Partidul Umanist Conservator Liberal PUCL Sediul Central

Directions Website Contact the organization

Partidul Umanist Conservator Liberal PUCL Sediul Central Un mesaj pentru România clasei de mijloc. Credem în capacitatea acestei Românii de a-şi recâştiga demnitatea şi drepturile sale legitime.

APEL CĂTRE ROMÂNIA CLASEI DE MIJLOC

Acest mesaj este adresat României tăcute, României care, până astăzi, a suferit în tăcere, a pierdut, a fost umilită, uitată şi sacrificată. Trăim într-o ţară aflată sub ocupaţie. Sub ocupaţia agresivităţii, a prostiei şi a nedreptăţii. Trăim într-o ţară mutilată. O ţară desfigurată de ură, incompetenţă şi impostură. O ţară în care valorile veritabile sunt umilite, izolate şi condamnate. Umaniştii cred în manifestarea liberă a personalităţii umane, prin exercitarea deplină a drepturilor fundamentale ale omului, a demnităţii umane

Putem să ne recuperăm respectul. Avem obligaţia de a ne redescoperi valorile. Criteriul valorii umane trebuie să fie criteriul de selecţie în societate, inclusiv în politică. Economia României poate fi prosperă. Sistemul de educaţie poate fi competitiv. Sistemul de sănătate poate fi modern şi eficient. Securitatea socială a cetăţenilor români poate fi garantată. Sistemul de justiţie trebuie să fie in slujba omului şi a apărării drepturilor sale
România are potenţial economic şi cultural semnificativ
România are resurse uriaşe de inteligenţă. Este însă necesar ca acest potenţial şi asemenea resurse să fie responsabil administrate. Umaniştii cred că:

Românii trebuie să aibă un nivel de viaţă civilizat
Românii vor să poată asigura copiilor şi nepoţilor lor şansa de a se dezvolta într-o societate sănătoasă.
În ultimii ani, România a fost guvernată discreţionar şi iresponsabil. Nivelul de trai s-a redus constant. Timp de un deceniu, pensionarii, mamele, nou-născuţii, artiştii, militarii, medicii, profesorii au fost sistematic umiliţi de un regim politic agresiv şi obtuz. Polarizarea societăţii în două clase sociale extreme, bogaţi şi săraci, a divizat România.

Înainte de a fi bogaţi sau săraci, de la oraş sau de la ţară, talentaţi sau mai puţin talentaţi, femei sau bărbaţi, cu toţii suntem OAMENI. A venit momentul să determinăm o schimbare majoră bazată pe principiile umaniste care să asigure respectarea drepturilor fundamentale la viaţă, la un trai decent, la sănătate şi educaţie. DOCTRINA UMANISTĂ este singura care poate determina, credibil şi consistent, o schimbare fundamentală de sistem. Această doctrină, în esenţă, are în vedere neantagonismul dintre individ şi colectivitate – înţelegând că individul nu se poate afirma în afara societăţii iar societatea este o sumă a indivizilor.

În relaţia cu cetăţenii săi, statul poate fi abuziv, statul poate corupe, statul poate fi opresiv. STATUL ESTE AL OAMENILOR, NU OAMENII AI STATULUI! Esenţa doctrinei umaniste este aceea că natura umană este la baza tuturor lucrurilor. Societatea umanistă – societatea viitorului, trebuie să fie organizată pe trei paliere:

INIŢIATIVĂ – EXECUŢIE – ASISTENŢĂ

Realitatea este că lumea este compusă din oameni care au iniţiativă, din oameni care ştiu să organizeze şi să conducă, dar şi din oameni care au nevoie de sprijin. Societatea umanistă se bazează pe un tip nou de coeziune socială care depăşeşte bipolaritatea antagonică dintre muncă şi capital, înlocuind-o cu triada INIŢIATIVĂ – CAPITAL – MUNCĂ. Doctrina umanistă consideră că valorile definitorii ale oricărei comunităţi sunt create de oameni pentru oameni şi nu împotriva lor. Educaţia, instruirea, cunoaşterea sunt mijloace concrete de dobândire a libertăţii. Numai un om liber se poate exprima şi afirma fără reţineri în societate. Credem in puterea românilor de a se mobiliza pentru a-şi apăra drepturile, pentru a-şi recâştiga demnitatea. Credem în capacitatea românilor de a lupta pentru a redobândi dreptul la speranţă, dreptul la o viaţă decentă, dreptul de a fi cetăţenii unui stat corect şi prosper. Credem că fiecare dintre noi are datoria de a reacţiona, de a-şi folosi drepturile legale de care dispune. Orice voce publică, care se va implica şi va susţine acest demers, va contribui direct şi concret la o schimbare fundamentală în destinul României.

PUCL îi solicită fostului premier să prezinte, în mod transparent, analiza detaliată a politicilor fiscale și sociale im...
02/11/2026

PUCL îi solicită fostului premier să prezinte, în mod transparent, analiza detaliată a politicilor fiscale și sociale implementate în ultimul său mandat. Astfel, cetățenii și parlamentarii vor putea evalua efectele reale ale deciziilor luate. Exigența este clară: responsabilitatea față de alegători trebuie demonstrată înainte de orice critică adresată altor lideri.

30/10/2026

❤️ Pentru unii, o masă caldă poate părea un lucru firesc. Pentru un vârstnic singur, poate însemna mult mai mult: sprijin, atenție și sentimentul că nu a fost uitat.

Prin acțiunile dedicate persoanelor vârstnice, PUCL își propune să fie aproape de cei care au nevoie de ajutor, oferindu-le nu doar hrană, ci și timp, respect și un motiv în plus să simtă că fac parte dintr-o comunitate care le poartă de grijă.

🤝 Dincolo de dificultățile cotidiene, bătrânii au nevoie să știe că nu sunt singuri. Iar uneori, o vizită, o conversație și o masă caldă pot aduce puțină liniște și bucurie.

💙 Umanismul începe cu grija față de oameni. Se construiește prin solidaritate și se dovedește prin fapte.

🌾 Agricultura și industria agroalimentară au nevoie de informații corecte, finanțare și reguli care să susțină dezvoltar...
30/10/2026

🌾 Agricultura și industria agroalimentară au nevoie de informații corecte, finanțare și reguli care să susțină dezvoltarea!

Maria Grapini, europarlamentar și președintele BPN al PUCL, vicepreședinta Comisiei pentru Piața Internă și Protecția Consumatorilor și membră a Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European, va participa la cea de-a V-a ediție a Timișoara Food Summit, desfășurată în perioada 4-6 noiembrie.

🇪🇺 Cu experiența activității sale de la Bruxelles, Maria Grapini va aduce în atenția participanților cele mai importante noutăți privind:
🔹 Viitoarea Politică Agricolă Comună;
🔹 Bugetul european pentru următorii șapte ani;
🔹 Oportunitățile de accesare a fondurilor europene;
🔹 Impactul noilor reguli privind inteligența artificială asupra agriculturii și mediului de afaceri.

💬 Fermierii, producătorii și antreprenorii români au nevoie de predictibilitate, acces la finanțare și informații care să îi ajute să se adapteze noilor realități europene.

💙 PUCL susține dialogul dintre reprezentanții României în instituțiile europene și mediul economic, pentru ca oportunitățile de la Bruxelles să se transforme în dezvoltare concretă în țară.

📉 Prețuri în creștere, investiții încetinite și locuri de muncă pierdute. Grațiela Gavrilescu atrage atenția asupra efec...
30/10/2026

📉 Prețuri în creștere, investiții încetinite și locuri de muncă pierdute. Grațiela Gavrilescu atrage atenția asupra efectelor măsurilor economice din ultimele luni și asupra problemelor semnalate de cele mai recente date publicate de INS.

Grațiela Gavrilescu, deputat și președintele BEX al PUCL, susține că România are nevoie de o schimbare de direcție: mai puțină risipă, investiții inteligente și sprijin concret pentru economie și pentru oameni.

🇷🇴 Printre prioritățile evidențiate se numără:
🔹 Deblocarea finanțării pentru domeniile esențiale, în special sănătatea;
🔹 Accelerarea investițiilor publice;
🔹 Sprijinirea industriei românești și a producției interne;
🔹 Susținerea mediului de afaceri și protejarea locurilor de muncă;
🔹 Măsuri care să limiteze efectele scumpirilor asupra populației.

💬 „Nu tăiem, ci investim inteligent. Nu risipim, ci finanțăm proiecte bune pentru toți.”

Pentru PUCL, dezvoltarea economică trebuie să se reflecte în viața oamenilor, în puterea lor de cumpărare, în locuri de muncă și în șanse reale pentru companiile românești.

Bunăstare prin dezvoltare, cu Demnitate, Onoare și Curaj!

28/10/2026

„Cel mai simplu e să ni se arate public documentele care arată că salariul lui Dominic Fritz este plătit din cotizațiile membrilor USR” - Lavinia Șandru, președintele BCSC al PUCL.

🏠 O casă proprie înseamnă stabilitate, siguranță și un viitor construit acasă!La propunerea Grupului PSD, din care face ...
27/10/2026

🏠 O casă proprie înseamnă stabilitate, siguranță și un viitor construit acasă!

La propunerea Grupului PSD, din care face parte și PUCL, Senatul a aprobat reducerea avansului pentru tinerii sub 35 de ani care vor să cumpere o locuință prin programul „Noua Casă”.

🤝 Propunerea prevede un avans de doar 5% pentru locuințele cu valori de până la 140.000 de euro, inclusiv pentru cele care depășesc pragul de 70.000 de euro, pentru care avansul este în prezent de 15%.

Grațiela Gavrilescu, deputat și președintele BEX al PUCL, a anunțat susținerea umaniștilor pentru măsurile concrete care le oferă tinerilor mai multe șanse să își construiască un viitor în România.

👨‍👩‍👧‍👦 Dacă vrem să ne păstrăm tinerii în țară, să încurajăm natalitatea și să susținem familia, trebuie să trecem de la vorbe la fapte.

🏗️ Investițiile în locuințe înseamnă și locuri de muncă, salarii, putere de cumpărare și încredere în viitor.

💙 Pentru PUCL, sprijinirea tinerilor și a familiilor înseamnă să construim o Românie în care oamenii își pot face planuri, își pot întemeia o familie și pot rămâne acasă.

26/10/2026

💬 Dialoguri pentru Viitor – Omul, în centrul unei lumi aflate în transformare!

PUCL a organizat prima conferință din seria „Dialoguri pentru Viitor”, dedicată provocărilor societății actuale, de la inteligența artificială și libertatea individuală până la viitorul muncii și valorile familiei.

🤝 Credem într-un viitor construit prin dialog, responsabilitate și respect pentru demnitatea umană.

Demnitate. Onoare. Curaj. 🇷🇴

26/10/2026

Lavinia Șandru, președinte BCSC PUCL: Cine ar fi câștigat dacă o parte din cele 100 de miliarde de euro ar fi ajuns în economia României? România și companiile românești!

Interesele naționale trebuie apărate, iar economia românească trebuie să fie o prioritate.

🇷🇴 25 Octombrie – Ziua Armatei RomâneAstăzi îi celebrăm pe cei care și-au dedicat viața apărării României, a libertății ...
25/10/2026

🇷🇴 25 Octombrie – Ziua Armatei Române

Astăzi îi celebrăm pe cei care și-au dedicat viața apărării României, a libertății și a siguranței cetățenilor săi.

Armata Română înseamnă onoare, curaj, disciplină și sacrificiu. Este un simbol al demnității naționale și al devotamentului față de țară, prin generațiile de militari care au apărat valorile și independența României.

Cu respect și recunoștință, îi omagiem pe eroii care s-au jertfit pentru patrie și le mulțumim tuturor militarilor care își îndeplinesc misiunea cu profesionalism și responsabilitate.

La mulți ani Armatei Române! La mulți ani tuturor celor care servesc România! 🇷🇴

Address

Șoseaua Kiseleff Nr. 57, Sector 1
Bucharest
011344

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Partidul Umanist Conservator Liberal PUCL Sediul Central posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Partidul Umanist Conservator Liberal PUCL Sediul Central:

Shortcuts

Share

Nearby government services