09/10/2026
Două zile la Comisia Europeană, cu discuții despre teme care îi privesc direct pe tinerii din România și comunitățile în care trăiesc: locuire accesibilă, competitivitate, energie, securitate și viitorul buget european.
Tineretul Național Liberal a fost reprezentat de Georgiana Sima, președinte TNL Cluj, Adrian Chiran, președinte TNL Giurgiu, Bianca Murgu, președinte TNL Satu Mare, Teodor Alupoaei, președinte TNL Galați și Casian Vlașcu, președinte CSL la vizita de studiu organizată în cadrul Academiei Europene a Tinerilor Lideri Politici, de Centrul Român pentru Politici Europene și Reprezentanța Comisiei Europene în România.
Colegii noștri au discutat cu reprezentanții Comisiei despre politicile europene, responsabilitățile statelor membre și oportunitățile de finanțare pentru dezvoltarea locală. De la investiții în școli și transport public până la sprijin pentru economie și accesul la locuințe, discuțiile au urmărit legătura dintre deciziile europene și nevoile de acasă.
Pentru tinerii liberali implicați în administrație și în viața comunităților, astfel de întâlniri reprezintă oportunități de a dialoga, de a învăța din experiența altor state și de a identifica soluții pe care le pot susține în România.