27/10/2026
DĂENI – LOCUL ÎN CARE SUFERINȚA S-A MATERIALIZAT, IAR UMBRELE CÂINILOR MORȚI REFUZĂ SĂ DISPARĂ
„Sunt printre cei mai mari hingheri, dar nu mă vezi apărând în față.”
Aceste cuvinte, atribuite public lui Florentin-Cristian Dina, consilier local PSD în comuna Dăeni, județul Tulcea, au o rezonanță cutremurătoare atunci când sunt așezate lângă istoria unui loc în care suferința animalelor a devenit o realitate imposibil de ignorat.
La Dăeni, Tulcea, suferința s-a materializat.
A căpătat trupuri slăbite, priviri stinse, cuști, registre, facturi și contracte.
A căpătat chipul câinilor care au așteptat o mână întinsă și au întâlnit, prea adesea, indiferența.
A căpătat forma unei tragedii despre care nu mai putem vorbi ca despre un accident izolat.
Sute de câini figurează în evidențele deceselor de la Dăeni.
Potrivit datelor făcute publice, 674 de câini au fost înregistrați ca morți „din alte cauze” în perioada octombrie 2025 – iunie 2026.
Șase sute șaptezeci și patru!
O cifră care ar trebui să cutremure orice instituție însărcinată cu protecția animalelor.
Ce se ascunde în spatele expresiei birocratice „alte cauze”?
Câte animale au murit bolnave?
Câte au suferit înainte de moarte?
Câte ar fi putut fi salvate?
Sunt întrebări la care autoritățile au obligația să răspundă prin documente, controale și expertize.
Pentru că un câine mort nu este o rubrică într-un registru.
Este o viață care nu mai poate fi recuperată.
Și, în timp ce aceste vieți dispăreau, în jurul serviciilor de gestionare a câinilor fără stăpân existau contracte publice de milioane de lei.
Bani din taxele oamenilor.
Bani care ar fi trebuit să însemne hrană, îngrijire veterinară, condiții decente și respectarea legii.
Contracte ale căror valori cumulate au depășit 11 milioane de lei, potrivit centralizărilor publice privind operatorii care au activat succesiv la Dăeni.
Nu toate aceste sume reprezintă neapărat bani efectiv încasați. Dar amploarea lor obligă la o întrebare morală fundamentală:
Cum poate exista atât de multă finanțare publică în jurul gestionării câinilor și, în același timp, atât de multă suferință?
Și aici apare un nume care ridică o altă întrebare despre responsabilitatea publică.
Florentin-Cristian Dina.
Consilier local PSD la Dăeni.
Nu este o presupunere și nici o etichetă atribuită de adversari politici. Este calitatea sa oficială, înscrisă pe site-ul Primăriei Dăeni.
Mai mult, Florentin-Cristian Dina face parte din Comisia pentru învățământ, sănătate, cultură, protecție socială, activități sportive și de agrement.
Învățământ.
Sănătate.
Cultură.
Protecție socială.
Cuvinte care ar trebui să exprime grija pentru viață, educație, responsabilitate și respect pentru cei vulnerabili.
Ce îi învățăm însă pe copii despre compasiune?
Că suferința trebuie ascunsă în spatele unor garduri?
Că un animal abandonat este doar o problemă de buget?
Că sensibilitatea este o slăbiciune și că indiferența poate deveni o meserie respectabilă?
Nu profesia de capturator este, prin ea însăși, o vină. Există intervenții necesare, care trebuie făcute legal, cu personal instruit și cu respect pentru animale.
Dar un ales local are o responsabilitate morală suplimentară. Nu este suficient să invoce munca și nevoia de a-și întreține familia.
Are și datoria de a explica public în ce condiții lucrează, pentru cine, în baza căror contracte și cm se împacă această activitate cu responsabilitățile sale de reprezentant al comunității.
A munci pentru a-ți hrăni copiii este firesc și demn.
Dar și câinii au dreptul să nu fie supuși unor suferințe nejustificate.
Calitatea de consilier local nu este un detaliu lipsit de importanță.
Este o funcție publică asumată în fața cetățenilor.
Astăzi, când umbrele câinilor morți la Dăeni încă par să bântuie județul Tulcea, apar noi imagini din localitatea Visterna, comuna Sarichioi.
O autoutilitară inscripționată pentru gestionarea câinilor fără stăpân.
Persoane implicate într-o intervenție a cărei bază contractuală și legalitate trebuie clarificate.
Un câine lângă vehicul.
Și aceleași întrebări apăsătoare:
Cine a dispus intervenția?
Cine o execută?
Unde ajung câinii?
Cine verifică dacă sunt respectate toate condițiile legale?
Primăria Sarichioi este condusă de un primar PSD.
Dăeni are un consilier PSD al cărui nume apare în controversele publice privind gestionarea câinilor.
Această coincidență politică nu dovedește existența unei înțelegeri ilegale, dar impune transparență deplină, mai ales într-un județ în care drama animalelor a ajuns deja în atenția organelor de cercetare penală.
Nu putem accepta ca trecutul de la Dăeni să fie îngropat în tăcere, în timp ce noi intervenții se desfășoară fără ca publicul să primească explicații clare.
La 23 octombrie 2026, prefectul județului Tulcea, Eugen Terente, a sesizat Direcția Națională Anticorupție privind posibile nereguli legate de adăpost și de activitatea instituțiilor responsabile.
Este un moment important.
Nu înseamnă că vinovăția cuiva a fost dovedită.
Înseamnă însă că întrebările despre ceea ce s-a întâmplat la Dăeni au ajuns la un nivel la care nu mai pot fi tratate cu superficialitate.
Și totuși, viața merge înainte.
Mașinile circulă.
Contractele pot continua să producă efecte.
Câinii pot fi ridicați de pe străzi.
Oamenii care au privit imaginile suferinței de la Dăeni se întreabă dacă statul a învățat ceva.
Domnule prefect Eugen Terente, nu lăsați ca sesizarea DNA să devină capătul intervenției instituționale.
Animalele care sunt astăzi în viață nu pot aștepta ani până la finalizarea unui dosar penal.
Ele au nevoie de protecție acum.
Au nevoie ca autoritățile să verifice acum cine are dreptul să le captureze, cu ce autovehicule sunt transportate, unde sunt cazate și ce se întâmplă cu ele după ce dispar din raza privirilor noastre.
PSD Tulcea și administrațiile locale conduse de reprezentanți ai PSD au obligația să răspundă întrebărilor legitime despre contractele și serviciile publice de gestionare a câinilor.
Nu prin declarații politice.
Nu prin atacuri la adresa celor care filmează și întreabă.
Ci prin documente, registre, facturi, rapoarte de control și responsabilitate administrativă.
Pentru că există ceva profund tulburător într-o societate care poate contabiliza milioane de lei pentru gestionarea unor animale, dar pare incapabilă să contabilizeze cu aceeași grijă durerea lor.
La Dăeni, cei morți nu se mai pot întoarce.
Nu vor mai alerga.
Nu vor mai întâmpina un om cu speranța că, de data aceasta, mâna întinsă aduce mângâiere.
Nu vor mai avea șansa unei familii.
Dar cei rămași în viață încă pot fi salvați.
Aceasta este adevărata răspundere a instituțiilor.
Nu să apere reputația unui operator.
Nu să protejeze imaginea unui partid.
Nu să transforme fiecare control într-un nou dosar de hârtii.
Ci să apere viața acolo unde ea este cea mai vulnerabilă.
Dacă afirmația atribuită lui Florentin-Cristian Dina
„Sunt printre cei mai mari hingheri, dar nu mă vezi apărând în față”
este autentică, atunci ea merită explicată public, în contextul complet în care a fost făcută.
Pentru că oamenii au dreptul să știe cine acționează în numele unui serviciu plătit din bani publici.
Și au dreptul să știe cine îi reprezintă în instituțiile care vorbesc despre educație, sănătate și protecție.
La Dăeni, suferința s-a materializat.
În ochii câinilor.
În tăcerea celor dispăruți.
În cifrele care așteaptă explicații.
În contractele care trebuie verificate.
Și în întrebarea pe care niciun om cu conștiință nu ar trebui să o poată evita:
Dacă nici după atâtea animale moarte, controale și sesizări penale nu reușim să garantăm protecția celor rămași în viață, atunci pentru cine mai funcționează instituțiile acestui stat?
Umbrele câinilor de la Dăeni nu cer răzbunare.
Cer adevăr.
Cer dreptate.
Cer ca alți câini să nu le împărtășească soarta.
Aceasta nu este o revendicare de partid.
Este o revendicare de umanitate.
