USR Sector 6

Directions Website Contact the organization

USR Sector 6 Hai Alături De Noi! https://usr.ro/inscriere/
Link audiente consilieri locali https://forms.gle/2EY1yjJ1StGhbYN37

Ce caută o consilieră locală din Sectorul 6 la Bruxelles? Idei care se pot aplica și la noi.Săptămâna aceasta am partici...
18/10/2026

Ce caută o consilieră locală din Sectorul 6 la Bruxelles? Idei care se pot aplica și la noi.

Săptămâna aceasta am participat la European Week of Regions and Cities și la plenara Comitetului European al Regiunilor - COR. Două idei mi-au rămas în minte:

🔹 În Granada, proiectul Impronta Granada pune pe aceeași platformă problemele concrete ale localităților și cercetătorii universității care le pot rezolva. Primăria spune de ce are nevoie, universitatea vine cu expertiza. A mers atât de bine încât modelul e extins acum în toată Andaluzia și recunoscut la nivel european.
🔹 La workshopul despre AI și democrația locală, concluzia pentru noi, cei aleși, a fost clară: încrederea oamenilor nu vine de la sine. Trebuie să comunicăm constant cu cetățenii, online și față în față, pentru a fi noi sursa de încredere, nu boții.

Mulțumesc grupului Renew Europe, din care face parte USR, pentru invitația la ședința grupului. Mesajul principal: marile angajamente ale Europei nu se pot face fără orașe și regiuni. Și mi-a plăcut ce a spus noua președintă a grupului Renew in COR, Gillian Coughlan: avem tradițiile noastre, dar e important să fim deschiși la nou.

Vin acasă și cu două instrumente utile pentru administrația locală:
✅ Cities Helpdesk, lansat chiar săptămâna aceasta de Comisia Europeană. Oferă orașelor consultanță personalizată pentru identificarea fondurilor europene potrivite proiectelor lor, plus exemple și parteneri din alte orașe.
✅ Interreg Europe, un program de schimb de experiență între administrațiile din toată Europa, care finanțează proiecte comune prin care orașele învață unele de la altele.

Sectorul 6 poate folosi ambele instrumente pentru a accesa mai ușor fonduri europene.

Tot ce am văzut la Bruxelles contează doar dacă ajunge și aici, la noi, în București și în Sectorul 6.

Tu ce proiect din cartierul tău crezi că ar merita finanțare europeană? 👇

16/10/2026

Comitetul Politic al USR a decis, cu unanimitate de voturi, să voteze împotriva Guvernului PSD – Luca Niculescu

Comitetul Politic al USR a decis astăzi, în unanimitate, ca partidul să voteze, în Parlament, împotriva învestirii Guvernului PSD – Luca Niculescu.

Decizia vine în contextul în care PSD încearcă să prezinte drept o soluție de stabilitate politică revenirea la un model de guvernare bazat pe risipirea banilor publici, protejarea privilegiilor și blocarea reformelor de care România are nevoie.

„Un guvern care va fi condus de la sediul PSD și care se va sprijini pe o majoritate toxică cu AUR nu poate avea susținerea noastră. România are nevoie de un guvern funcțional, dar nu cu orice preț. USR nu va gira o nouă guvernare în care românii să plătească nota de plată, în timp ce aceiași oameni care au jecmănit țara își sporesc puterea, privilegiile și cutiile de pantofi. USR își va continua munca pentru români din opoziție. Vă promit că vom sta cu ochii pe ei și pe fiecare mișmaș pe care vor încerca să-l facă. Nu o să le meargă. Și vom construi cu determinare aceea alianță politică reformistă care să câștige următoarele alegeri”, a declarat președintele USR, Dominic Fritz.

USR consideră că România are nevoie de stabilitate politică construită pe reforme reale, responsabilitate în cheltuirea banului public, independența justiției și respect față de cetățeni, nu pe conservarea unui sistem de privilegii.

USR nu va gira, prin votul său, întoarcerea la practicile care au blocat modernizarea României.

Sediul PUSL de la Arcul de Triumf ar putea deveni Muzeul Național de Istorie și Cultură a RomilorDan Reșitnec, secretaru...
16/10/2026

Sediul PUSL de la Arcul de Triumf ar putea deveni Muzeul Național de Istorie și Cultură a Romilor

Dan Reșitnec, secretarul general al Guvernului, a cerut astăzi Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS) să înceapă procedurile interne prin care spațiul folosit până acum de PUSL, aflat în rondul de la Arcul de Triumf, să treacă în administrarea Agenției Naționale pentru Romi. Clădirea ar urma să găzduiască Muzeul Național de Istorie și Cultură a Romilor din România.

Decizia vine după ce colegul nostru a refuzat să prelungească mai multe contracte de închiriere pentru sediile unor partide politice aflate în imobile administrate de RA-APPS. PUSL a contestat decizia în instanță, însă săptămâna aceasta cererea de suspendare a fost respinsă.

„Prea des, clădiri ale statului au ajuns doar la cei cu relații. Am promis să arăt că imobilele administrate de RA-APPS pot fi folosite mai bine decât au fost până acum”, a declarat Dan Reșitnec.

Un muzeu care așteaptă de trei ani

Muzeul a fost înființat prin Legea nr. 238/2023, care obliga Guvernul să îi găsească un sediu în termen de 90 de zile de la intrarea legii în vigoare. Trei ani mai târziu, instituția încă nu are o clădire în care să funcționeze.

„Când e vorba de sedii de partid, RA-APPS a găsit clădiri care mai de care mai frumoase și mai impunătoare. Pentru muzeul romilor, de trei ani nu găsește niciun sediu. Un sediu de partid, deschis pentru câțiva privilegiați, devine un muzeu deschis pentru toți”.

Potrivit acestuia, muzeul are un rol important pentru întreaga societate:

„Istoria romilor face parte din istoria României. Avem datoria să păstrăm memoria celor care au trecut prin robie și deportări, iar un asemenea muzeu ne ajută pe toți să înțelegem mai bine țara în care trăim.”

Ce urmează

Rămâne de văzut dacă RA-APPS și viitorul executiv vor duce procedura până la capăt și vor transfera spațiul către Agenția Națională pentru Romi, așa cm prevede legea. „Sper să nu ne trezim din nou că o astfel de vilă este oferită după criterii de oportunitate politică. Vom afla răspunsul împreună, în săptămânile următoare”.

16/10/2026

Conferință de presă susținută de ministra Mediului, Diana Buzoianu: concluziile raportului de control privind activitatea ANAR, stadiul operaționalizării aplicației Radarul Balastierelor, bilanțul mandatului.

Un loc sigur pentru victimele violenței domestice din Sectorul 6Anul trecut, Direcția Generală de Asistență Socială și P...
15/10/2026

Un loc sigur pentru victimele violenței domestice din Sectorul 6

Anul trecut, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 a primit 121 de sesizări privind victime ale violenței domestice. În spatele fiecărui număr e o femeie sau un copil pentru care propria casă a devenit cel mai periculos loc. Și acestea sunt doar cazurile care ajung la autorități. La nivel european, aproximativ o treime dintre femeile care au trăit violență în ultimul an nu au vorbit cu nimeni despre asta.

România stă mai rău decât media europeană la acest capitol. 42% dintre femei au trăit violență fizică sau sexuală cel puțin o dată după vârsta de 15 ani. În 2024, aproape 13.000 de victime au primit servicii sociale în toată țara.

Ce am votat astăzi în Consiliul Local

DGASPC Sector 6 intră, alături de alte 39 de autorități din țară, în proiectul național „VENUS II – AEQUILIBRIUM”, coordonat de Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați și finanțat din fonduri europene. Prin proiect, sectorul nostru va avea pentru prima dată un centru multifuncțional dedicat victimelor violenței domestice și copiilor lor.

Ce va oferi centrul

• găzduire temporară într-un spațiu sigur, pentru victime și copiii aflați în grija lor;
• consiliere psihologică, juridică și socială, cu un manager de caz pentru fiecare persoană;
• grupuri de suport, pentru ca nimeni să nu treacă singur prin asta;
• consiliere vocațională și sprijin pentru găsirea unui loc de muncă, pentru că independența financiară este adesea ce face diferența între a pleca și a te întoarce;
• vouchere pentru chirie, ca victima să aibă unde merge după perioada de găzduire;
• decontarea certificatelor medico-legale, un cost care multe victime nu și-l permit;
• orientarea agresorilor către programe de consiliere, pentru că oprirea violenței înseamnă și schimbarea comportamentului celui care o produce.

Cât costă și cine plătește

Proiectul aduce în Sectorul 6 aproximativ 2,56 milioane de lei din fonduri europene și de la bugetul de stat. Contribuția sectorului este de 51.165 de lei, adică 2%. Proiectul durează 3 ani: un an pentru amenajarea și dotarea centrului, apoi doi ani de servicii.

Ce am urmărit noi

Un centru pentru victime nu poate funcționa doar cât durează finanțarea. Prin această hotărâre, Sectorul 6 se obligă să mențină serviciile cel puțin un an după încheierea proiectului, iar spațiul să rămână centru pentru victime cel puțin 5 ani. O victimă care cere ajutor trebuie să găsească mereu o ușă deschisă.
Violența domestică nu e o problemă privată. E responsabilitatea noastră, a tuturor, iar a administrației locale în primul rând.

𝐃𝐚𝐜ă 𝐭𝐮 𝐬𝐚𝐮 𝐜𝐢𝐧𝐞𝐯𝐚 𝐚𝐩𝐫𝐨𝐩𝐢𝐚𝐭 𝐭𝐫ă𝐢𝐞ș𝐭𝐞 𝐯𝐢𝐨𝐥𝐞𝐧ță î𝐧 𝐟𝐚𝐦𝐢𝐥𝐢𝐞: 𝐋𝐢𝐧𝐢𝐚 𝐭𝐞𝐥𝐞𝐟𝐨𝐧𝐢𝐜ă 𝐧𝐚ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥ă 𝐠𝐫𝐚𝐭𝐮𝐢𝐭ă 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐯𝐢𝐜𝐭𝐢𝐦𝐞𝐥𝐞 𝐯𝐢𝐨𝐥𝐞𝐧ț𝐞𝐢 𝐝𝐨𝐦𝐞𝐬𝐭𝐢𝐜𝐞: 𝟎𝟖𝟎𝟎 𝟓𝟎𝟎 𝟑𝟑𝟑, 𝐝𝐢𝐬𝐩𝐨𝐧𝐢𝐛𝐢𝐥ă 𝐧𝐨𝐧-𝐬𝐭𝐨𝐩. Î𝐧 𝐜𝐚𝐳 𝐝𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐢𝐜𝐨𝐥 𝐢𝐦𝐞𝐝𝐢𝐚𝐭, 𝐬𝐮𝐧ă 𝐥𝐚 𝟏𝟏𝟐.

15/10/2026

Miniștrii USR răspund întrebărilor voastre! Când muncești pentru oameni, nu te temi de ei!

Continuăm seria de întâlniri cu cetățenii! Ne vedem în seara asta la locul de joacă de la Piscul Crăsani!Locația în come...
15/10/2026

Continuăm seria de întâlniri cu cetățenii! Ne vedem în seara asta la locul de joacă de la Piscul Crăsani!
Locația în comentarii!

14/10/2026

Nevoia de stabilitate nu poate fi folosită ca să ne întoarcem la un guvern de risipă și de protecție pentru privilegiații PSD.

Da, România are nevoie de un guvern. Mulți îmi spun că sunt îngrijorați de prețuri, de rate, de siguranța locului de muncă. Tocmai de aceea, nu le putem cere oamenilor să accepte orice guvern, cu orice preț.

Stabilitatea care ne este aruncată în față trebuie să se simtă în viața românilor, nu doar în liniștea baronilor care își pun oamenii să jefuiască - și asta în timp ce capturează justiția.

USR nu va vota un guvern în care PSD se întoarce cu niște oameni-paravan la ministerele cu bugete mari ca să blocheze reformele și să împartă din nou contracte și companii de stat.

Mai ales că știm că se poate guverna și altfel. În mai puțin de un an, Radu Miruță și Irineu Darău au reușit să salveze 5 fabrici și șantiere și mii de locuri de muncă. Oana Țoiu a susținut și zilele trecute, la Consiliul Afacerilor Externe, sancțiuni pentru peste 1.500 de persoane și organizații din Rusia. Diana Buzoianu oprește robinetele cu bani publici, în plânsetele lui Sorin “ceasul” Grindeanu.

Acest guvern nu se va putea baza decât pe o majoritate ascunsă PSD-AUR în parlament. Nu pare că va avea o viață lungă, a anunțat PSD deja că “îl putem da jos în 6 luni dacă nu ne place”. Pentru a pune cu adevărat capăt haosului scump creat de PSD și AUR, trebuie să ne întoarcem din nou la oameni și la urne.

Voi propune Comitetului Politic al USR în ședința de vineri ca parlamentarii USR să nu voteze guvernul Luca Niculescu.

14/10/2026

Nicio mamă din România nu mai trebuie să nască singură. Astăzi a trecut legea.

📢 Mâine, joi, 15 octombrie 2026, ora 15:30, are loc ședința ordinară a Consiliului Local Sector 6Pe ordinea de zi:🏛️ Apr...
14/10/2026

📢 Mâine, joi, 15 octombrie 2026, ora 15:30, are loc ședința ordinară a Consiliului Local Sector 6

Pe ordinea de zi:
🏛️ Aprobarea proceselor-verbale ale ședințelor din 17.09, 24.09 și 28.09.2026

👵 Un nou serviciu social pentru seniori în Calea Giulești nr. 125. Se cere acordul CGMB pentru schimbarea destinației unui spațiu de 196,93 mp.

🏢 Achiziția imobilelor din Drumul Mănăstirea Văratec nr. 1–5. Se solicită împuternicirea Consiliului Local de către CGMB pentru această achiziție.

🌳 Spații verzi și zone de recreere pe Aleea Zvoriștea. Pe ordinea de zi este modificarea hotărârii privind exproprierea imobilelor de pe amplasamentul proiectului.

💜 Sprijin pentru victimele violenței domestice (proiect adăugat pe ordinea de zi). DGASPC Sector 6 ar deveni partener al Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați în proiectul „VENUS II – AEQUILIBRIUM”. Proiectul vizează centre multifuncționale pentru protejarea și reintegrarea victimelor și este finanțat prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027.

❓ Întrebări și interpelări

📄 Toate materialele pot fi consultate pe www.primarie6.ro, la secțiunea „Proiecte de hotărâre”

⚠Conform legii, cetățenii cu domiciliul sau reşedinţa în sectorul 6 au posibilitatea de a asista la şedinţele consiliului local sau de a le urmări pe internet, în condiţiile regulamentului de organizare şi funcţionare a consiliului local.

⚠Orice persoană interesată poate participa la ședință, prioritate la ocuparea locurilor având asociaţiile legal constituite și persoanele care s-au înscris pentru luare de cuvânt.

📌Persoana interesată va depune la registratură sau va transmite la adresa [email protected], cel târziu cu 12 ore înainte de ora de începere a ședinței, o cerere care să cuprindă următoarele informații:

✅numele, prenumele și domiciliul;
✅datele de contact (telefon; e-mail)
✅punctul de pe ordinea de zi sau problema pentru care dorește să ia cuvântul

Address

Drumul Taberei 44, București
Bucharest
061391

Opening Hours

Monday 09:00 - 17:00
Tuesday 09:00 - 17:00
Wednesday 09:00 - 17:00
Thursday 09:00 - 17:00
Friday 09:00 - 17:00

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when USR Sector 6 posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to USR Sector 6:

Shortcuts

Share