15/10/2026
Partidul nostru a participat la această conferință cu scopul de a înclina balanța și a oferi perspectiva clasei muncitoare într-un mediu profund ideologizat de către Institutul Național Pentru Studierea Totalitarismului care transformă orice tentativă de dezbatere într-o ocazie de a reproduce și impune ideologia statului contrarevoluționar.
Am apreciat prezentările domnului Iulian Stănescu și a doameni Mădălina Manoilă de la Institutul de Cercetare a Calității Vieții care au realizat lucrări științifice obiective și s-au prezentat ca și parteneri de discuție de bună credință.
Nu același lucru îl putem spune și despre domnul Florin Abraham, bugetar de lux în slujba propagandei regimului care a făcut tot posibilul să ne întrerupă de nenumărate ori și să devieze discuția în puținul timp pe care l-am avut la dispoziție pentru a ne exprima punctul de vedere până când orice încercare de dialog a devenit imposibilă.
Deși am participat ca reprezentanți ai unui partid politic, am fost întrerupți și rugați în repetate rânduri să ne exprimam doar opinii din perspectivele noastre profesionale, nefiind lăsați să punem subiectul discuției în contextul politic internațional în care avea loc.
Mediul academic din România se afundă din ce în ce mai mult în întărirea cu orice preț a ideologiei statului burghez și încearcă prin toate instituțiile sale să reprime orice perspectivă a opoziției reale, mișcarea muncitorească.
Lumea veche moare și regimul se delegitimează pe zi pe ce trece în ochii poporului care e pregătit să revină la putere și să-și decidă singur destinul, fără să i se spună cm să gândească de către institutele agenților imperialiștilor în țara noastră.