Visinel Balan

Indiferent că ești copil, adult sau vârstnic, nu uita că nu ești singur(ă). Am fost alături și voi fi alături atât cât voi trăi, pentru că drepturile egale nu se negociază. Vreau să te simți în siguranță în casa ta, în comunitatea ta, în orașul tău, în țara ta. Să nu simți că există o țară care își bate joc de demnitatea ta, de siguranța ta, de ceea ce ești tu.

Îți scriu aceste rânduri pentru că, la fel ca și tine, am suferit. Am fost amenințat, intimidat, dar am ales să nu renunț să cred că binele și respectul pentru lege te pot proteja. Că dacă acționezi cu bunătate, cu onestitate și cu respect pentru ceilalți, te poți simți în siguranță. Ai dreptul să iubești pe cine vrei, ai dreptul să-ți alegi calea și să-ți trăiești emoțiile în cumpătare și demnitate. România este obligată să te respecte în decizia ta, să-ți recunoască dreptul la fericire și la securitate.

Nu trăi în frică. Trăiește liber. Curajul nu înseamnă lipsa fricii, ci capacitatea de a merge înainte cu demnitate, în ciuda ei. Încrederea se construiește pas cu pas, în comunitate, în sprijinul celor care te văd, te înțeleg și te apără. Protecția nu este un slogan, este o promisiune luată în comun pentru fiecare dintre noi.

La mulți ani, Thomas 🥳

Vino alături de noi la Gala Caritabilă „A Speranței” și ajută la modernizarea Spitalului Județean de Urgență Giurgiu!

Pe 13 iunie 2026, de la 17:30, ne întâlnim la Teatrul Tudor Vianu – Giurgiu pentru o seară specială, cu muzică și emoție, dedicată unui scop care ne privește pe toți: condiții mai bune pentru pacienți, aparatură și spații modernizate.

Pe scenă: Alin Stoica (tenor) & Friends și invitații Stephanie Radu (soprană), Alexandra Crăescu, Carla Lomotă*m, Alexia Vay.

Acces pe bază de invitație.
Dacă nu poți ajunge, poți susține cauza prin donație:
ROVBTRL RON CRT0DE289I90I - Asociația Prietenii Spitalului Județean de Urgență Giurgiu.

Distribuie această postare și invită un prieten. Împreună dăm viață speranței!

Le mulțumesc sincer colegelor de la casa Ioana pentru felul în care aleg, zi de zi, să aibă grijă de copiii care depind de aparate și care trăiesc cu dizabilități severe. În urma unei vizite inopinate, am fost plăcut impresionat de condițiile pe care le asigurați, de atenția la detalii și de modul în care reușiți să mențineți un mediu sigur, curat și stabil pentru fiecare copil.

Se vede clar profesionalismul, răbdarea și responsabilitatea cu care vă faceți treaba, precum și efortul constant pe care îl depuneți pentru a le oferi copiilor nu doar îngrijire medicală și sprijin, ci și demnitate, liniște și cât mai mult confort posibil.

Vă apreciez munca și dedicarea și vă rog să primiți recunoștința mea pentru tot ceea ce faceți.

Felicit din toată inima forțele pro-europene care au câștigat alegerile din Armenia, în pofida unui val de dezinformare fără precedent dinspre Rusia. Am fost în Armenia și am văzut, cu ochii mei, sărăcia și durerea, dar și demnitatea unui popor obosit, ținut captiv de presiuni și dependențe.

Zilele acestea urma să ajung la Sankt Petersburg. Deși Ambasada Rusiei mi-a acordat viză, am ales să anulez vizita. Îmi doresc să înțeleg cultura rusă și știu că există mulți oameni care nu se regăsesc în dictatura lui Putin—oameni care merită toată atenția și sprijinul nostru. Totuși, astăzi am făcut un pas în spate și îmi asum pe deplin să susțin schimbarea în Armenia.

Armenia are nevoie de ajutor ca să se ridice, de proiecte concrete, de prieteni adevărați, de punți, nu de lanțuri. Astăzi arată greu, dar nu e condamnată la asta. Să rămânem aproape, cu mintea limpede și cu fapte, nu doar cu vorbe. Felicitări celor care au ales curajul în locul fricii și adevărul în locul propagandei. Armenia merită o șansă dreaptă și un viitor european, iar noi avem datoria să fim alături.

Exact azi, duminică, acum 39 de ani, am venit pe lume pe acest pământ, într-un spital din regiunea Moldova. Nu știam atunci că, la doar puțin peste o lună, aveam să învăț ce înseamnă despărțirea, lipsa de control și tăcerea unor începuturi fără explicații. Autoritățile m-au luat din familie și m-au dus mai departe, dintr-o maternitate din Bacău către leagănul de copii din Onești.

Acolo a început drumul meu printr-un sistem pe care mulți îl văd doar ca pe o instituție, o procedură, o statistică. Pentru mine a fost viața însăși. La 3 ani am fost transferat la casa de copii preșcolari. La 8 ani, la casa de copii școlari. La 14 ani am ajuns în asistență maternală. La 16 ani, într-o căsuță de tip familial, în Bacău. Ani în care am învățat, uneori prea devreme, ce înseamnă să te adaptezi, să îți faci loc într-o lume care nu te întreabă dacă ești pregătit.

Și totuși, din tot acest traseu, am păstrat ceva esențial, dorința de a merge înainte. Pentru mine, educația nu a fost doar o etapă, ci o ușă deschisă când altele păreau închise. La 20 de ani am devenit student la Drept. La 23 de ani, student la Teatru. La 31 de ani, student la doctorat în antropologie culturală, sub îndrumarea Domnului profesor Vintilă Mihăilescu, Dumnezeu să-l odihnească în pace. Oameni și întâlniri care mi-au arătat că valoarea unui om nu e dată de unde pornește, ci de cm își construiește drumul. Apoi viața m-a dus în locuri în care, cândva, nici nu îndrăzneam să mă văd. La 34 de ani am devenit vicepreședintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, cu rang de secretar de stat. La 37 de ani, director general al DGASPC Giurgiu. Funcții, responsabilități, decizii grele. Dar dincolo de titluri, am rămas același copil care a cunoscut instituțiile din interior și care știe că, în spatele fiecărui dosar, există o inimă, o poveste, un viitor care depinde de un gest corect.

Azi, la 39 de ani, nu sărbătoresc perfecțiunea și nici norocul. Sărbătoresc rezistența. Șansa. Oamenii care mi-au întins o mână. Și puterea educației, care mi-a dat, pas cu pas, posibilitatea să devin omul de astăzi.

În perioada 4 iunie 2025 – 4 iunie 2026, la conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu, am încercat să fac un lucru care, în administrație, pare uneori greu, să aduc instituția mai aproape de oameni. Mai aproape de copii. Mai aproape de angajați. Mai aproape de comunitate. Și mai aproape de adevărul simplu că în spatele fiecărui „beneficiar” există un nume, o poveste și o nevoie reală de siguranță, respect și șansă.

Am început cu întâlniri directe, față în față. Am ales Teatrul „Tudor Vianu” pentru întâlnirile cu angajații, tocmai pentru a ieși, simbolic, din spațiul rigid al instituției și a vorbi deschis despre ce funcționează și ce trebuie schimbat. A fost un semn că vocea oamenilor care duc greul zilnic contează și că schimbarea nu se face prin hârtii, ci prin încredere și printr-o echipă care se simte văzută.

Tot la Teatrul „Tudor Vianu” m-am întâlnit cu toți copiii din sistemul nostru. Pentru mine, aceste întâlniri au fost esențiale, nu ca „evenimente”, ci ca momente în care copiii au simțit că au locul lor, că sunt ascultați și că instituția nu e doar despre reguli și proceduri, ci și despre relații. În 2026, după multe încercări, am reușit să înființez Consiliul Copiilor — o structură care se întrunește lunar sau ori de câte ori este nevoie, tocmai pentru ca deciziile care îi privesc să nu fie luate fără ei. Este una dintre schimbările de fond pe care le consider decisive. Copilul nu este un „caz”, copilul este partener de dialog.

Am deschis ușa și către societatea civilă. Am organizat întâlniri dedicate organizațiilor, voluntarilor și oamenilor care vor să ajute. Nu pentru fotografii și declarații, ci pentru un lucru practic, să construim punți. Într-un județ, nicio instituție nu poate singură să țină în picioare tot ce ține de protecție socială. Avem nevoie de parteneri, de idei, de energie, de sprijin.

În acest an, beneficiarii serviciilor noastre au participat la peste 100 de activități. Asta înseamnă mai mult decât „ocuparea timpului”, înseamnă socializare, stimulare, deprinderi, încredere, ieșirea din izolare și o altă relație cu lumea din jur. Am adus terapeuți din București pentru a dezvolta activități cu beneficiarii, tocmai pentru a ridica nivelul intervenției și pentru a oferi acces la expertiză specializată, acolo unde era nevoie.

Au fost realizate 3 tabere pentru copii. Una dintre ele a fost asigurată integral de mine pentru copiii cu rezultate bune la școală, ca un mesaj clar. Munca lor contează, iar educația este o cale reală de a-ți construi viitorul. Nu este un premiu în sensul simplu al cuvântului, este o încurajare pentru continuitate, pentru ambiție și pentru ideea că efortul nu trece neobservat.

Am dezvoltat 48 de parteneriate, cu un accent puternic pe formare și pe schimb de bune practici. Un parteneriat important a fost cel cu Universitatea Vermont din Statele Unite, care va sprijini formarea profesională a angajaților DGASPC Giurgiu. Am avut și un parteneriat internațional pentru pregătirea unor angajați în Franța, privind dezvoltarea parteneriatelor public–private la nivelul statelor membre. În paralel, am construit parteneriate locale, aplicate, cu scopul direct de a îmbunătăți viața copiilor și a adulților pe care îi avem în îngrijire.

Pentru mine, protecția reală înseamnă și vigilență. Am făcut peste 14 vizite inopinate în servicii, cu un singur scop: protejarea și apărarea intereselor beneficiarilor. Vizitele neanunțate nu au fost despre control de formă, ci despre a vedea realitatea exact așa cm este ea într-o zi obișnuită și despre a corecta rapid ceea ce nu este în regulă. Iar acolo unde, în urma acestor vizite, am identificat posibile abuzuri, nu am tratat nimic superficial, am sesizat organele de cercetare penală, pentru ca faptele să fie verificate în mod profesionist și legal. Copiii și beneficiarii noștri au nevoie, înainte de orice, de siguranță, iar siguranța se apără prin reacție fermă și responsabilă.

În aceeași logică a responsabilității și a respectului față de oameni, am acordat audiență tuturor celor care au solicitat, fără să condiționez de program sau de „ora potrivită”. În asistența socială, problemele nu apar doar între 8 și 16, iar pentru cineva care cere ajutor, un refuz sau o amânare poate însemna o ușă închisă. Am ales să țin ușa deschisă.

Am investit în spații, pentru că mediul contează. Am reabilitat clădirea aparatului propriu al DGASPC Giurgiu și am realizat reabilitarea externă a 7 căsuțe de tip familial. În spatele acestor lucrări stă o idee simplă, oamenii care au trecut prin greutăți au nevoie de locuri demne, curate, sigure și funcționale. Un spațiu mai bun înseamnă, de multe ori, o stare mai bună.

Un alt pas important a fost legat de identitatea instituției. Copiii aflați în grija noastră au stabilit noua identitate vizuală a DGASPC Giurgiu. Am considerat firesc ca ei să fie parte din felul în care ne prezentăm, pentru că ei sunt centrul muncii noastre. În același timp, am schimbat site-ul instituției, astfel încât să fie mai prietenos și mai accesibil pentru cetățeni — un pas mic ca tehnologie, dar mare ca mesaj. Informația trebuie să fie ușor de găsit, iar instituția trebuie să fie ușor de înțeles.

În acest an am reușit să oferim și experiențe care deschid orizonturi. Am trimis 6 copii aflați în grija noastră în Cipru. Pentru un copil care a cunoscut mai mult limite decât oportunități, o astfel de plecare poate deveni un moment de referință, îți arată că lumea e mai largă, că poți, că meriți.

Am pus accent și pe momente de normalitate și apartenență. Am organizat prima petrecere de Crăciun, am închiriat un restaurant și am invitat toți copiii să sărbătorim împreună, într-un cadru cald, firesc, fără etichete. De Ziua Copilului, i-am invitat din nou la restaurant să luăm cina împreună. Sunt gesturi simple, dar care, pentru mulți copii, înseamnă ceva profund, „sunt important”, „am un loc”, „nu sunt singur”.

Sănătatea a fost o prioritate concretă. 50 de copii au beneficiat de servicii stomatologice gratuite, iar campania continuă până la sfârșitul anului, astfel încât toți copiii noștri să primească îngrijire dentară fără costuri. Nu este doar despre tratamente, este despre demnitate, despre prevenție și despre șanse egale.

Cu sprijinul celor de la „Vocea Copiilor Abandonați”, am reușit să oferim câte 600 lei copiilor pentru haine și încălțăminte. Dincolo de sumă, contează ce înseamnă pentru un copil să-și poată alege ceva potrivit, să meargă la școală fără rușine, să se simtă „ca ceilalți”.

Am organizat și prima Gală a Asistenței Sociale la Giurgiu, unde am premiat angajați și parteneri pentru rezultate remarcabile. A fost un mod de a spune public că munca din asistența socială nu este invizibilă și că oamenii care rămân demni, calmi și responsabili în situații grele merită recunoaștere.

Am sprijinit și pașii către autonomie. 7 copii beneficiază de cursurile școlii de șoferi prin asociația Tiberius. Pentru un tânăr, permisul poate însemna acces la un loc de muncă, mobilitate, independență — lucruri care contează enorm când pleci la drum cu mai puține resurse decât alții.

Și, pentru că încrederea publică se construiește și prin comunicare, am îmbunătățit imaginea instituției. Rețelele de socializare au crescut de la 400 la 1400 de urmăritori. Nu este un scop în sine, dar este un indicator că oamenii sunt mai atenți la ce facem, că suntem mai transparenți și mai prezenți în comunitate.

Acest an nu a fost despre „perfect”. A fost despre direcție. Despre a schimba ritmul și cultura, de la „se face așa pentru că așa s-a făcut mereu” la „se face așa pentru că e mai bine pentru copil”. De la distanță la dialog. De la formal la uman.

Mulțumesc Consiliului Județean Giurgiu, domnului președinte Toma Petcu, domnului George Dobre, și angajaților DGASPC Giurgiu pentru munca și răbdarea lor, partenerilor care au ales să fie alături de noi și comunității care ne-a urmărit, ne-a întrebat, ne-a susținut. Mai avem mult de lucru, dar în acest an am pus baze clare. Mai multă voce pentru copii, mai multă grijă în servicii, mai multe punți cu societatea civilă și mai mult respect pentru fiecare om pe care îl avem în responsabilitate.

Credit design: Andrei Mihoc

Trebuie să avem curajul de a-i asculta, de a-i iubi cu adevărat și de a-i susține. Numai așa vor reuși să fie integrați cu adevărat în societate.