20/10/2026
GUVERNUL NICULESCU: GAMBITUL DREPTEI, VICTORIA DE ETAPĂ A PSD ȘI MARILE RISCURI POLITICE PENTRU ANUL ELECTORAL 2028
După aproape 6 luni de criză politică, România are, în sfârșit, un nou Guvern cu drepturi depline. Cabinetul condus de Luca-Alexandru Niculescu a primit astăzi votul de învestitură al Parlamentului, cu 280 de voturi „pentru” și 58 „împotrivă”, depășind cu 47 de voturi majoritatea necesară de 233. Dincolo de rezultatul covârșitor din Parlament, învestirea Guvernului Niculescu marchează o reconfigurare importantă a raporturilor de putere dintre principalele partide politice. PSD revine la guvernare, PNL trece în opoziție, deși a contribuit la învestirea Executivului, iar USR și AUR rămân în afara noii formule guvernamentale. În opinia mea, rezultatul votului de astăzi permite formularea unor concluzii privind câștigătorii și perdanții acestei crize politice, dar mai ales privind riscurile pe care actuala configurație parlamentară și guvernamentală le poate genera în perspectiva alegerilor locale și parlamentare din 2028 sau, poate, a alegerilor anticipate din primăvara anului 2027.
1. Nicușor Dan, între celebra sintagmă „Guvernul Meu” și TehnoPSD
Președintele Nicușor Dan a reușit, în sfârșit, să obțină învestirea unui guvern, punând în practică celebra sintagmă a fostului președinte Klaus Iohannis: „Guvernul meu”.
Este evident că Nicușor Dan este adevăratul câștigător al acestei mișcări politice, nu PSD. Nicușor Dan obține instalarea propriului premier, lasă PSD-ul în offside să suporte costurile guvernării și permite PNL și USR să se reconstruiască în opoziție.
După trei tentative eșuate de formare a unui nou executiv, Nicușor Dan obține o victorie politică importantă, reușind să impună un premier independent, diplomat de carieră, cu un profil mai degrabă tehnocratic decât politic. Paradoxal, cel care s-a prezentat drept un adversar al PSD ajunge să își construiască propriul guvern tocmai cu sprijinul social-democraților. Mai mult, prin distribuirea portofoliilor ministeriale, PSD devine principala forță politică din Executiv, deși premierul este desemnat de președinte și nu aparține PSD-ului. Criticii președintelui ar putea afirma că PSD a devenit un soi de partid prezidențial, iar Nicușor Dan își merită din plin porecla de „Pesedan”. Nicușor Dan a reușit să transfere o parte importantă a responsabilității guvernării asupra PSD, păstrând, cel puțin pentru moment, avantajul politic al desemnării premierului filofrancez și al impunerii unui Guvern TehnoPSD.
Aici apare din nou paradoxul politic al arhitecturii sistemului semiprezidențial: cine conduce efectiv Guvernul? Președintele Nicușor Dan, prin Luca Niculescu, sau PSD, prin vicepremierul Marian Neacșu?
2. Bolojan, pionul sacrificat într-un gambit al dreptei
Trecerea în opoziție a PNL și USR poate reprezenta o veritabilă capcană politică pentru AUR, Ilie Bolojan fiind pionul sacrificat într-un gambit al forțelor de dreapta. În această configurație politică, PNL și USR vor putea concura direct pentru electoratul nemulțumit de guvernare, limitând spațiul de manevră al AUR.
Din această perspectivă, procentele spectaculoase cu care este creditat AUR în unele sondaje trebuie privite cu rezervă. Personal, am serioase îndoieli privind credibilitatea unei părți a sociologiei electorale din România și mă întreb în ce măsură anumite sondaje reflectă realitatea electorală sau contribuie la construirea unor percepții politice convenabile.
3. AUR a ratat oportunitatea politică de a participa la guvernare
AUR a pierdut șansa de a intra la guvernare, fie și prin reprezentanți în eșaloanele inferioare ale administrației.
Susținerea unui guvern condus de Adrian Veștea, dar controlat în fapt de PSD, ar fi putut presupune o serie de înțelegeri politice privind promovarea unor reprezentanți ai AUR în funcții de prefecți, secretari și subsecretari de stat, precum și în eșaloanele doi și trei din ministere și agenții guvernamentale.
O asemenea formulă i-ar fi permis AUR să dobândească experiență administrativă și influență instituțională, fără să își asume integral responsabilitatea guvernării.
4. PSD câștigă ministerele, dar Grindeanu nu câștigă puterea
Chiar dacă PSD a obținut o victorie de etapă prin participarea la Guvernul Niculescu cu 12 miniștri, această victorie nu reprezintă neapărat și o victorie personală a lui Sorin Grindeanu. Dimpotrivă, consider că poziția sa în interiorul partidului s-a șubrezit.
O analiză a componenței guvernului propus arată că centrele de putere din PSD s-au reechilibrat, iar influența organizațiilor regionale a devenit tot mai vizibilă.
Marian Neacșu, singurul vicepremier al Guvernului Niculescu, obține o poziție de forță prin preluarea Ministerului Afacerilor Interne, unul dintre cele mai importante portofolii ale Executivului.
În același timp, organizațiile PSD din Moldova și din Muntenia au obținut o reprezentare ministerială consistentă față de filialele din Transilvania, cu excepția PSD Timiș, care a obținut 2 ministere importante (sănătate și educație).
Nici organizația PSD București nu pare să fi ieșit foarte bine din negocieri. Deși este reprezentată formal de Mihai Ghigiu (în fapt, reprezentantul SNSPA, unde a fost format și preluat de Marcel Ciolacu) și Florin Manole (adevăratul ideolog al “lupilor tineri” din PSD: Rogobete, Ghigiu, Șoldan, Negrescu, Hopincă), este discutabil în ce măsură aceste numiri reflectă forța reală a Organizației PSD București sau reprezintă rezultatul unor negocieri între centrele de putere din partid.
5. Marcel Ciolacu a tras lozul câștigător. Dar ce se întâmplă când seiful este gol?
Fostul președinte al PSD, Marcel Ciolacu, pare să fi tras lozul câștigător. Organizația PSD Buzău a obținut la negocieri Ministerul Dezvoltării, prin nominalizarea lui Alexandru Marcel Stoica, un apropiat al fostului premier.
Ministerul Dezvoltării reprezintă, din perspectivă politică, unul dintre cele mai importante portofolii ale guvernului, fiind practic „seiful” din care sunt finanțate proiectele administrațiilor publice locale.
Iar primarii sunt coloana vertebrală a organizațiilor județene și principala forță de mobilizare electorală a partidelor politice, în special a PSD.
Cine controlează Ministerul Dezvoltării deține o poziție strategică în relația cu administrațiile locale, prin gestionarea programelor de investiții și a fondurilor destinate comunităților.
Există însă o problemă majoră: ce faci cu Ministerul Dezvoltării atunci când bugetul de stat nu mai dispune de resurse suficiente?
În condițiile constrângerilor bugetare, ale deficitului ridicat și ale obligațiilor asumate de România privind reducerea cheltuielilor publice, simpla deținere a acestui portofoliu nu garantează și existența banilor necesari finanțării proiectelor locale.
Mai mult, insuficiența resurselor poate accentua tentația distribuirii discreționare a fondurilor, în funcție de interesele și influența politică a unor organizații județene, în detrimentul unor criterii obiective și transparente.
Dacă finanțările ar ajunge să fie direcționate preferențial către anumite administrații locale, Ministerul Dezvoltării riscă să fie perceput mai degrabă ca un instrument de control politic decât ca o instituție aflată în serviciul dezvoltării echilibrate a comunităților.
Iar primarii PSD care nu vor beneficia de finanțările necesare vor avea tot mai puține motive să rămână loiali conducerii centrale a partidului.
6. PSD a scăpat de USR și Bolojan, dar bucuria poate fi de scurtă durată
Social-democrații sunt extrem de fericiți că au scăpat de USR și de Ilie Bolojan, foști „parteneri de guvernare” cu care au avut numeroase conflicte politice și doctrinare.
Numai că această bucurie ar putea fi de scurtă durată. PSD se află într-o „situationship”, iar relația cu electoratul mi se pare din ce în ce mai complicată, indiferent de procentele cu care partidul este creditat de „sondajele otrăvite” ale sociologului Marius Pieleanu.
Consider că PSD riscă să intre pe un trend electoral descendent, fără perspective evidente de redresare, mai ales în condițiile în care se va confrunta cu opoziția AUR și USR (partide extrem de vocale și agresive) și, parțial, a PNL, după limpezirea apelor din partid.
Mai grav este faptul că PSD va deconta costurile politice ale guvernării într-un moment în care resursele bugetare sunt limitate și o serie de măsuri specifice doctrinei social-democrate vor fi dificil de pus în practică.
Indexarea pensiilor, creșterea veniturilor populației, protecția categoriilor vulnerabile, susținerea serviciilor publice și finanțarea investițiilor locale presupun resurse financiare de care bugetul României nu dispune în mod nelimitat.
În aceste condiții, PSD riscă să intre într-o contradicție fundamentală: să fie partidul care promite protecție socială, dar care, odată ajuns la guvernare, este obligat să accepte constrângeri bugetare ce îi limitează propriul program politic.
Iar atunci când promisiunile sociale nu sunt susținute de resurse financiare, dezamăgirea electoratului se poate transforma rapid în sancțiune electorală.
Pe culoarele PSD ar fi început deja să se glumească despre faptul că misiunea lui Sorin Grindeanu, în virtutea prieteniei sale mai recente cu Nicușor Dan, ar fi tocmai aceea „de a distruge PSD”.
Evident, este o ironie politică, dar una care exprimă temerile privind viitorul partidului.
7. PSD, de la un partid social-democrat puternic la un partid-balama. Marea problemă a anului electoral 2028!
În acest context politic, consider că PSD se îndepărtează tot mai mult de identitatea sa tradițională de partid social-democrat.
După perioada de apropiere de curentele progresiste și de prioritățile promovate de la Bruxelles, ilustrată inclusiv de promovarea Victoriei Stoiciu în Parlament, PSD pare să se îndrepte spre o nouă etapă a existenței sale politice.
Soarta partidului ar putea fi aceea de a deveni un simplu partid-balama, deplasându-se treptat spre centrul eșichierului politic, un posibil partid centrist, disponibil pentru formule de guvernare construite mai degrabă pe compromisuri conjuncturale decât pe o identitate doctrinară clară.
Iar aici apare ceea ce consider a fi marea eroare strategică a conducerii PSD.
La alegerile locale și parlamentare din 2028, principala problemă a social-democraților nu va fi neapărat lupta politică dintre liderii de la București, ci păstrarea propriei rețele de primari și aleși locali.
Primarii PSD, adevărata bază electorală a partidului, pot deveni tot mai receptivi la ofertele politice ale AUR și PNL, împinși atât de simpatiile electorale ale comunităților pe care le conduc, cât și de lipsa resurselor financiare necesare dezvoltării locale.
În lipsa fondurilor pentru investiții, „fidelitatea” față de partid poate fi pusă la încercare, mai ales într-un sistem politic în care administrația locală și structurile județene depind într-o măsură considerabilă de relația cu puterea centrală.
În concluzie, instalarea Guvernului Niculescu poate închide o criză politică, dar nu va rezolva instant problemele politice ale partidelor din România.
Pentru Nicușor Dan, noua formulă înseamnă posibilitatea de a colabora cu un guvern desemnat de el. Pentru PNL și USR, opoziția oferă un spațiu de repoziționare. Pentru AUR, apare provocarea concurenței politice din opoziție, unde se afla singur până acum.
Pentru PSD însă, adevărata întrebare nu este câte ministere a obținut astăzi, ci cât din propria identitate politică și din propria bază electorală va reuși să păstreze până în anul electoral 2028.
Social-democrații au câștigat o bătălie pentru ministere, dar riscă să descopere că puterea, în lipsa resurselor financiare și a rezultatelor concrete ale guvernării, poate deveni mai degrabă o povară electorală decât un avantaj politic.
