150 kg.

Emoția și bucuria copiilor ne-au confirmat încă o dată cât de mult înseamnă pentru ei să fie apreciați pentru efortul și implicarea lor în protejarea mediului. Ei sunt generația care poate construi un viitor mai curat pentru noi toți.

Concursul „Reciclezi pentru viitorul tău”, organizat de ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud și Supercom SA, rămâne unul dintre cele mai importante proiecte dedicate educației pentru mediu, prin care tânăra generație învață cât de importantă este colectarea separată a deșeurilor și reciclarea acestora.

♻️ Continuăm împreună efortul de a face județul Bistrița-Năsăud mai curat – din respect pentru comunitate și pentru natură!

♻️ Când reciclăm corect, comunitatea are de câștigat : 900 000 lei, bani obținuți din valorificarea deșeurilor reciclabi...
22/05/2026

♻️ Când reciclăm corect, comunitatea are de câștigat : 900 000 lei, bani obținuți din valorificarea deșeurilor reciclabile, se întorc către fiecare comunitate locală din județ.

Este rezultatul unui efort comun: al familiilor care colectează selectiv în gospodăriile lor, al copiilor care învață să protejeze natura, al comunităților care aleg să fie responsabile zi de zi.

Fiecare deșeu – plastic, metal, hârtie, carton, sticlă – reciclat, înseamnă mai mult decât grijă pentru mediu. Înseamnă sănătate pentru noi, o natură mai curată pentru viitorul copiilor noștri și, nu în ultimul rând, însemnă bani care revin acasă, în comunitățile noastre.

📊 Din 2021 și până astăzi, ADI Deșeuri a returnat către primăriile din județ nu mai puțin de 8.687.000 lei proveniți din valorificarea deșeurilor reciclabile.

Este dovada că atunci când oamenii și comunitățile trag în aceeași direcție, rezultatele se văd. Un județ mai curat, mai responsabil și mai unit se construiește prin gesturi mici, făcute constant de fiecare dintre noi.

🙏 Vă mulțumim tuturor celor care alegeți să reciclați!

Împreună transformăm deșeurile în resurse și responsabilitatea în investiții pentru viitorul comunităților noastre. ♻️

❤️🖤 “Mii de kilometrii și zâmbete-am adunat, Mulțumim pentru acest sezon minunat” (Peluza albastra)👏 Felicitari Gloria B...
10/05/2026

❤️🖤 “Mii de kilometrii și zâmbete-am adunat,
Mulțumim pentru acest sezon minunat” (Peluza albastra)

👏 Felicitari Gloria Bistrița pentru câștigarea Cupei României!

👍 Succes în lupta pentru titlul de Campioana a României!

♻️ În județul nostru, elevii nu doar învață despre reciclare. Ei o trăiesc prin activități interactive, în care descoper...
20/04/2026

♻️ În județul nostru, elevii nu doar învață despre reciclare. Ei o trăiesc prin activități interactive, în care descoperă cm se colectează corect deșeurile și înțeleg, pas cu pas, că fiecare ambalaj pus unde trebuie înseamnă un viitor mai curat.

💚 În cadrul concursului școlar ”Reciclezi pentru viitorul tău”, ajuns la ediția a 9-a, aceste lecții devin experiențe reale – cu zâmbete, curiozitate și mult entuziasm. În perioada 24 aprilie – 24 mai 2026, elevii din 10 școli din județul nostru sunt încurajați să aducă la școală deșeuri reciclabile colectate selectiv in cadrul tradiționalului concurs școlar “Reciclezi pentru viitorul tǎu”, organizat de ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud, Supercom și TeraSteel! Iar efortul copiilor va fi răsplătit cm se cuvine cu premii pe mǎsurǎ:
🚲 10 biciclete mountain bike
🔊 100 boxe portabile
🎧 100 căști audio

🏫 Primele școli care au intrat în concurs sunt:
👉 Liceul Tehnologic "Liviu Rebreanu" Maieru
👉 Școala Gimnazială ”Enea Grapini” Șanț
👉 Școala Gimnazială Lucian Blaga Bistrița
👉 Liceul cu Program Sportiv, Bistrița Oficial
👉 Scoala Gimnaziala Demian Nechiti Ilva Mica
👉 Liceul Tehnologic Feldru

❤️ Dar dincolo de premii, adevăratul câștig este altul: copii care cresc cu respect pentru natură, care învață că fiecare alegere contează și care pot schimba, cu adevărat, lumea din jurul lor. ♻️

🌍 Viitorul nu se construiește mâine. Se construiește azi, în fiecare clasă, în fiecare gest mic, în fiecare copil care alege să recicleze.

🌿 Lumina Paștelui să vă aducă liniște și bucurie în suflet! 🌿❤️ Sărbătorile de Paște sunt, înainte de toate, despre mira...
11/04/2026

🌿 Lumina Paștelui să vă aducă liniște și bucurie în suflet! 🌿

❤️ Sărbătorile de Paște sunt, înainte de toate, despre miracolul învierii, despre credința în mântuirea noastră, precum și despre oamenii dragi de lângă noi! Să ne bucurăm de momentele petrecute împreună, să avem recunoștință pentru lucrurile frumoase care ne apropie.

Vă doresc tuturor să aveți parte de zile senine, de mese pline alături de cei dragi și de multă pace în inimă.

✨ Sarbatori Fericite!

♻️ Județul Bistrița-Năsăud a fost selectat pentru a doua oară, dintre toate județele din țară, ca județ eșantion pentru ...
02/04/2026

♻️ Județul Bistrița-Năsăud a fost selectat pentru a doua oară, dintre toate județele din țară, ca județ eșantion pentru elaborarea Ghidului privind determinarea compoziției deșeurilor municipale, un document care va avea aplicabilitate la nivel național.

📌 Elaborarea ghidului face parte dintr-un proiect derulat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, cu finanțare de la Banca Europeană de Investiții, prin PASSA BEI Team Romania, în colaborare cu echipele de consultanță Mott MacDonald și International Consulting Expertise, în cadrul Contractului de Asistență Tehnică „Suport pentru consolidarea capacității instituționale a Asociațiilor de Dezvoltare Intercomunitară din sectorul deșeurilor”, finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională – POAT 2021–2027.

ℹ️ Scopul proiectului este elaborarea unui ghid practic pentru estimarea compoziției, densității și indicilor de generare ai deșeurilor, testat și validat în trei județe: Bistrița-Năsăud, Covasna și Timiș.

✅ Acest ghid va sprijini colectarea și analiza unitară a datelor la nivel național și va contribui la:
👉 creșterea acurateței datelor;
👉 monitorizarea mai eficientă a contractelor de delegare și a Planurilor Județene de Gestionare a Deșeurilor;
👉 fundamentarea deciziilor strategice la nivel local și național;
👉 accelerarea tranziției către un sistem modern și eficient de gestionare a deșeurilor, bazat pe date concrete.

♻️ În perioada 23–31 martie, experți din cadrul entităților implicate au desfășurat activități în județul nostru, iar reprezentanții ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud au participat activ la implementarea procedurilor operaționale aferente acestui ghid, care va avea caracter de normă națională.

‼️ Această selecție confirmă faptul că eforturile susținute din județul nostru în domeniul colectării selective și al managementului modern al deșeurilor sunt recunoscute și apreciate la nivel național.

♻️ Pentru cei care iubesc natura frumoasă din județul nostru și, în special, zona Colibița, azi a fost o zi BUNĂ! 📌 A.D....
31/03/2026

♻️ Pentru cei care iubesc natura frumoasă din județul nostru și, în special, zona Colibița, azi a fost o zi BUNĂ!

📌 A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud și A.D.I. Turism Bistrița-Năsăud în parteneriat cu Asociația Garantat Colibița, Primăria Bistrița-Bârgăului și Primăria Tiha Bârgăului, au derulat împreună o acțiune de ecologizare în zona Colibița, o acțiune pe care ne-o dorim să se întâmple în toate zonele județului, unde este necesar. Pentru că, fiecare sac de deșeuri abandonate în natură adunat în această acțiune de ecologizare este o declarație că ne pasă de natură și de comunitatea din care facem parte.

💪 Iar în cadrul acestei acțiuni de ecologizare s-au adunat peste 100 de saci de deșeuri.

💚 Mulțumesc tuturor celor care au fost azi acolo ca și voluntari, mulțumim autorităților publice locale care s-au alăturat eforturilor noastre de a face Bistrița-Năsăud un județ mai curat! Împreună chiar putem schimba lucrurile. Pas cu pas.

♻️ Haideți să punem deșeurile la locul lor, să colectăm selectiv deșeurile și să ne bucurăm împreună de o natură curată și sănătoasă!

Address

Strada Păcii, Nr. 2
Bistrita
420080

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Cristian Niculae posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Cristian Niculae:

Shortcuts

Share

Category