17/12/2025
📢 Experiență, educație și spirit antreprenorial! 🚀
În perioada 3–5 decembrie, 5 elevi din clasa a XI-a E de la Colegiul Tehnic Media au participat la Tabăra de Antreprenoriat din București, organizată în cadrul proiectului START Major.
Pe parcursul taberei, elevii au avut oportunitatea de a învăța noțiuni esențiale despre antreprenoriat, de la identificarea unei idei de afaceri, până la realizarea unui plan de afaceri complet. Activitățile au fost interactive și practice, fiind coordonate de specialiști care le-au oferit îndrumare și exemple reale din mediul de business.
💡 Un moment important al taberei a fost intrarea elevilor în competiția finală a proiectului, unde și-au prezentat ideile de afaceri, demonstrând creativitate, spirit de echipă și dorință de afirmare.
📈 Proiectul START Major are ca obiectiv dezvoltarea competențelor antreprenoriale în rândul tinerilor, pregătindu-i pentru piața muncii și încurajându-i să devină viitori antreprenori de succes.
👏 Felicităm elevii participanți pentru implicare și dorința de a evolua, precum și cadrele didactice care i-au sprijinit în această experiență educațională valoroasă!
🌟
10/12/2025
📸✨ Atelier „La Tineri Este Puterea” la Colegiul Tehnic Media – București ✨📸
La Colegiul Tehnic Media, elevii clasei a XI-a A au participat la un atelier din cadrul proiectului La Tineri Este Puterea, desfășurat de The Social Incubator și oferit GRATUIT tinerilor.
👥 Atelierul a reunit elevi creativi și implicați, care au lucrat în echipă, au discutat despre orientare vocațională, dezvoltare personală și pașii spre viitoarea lor carieră. Energia și curiozitatea lor au făcut activitatea cu adevărat specială.
🎤 Invitatii speciali — Eli Vorbește și EdiBrandAbura — au adus inspirație, povești sincere și motivație, încurajând tinerii să își descopere pasiunile și să își urmeze drumul cu încredere. Le mulțumim pentru implicare!
🤝 Mulțumiri întregului colectiv pentru primirea caldă și pentru deschiderea cu care au participat la atelier.
📌 Proiectul este sponsorizat 100% de Coca-Cola, oferind acces gratuit la formare, consiliere vocațională și activități practice tinerilor din toată țara.
💡 La Tineri Este Puterea – pentru că viitorul începe cu tine!
14/10/2025
In numele colectivului Colegiului Tehnic Media, ne luăm rămas-bun de la colega și prietena noastră dragă, Aura — un profesor dedicat, un antrenor de handbal pasionat și un om cu un suflet cald, mereu aproape de cei din jur.
Aura a fost mai mult decât un cadru didactic – a fost o sursă de inspirație, un sprijin, un exemplu de dăruire și profesionalism. A format caractere, a încurajat tinerii să creadă în ei și a adus spiritul de echipă nu doar pe teren, ci și în viață.
Plecarea ei lasă un gol imens în inimile noastre, dar amintirea zâmbetului și a energiei ei va rămâne mereu vie în sufletele tuturor celor care au avut bucuria să o cunoască.
Odihnește-te în pace, dragă Aura. 🕊
Cu recunoștință și durere,
Colectivul Colegiului Tehnic Media 💔
10/05/2025
Palatul Parlamentului – Centrul Internaţional de Conferinţe din Sala de expoziții de artă „Constantin Brâncuși”
04/06/2024
Felicitari absolventilor Colegiului Tehnic Media 2024!
Să fiți călăuziți în viată de cele trei valori absolute, fundamentale ale omului Adevărul, Binele și Frumosul!