Banca Locală de Alimente Sector 6

Call Directions Website Contact the organization

Banca Locală de Alimente Sector 6 🌱 Prima Bancă de Alimente din România înființată de o autoritate publică locală, DGASPC Sector 6.
(1)

Combatem risipa alimentară și hrănim comunitatea din Sectorul 6 !

💚 Peste 80.000 de porții de hrană și un singur lucru care contează în fiecare zi: copiii să aibă parte de mese sănătoase...
23/10/2026

💚 Peste 80.000 de porții de hrană și un singur lucru care contează în fiecare zi: copiii să aibă parte de mese sănătoase, care să îi ajute să crească și să învețe!

În spatele fiecărei porții sunt oameni, muncă și grijă. Sunt bucătari care încep treaba dis-de-dimineață, meniuri concepute de nutriționistul băncii și o echipă care se asigură că hrana ajunge la timp la copiii care au nevoie de ea.

Începând cu luna septembrie și până astăzi, am livrat peste 71.000 de porții de mâncare prin Programul Național „Masă Sănătoasă”.

Din 6 octombrie, am servit peste 9.000 de porții de preparate sănătoase prin programul Școală după Școală, în mai puțin de o lună.

Toate meniurile care au ajuns la elevi sunt concepute de nutriționistul Băncii Locale de Alimente Sector 6 și pregătite în fiecare dimineață de echipa noastră de bucătari.

📍 În fiecare săptămână de cursuri, livrăm în 10 unități de învățământ din Sectorul 6, astfel:

Programului Național „Masă Sănătoasă”:

✅ Școala 161;
✅ Școala 309;
✅ Școala Sf. Treime;
✅ Școala Ion Dumitriu.

“Școală după Școală”:

✅ Școala 206;
✅ Școala 163;
✅ Școala 167;
✅ Școala 168;
✅ Școala Sf. Constantin și Elena;
✅ Școala Orizont.

📊 Cele peste 80.000 de porții înseamnă mai mult decât un bilanț al primelor două luni de toamnă. Înseamnă mii de ocazii în care hrana sănătoasă face parte din ziua de școală a copiilor. Înseamnă atenție acordată alimentației lor și sprijin pentru familii și comunitate.

O masă echilibrată nu rezolvă toate provocările unui copil, dar este un pas important pentru sănătatea, dezvoltarea și starea lui de bine.

De aceea, suntem aici și continuăm să ne facem treaba zi de zi.

Pentru copii, pentru familiile lor și pentru o comunitate în care grija se vede în fapte, nu doar în vorbe.

Hrana sănătoasă îi ajută pe copii să crească, să învețe și să-și dezvolte potențialul.

Mulțumim partenerilor noștri generoși pentru donațiile de alimente, care fac posibilă misiunea noastră de a hrăni viitorul comunității noastre din Sectorul 6!

Ce se întâmplă cu alimentele care pot hrăni comunitatea deși nu mai ajung la vânzare? La Banca Locală de Alimente Sector...
21/10/2026

Ce se întâmplă cu alimentele care pot hrăni comunitatea deși nu mai ajung la vânzare?

La Banca Locală de Alimente Sector 6, ne asigurăm că produsele sigure pentru consum sădesc speranța!

Le preluăm de la parteneri sub formă de donație, le folosim în bucătăriile proprii pentru a găti mai bine de 600 de mese zilnice sau le redistribuim prin organizațiile partenere, care sprijină direct oameni și familii nu doar din comunitatea noastră din 6!

Prin această rețea insituțională de mai bine de 50 de ONG-uri, asociații și fundații, produsele sigure pentru consumul uman ajung acolo unde este nevoie de ele.

Descoperiți traseul alimentelor, de la partenerii care le donează până la oamenii care le primesc.

Pentru că fiecare aliment salvat poate deveni o masă, un pachet și un sprijin pentru cineva din comunitatea noastră.

Hrănim comunitatea! Sădim speranța! 💚

Ne-am bucurat să deschidem porțile Băncii Locale de Alimente Sector 6 pentru întâlnirea „PARTENERIAT PENTRU COMUNITATE Ș...
21/10/2026

Ne-am bucurat să deschidem porțile Băncii Locale de Alimente Sector 6 pentru întâlnirea „PARTENERIAT PENTRU COMUNITATE ȘI DEZVOLTARE DURABILĂ”, în care primarul Sectorului 6, Paul Moldovan, alături de reprezentanți ai administrației publice locale din 6, parteneri și potențiali viitori parteneri din mediul de afaceri s-au reunit pentru a discuta despre viitorul comunității noastre.

Banca Locală de Alimente Sector 6 va fi mereu deschisă dialogului în care ideile prind contur și în care parteneriatele public-privat pot crește în jurul unui scop comun: un viitor mai bun pentru cetățenii din Sectorul 6.

20/10/2026

Educația alimentară poate începe cu lucruri simple, pe care copiii să le înțeleagă și să le ducă mai departe acasă. Prin activitățile organizate în cadrul programelor „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde”, Banca Locală de Alimente Sector 6 îi învață pe elevi să recunoască alimentele sănătoase, să le combine corect și să înțeleagă de ce este important să nu risipească mâncarea. Iar uneori, cei mici ajung să le schimbe obiceiurile chiar și părinților.

Ovidiu Rusu, directorul Băncii Locale de Alimente Sector 6.

💚 Astăzi, la Banca Locală de Alimente Sector 6, am pus energia în mișcare și am descoperit lucruri noi alături de elevii...
20/10/2026

💚 Astăzi, la Banca Locală de Alimente Sector 6, am pus energia în mișcare și am descoperit lucruri noi alături de elevii Școlii Gimnaziale „Sfânta Treime”!

Copiii au participat la un atelier de fitness susținut de Cosmin Vasile, instructor de fitness, unde au descoperit prin exerciții interactive că sportul poate fi distractiv și că obiceiurile sănătoase se formează încă din copilărie. 💪

Apoi, au descoperit cm funcționează Banca, cm ajung alimentele la cei care au nevoie de sprijin și câtă muncă în echipă se află în spatele activității noastre.

Ne bucurăm să transformăm fiecare vizită într-o ocazie de a învăța despre sănătate, responsabilitate și grija față de ceilalți.

Mulțumim tuturor pentru energia și implicarea de astăzi! 💚

19/10/2026

Dăm startul programului „Școala Altfel” cu energie, mișcare și multă inspirație!

Astăzi, la Banca Locală de Alimente Sector 6, am primit peste 70 de copii curioși, entuziaști și plini de viață! 💚

Alături de noi a fost Alisa Elena , multiplă campioană la Bikini Fitness, care le-a oferit celor mici sfaturi valoroase despre sport, nutriție și un stil de viață sănătos, prin activități interactive și multă motivație!

Am încheiat atelierul cu un tur al Băncii Locale de Alimente Sector 6, unde copiii au descoperit ce înseamnă cu adevărat o bancă de alimente și câtă muncă, dedicare și grijă se află în spatele celor peste 4.000 de porții de mâncare pregătite zilnic de echipa noastră. 🏆

O zi despre sănătate, implicare, solidaritate și oamenii care fac bine în fiecare zi! 🤝🏻

💚 O masă bună poate face ziua unui copil mai frumoasă. Iar atunci când este pregătită cu atenție și gândită pentru nevoi...
18/10/2026

💚 O masă bună poate face ziua unui copil mai frumoasă. Iar atunci când este pregătită cu atenție și gândită pentru nevoile sale, devine o parte importantă a unei alimentații echilibrate.

În săptămâna 19–23 octombrie, peste 4.300 de porții ajung la elevii din 11 unități de învățământ din comunitatea noastră, prin programele Școală după Școală și Programul Național „Masă Sănătoasă”, susținute de Banca Locală de Alimente Sector 6.

Ce am pregătit pentru această săptămână?

☑️ Luni: Tocăniță de porc cu orez și salată de gogoșar murat.

☑️ Marți: Pui pane cu piure de cartofi.

☑️ Miercuri: Paste cu pui, bacon și legume în sos roșu.

☑️ Joi: Pulpă de pui la tavă cu broccoli, conopidă și morcov sote.

☑️ Vineri: Tocăniță de porc cu mămăliguță.

Fructul, iaurtul sau desertul completează meniul zilnic, oferindu-le copiilor mai multă varietate la masă.

Meniurile sunt realizate cu sprijinul Alina Trifu, specialist în nutriție, pentru a îmbina gustul cu echilibrul alimentar și a-i încuraja pe copii să descopere preparate variate.

Prin programele Școală după Școală și Programul Național „Masă Sănătoasă”, Banca Locală de Alimente Sector 6 susține elevii pe parcursul zilei de școală și contribuie la bunăstarea comunității. 💚

De la fermă la farfurie: învățăm să avem grijă de sănătatea noastră prin ELEVATE!Cu ocazia Zilei Mondiale a Alimentației...
16/10/2026

De la fermă la farfurie: învățăm să avem grijă de sănătatea noastră prin ELEVATE!

Cu ocazia Zilei Mondiale a Alimentației, marcată pe 16 octombrie, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 a continuat activitățile „COOK! SHARE! CARE!”, proiect-pilot dezvoltat în cadrul ELEVATE, finanțat prin Programul Interreg Regiunea Dunării.

Pe 15 octombrie, seniorii au vizitat Ferma bio&co, unde Andreea, inginer horticultor, le-a prezentat culturile ecologice și le-a explicat importanța rotației culturilor, utilizarea îngrășămintelor naturale și soluțiile pentru combaterea dăunătorilor.

Seniorii din 6 au descoperit plante pe care nu le mai gustaseră până atunci, au pus întrebări și au împărtășit din propria experiență în grădinărit și apicultură.

La final, unii dintre ei și-au exprimat dorința de a reveni pentru a lucra pământul.

Astăzi s-au reunit la Banca Locală de Alimente Sector 6 pentru cel de-al patrulea atelier din cadrul „COOK! SHARE! CARE!”.

Alina Trifu, specialist în nutriție, le-a vorbit despre microbiomul intestinal, rolul acestuia în digestie și în susținerea sistemului imunitar, precum și despre legătura dintre intestin și creier.

Au aflat de ce este importantă o alimentație variată, bogată în fibre, care să includă legume, fructe, leguminoase, cereale integrale și alimente fermentate, alături de o hidratare corespunzătoare și de reducerea consumului de produse ultraprocesate și zaharuri rafinate.

În partea practică, alături de Marius Tudosiei , ambasadorul Băncii Locale de Alimente Sector 6, seniorii au făcut schimb de idei, au votat propunerile culinare propuse de Marius și Alina și au dat startul pregătirilor pentru fajitas de pui cu legume, salată de cartofi cu broccoli, salată de fenicul și murături, iar la desert, chișăliță cu mere, pere și prune.

ELEVATE reunește 17 parteneri din 11 țări ale Regiunii Dunării și promovează soluții pentru comunități mai incluzive și mai reziliente, prin implicarea activă a oamenilor în deciziile și inițiativele care îi privesc.

Pentru că soluțiile durabile se construiesc împreună cu oamenii pe care îi sprijină, nu în absența lor.

Oamenii sunt grija noastră!

De Ziua Mondială a Alimentației, o întrebare pentru producători: ce faceți cu ce rămâne după recoltă?Octombrie e luna ro...
16/10/2026

De Ziua Mondială a Alimentației, o întrebare pentru producători: ce faceți cu ce rămâne după recoltă?

Octombrie e luna roadelor, dar și luna în care se închide sezonul.

Ce nu s-a vândut la timp rămâne în depozit, în lădițe, uneori pe câmp. Legume și fructe bune, cu un calibru sau un aspect care nu se potrivește la tarabă.

Pe 16 octombrie marcăm Ziua Mondială a Alimentației. Noi suntem soluția și cel mai bun partener pentru producătorii locali și nu numai, iar campania Culege Binele mai are câteva săptămâni din ediția 2026.

Cum funcționează, pe scurt:

1️⃣ Ne dai un telefon sau un email. Fără birocrație sau timp de așteptare;
2️⃣ Venim noi, cu flota proprie, la fermă sau la depozit, oriunde în România;
3️⃣ Totul se face pe bază de contract-cadru, cu donația aferentă;
4️⃣ Produsele devin mese calde și sănătoase în bucătăriile noastre. Ce nu se poate găti se transformă în compost pentru spațiile verzi din Sectorul 6;
5️⃣ Tu primești facilitățile fiscale prevăzute de Legea nr. 217/2016.

Un detaliu bun de știut: legea cere operatorilor din lanțul agroalimentar un plan anual de diminuare a risipei și raportare pe platforma Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Donația către un operator receptor autorizat este una dintre măsurile recunoscute, iar noi suntem pe lista Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Rezultatele se văd deja!

Partenerii care au putut Culege Binele au donat peste 25 de tone de produse, valorificate în mese calde și sănătoase pentru copii, seniori și persoane vulnerabile.

Legumele și fructele sunt baza unei alimentații echilibrate, iar cu un singur telefon surplusul tău de sănătate va completa aportul necesar de legume și fructe.

Ai surplus? Sună-ne!
📞 0725 600 806
📩 [email protected]

Hrănim Comunitatea! Sădim Speranța!

15/10/2026

Ziua de ieri ne-a reamintit cât de important este să fim alături unii de ceilalți. 💚

Datorită parteneriatului cu Asociatia KinetoBebe, am reușit să fim mai aproape de copiii și familiile care au nevoie de ajutor și să simțim cu adevărat energia frumoasă pe care o poartă în suflet. 🤝🏻

„Dansul pașilor de catifea” a fost mai mult decât un spectacol. A fost despre emoție, bucurie, incluziune și puterea de a fi împreună într-o zi frumoasă de toamnă.

Mulțumim SanoVita și Alka - Prajitura casei pentru gustările delicioase, care au adus un plus de savoare și mici momente de răsfăț celor prezenți.

Le mulțumim tuturor partenerilor care au fost alături de noi și au contribuit la transformarea acestei zile într-o experiență plină de emoție și bucurie. Împreună putem crea momente care contează cu adevărat! 💚

📍 Calea Giulești nr. 236, Sector 6, București
📞 0725 600 806
📧 [email protected]

Address

Calea Giulești Nr. 236
Bucharest
060268

Opening Hours

Monday 08:00 - 16:30
Tuesday 08:00 - 16:30
Wednesday 08:00 - 16:30
Thursday 08:00 - 16:30
Friday 08:00 - 14:00

Telephone

+40723200463

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Banca Locală de Alimente Sector 6 posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Banca Locală de Alimente Sector 6:

Share

Category