21/09/2026
În cei 10 ani petrecuți în funcții publice, am învățat că, în politică, ca și în viață, caracterul este, în final, singurul lucru care îl definește pe un om și acțiunile lui. În egală măsură, caracterul său va prezice mereu modul în care acel om - om politic - va acționa în deciziile cele mai importante care îi vor sta în față.Am văzut multe în 10 ani. Nu voi acuza și nu voi judeca pe nimeni. Asta pentru că oamenii greșesc, iar politica, fie că vrei sau nu, te schimbă. Și nu în bine. Dar nu voi judeca, pentru că eu cred, sincer, că majoritatea celor care fac politică astăzi în România au undeva, în sufletul lor, intenția de a face bine. Asta cred eu.
Totuși, mă simt dator astăzi, în special față de foștii mei colegi din Partidul Național Liberal - partid istoric care mi-a oferit oportunitatea incredibilă de a încerca, din pozițiile publice pe care le-am ocupat, să fac și eu bine țării mele - să vă povestesc două experiențe personale pe care le-am trăit cu domnul Siegfried Mureșan, premierul desemnat.
La doi ani după ce devenisem membru de partid, pe 7 mai 2018, Siegfried Mureșan intra cu surle și trâmbițe în Partidul Național Liberal. Ludovic Orban își construise atunci o echipă relativ tânără, cu cel mai tânăr secretar general din istoria Partidului Național Liberal, Robert Sighiartău. Țin să menționez de la început că, deși opiniile noastre diferă astăzi în totalitate, pe baza unei prietenii am lucrat excelent în acea perioadă cu Robert Sighiartău, care, alături de Ludovic, a avut viziunea și energia necesare să împingă proiecte curajoase pentru un partid aflat în opoziție în România, dar cu aspirații mari în plan european.
Pe 8 noiembrie 2018, la Helsinki, Manfred Weber a fost desemnat oficial candidat cap de listă (Spitzenkandidat) al Partidului Popular European (PPE). În această calitate, el devenise prima propunere a popularilor europeni pentru funcția de președinte al Comisiei Europene, în perspectiva alegerilor europarlamentare din mai 2019. Am făcut parte din delegația României la acel eveniment. Partidul Național Liberal, care se lupta atunci „la baionetă” cu PSD-ul în țară, si care, era practic, a treia forță ca mărime din Partidul Popular European.
În timp ce mă uitam la imensul ecran de pe scena de la Helsinki, îmi aduc aminte că m-am întors către Robert și i-am spus: „Robert, hai să facem și noi așa ceva în România. Hai să aducem un eveniment politic de mărimea asta în București.”
Ne-am dus amândoi la Ludovic Orban.Lumea spune multe despre Ludovic Orban. Și eu, la rândul meu, am avut experiențele mele bune și mai puțin bune cu el. Dar pot spune cu tărie un lucru: Ludovic a fost un lider adevărat de partid. Și vă spun asta pentru că Ludovic, chiar dacă nu te plăcea (nu cred că m-a plăcut prea mult pe mine), dacă vedea că ai o idee valoroasă pentru partid și pentru România și puneai efort în ea, nu doar că te încuraja, dar îți oferea toate resursele ca să o duci la bun sfârșit.
Un alt lucru pe care nu am să-l uit niciodată: în 2019, când conduceam campania online a Partidului Național Liberal, i-am spus în față lui Ludovic că PNL nu va avea nicio șansă să învingă PSD-ul dacă campania va fi construită în jurul lui. Nu era opinia mea, ci opinia specialiștilor, a sondajelor și a rezultatelor focus-grupurilor pe care le făcusem înaintea campaniei. Asta pentru că Ludovic avea un bagaj politic destul de greu și era aproape imposibil să-l „speli” de toate păcatele. Nu știu câți președinți de partid, când le-ar fi spus cineva că va trebui să construim campania în jurul primarilor liberali ca Bolojan, Hava, Robu, Boc sau al vedetelor de televiziune ca Rareș Bogdan - Rareș era noul star al PNL-ului - și nu în jurul lui, ar fi acceptat ușor acest lucru. Oricât de greu a fost, Ludovic a făcut-o. Și mulți dintre cei care astăzi sunt în fruntea PNL-ului îi datorează poziția, Ilie Bolojan fiind primul dintre ei.
De ce vă dau toate aceste detalii? Pentru că, în istoria recentă de ascensiune la guvernare a Partidului Național Liberal, pe vremea când existau viziune, organizare, echipă și leadership, lucrurile nu erau întâmplătoare.
Long story short: cu sprijinul lui Klaus Iohannis, Ludovic spune DA: vreau să facem un eveniment de amploare la București. Zis și făcut. Mă apucasem cu Robert de treabă. Aflasem din interiorul PPE că tot în 2019, în preajma campaniei, Partidul Popular European planifica un eveniment cu 1.000 de primari europeni la Parlamentul României. Emil Boc era o voce solidă în comunitatea primarilor din Europa. Și îmi vine următoarea idee: hai să-l sun pe Emil Boc și să-l întreb cm ar fi dacă am uni cele două evenimente (cel al PPE-ului cu primarii și cel al PNL-ului cu candidații pentru europarlamentare) într-unul singur. Zis și făcut. Aveam o singură problemă: finanțarea. Partidul Național Liberal era în opoziție, ca de obicei, cu niște datorii istorice, dar cu niște bani veniți lunar din finanțarea partidelor.
Tot în noiembrie 2018, chiar după evenimentul de la Helsinki, legasem o prietenie sinceră cu secretarul general al PPE, europarlamentarul Antonio López-Istúriz White. Tocmai pentru a păstra proporțiile și a vă da puțin mai mult context: eu aveam 2 ani în PNL, ajunsesem dintr-o eroare în politica mare și chiar nu reprezentam vreo amenințare pentru cineva de talia celor menționați mai sus. Sau nu aș fi crezut vreodată asta. Dar e important de reținut acest aspect.În spiritul obiectivelor comune și al stilului meu, am insistat pe lângă Robert să-l introduc secretarului general al PPE, ca apoi să putem obține sprijin pentru evenimentul de la București, care ar fi pus nu doar PNL-ul, ci și România pe hartă. Din nou, zis și făcut.
În mai puțin de 3 săptămâni, pe la sfarsitul lui noiembrie, după prima noastră întâlnire în trei cu secretarul general al PPE - căruia nu doar că i-a plăcut ideea noastră, dar care purta o stimă imensă și o prietenie pentru colegi ca Anca Boagiu, Cătălin Predoiu, Alexandru Nazare, Emil Boc - am plecat cu Robert la Bruxelles, să convingem PPE-ul să ne co-finanțeze cel mai mare eveniment de campanie pentru Manfred Weber, la București.
Președintele PPE era Joseph Daul. Siegfried, exact așa cm este valabil și astăzi, era extrem de conectat la PPE. Avea acces direct la Joseph Daul, care era un domn foarte simpatic, dornic să ajute pe toată lumea. La el erau pixul și banii. În final, Tono López ne face introducerea către președintele Joseph Daul, căruia îi expunem nebunia de idee: de a face cel mai mare eveniment de campanie PPE la București. La acel cerc de discuții se alăturase brusc, dar puțin deranjat și sceptic, Siegfried, proaspătul nostru coleg. Doar cu câteva luni în urmă, Tineretul Național Liberal, Robert, eu și echipa de campanie rupeam rețelele de social media în două cu povestea celui mai profesionist europarlamentar român de la Bruxelles, viitor europarlamentar PNL (alegerile urmau în câteva luni — mai 2019).
Nu vreau să intru în detalii pe cifre. Asta din două motive: 1. nu mi le mai amintesc exact, au trecut mulți ani de atunci; 2. nu m-au interesat niciodată bugetele Partidului Național Liberal sau cine le cheltuia. Am vrut să stau mereu deoparte de ele. Am executat bugete, dar nu am avut vreodată firme de casă, pile, combinații. Ceea ce îmi aduc aminte e că estimarea costurilor pentru eveniment era undeva la 500.000 de euro. Drept urmare, am plecat la Bruxelles ca să cerem 250.000 de euro, partea PPE-ului.
Nu am să uit niciodată ce s-a întâmplat atunci: în timp ce eu cu Robert îi spuneam președintelui PPE că avem nevoie de sprijinul partidului pentru a co-finanța evenimentul din România, Siegfried Mureșan, cu un zâmbet larg, ironic, ne întrerupe și spune asta: „Dar de ce aveți voi nevoie de banii PPE? Nu v-ați votat voi în România, alături de PSD, legea de finanțare a partidelor? Aveți bani de la buget.”
Absolut șocați, uitându-ne unul la altul, îl întrebam pe Siegfried: „La ce te referi?” Din nou, Siegfried ne spune, ca argument, că nu e nevoie de banii PPE pentru evenimentul din România. Întâlnirea se încheiase. noi încercam încă să procesăm ce tocmai se întâmplase.
Pe parcursul următoarelor luni au urmat mai multe drumuri la Bruxelles, prin care încercam din răsputeri să găsim co-finanțarea PPE pentru eveniment. Simultan cu deplasările noastre pentru a ne atinge obiectivul agreat la nivel de președinte - un obiectiv de țară, practic - cursa pentru Parlamentul European se întețea. Și, ca de obicei, că așa e în politică, începeau bătăliile în interiorul partidului. Atât Robert, cât și eu nu aveam nicio miză în această cursă. Mai mult, pentru cei care nu știți, a existat un moment în această cursă când Ludovic voia să-l pună pe Robert cap de listă la europarlamentare. Era momentul când nu se știa sigur de adeziunea lui Rareș la PNL, iar Robert stătea atunci pe un capital de imagine excelent și ar fi fost o alegere bună. Atunci. Subliniez asta pentru a înțelege și mai mult contextul.
În decembrie 2018, plecasem cu Robert și Ludovic la Viena, la evenimentul de campanie organizat de Sebastian Kurz, premierul austriac. Țin minte că, pe drumul spre casă, ne făcusem o poză cu Ludovic în mașină, despre care scrisesem: „Spre România, cu Orban cel bun (nu Orban al Ungariei), în pregătirea celui mai mare eveniment de campanie al PPE.” Am ținut să scriu asta, din nou, pentru că, în timp ce scriu această postare, îmi aduc aminte și acum pasiunea, dedicarea și viziunea cu care Partidul Național Liberal încerca atunci să-și construiască viitorul spre guvernarea României. Sunt sigur că toți colegii care citesc aceste rânduri astăzi își aduc aminte de acele vremuri, de acel spirit de echipă incredibil care ne caracteriza. Întorși acasă, ne doream și mai mult să aducem acel proiect în România.
Undeva prin mijlocul lunii februarie 2019, plecasem la Bruxelles ca să susțin, în plenul EPP-CoR - „aripa locală/regională” a PPE, cei care reprezintă orașe, județe și regiuni la Bruxelles, care erau coorganizatorii evenimentului - campania pentru organizarea sa la București. Întâmpinam dificultăți majore cu finanțarea, confirmarea prezenței domnului Manfred Weber, logistică etc. Fără să mai adaug detaliile „mâncătoriei” unor colegi din PNL care își imaginau că acesta era vreun soi de proiect personal, și nu unul de țară.
Trebuie să recunosc că eram puțin disperat și nu prea știam pe unde s-o apuc. Voiam să ajung din nou la președintele PPE, Joseph Daul, ca să reiterez potențialul, dar și importanța evenimentului. Recunosc: având doar 2 ani în politică, încercând să învăț politica autohtonă, nu aveam cunoștințele despre luptele din politica mare europeană, acolo unde Manfred Weber se lupta cu Ursula von der Leyen, care era pregătită, de fapt, pentru poziția de președinte al Comisiei Europene. Dar nu ajunsesem încă la acel moment.
Ajuns la Bruxelles, încercam să iau legătura cu europarlamentarii români PNL pe care, recunosc, nu prea îi știam. Și așa ajung la un fost coleg, Marian-Jean Marinescu. Nu știam absolut nimic despre el și cred că nici el despre mine. Nu am să uit niciodată cum, pe holurile Parlamentului European, în timp ce îi povesteam cu pasiune, dar și cu disperare, lui Jean Marinescu despre urgența de a ajunge la președintele Joseph Daul, pune mâna pe telefon, îl sună pe președinte și îi spune pe un ton foarte amical: „Joseph, sunt aici cu un coleg din România și trebuie să te văd urgent pe o chestiune importantă ce ține de PNL.” A doua zi, la ora 07:00, Jean Marinescu avea întâlnire în biroul președintelui Daul.
La nici o oră după asta, primesc un telefon de la Siegfried Mureșan. Telefonul m-a șocat și nu am să-l uit niciodată: deși nu discutasem mai mult de 2-3 ori cu Siegfried, în acel moment omul mă sunase să-mi spună ceva de genul: „Ce cauți tu la Bruxelles? Am să sun în țară, la Ludovic, ca să ii spun ce prostii faci tu aici, cm complotezi cu alți colegi. Ce cauți tu cu Jean Marinescu la Joseph Daul?”
Eram la Bruxelles cu mandat de la Ludovic Orban. Încropisem o echipă de români excepționali care lucrau la EPP-CoR și încă 3-4 oameni în țară, pentru a aduce cel mai mare eveniment de campanie al Partidului Popular European la București. Dar recunosc: eram mult prea necopt atunci ca să nu mă panichez. Credeam că făcusem ceva rău. Mereu am fost așa. Îmi era teamă în acel moment că Siegfried suna în țară, la Ludovic, și că mi-ar fi făcut rău. Un rău pe care chiar nu îl meritam. Asta pentru ca, prietenia lui Jean Marienescu cu Joseph Daul, reprezenta, in opinia lui Siegfried, o amenintare la adresa “prestigiului” relatiilor sale din PPE. Si batalia pentru listele de europarlamentare era un acerba. Cum s-ar spune – de ce mai multi romani conectati la PPE, decat unul?
Aș putea să mai scriu câteva zeci de pagini despre asta. Despre cum, în mod constant, mulți „binevoitori”, printre care și Siegfried Mureșan, au sabotat acest proiect cu bună știință. Pentru ca nu au crezut in el. Asta este opinia mea. Și astăzi, la 8 ani distanță de atunci, din afara jocului politic, am înțeles totul: există politicieni pentru care interesul lor personal și cariera lor primează peste absolut orice. Peste interesul partidului pe care îl reprezintă, peste interesul de țară, peste absolut orice altceva. Am înțeles asta mai târziu. Jean Marinescu, de exemplu, înțelesese atunci că Ludovic Orban își trimisese un coleg la Bruxelles ca să punem România pe hartă. Și, așa cm era normal, a pus umărul să ajute.
Și aș mai evoca două momente, pentru și mai mult context:
Marian Petrache, președinte atunci al PNL Ilfov, nu se suporta cu Ludovic. Eu aveam în plan să-i prezint lui Manfred Weber laserul de la Măgurele. Laserul era la Ilfov. Și am mers la Marian Petrache în birou, cu un coleg din organizare. Știind că am mandat de la Ludovic, Petrache mi-a spus așa: „N-am ce să vorbesc cu tine, băiatule, tu ești cățelul lui Orban, hai, pa.” Mă simțisem atât de umilit și am fost în acel moment atât de hotărât că, dacă evenimentul ne va ieși, să nu mai facem vizita în Ilfov, pentru că Petrache pur și simplu nu merita acest capital de imagine. Și totuși, mi-am adus aminte de obiectiv. De miza lui. Și am decis, în ciuda umilinței date de Petrache, deși l-am ținut în suspans până în ultimul moment, să-l ducem pe Manfred Weber acolo. Pentru că, alaturi de colegii mei, ne uitam la obiectivul suprem. La sfârșitul vizitei, Marian Petrache ne-a luat de după umăr pe mine și pe Ludovic și ne-a zis așa: „Uite, mă, Ludovic, ne unesc tinerii ăștia, hai că a ieșit și asta.” Nu am să uit asta niciodată. Pentru mine, în ciuda tuturor părților urâte pe care le-am văzut în politică, acelea au fost momentele în care am realizat că, indiferent de cât de îndepărtați sunt unii oameni de alții, când e vorba de România, pot lucra împreună.
În perioada respectivă nu aveam o relație excelentă (ca acum) cu Mara Mareș, președinta TNL. Asta pentru că îmi dădusem susținerea pentru un alt coleg în cursa din TNL. Ludovic îmi spusese de pe atunci că, dacă vreau sa prezint o parte a evenimentului, să-i spun. Asta ca recompensă pentru muncă. Și mi-a venit o idee: de ce n-ar prezenta-o Mara Mareș? Mara vorbea o engleză excelentă, mult mai bună ca a mea. Studiase la Londra, era extrem de prezentabilă pe scenă și trebuie să vă spun că, într-adevăr, a fost la înălțime. Mulți dintre colegii mei, care cunoasteau dinamica dintre mine si Mara, erau extrem de mirați de ce venisem cu această idee. Și le explicasem că, în mod obiectiv, indiferent de diferențele dintre noi, Mara Mareș era cea potrivită să prezinte acea parte a evenimentului.
Am ținut să scriu detaliile acestea deoarece, ca liberal, îmi este dor de vremurile acelea. Și, din nou, cred că fiecare coleg care le-a trăit știe la ce mă refer.
Într-un final, Partidul Popular European a contribuit cu o sumă infimă la acel eveniment. Nici nu stiu daca a mai fost vreodata platita. Dar nici măcar nu mai contează. Ce contează este că, după acel eveniment, Partidul Național Liberal reapăruse pe hartă în Europa. Acolo s-au prezentat candidații. Acolo PNL-ul a renascut. Îmi aduc aminte și acum cm fostul prim-ministru Theodor Stolojan ne povestise, în BPN-ul PNL-ului, că, pentru prima dată în zece ani, în cadrul PPE, Angela Merkel ne lăudase la scenă deschisă. Era un lucru mare.
Apoi a urmat Summitul PPE de la Sibiu, organizat împreună cu Summitul șefilor de stat și de guvern al UE. Apoi, campania. Prima bătălie politică a Partidului Național Liberal câștigată în ultimii 85 de ani. Sunt lucruri de care îmi voi aduce aminte cu mare drag peste ani și ani și le voi putea povesti copiilor și nepoților mei. M-am simțit dator să scriu aceste lucruri astăzi. Dator față de colegii din Partidul Național Liberal. Acei colegi care știu că ce scriu aici este perfect adevărat. La virgulă. Fără să mai adaug alte comentarii sau detalii care, din decență minimă, nu le voi putea aminti vreodată.
Nu sunt de acord cu acuzațiile care i se aduc lui Siegfried Mureșan cu privire la apartenența la unele structuri de informații din afara României. Atâta timp cât ele nu pot fi demonstrate, cred că ele reprezintă doar calomnii. Eu vă relatez fapte. Și niște opinii personale. Cu privire la acțiunile unui fost coleg care in timp ce mima ca ajută, a încercat să saboteze atunci, în glumă sau nu, un proiect al Partidului Național Liberal, un proiect de țară. Asta pentru că, în viziunea lui, oricare alt coleg care se conectase sau ar fi putut să se conecteze în interiorul PPE pentru a reprezenta interesele Partidului Național Liberal și, implicit, ale României reprezenta, în opinia lui, o amenințare directă pentru cariera sa.
Credeți sau nu, asta e o boală gravă în politica românească. Cineva spunea că, individual luați, românii sunt un popor de oameni excepționali, dar puși laolaltă, în afară, sunt un dezastru. Nu știu dacă e adevărat. Mi-aș dori să nu fie. Dar știu, cu siguranță, că mulți colegi din Partidul Național Liberal, cu ani și ani de experiență în spate, care astăzi ar putea să ocupe fără probleme poziția de prim-ministru desemnat, știu că ce scriu aici este adevărat. Și mi-aș dori ca măcar unii dintre ei să-și recapete decența minimă necesară de a realiza situația politică, economică și geopolitică în care se află România.
Ca liberal, nu am avut niciodată pretenții de la PSD. De la AUR, nici atât. De la USR, nici nu se pune problema - în opinia mea, politica absolut nocivă a USR-ului a distrus orice șansă de dialog politic între partidele din România. Dar, până în ultima clipă, voi spera că Partidul Național Liberal își va reveni în fire.
Așa cm Președintele României v-a relatat, săptămâna trecută, despre cum, în spatele ușilor închise, un lider politic îi spunea că România este doar treaba Președintelui, v-am relatat și eu două situații.
Fapte. În care interesul personal și dorința de afirmare a unui om au fost, în opinia mea, mai presus de interesele de țară. În rest, vă las să trageți voi concluziile. Nu judecați oamenii politici doar după școală, diplome și accesul lor, pe persoană fizică, în forurile înalte. Lincoln, Washington, Truman și alții nu au fost oameni educați. Dar au avut caracter și au pus mai presus de interesul personal și de orice altceva interesul țării.
Toată nebunia asta trebuie să înceteze odată. Toată ipocrizia asta trebuie să înceteze. Partidul Național Liberal trebuie să se trezească. Și să o facă rapid. Dragi foști colegi, toți cei care ați fost parte a unei istorii frumoase a acestui partid, renunțați la orgolii. Știți despre ce vorbesc. Cheia e la voi. Luptați și promovați-i pe cei care luptă pentru România, nu pe cei care o pârăsc la Bruxelles, cerând blocarea banilor europeni după ce au defilat pe listă chiar cu PSD-ul pe care il injură astăzi.
