ISU Brăila

Directions Website

ISU Brăila Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from ISU Brăila, Government Organization, B-dul Dorobanților nr. 468, Braila.

09/10/2026

MARȚI 13 – ZIUA INFORMĂRII PREVENTIVE
Obiectivul de bază al campaniei este conștientizarea cetățenilor asupra pericolelor la care se pot expune în cazul nerespectării măsurilor și regulilor de comportare specifice tipurilor de situații de urgență.
Cu prilejul Zilei Informării Preventive, pompierii brăileni desfășoară activități de informare, educare și conștientizare a cetățenilor, prin care urmăresc:
transmiterea măsurilor de prevenire a incendiilor în locuințe și gospodării;
informarea privind utilizarea în siguranță a instalațiilor electrice și a mijloacelor de încălzire;
prezentarea regulilor de comportare în cazul producerii unor situații de urgență;
instruirea cetățenilor cu privire la folosirea mijloacelor de primă intervenție și la apelarea numărului unic de urgență 112;
desfășurarea de activități educative în școli, instituții publice și comunități;
distribuirea de materiale informative și oferirea de recomandări practice pentru prevenirea accidentelor și a altor evenimente nedorite.
Prevenția salvează vieți! Informarea corectă și respectarea regulilor de siguranță pot face diferența dintre un incident și o tragedie.
Pompierii sunt alături de comunitate nu doar în situații de urgență, ci și prin activități de prevenire, pentru o comunitate mai sigură!

ȘTAFETA VETERANILOR – EDIȚIA a XIII-aÎn perioada 01 – 25 octombrie 2026, Asociația Invictus România organizează cea de-a...
08/10/2026

ȘTAFETA VETERANILOR – EDIȚIA a XIII-a
În perioada 01 – 25 octombrie 2026, Asociația Invictus România organizează cea de-a XIII-a ediție a ”Ștafetei Veteranilor”, proiect național cu caracter comemorativ, educativ și sportiv dedicat promovării respectului față de veteranii și eroii României, a solidarității, spiritului de echipă și valorilor asociate Drapelului României.
Astăzi, ”Ștafeta Veteranilor – Traseul Roșu” a fost preluată de voluntarii militari și civili brăileni, participanți la acest eveniment, iar primul popas fiind la Statuia sublocotenent erou Ecaterina Teodoroiu din municipiul Brăila.
Aceștia au fost întâmpinați de autoritățile locale, reprezentanți ai structurilor militare, dar și de brăileni.
Mâine, 09 octombrie, participanții se vor deplasa către județul Buzău pentru predarea ștafetei.
La această activitate din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Dunărea” al județului Brăila participă, și în acest an, plt. adj. șef Mazâlu Costel, cunoscut ca fiind un pompier brăilean participant frecvent la astfel de acțiuni.
Îi urăm colegului nostru succes în tot ceea ce face atât în plan profesional cât și sportiv!
Felicitări pentru inițiativă și efortul depus!

ANALIZA STATISTICĂ A SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ PRODUSE ÎN ZONA DE COMPETENŢĂ ÎN PERIOADA IANUARIE – SEPTEMBRIE ANUL 2026În ...
07/10/2026

ANALIZA STATISTICĂ A SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ PRODUSE ÎN ZONA DE COMPETENŢĂ ÎN PERIOADA IANUARIE – SEPTEMBRIE ANUL 2026

În perioada 01.01 – 30.09.2026, serviciile profesioniste, voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă din judeţul Brăila, au fost alertate pentru 5276 intervenţii (în medie 19 intervenții pe zi).
Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2025, numărul evenimentelor produse în zona de competenţă, a înregistrat o creștere cu 369 de intervenţii, respectiv de la 4907 în 2025 la 5276 în 2026.

ANALIZA INTERVENŢIILOR LA INCENDII
Incendii
În perioada 01.01 – 30.09.2026 serviciile profesioniste, voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă au fost solicitate să intervină pentru stingerea a 175 de incendii, înregistrându-se o scădere cu 63 de intervenţii faţă de perioada similară a anului 2025, când au fost 238 incendii.
În urma intervenţiilor la incendii au fost salvate 11 persoane salvate, 100 animale și bunuri materiale în valoare de aproximativ 319.790.000 lei, iar ca efecte negative au fost înregistrate 5 persoane decedate, 14 persoane rănite, 5 animale moarte și pagube materiale estimate la 4.675.210 lei.
În funcţie de împărţirea teritorială 84 incendii s-au manifestat în mediul urban, comparativ cu 100 în anul 2025 şi 91 incendii s-au produs în mediul rural, comparativ cu 138 în anul 2025.
Împrejurările determinante care au generat aceste incendii au fost: foc deschis lăsat nesupravegheat; instalaţii electrice/echipamente/aparate electrice defecte/improvizate/sub tensiune nesupravegheate, fumatul ăn locuri neamenajate, mijloace de încălzire improvizate/nesupravegheate, jocul copiilor cu focul.
Incendii de vegetaţie şi altele:
În această perioadă, au avut loc 222 incendii de vegetaţie şi altele comparativ cu 314 în aceeaşi perioadă a anului 2025, pentru care au intervenit subunitățile inspectoratului independent sau ăn cooperare cu Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență.

ANALIZA INTERVENŢIILOR SERVICIULUI MOBIL DE URGENŢĂ, REANIMARE ŞI DESCARCERARE
Echipajele S.M.U.R.D. din cadrul inspectoratului, au fost alertate să intervină la 3451 de cazuri (în medie 13 pe zi), cu 428 mai multe decât în anul 2025 când au fost 3025 cazuri, acordând ajutor medical calificat unui număr de 3340 persoane adulte şi 57 copii.
Timpul mediu de răspuns a echipajelor S.M.U.R.D. în mediul urban a fost de 5 minute, iar în mediul rural de 19 minute, iar timpul mediu de intervenţie în mediul urban a fost de 44 minute, iar în mediul rural de 65 minute.

ANALIZA INTERVENŢIILOR DE PROTECŢIE CIVILĂ
În zona de competenţă a inspectoratului, în perioada analizată Formaţiunea de Protecţie Civilă, prin echipa CBRN, a intervenit la nouă misiuni de cercetare, monitorizare zonelor posibil contaminate cu substanță periculoase în localitățile Măxineni, Latinu, Chiscani, Traian și mun. Brăila.
Echipa pirotehnică a fost solicitată să intervină pentru asanarea terenului de muniție neexplodată, din timpul celor două conflicte mondiale, ridicarea şi depozitarea în vederea distrugerii a opt elemente de muniție (proiectile explozive cu sau fără focos), în stare avansată de degradare.

07/10/2026
🚒 Intervenții din sfârșitul de săptămână În perioada 02.10.2026, ora 07.00 – 05.10.2026, ora 07.00, echipajele Inspector...
05/10/2026

🚒 Intervenții din sfârșitul de săptămână
În perioada 02.10.2026, ora 07.00 – 05.10.2026, ora 07.00, echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgentă ,,Dunărea” al județului Brăila au fost solicitate să intervină astfel:
- 26 intervenții SMURD pentru acordarea primului ajutor și transport la Unitatea de Primiri Urgenţe și transportul a cinci persoane de la domiciliu la ambulanța SAJ Brăila;
- două intervenții de asigurare a zonei la accidente rutiere, unul produs pe raza localității Bordei Verde, celălalt pe raza municipiului Brăila, la intersecția pe b-dului Dorobanților cu str. General Eremia Grigorescu, soldat cu o victimă, conștientă, transportată la U.P.U Brăila de către echipajul SMURD;
- un incendiu de vegetație uscată, pe raza localității Surdila Greci, unde a ars vegetație uscată pe o suprafață de cca. 6000 mp. Cauza probabilă care a dus la producerea incendiu a fost fumatul în locuri neamenajate și aruncarea resturilor de țigară aprinse la întâmplare;
- asigurarea zonei de producere probabilă a unei posibile situații de urgentă la aterizare/decolare elicopterului SMURD pe raza municipiului Brăila;
- o deblocare a ușii unei locuințe situată pe Calea Galați din municipiul Brăila. În interiorul locuinței a fost găsită o persoană, conștientă (s*x feminin, 66 ani), transportată de echipajul SAJ la UPU Brăila;
- sâmbătă, la ora 09.30, echipa pirotehnică a inspectoratului executat o misiune de asanare a terenului de muniție rămasă neexplodată, din timpul celor două conflicte mondiale, pe raza localității Mircea Vodă, unde în urma executării lucrărilor agricole de toamnă a fost descoperit un proiectil exploziv cal. 150 mm., în stare avansată de degradare. Acesta a fost ridicat, transportat și depozitat în vederea distrugerii în poligonul de specialitate.
La descoperirea unor astfel de elemente, cetăţenii să oprească activitatea în zona respectivă și să informeze, prin apel telefonic la 112, organele competente despre acest lucru și să furnizeze informații privind localizarea acestora.
Se interzice atingerea munițiilor cu mâna sau cu alte obiecte, ridicarea, transportul şi introducerea munițiilor în diferite încăperi sau locuințe, lovirea sau mișcarea munițiilor găsite în pământ sau la suprafața sau folosirea pentru joacă, de către copii, a elementelor de muniție.

🚨 Ambulanță SMURD nouă la Punctul de lucru Măxineni 🚑📅 Începând de astăzi, 30 septembrie 2026, cea de-a patra o ambulanț...
30/09/2026

🚨 Ambulanță SMURD nouă la Punctul de lucru Măxineni 🚑
📅 Începând de astăzi, 30 septembrie 2026, cea de-a patra o ambulanță tip B 4x4 achiziționată în cadrul Programului de Dezvoltare Durabilă 2021–2027, finanțat din fonduri europene nerambursabile, a fost introdusă în intervenție la Punctul de lucru Măxineni. Aceasta înlocuiește vechea ambulanță SMURD aflată în dotarea subunității din anul 2019.
🚑 Noua ambulanță beneficiază de un spațiu de lucru mai generos și sunt dotate cu echipamente moderne, precum sisteme de dezinfecție, detector de gaze, bodycam, aparat pentru testarea alcoolemiei și dispozitiv de compresii toracice pentru intervențiile în caz de stop cardio-respirator.
🤝 Cu sprijinul autorităților locale din localitatea Măxineni sunt îmbunătățite permanent condițiile spațiilor unde îți desfășoară activitatea echipajele dislocate în localitate..
Proiect de achiziționare a acestor ambulanțe a fost realizat prin colaborarea dintre Departamentul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, cu sprijinul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerul Sănătății și Guvernul României, contribuind la consolidarea capacității de răspuns în situații de urgență la nivel național.

În ce situații intervine Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD)?
Echipajele de intervenție ale SMURD sunt solicitate în diverse situații critice, cm ar fi accidente rutiere grave, explozii, accidente de muncă, suspiciuni de infarct miocardic, stări de inconștiență sau pierderea bruscă a cunoștinței, insuficiențe respiratorii acute și accidente cu multiple victime.
👨‍🚒 Pe lângă activitatea medicală, pompierii joacă un rol vital în intervențiile echipajelor SMURD, fiind antrenați să gestioneze incendii, să efectueze operațiuni complexe de descarcerare, să efectueze operațiuni de salvare și să sprijine echipele medicale în acordarea primului ajutor.
❤️ Colaborarea dintre SMURD și alte structuri de intervenție în situații de urgență contribuie la o reacție rapidă și eficientă și duce la salvarea de vieți omenești.

23/09/2026

𝗜𝗡𝗖𝗘𝗡𝗗𝗜𝗜𝗟𝗘 𝗟𝗔 𝗟𝗢𝗖𝗨𝗜𝗡𝗧̦𝗘: 𝗻𝘂𝗺𝗮̆𝗿𝘂𝗹 𝘃𝗶𝗰𝘁𝗶𝗺𝗲𝗹𝗼𝗿 𝗶̂𝗻 𝗰𝗿𝗲𝘀̦𝘁𝗲𝗿𝗲 𝗶̂𝗻 𝗽𝗿𝗶𝗺𝗲𝗹𝗲 𝗼𝗽𝘁 𝗹𝘂𝗻𝗶 𝗮𝗹𝗲 𝗮𝗻𝘂𝗹𝘂𝗶 𝟮𝟬𝟮𝟲

În primele opt luni ale anului 2026, la nivel național, au fost înregistrate 4.732 de incendii la locuințe, cu 22 mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut, când au fost raportate 4.710 incendii. Creșterea este de aproximativ 0,5%.

În ceea ce privește consecințele asupra populației, datele indică o evoluție mai accentuată. În perioada analizată, 127 de persoane și-au pierdut viața, față de 122 în primele opt luni ale anului 2025, iar numărul persoanelor rănite a crescut de la 417 la 463.

Astfel, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, numărul persoanelor decedate a crescut cu aproximativ 4%, iar cel al persoanelor rănite cu 11%.

❗ Sistemele de încălzire și instalațiile electrice, printre principalele cauze

În ceea ce privește împrejurările determinante ale incendiilor, coșurile, canalele și burlanele de fum se mențin pe primul loc, însă numărul cazurilor a înregistrat o scădere față de aceeași perioadă a anului trecut, de la 1.648 în 2025 la 1.562 în primele opt luni ale acestui an.

În schimb, o creștere importantă se înregistrează în cazul incendiilor generate de sistemele de încălzire defecte, improvizate sau nesupravegheate. Numărul acestora a crescut de la 708, în 2025, la 806 cazuri în 2026, ceea ce reprezintă o creștere de aproape 14%.

De asemenea, incendiile provocate de instalații electrice defecte au crescut de la 1.305 la 1.376 de cazuri, respectiv cu aproximativ 5,4%.

❗Scăderea temperaturilor crește riscurile

Pe măsură ce temperaturile exterioare scad, echipamentele și aparatele destinate încălzirii locuințelor vor fi utilizate tot mai intens, iar instalațiile electrice vor fi supuse unei solicitări mai mari, prin folosirea simultană a mai multor aparate și consumatori electrici.

În acest context, verificarea din timp a sistemelor de încălzire, a coșurilor de fum și a instalațiilor electrice poate contribui la prevenirea unor evenimente nedorite. Echipamentele defecte, improvizațiile, suprasolicitarea instalațiilor electrice sau utilizarea necorespunzătoare a mijloacelor de încălzire pot favoriza izbucnirea incendiilor, mai ales în perioada rece.

❗Recomandări pentru un sezon rece în siguranță

Pentru prevenirea incendiilor, recomandăm populației:

❗verificarea și curățarea periodică a coșurilor de fum, înainte de utilizarea intensă a sistemelor de încălzire;

❗verificarea sobelor, centralelor și celorlalte echipamente de încălzire și remedierea eventualelor defecțiuni, de personal autorizat;

❗utilizarea aparatelor de încălzire conform instrucțiunilor producătorului și fără improvizații;

❗evitarea amplasării materialelor combustibile în apropierea sobelor, radiatoarelor sau a altor surse de căldură;

❗evitarea suprasolicitării prizelor și prelungitoarelor, în special prin conectarea simultană a mai multor consumatori de putere mare;

❗utilizarea numai a instalațiilor și echipamentelor electrice conforme și fără improvizații;

❗nu lăsați aparatele de încălzire nesupravegheate și nu le folosiți în alte scopuri decât cele pentru care au fost proiectate.

Această perioadă reprezintă momentul potrivit pentru verificarea și pregătirea locuințelor. Câteva măsuri simple, luate înainte de utilizarea intensivă a sistemelor de încălzire și a instalațiilor electrice, pot preveni producerea unor incendii și, mai ales, pierderea de vieți omenești.

❗️În perioada 16 septembrie – 04 octombrie 2026, persoanele interesate, care îndeplinesc condițiile de recrutare și crit...
16/09/2026

❗️În perioada 16 septembrie – 04 octombrie 2026, persoanele interesate, care îndeplinesc condițiile de recrutare și criteriile specifice, se pot înscrie pentru participarea la concursul de admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești - sesiunea septembrie - decembrie 2026.
Pentru această sesiunea de admitere s-au aprobat 300 locuri (275 locuri pentru specialitatea subofițer de pompieri și protecție civilă și 25 locuri pentru specialitatea subofițer administrativ) la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești, județul Prahova.
Locurile scoase la concursurile de admitere sunt comune – femei şi bărbați.
Cererea-tip de înscriere se descarcă de pe site-ul oficial al ISU Brăila https://isubr.igsu.ro/admitere-in-invatamantul-militar/anunt-privind-recrutarea-candidatilor-pentru-participarea-la-concursul-de-admitere-organizat-la-scoala-de-subofiteri-de-pompieri-si-protectie-civila-%22pavel-zaganescu%22-boldesti-sesiunea-septembrie-decembrie-2026-191, se completează de către candidat în mod lizibil, se semnează, se scanează și se transmite exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail [email protected], până pe data de 04 octombrie 2026, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică. Cererea va fi adresată conducătorului instituției, folosind formula ”DOMNULE INSPECTOR ȘEF”.
Probele de concurs pentru admitere în instituția de învățământ sunt proba de evaluare a performanțelor fizice și proba de evaluare a cunoștințelor.
Calendar admitere:
- 16 septembrie – 04 octombrie 2026 – depunere cereri înscriere exclusiv în format electronic (inclusiv sâmbăta și duminica);
- 21 octombrie 2026 – termen depunere documente în vederea constituirii dosarului de recrutare;
- 28 octombrie – 04 noiembrie 2026 – evaluarea performanțelor fizice;
- 07 noiembrie 2026 – susținerea probei de evaluare a cunoștințelor;
- 11 noiembrie – 11 decembrie 2026 – examinare medicală (doar candidații care se încadrează în numărul locurilor scoase la concurs în ordinea descrescătoare a notelor finale);
- 21 decembrie 2026 – termen de afișare a rezultatelor finale pe site-ul unității de învățământ.
Detalii suplimentare privind participarea la acest concurs pot fi obținute de la personalul Serviciului Resurse Umane din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Dunărea” al judeţului Brăila, cu sediul în municipiul Brăila, b-dul Dorobanţilor, nr. 468, tel: 0239/611212, interior 27118 sau 27006.

Toate detaliile admiterii sunt disponibile pe site-ul ISU Brăila, în secțiunea Carieră 👉 https://isubr.igsu.ro/admitere-in-invatamantul-militar

Address

B-dul Dorobanților Nr. 468
Braila

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when ISU Brăila posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share