Organizatia de Femei Partidul Mișcarea Populară Sector 1

Organizatia de Femei Partidul Mișcarea Populară Sector 1

Share

Organizația de Femei Partidul Mișcarea Populară Sector 1

29/03/2026

A plecat dintre noi, mult prea devreme, unul dintre oamenii de bază ai echipei PMP Sector 1, un om care ne-a fost alături de la începuturi și pe care ni-l vom aminti întotdeauna pentru loialitatea sa, pentru puterea de muncă și pentru implicarea lui în toate, dar absolut toate momentele în care echipa a avut nevoie.

Am primit vestea dispariției colegului nostru Nae cu multă durere și cu multă tristețe. Gândurile noastre se îndreaptă către familia lui, căreia îi transmitem întreaga noastră compasiune în aceste momente cumplite.

Îți mulțumim, Nae, pentru că ai fost parte din viețile noastre atâția ani, pentru că ai fost un om pe care mereu ne-am putut baza și cu care am împărțit și bune, dar și rele. Ne-ai fost mai mult decât coleg. Acolo, în echipa noastră, am devenit pe parcurs ca o familie. Să ne ierți că poate uneori am mai greșit.

Pare ireal că ne luăm rămas bun atât de devreme. Drum bun, Nae! Dumnezeu să te primească în Împărăția Sa și să-ți odihnească sufletul în pace!

08/03/2026

La mulți ani tuturor femeilor care își urmează visurile cu încredere și curaj 🌸

29/01/2026

Astăzi, la 12 ani de la înființare, știm mai clar ca oricând cine suntem și încotro mergem. Calea noastră este una asumată: spre o Românie onestă, dreaptă, pro-europeană și pro-occidentală, în care regulile sunt respectate, iar oamenii sunt puși pe primul loc.

Continuăm cu aceeași determinare, pentru o Românie care își respectă cetățenii și viitorul.

01/12/2025

La mulți ani, România! 🇷🇴

De 1 Decembrie sărbătorim identitatea noastră națională și valorile care au unit generații întregi: unitatea, solidaritatea și libertatea.

Este ziua în care ne amintim că România a fost construită prin curaj, viziune și încrederea că doar împreună putem duce țara înainte.

Astăzi, să fim demni de trecutul nostru și responsabili față de viitor.

La mulți ani, români! 🇷🇴

04/11/2025

La mulți ani președintelui Traian Băsescu!
Un om de stat care a marcat destinul României prin curaj, viziune și consecvență 🇷🇴

Să aveți parte de sănătate, liniște și împliniri!

04/11/2025

Succes, Cătălin Drulă!

Capitala are nevoie de oameni competenți, onești și determinați, care pun interesul public mai presus de jocurile politice.
Susținem candidații care cred în muncă, integritate și modernizarea României 🇷🇴
Mergem, în continuare, pe drumul onest.

25/06/2025

Photos from stiripesurse.ro's post 25/06/2025
06/06/2025

❌️ România se află într-o criză bugetară gravă. E nevoie de responsabilitate, nu de populism!

Președintele PMP, Eugen Tomac, avertizează că statul român cheltuie mai mult decât își permite și că deficitul bugetar este rezultatul direct al instabilității politice generate chiar de clasa politică: „În această situație ne aflăm în prezent pentru că după mai multe crize suprapuse prin care a trecut societatea noastră, în loc să înțelegem mizele cu care s-a confruntat România, noi am avut crize politice pe care le-am creat singuri și aceste crize ne-au adus și această problemă a deficitului. Adică România cheltuie mai mult decât încasează statul român.

Și, prin urmare, în clipa de față, președintele din prima clipă, când a fost validat în cel de-al doilea tur la alegerilor din 18 mai, din acea noapte, și-a asumat acest rol de a veni cu soluții în fața românilor față de această provocare majoră cm este deficitul bugetar. Din 26 mai, când și-a preluat oficial mandatul, a început discuțiile din prima clipă cu actorii politici, cu societatea civilă, cu toți factorii implicați care, într-un fel sau altul, vor simți consecințele măsurilor pe care statul român le va propune în perioada următoare, astfel încât să diminuăm acest deficit excesiv.”

Urmăreşte întreg dialogul dintre Eugen Tomac şi Mădălina Dobrovolschi, la Europa FM, în linkul din primul comentariu ⬇️

Photos from Nicușor Dan's post 03/06/2025
01/06/2025

La mulți ani tuturor copiilor! Viitorul României începe cu zâmbetul și curajul lor. Ne angajăm să construim o țară în care fiecare copil să poată visa, învăța și crește liber. 🇷🇴🎈

Want your business to be the top-listed Government Service in Bucharest?

Click here to claim your Sponsored Listing.

Location

Address


Calea Grivitei Sector 1
Bucharest

Opening Hours

Monday 09:00 - 17:00
Tuesday 09:00 - 17:00
Wednesday 09:00 - 17:00
Thursday 09:00 - 17:00
Friday 09:00 - 17:00