11/06/2026
Secția pentru Judecători a CSM a publicat o hotărâre de 77 de pagini în care acuză politicieni, jurnaliști, ONG-uri și cetățeni, nominal, cu link-uri către postările lor de Facebook.
Un organism care judecă oameni are o obligație elementară: să verifice informațiile înainte să exprime certitudini. Hotărârea nr. 1348 nu trece acest test.
Documentul atribuie persoanelor pe care le acuză apartenențe politice pur și simplu false. Colegul nostru, Cătălin Teniță este etichetat „(USR)” de trei ori, deși este membru REPER din 2022 și consilier general al Municipiului București, ales pe listele REPER.
De asemenea, unei alte persoane i se atribuie calitatea de membru REPER, deși nu mai este, sunt incluse mențiuni privind viața privată fără nicio relevanță instituțională, iar unele partide sunt plasate în „aceeași familie politică europeană” cu REPER fără ca acest lucru să fie real.
Sunt erori de 10 secunde de verificare. Și cu această lipsă de minimă informare, CSM dispune transmiterea oficială a documentului către Comisia Europeană, Parlamentul European, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) și Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Ne fac de râs ca țară în toată Europa, cu antetul instituției care se autointitulează „garantul independenței justiției".
Problema cea mai gravă o reprezintă faptul că reprezentanții unei puteri a statului își permit să întocmească liste cu cetățeni.
Hotărârea cataloghează postări de Facebook, inventariază opinii, descrie până și căsătoriile. Într-un stat de drept, justiția judecă fapte, nu profilează cetățeni pentru opiniile lor.
Și totuși, există ceva și mai îngrijorător. Hotărârea invocă voința a 3.580 de judecători din 239 de adunări generale. Forumul Judecătorilor din România a precizat deja public că judecătorii nu au văzut și nu au votat acest document. Adunările generale din 9 iunie au discutat erorile din proiectul legii salarizării. Atacul la adresa cetățenilor și a societății civile le-a fost atribuit fără știrea lor.
În acest context, Partidul REPER cere:
📌demisia lui Gheorghe-Liviu Odagiu, președintele CSM, semnatarul hotărârii,
📌demisia Liei Savonea, președinta ÎCCJ, care a girat-o public. Cine semnează sau susține un act oficial cu informații false, cu voința judecătorilor confiscată, nu mai poate fi garantul independenței nimănui.
❗️Totodată, Partidul REPER solicită Președintelui României, Nicușor Dan, să își exercite dreptul constituțional prevăzut de art. 133 alin. (6) din Constituție și să prezideze lucrările Consiliului Superior al Magistraturii. Cetățenii au nevoie să știe că cineva veghează în camera în care s-a scris acest document.
România are mii de judecători corecți și profesioniști, care își fac meseria cu demnitate, în condiții tot mai grele. În loc să fie sprijiniți, acești oameni sunt folosiți drept paravan pentru atacuri mizere la adresa cetățenilor, de către propriii colegi.
Partidul REPER crede în independența justiției. Dar independența justiției se construiește cu acei magistrați profesioniști care o pun în slujba cetățenilor și a bunei funcționări a statului, nu împotriva lor.
01/06/2026
REPER susține candidatura Roxanei Dumitrache pentru funcția de președintă a Institutului Cultural Român și îi urează succes în această etapă importantă.
Cu o experiență de peste un deceniu în cadrul ICR, o formare academică internațională (absolventă a London School of Economics și având un doctorat în Științe politice la SNSPA) și o cunoaștere profundă a misiunii instituției, Roxana Dumitrache este una dintre cele mai bine pregătite persoane pentru această funcție.
Instituțiile publice au nevoie mai mult ca oricând de profesionalism, integritate și viziune, și credem că este important ca funcțiile-cheie de decizie să fie ocupate de oameni competenți, cu experiență relevantă și rezultate demonstrate. Cultura română merită lideri care îi înțeleg valoarea strategică și care pot transforma instituțiile culturale în adevărate instrumente de diplomație și reprezentare internațională.
Partidul REPER susține competența, nu apartenența. România are nevoie de mai multe decizii bazate pe merit, expertiză și credibilitate. Iar atunci când există candidați cu experiență, competență și viziune, aceștia trebuie susținuți.
Îi dorim Roxanei mult succes și sperăm ca procesul de selecție să pună pe primul loc interesul culturii române și consolidarea rolului strategic al ICR în promovarea acesteia în lume.
28/05/2026
Când un om politic îți spune că nu ia o decizie importantă fără să se consulte cu cel care a avut încredere în el, nu e slăbiciune. E caracter.
Dragoș Pîslaru a răspuns în cadrul unui podcast că intră într-un nou guvern doar dacă are acordul lui Ilie Bolojan. „O chestie de bun simț și minimă loialitate.”
Avem nevoie de mai mulți oameni care să gândească așa în politica românească.
De ce continuitatea ministrului Dragos Pîslaru la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene este importantă?
Pentru că nu este un proiect de imagine.
➡️ Este cel mai important mecanism de investiții și modernizare pe care îl are România în acest moment. Are termene stricte, jaloane tehnice, iar o schimbare de echipă acum ar putea costa România scump, mai ales că este nevoie de o comunicare constantă cu Comisia Europeană.
Dragoș Pîslaru cunoaște acest dosar în profunzime. Are experiență europeană, credibilitate la Bruxelles și relații instituționale construite în timp. Într-un moment în care România riscă să piardă fonduri importante, acesta nu este un amănunt.
De aceea răspunsul lui din podcast nu a fost o surpriză pentru noi, iar noi îl susținem indiferent de decizie.
24/05/2026
Felicitări regizorului Cristian MUNGIU pentru această performanță extraordinară la Festival de Cannes!
Obținerea celui de-al doilea premiu Palme d’Or din carieră confirmă excelența artistică, talentul și consecvența care duc numele României pe cele mai importante scene ale cinematografiei mondiale.
„FJORD” urmărește drama unei familii româno-norvegiene aflate între valori tradiționale, religie și normele societății moderne, într-o poveste despre dialog, toleranță și înțelegerea celuilalt.
La conferința de presă de după premiere, Cristian Mungiu a transmis un mesaj puternic:
„Trebuie să încurajăm această atitudine prin care nu ne grăbim să îl judecăm pe celălalt.”
Un moment istoric pentru cinematografia românească.
Mult succes mai departe, spre Oscaruri!👏🏻🇷🇴
19/05/2026
Există momente în care o societate își arată adevăratele valori prin felul în care își tratează care aleg să se implice.
Astăzi, în timp ce ONG-urile sunt demonizate direct de la tribuna Parlamentului, vedem cm senatorii PSD votează alături de senatorii AUR o inițiativă care obligă organizațiile civice să publice numele celor care donează peste 5.000 de lei.
Și trebuie să ne întrebăm sincer: pe cine afectează, de fapt, această măsură❓
Nu marile structuri de putere. Nu rețelele care prosperă în lipsa transparenței. Ci oamenii obișnuiți, oamenii care aleg să ajute:
📌 oferind sprijin adăposturilor pentru victime ale violenței domestice
📌oferind o șansă la viață și la educație copiilor vulnerabili
📌protejând mediul
📌apărând drepturile și demnitatea celorlalți
📌ținând comunități întregi unite atunci când instituțiile statului lipsesc.
În momentul în care participarea civică începe să fie tratată ca un risc, nu mai este vorba despre transparență, ci despre frică și intimidare, despre încercarea de a-i face pe oameni să se retragă, să tacă, să nu se mai implice.
O democrație sănătoasă nu se construiește prin suspiciune față de cetățeni, ci cu , curaj, cu oameni care aleg să le pese unii de ceilalți.
Avem nevoie de ONG-uri puternice, de cetățeni implicați și de lideri care să înțeleagă că societatea civilă nu este dușmanul democrației, ci una dintre cele mai importante expresii ale participării democratice.
18/05/2026
Una dintre cele mai importante agenții de evaluare financiară din lume, Standard & Poor's Global a publicat recent un raport neprogramat, ca reacție la căderea Guvernului Bolojan. Raportul periodic era așteptat abia în octombrie.
Concluzia:
România scapă deocamdată de retrogradare, dar S&P avertizează explicit că ratingul poate fi redus dacă impasul guvernamental se prelungește și dacă viitorul guvern nu va continua măsurile de reducere a deficitului.
Ce înseamnă asta❓
România se află acum pe ultima treaptă a categoriei de țări considerate serioase pentru investiții.
Un singur pas în jos și intrăm în zona „junk", rezervată țărilor cu risc ridicat. Dacă România ajunge acolo, statul s-ar împrumuta mult mai scump, companiile românești la fel, iar costul va fi plătit de fiecare dintre noi: prețuri mai mari, investiții mai puține, locuri de muncă mai nesigure și mai slab plătite.
Guvernul Bolojan a luat decizii grele și dureroase, dar a scăzut deficitul din primul trimestru al lui 2026 de la 2,28% la 1,03% din PIB față de aceeași perioadă din 2025. Tocmai aceste evoluții au ținut România departe de retrogradare.
⚠️ S&P avertizează acum asupra situației îngrijorătoare: destrămarea coaliției complică reducerea deficitului bugetar și a deficitului extern tocmai pe măsură ce se apropie alegerile din 2028.
Agenția atrage atenția și asupra unui alt risc: România ar putea rata atragerea fondurilor europene estimate pentru 2026–2027.
În aceste condiții, perspectivele de creștere se reduc, consolidarea fiscală devine mai anevoioasă și riscurile externe se amplifică.
PSD, în combinație cu AUR, a dat jos guvernul care livra, exact în momentul în care reformele necesare începeau să deranjeze „clientela". Acum ar trebui să poarte răspunderea pentru ce urmează.
Vouă vi se pare că o vor face?
Nouă nu.
România nu-și permite să piardă ceea ce a câștigat cu atât de mult efort și cost social. Reformele trebuie să continue.
14/05/2026
Camera Deputaților a adoptat legea privind modificarea sancțiunilor pentru tulburarea liniștii publice, inițiată în 2024 de colegul nostru Cosmin Poteraș, fost senator.
Principalele modificări:
📌 amenzile pentru zgomot se dublează față de cele actuale
📌 aplicarea legii se extinde și în mediul rural
📌 în caz de recidivă în 72 de ore, amenda se dublează din nou.
Conform legislației actuale, amenzile porneau de la 200 de lei, iar contravenienții puteau plăti jumătate din amenda minimă în 15 zile. Efectul de descurajare era aproape inexistent.
Cosmin Poteraș, vicepreședinte REPER: „Libertatea fiecăruia de a face zgomot ar trebui să se termine acolo unde începe dreptul celorlalți de a trăi într-un mediu liniștit, civilizat.”
Legea merge la promulgare. 👏🏻
13/05/2026
PSD și partidele extremiste își dau mâna într-un demers periculos: abrogarea legilor care interzic promovarea simbolurilor, organizațiilor și propagandei fasciste și legionare.
În Comisia pentru Drepturile Omului din Senatul României, parlamentari PSD au votat alături de AUR, SOS și PACE pentru avizarea favorabilă a unui proiect care vizează eliminarea unor mecanisme democratice construite tocmai pentru a preveni reabilitarea curentelor extremiste în România.
Avem nevoie de aceste legi pentru ca fascismul, antisemitismul, cultul criminalilor de război și propaganda urii să nu mai fie niciodată normalizate în spațiul public.
Este grav când partidele radicale promovează o astfel de inițiativă. Dar devine alarmant când un partid declarat „pro-european” alege să o legitimeze prin vot.
Istoria ne-a arătat deja unde începe tolerarea discursului extremist, cu mici compromisuri, complicitate, o tăcere calculată și cu alianțe „de conjunctură”, până se ajunge la genocid.
Nicio democrație nu se prăbușește peste noapte. Se erodează însă atunci când cei care ar trebui să o apere aleg să negocieze exact valorile care o țin în picioare.
09/05/2026
Partidul REPER - Reînnoim Proiectul European al României urează la mulți ani Europei și tuturor celor care cred într-o Românie europeană, democratică și curajoasă!
De , vorbim tot mai des despre viitorul Uniunii Europene și despre nevoia unei Europe mai unite, mai puternice și mai capabile să acționeze într-o lume aflată într-o transformare profundă.
La REPER credem într-o Europă:
🇪🇺 care protejează
🇪🇺 care investește
🇪🇺 care poate lua decizii mai rapid și mai democratic
🇪🇺 care apără pacea, libertatea și statul de drept.
Europa nu este o amenințare pentru identitatea noastră, este spațiul în care România poate fi mai puternică, mai respectată și mai influentă.
Cu ocazia Zilei Europei, Simina Tulbure, vicepreședintă a partidului REPER, a acordat un interviu publicației Libertatea despre viitorul Uniunii Europene și nevoia unei Europe mai unite și mai capabile să acționeze într-o lume aflată într-o transformare profundă.
„O Europă federală nu înseamnă dispariția statelor naționale sau pierderea identității naționale. Înseamnă o Europă care poate acționa eficient acolo unde statele singure devin prea mici într-o lume dominată de SUA, China sau Rusia.”
Astăzi, de Ziua Europei, spunem clar: viitorul României este în inima proiectului european. Iar viitorul Europei trebuie construit cu mai mult curaj, mai multă solidaritate și mai multă unitate.
La mulți ani, Europa! 💙🇪🇺🇷🇴
07/05/2026
📅 7 mai 1986 – 7 mai 2026
40 de ani de la cea mai mare performanță din istoria fotbalului românesc.
🏆 Steaua București câștiga Cupa Campionilor Europeni și devenea prima echipă din Europa de Est cu această performanță. Echivalentul actualei UEFA Champions League, dar un fotbal complet diferit față de cel de astăzi.
Un fotbal în care ajungeau doar campioanele fiecărei țări. Un fotbal în care drumul spre trofeu însemna doar eliminări directe.
Pentru România acelor ani, a fost un rezultat incredibil. Totuși, „viteziștii” au făcut-o.
Au trecut de Vejle, Honvéd, Kuusysi, Anderlecht și Barcelona.
Într-o Românie în care oamenii nu ieșeau noaptea pe străzi, victoria din finala de la Sevilla a scos lumea afară din case.
În acei ani grei, într-o Românie închisă, controlată și apăsătoare, performanța Stelei a oferit ceva rar: un sentiment autentic de libertate și bucurie colectivă.
Pentru generația decrețeilor, a copiilor cu cheia la gât care jucau fotbal între blocuri până seara târziu, Steaua ’86 a devenit mai mult decât o echipă.
A devenit un simbol. Iar pentru mulți, acela a fost momentul în care au devenit steliști pentru viață.
Duckadam.
Stângaciu.
Bölöni.
Bumbescu.
Belodedici.
Iovan.
Weissenbacher.
Majearu.
Pistol.
Lăcătuș.
Pițurcă.
Balint.
Bălan.
Stoica.
Bărbulescu.
Radu.
Emerich Jenei și Anghel Iordănescu.
La 40 de ani distanță, performanța Stelei din 1986 rămâne greu de imaginat că va putea fi repetată de o echipă românească.
La 40 de ani distanță, performanța Stelei din 1986 reprezintă o parte din memoria colectivă a României. Tocmai de aceea trebuie să ne amintim de ea.
Notre respect, Steaua ’86. ⭐