Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității - CNSAS

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității - CNSAS

Share

CNSAS

13/06/2026

Mai e foarte puțin și vă dezvăluim o arhivă inedită și necesară.

În lumea „justiției” Securității, reținuții sau arestații erau simpli prizonieri, captivi în labirintul operativ al construcției culpabilității.

Pentru statul totalitar, vinovăția era un dat.

Photos from Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității - CNSAS's post 10/06/2026

Invitație CNCR 2026
Conferința Națională „Comunismul Românesc” (CNCR), Iași, 5-6 noiembrie 2026

Prin Conferința Națională „Comunismul Românesc” (CNCR), Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) și-a propus crearea unei rețele de instituții publice și organizații neguvernamentale, care doresc să susțină instituționalizarea unei conferințe naționale dedicate dezvoltării studiilor privind comunismul românesc în context european. Primul partener, care s-a alăturat inițiativei CNSAS, a fost Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”. A urmat Facultatea de Istorie a Universității din București și, în anii din urmă, IICCMER.
Încă de la prima ediție (martie 2011), CNCR a fost susținută prin contribuțiile unor reprezentanți ai mediului academic din întreaga țară și de peste hotare, iar fundațiile și asociațiile memoriale implicate au avut posibilitatea să-și prezinte proiectele științifice și educaționale dedicate perioadei comuniste.

Organizată în fiecare an (cu excepția lui 2020, din cauza pandemiei de Covid 19), Conferința Națională „Comunismul Românesc” este un proiect de succes, datorat diversității tematice, a noutăților istoriografice abordate și a modului în care s-au desfășurat dezbaterile științifice. În acest an, CNSAS își unește eforturile împreună cu noi parteneri academici – Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Institutul de Istorie „A. D. Xenopol”, Academia Română, Filiala Iași – în scopul diversificării dialogului științific și a încurajării studiilor asupra regimului comunist.

Lansarea în spațiul public a unor interpretări necritice și relativizante ale istoriei recente, a unor fake-uri istorice structurate în narațiuni legitimante pentru un model politic și social autocratic, precum și falsul conflict dintre o memorie nostalgică și omisivă și studiul critic al surselor primare, conturează o serie de provocări metodologice și disciplinare unice, pe care instituțiile implicate în analiza regimurilor totalitare trebuie să le analizeze. Încurajăm, astfel, prezentările interdisciplinare, din domenii diverse (istorie, științe politice, sociologie, studii culturale etc.), precum și dezbaterile, la care va avea acces publicul larg.
Conferința se va desfășura la Iași, în perioada 5-6 noiembrie 2026.
Contribuțiile științifice și sinteza dezbaterilor vor fi publicate în revistele instituțiilor organizatoare.

Temele orientative propuse de organizatori sunt:
− instaurarea regimului comunist în România – anul 1946 (accentuarea controlului instituțional, alegeri parlamentare, procese politice etc.);
− opoziție, rezistență, compromis și colaborare;
− micro-istoria și relevanța sa în studiul comunismului;
− economie și viață cotidiană;
− cultură și propagandă;
− viață religioasă;
− minorități etno-culturale și religioase;
− relații internaționale;
− birocratizarea și camuflarea represiunii, iluziile „legalității socialiste” și normalizarea comunismului – anii 1970-1980;
− noile provocări istoriografice după deschiderea arhivelor PCR și ale Securității (memoria critică, fake news istoric, nostalgia comunismului, reevaluarea discursurilor anticomuniste etc.).

Vă rugăm să transmiteți propunerile dumneavoastră (titlu, rezumat de aproximativ 300 de cuvinte, afiliere instituțională și un CV narativ) până la data de 5 septembrie 2026, pe adresa de e-mail: [email protected]. Selecția comunicărilor va fi anunțată până la 15 septembrie 2026. Organizatorii vor asigura participanților transportul, cazarea și masa.
Organizatori:
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității
Facultatea de Istorie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Institutul de Istorie „A. D. Xenopol”, Academia Română – Filiala Iași See less

09/06/2026

Comunicat de presă

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și Muzeul Național de Istorie a României anunță vernisarea expoziției A.REST 1989 – Arhiva video a Securității, marți, 16 iunie 2026, la ora 17, la sediul MNIR (Calea Victoriei, nr. 12).

Expoziția reconstituie universul cercetărilor penale ale Securității din 1989, anchetele și unitatea de arest, făcând publice, pentru prima oară, înregistrări operative audio-video din timpul interogatoriilor și din celule.

De asemenea, vor fi expuse, pentru prima oară în România, artefacte originale din Arestul Securității și corpuri delicte. Unul dintre ele este tiparnița cu care grupul din jurul lui Petre Mihai Băcanu a tipărit ziarul clandestin „România”, confiscată de Securitate în noaptea de 24 ianuarie 1989, recuperată și adusă special în țară în 14 aprilie 2026, după mai bine de 27 de ani, cu ocazia acestei expoziții.
Cu prilejul vernisajului va fi lansat și un website ( www. arestulsecuritatii. ro ) gândit ca o platformă de studiu, care adună istorii, cazuri, documente, înregistrări audio-video operative și interviuri luate fostelor victime ale Securității.
Natura represiunii Securității (poliția politică a Partidului Comunist Român) va fi, astfel, mai bine cunoscută prin intermediul mijloacelor directe, intruzive, folosite de ofițeri pentru supravegherea atentă a victimelor și controlul deplin al acțiunii penale. În lumea „justiției” Securității, reținuții sau arestații erau simpli prizonieri, captivi în labirintul operativ al construcției culpabilității. Pentru statul totalitar, vinovăția era un dat. Securitatea își izola victimele în secret, fără înștiințarea familiilor sau apropiaților, fără ca locul reținerii să fie cunoscut public. Mult timp, instituția secretului a protejat opresorii și imaginea edulcorată a autocrației. A.REST 1989 restituie publicului spațiul celulelor și al anchetelor, identitatea victimelor și practicile Direcției Cercetări Penale a Securității.
Proiectul nostru nu înseamnă doar recuperarea unei istorii niciodată văzute sau auzite, ci și un avertisment, pentru o istorie care a fost mult timp negată, falsificată sau minimalizată de foștii ofițeri implicați, dar și relativizată, uitată sau distorsionată în strategiile de dezinformare și manipulare publică legate de comunismul târziu.
Singura putere legitimă rămâne cea a adevărului, cultivat într-o societate democratică.

Parteneri instituționali:

Ministerul Afacerilor Interne, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București și Serviciul de Telecomunicații Speciale

Parteneri media:

AGERPRES; TVR; DIGI24; Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România București fm, Radio România International; RFI France Médias Monde; Rock fm; Scena9; Igloo; PressOne; Spotmedia. ro; Media Quality; Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Prima History, Cinemaraton

Echipa proiectului:

Echipa CNSAS:
Oana Demetriade (curator)
Mihai Demetriade (curator)

Echipa MNIR:
Cornel Constantin Ilie (curator)
Oana Ilie
Cristina Păiușan
Marius Neculae
Adela Stan
Cristina Moisescu
Pompilia Dozsa
Ionel Ene

Specialist comunicare:
Simona Gabriela Noapteș (Igloo Media)

Concept, design:
Igloo Associated Architects: arh. Bruno Andreșoiu, arh. Oana Radu

Design grafic:
Arh. Doriana Mărășoiu

Multimedia:
Ștefan Schultz

Producție:
Atelier Mob SRL: arh. Ovidiu Niculică

Realizare website:
Valentin Ungureanu

08/06/2026
Photos from Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității - CNSAS's post 08/06/2026

Tragediile necunoscute ale industrializării forţate

Industrializarea forţată (crearea unei masive industrii grele într-un timp cât mai scurt) a fost una dintre politicile economice tipice ale regimurilor comuniste. Aceasta avea trei scopuri principale. Economic vorbind însemna dezvoltarea bazei industriale şi creşterea economiei naţionale (ceea ce, raţional vorbind, nu era un lucru rău; însă aproape totul a fost ideologic, nu raţional în ceea ce priveşte industrializarea forţată). Din punct de vedere social şi politic însemna crearea unei clase muncitoare robuste – principala susţinătoare a regimului, conform teoriei marxist-leniniste. Nu în ultimul rând, aducerea unui mare număr de oameni dinspre zona rurală în oraşe şi încartiruirea lor în cartiere-dormitor special proiectate însemna o mai bună supraveghere a acestora de către poliţia secretă.
În România, procesul de industrializare forţată a început în 1948, după preluarea puterii depline de către comunişti. Modelul, evident, era cel sovietic: investiţii masive în ridicarea industriei grele (metalurgie, construcţii de maşini, petrochimie, industria energetică etc.) şi investiţii modeste în ramurile industriale de care ţine nivelul de trai al populaţiei (alimentară, bunuri de consum). Totul organizat în planuri cincinale. Planuri care rareori au fost realizate. În mare parte, industria grea a României a fost o gaură neagră, care a înghiţit fonduri însemnate, fără a realiza indicatorii de plan fixaţi de „conducerea superioară de partid şi de stat”. În plus, cele mai multe produse ale acestei industrii erau de proastă calitate, astfel încât partenerii externi le acceptau doar la preţuri, care, de multe ori, erau sub preţul de producţie.
Cauzele acestei situaţii ţineau atât de utilajele învechite, defectuos proiectate sau exploatate, cât şi de acţiunea umană (nepăsarea, mâna de lucru slab şcolarizată şi calificată, uneori de-a dreptul prostia), care ducea la încălcarea gravă a normelor de utilizare a utilajelor şi a normelor de protecţie a muncii. Ca urmare au avut loc numeroase accidente de muncă, soldate cu distrugeri şi pagube materiale, iar uneori, din păcate, chiar cu victime umane.
Conform unui document întocmit de Direcţia a II-a (Contrainformaţii în domeniul economic), doar în 1975 şi doar în industria metalurgică au avut loc 10 „evenimente” grave, ce s-au soldat cu 9 decese (inclusiv 2 specialişti din R.F.G.).
Bineînţeles, primul lucru la care s-au gândit securiştii a fost că accidentele puteau fi efectul unor sabotaje comise de „elemente duşmănoase”. Tot în logica securistă, cei care au întocmit raportul au găsit două motive majore ale accidentelor: informatorii din uzinele respective, care ştiau despre deficienţe, dar nu le-au raportat, respectiv ofiţerii de securitate, care i-au avut în legătură şi nu i-au instruit corespunzător.

MINISTERUL DE INTERNE
– Direcția a II-a –
32/AV/00133043/18 februarie 1976. –
STRICT SECRET
Exemplar nr. 9
DOCUMENTAR
În cursul anului 1975, în industria metalurgică au avut loc 10 evenimente mai deosebite, din care 4 explozii, 4 incendii, 2 avarii, soldate cu 9 victime omenești și importante pagube materiale.
În fiecare caz, cu ocazia efectuării cercetărilor, s-au folosit și mijloacele specifice muncii de securitate pentru a stabili dacă aceste evenimente nu sînt comise de unele elemente dușmănoase care ar fi putut profita de existența unor deficiențe sau abateri de la tehnologiile de lucru stabilite prin instrucțiuni în săvîrșirea unor acțiuni de diversiune sau sabotaj.
Avînd în vedere numărul mare de explozii și incendii, gravitatea lor, pentru a putea trage unele concluzii care să ducă la ridicarea eficienței activității de prevenire a unor asemenea evenimente, cît și pentru a se analiza dacă în obiectivele metalurgice de pe raza inspectoratelor nu sînt stări de pericol similare ce se impun a fi înlăturate și de care unele elemente ar putea profita în comiterea unor acțiuni de diversiune sau sabotaj, prezentăm împrejurările în care acestea s-au produs:
În ziua de 22 aprilie 1975, la secția de evaporare a Întreprinderii de alumină Oradea, a avut loc o explozie soldată cu moartea unui șef de echipă și rănirea a doi muncitori. Explozia s-a produs în timpul reviziei curente ce se efectua în cadrul secției respective, cu ocazia verificării interiorului unui recipient.
Conform instrucțiunilor privind întreținerea recipienților din secția evaporare pentru iluminarea interiorului lor, este interzis a se folosi surse de iluminare cu flacără deschisă sau posibilități de a provoca scîntei.
Cu toate acestea, victima în loc să folosească o lampă de iluminat antiexplozivă, pentru a verifica starea tehnică a recipientului a aprins un ziar care a inițiat explozia gazelor rezultate din spălarea recipientului cu soluție de acid sulfuric.
La 13 august 1975, în stația de gaz metan a Combinatului siderurgic Galați, defectîndu-se un regulator a crescut presiunea în conducte peste limitele admise provocînd o explozie urmată de incendiu. A fost oprită, pe timp de 8 ore, producția unor sectoare de bază ca: aglomerare, furnale, oțelăriile și cuptoarele adînci din cadrul secțiilor de laminare și altele, înregistrîndu-se pierderi materiale evaluate la 20 000 000 lei.
Cu ocazia cercetărilor, s-a stabilit că deși la această instalație au fost semnalate unele defecțiuni privind apariția unor zgomote suspecte în interiorul regulatoarelor, nerespectarea termenului de revizie, nu s-au întreprins măsuri de remediere în timp util, fapt ce a dus la agravarea situației, cm a fost cazul blocării tijei regulatorului de presiune respectiv care a condus la producerea exploziei. În ziua producerii evenimentului, unii salariați au absentat nemotivat din stație, iar în momentul sesizării creșterii presiunii în conducte, în stație se găsea un singur muncitor care nu putea manevra vanele fără a avea ajutorul a cel puțin încă unei persoane. Mai grav este faptul că stația de gaz metan deși este deosebit de vulnerabilă și în imediata apropiere a combinatului, nu era asigurată informativ, ceea ce a determinat să nu se cunoască aceste deficiențe pentru a ne aduce contribuția la prevenirea producerii lor.
La 3 septembrie 1975 în timpul încărcării cu fier vechi a cuptorului nr. 3 din oțelăria Combinatului siderurgic Hunedoara, s-a produs o explozie cauzată de un proiectil ce se afla în fierul vechi, eveniment deosebit, care putea avea urmări grave prin scoaterea din funcțiune a cuptorului pe o anumită perioadă și chiar cu victime omenești.
Din cercetările efectuate, a rezultat că fierul vechi în care se găsea și proiectilul în cauză, a fost colectat din sectorul agricol de către Întreprinderea de colectare și prelucrare a metalelor Ialomița - Călărași, care avea și obligația sortării și îndepărtării materialelor explozive sau dăunătoare (cauciuc, plumb, cupru etc.)
Acest sector nefiind asigurat informativ de către organele de securitate nu s-a cunoscut modul necorespunzător în care se execută operațiile de sortare și expediere a fierului vechi către oțelării, din care cauză nu a fost identificat nici proiectilul și predat organelor Ministerului Apărării Naționale pentru dezamorsare.
Din analiza efectuată asupra evenimentelor produse prin explozie, se desprinde concluzia că rețeaua informativă nu a fost prezentă în toate locurile și schimburile în care se desfășoară activitate de producție, unde pot să aibă loc stări de fapte negative ce pun în pericol securitatea oamenilor și instalațiilor. Totodată, rețeaua existentă nu a fost instruită în amănunțime asupra problemelor care prezintă interes atît în prevenirea infracțiunilor de diversiune, sabotaj, cît și a unor deficiențe ce prezintă pericol în exploatarea utilajelor, de care pot profita elementele dușmănoase în comiterea de acțiuni.
La data de 27 mai 1975 la Combinatul siderurgic Galați, după terminarea probelor de insuflare cu oxigen în convertizorul nr. 2 aflat în faza finală de montaj, oțelăria nr. 2, o grupă de șase muncitori zidari a intrat în convertizor pentru începerea căptușirii lui cu material refractar. În așteptarea materialelor și a sculelor, un muncitor a încercat să-și aprindă țigara în mediul de oxigen inițiand un incendiu, iar alți doi salariați încercînd să-l salveze, au fost cuprinși și ei de flăcări. Cele trei persoane au decedat în urma arsurilor căpătate. Incendiul a fost posibil datorită nerespectării unor norme tehnice privind lucrul în mediu de gaze periculoase. În primul rînd, avînd în vedere că oxigenul este mai puțin miscibil convertizorul trebuia „aerisit” (golit de oxigen). În al doilea rînd, muncitorii respectivi nu au fost prelucrați cu privire la periculozitatea locului unde își vor desfășura activitatea, nu li s-au ridicat chibriturile înainte de a intra în acest mediu.
Tot la Combinatul siderurgic Galați, în data de 3 septembrie 1975, cu ocazia unor probe de funcționare a electrofiltrelor de degudronare din secția cocso-chimică, doi specialiști vestgermani din partea firmei furnizoare au executat o manevră greșită producînd un incendiu, soldat cu moartea celor doi specialiști și a unui maistru român. Deși rețeaua informativă a semnalat periculozitatea ce o prezintă manevrele prin care se dă posibilitatea amestecării gazelor din cocsărie cu aerul, nu a fost instruită astfel, încît să ne comunice operativ sau să intervină în mod direct, cînd constată intenția de a executa o asemenea manevră. Astfel, hotărîrea specialiștilor vestgermani de a verifica instalația în timpul funcționării ei nu a fost împiedecată și în această împrejurare nu s-a prevenit un eveniment soldat cu victime omenești.
La 25 noiembrie 1975 în Întreprinderea industria sîrmei Cîmpia-Turzii, au avut loc două incendii la instalațiile electrice și de acționări ale laminorului nr. 3 care au distrus aparatură în valoare de 350 000 lei și s-au înregistrat pierderi în producție de 12 000 tone sîrmă laminată. Cu ocazia cercetărilor efectuate, s-a stabilit că primul incendiu a fost generat de un scurtcircuit la un contactor de tip IOR 1500 V. Comparîndu-se schema electrică cu proiectul de execuție, a rezultat că contactorul în cauză trebuia să fie de un alt tip și anume R 500 V. Al doilea incendiu a fost generat de supraîncălzirea unei rezistențe adiționale de 180 ohmi montată în circuitul primar al transformatorului de impulsuri de la tiristori, care a aprins carcasa de material plastic.
Prin măsurile informativ-operative întreprinse, s-a stabilit că încă din timpul punerii în funcțiune a instalațiilor electrice de la laminorul nr. 3, în prezența specialiștilor străini care acordau asistență tehnică, s-au produs 10 topiri ale carcasei mai sus menționate și deși instalația era în termen de garanție, de către conducerea tehnică a întreprinderii și specialiștii institutului de proiectări IPROLAM București, nu s-a acționat pentru a determina firma furnizoare să soluționeze tehnic această deficiență. Menționăm că transformatori de impulsuri cu carcase de material plastic se găsesc și la celelalte întreprinderi din industria metalurgică, deși practica a demonstrat necesitatea înlocuirii lor cu carcase metalice. S-a mai constatat că deși prin ordinul ministrului industriei metalurgice nr. 60/1974 s-a prevăzut introducerea instalațiilor de avertizare a incendiilor la partea electrică, aceasta nu era montată, deficiență ce ni se semnalează și la gospodăriile de cabluri, camere cu aparatură de automatizare și altele de la toate obiectivele metalurgice.
La 18 decembrie 1975 în uzina cocso-chimică din cadrul Combinatului siderurgic Galați, s-a declanșat un incendiu la benzile transportoare de cărbuni, în urma cărui fapt acestea au fost scoase din funcțiune și distruse împreună cu construcția metalică și instalația de forță și iluminat aferente, iar combinatul a rămas practic fără posibilitatea de a fi alimentat cu cărbune din exterior, creîndu-se astfel blocarea a 658 vagoane cu cărbuni. Din cercetările efectuate de către organele noastre, a rezultat că vagoanele care transportă cărbune pentru combinat, sînt culbutate în stația Cătușa apoi cărbunele este preluat de benzile transportoare pînă la stația de alimentare, de unde este dirijat în diferite zone ale depozitului descoperit. În cazul că pe pereții și podeaua vagoanelor rămîne cărbune înghețat sau umed, vagoanele sînt introduse în tunelele de dezgheț unde sub acțiunea radianților cu gaz metan este uscat și trimis la reculbutare. În executarea acestor operații au avut loc grave încălcări ale regimului de lucru care au creat condițiile de producere a evenimentului. Astfel, ultimul material ce a trecut pe bandă, a fost cărbunele reculbutat cu granulația de 0-3 mm din 21 vagoane ce au fost ținute în tunelele de dezgheț nesupravegheate peste 9 ore și sub acțiunea radianților laterali și superiori față de prescripțiile tehnologice date de proiectant care prevăd ca în cazul dezghețului vagoanelor cu cărbuni să se folosească numai radianții laterali pe o perioadă de timp de cel mult 3-4 ore sub strictă supraveghere. În aceste condiții, s-au format cuiburi de foc din cărbune aprins care apoi a fost culbutat pe benzile de transport provocînd în prima fază aprinderea benzii de cauciuc în mai multe locuri, iar apoi focul s-a dezvoltat în mod violent prin aprinderea prafului de cărbune de pe planșeul și pereții tunelului benzilor de transport, fiind favorizat de tirajul puternic existent în tunel.
S-a constatat că rețeaua informativă nu a fost corespunzător instruită spre a ne sesiza stările de pericol din acest sector, neexistența unor instrucțiuni de folosire a acestor instalații, precum și urmările ce le pot avea asupra bunei desfășurări a procesului de producție din combinat. Atît despre lipsa unor instrucțiuni tehnologice, abaterile de la disciplina de producție din sectorul tunelelor de dezgheț, cît și despre pericolul ce-l prezintă necurățarea de praful de cărbune a tunelelor benzilor de transport, rețeaua informativă nu a făcut nici o semnalare care, prin măsurile de exploatare și-ar fi putut aduce aportul la prevenirea acestui eveniment.
Analizînd împrejurările în care s-au produs incendiile în cursul anului 1975 în industria metalurgică, rezultă că majoritatea s-au declanșat la utilaje și instalații aflate în revizii tehnice, reparații, puneri în funcțiune. În toate cazurile rețeaua informativă cunoștea despre existența deficiențelor care au concurat la producerea incendiilor respective, însă nefiind instruită corespunzător, nu le-a semnalat în timp util. Totodată, ofițerii nu au fost suficient documentați în ceea ce privește specificul fiecărui loc de muncă din obiectivul de care răspunde pe linia muncii de securitate, pentru a cunoaște ce evenimente pot avea loc în cazul nerespectării unor norme tehnologice și astfel să dirijeze rețeaua informativă în mod corespunzător pentru prevenirea lor. Astfel, în cercetarea evenimentelor s-au constatat abateri grave de la normele de exploatare a instalațiilor și utilajelor, normele de protecția muncii, neglijențe în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, aspecte care dacă ar fi fost cunoscute în timp util, s-ar fi putut întreprinde măsuri de prevenire.
Față de cele prezentate mai sus, este necesar ca în activitatea de prevenire desfășurată de ofițerii de contrasabotaj ce lucrează în ramura industriei metalurgice, să se aibă în vedere și următoarele probleme:
• planurile de căutare a informațiilor să fie completate cu măsuri specifice fiecărui obiectiv metalurgic, care să ducă la cunoașterea deficiențelor ce pot concura la producerea unor evenimente, avîndu-se în vedere îndeosebi dacă acestea nu sînt generate de elemente dușmănoase;
• rețeaua informativă să fie instruită cu probleme concrete din sectoarele în care își desfășoară activitatea, pentru a ne sesiza existența unor stări de fapte negative care ar putea genera evenimente cu urmări grave și de care elementele dușmănoase ar putea să profite în comiterea acțiunilor de diversiune sau sabotaj;
• în cazurile în care în mod repetat sînt încălcate unele norme tehnologice; de tehnica securității muncii; nu sînt efectuate reviziile utilajelor, sînt exploatate sub stare de pericol etc., să fie stabilite persoanele ce se fac vinovate, iar prin măsurile informativ-operative ce se întreprind să se urmărească clarificarea poziției lor față de interesele economiei naționale;
• o deosebită atenție se va acorda supravegherii informative în perioadele de revizii, reparații, puneri în funcțiune a diferitelor instalații și utilaje; dacă se folosesc provizorate; manipularea, transportul, depozitarea, folosirea materialelor explozive; respectarea normelor privind asigurarea condițiilor de lucru în locuri unde este posibilă prezența gazelor explozive sau toxice; se vor stabili persoanele vinovate și care este mobilul activității necorespunzătoare pe care o desfășoară;
• pentru lichidarea unor stări de pericol, să se coopereze mai intens cu organele de miliție și să fie antrenate organele de protecția muncii, ISCIR, I.G.S. care dispun de suficiente posibilități de înlăturare a deficiențelor semnalate.

07/06/2026



Muzeul Național de Istorie a României x Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității - CNSAS

Photos from Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității - CNSAS's post 05/06/2026
03/06/2026

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și Muzeul Național de Istorie a României pregătesc vernisarea unei expoziții eveniment dedicată înregistrărilor operative din Arestul Securității.

Want your business to be the top-listed Government Service in Bucharest?

Click here to claim your Sponsored Listing.

Location

Address


Strada Matei Basarab, Nr. 55-57
Bucharest
030671

Opening Hours

Monday 09:00 - 16:00
Tuesday 09:00 - 16:00
Wednesday 09:00 - 16:00
Thursday 09:00 - 16:00
Friday 09:00 - 13:00