INCD Pedologie Agrochimie Protecția Mediului ICPA București

INCD Pedologie Agrochimie Protecția Mediului ICPA București

Share

Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from INCD Pedologie Agrochimie Protecția Mediului ICPA București, Public & Government Service, Boulevard Măraști, nr. 61, Bucureşti Sectorul 1.

Cercetare, dezvoltare tehnologică, asistență tehnică și consultanță, instruire, transfer tehnologic, servicii de informare – documentare în domeniul științelor solului, agriculturii și protecției mediului. Referitor la Certificatul privind calitatea solului menționăm că
întrucât nu au fost elaborate şi aprobate Normele metodologice de aplicare a legii prin care să fie stabilită procedura tehnică

Photos from INCD Pedologie Agrochimie Protecția Mediului ICPA București's post 27/05/2026

Simpozionul „Soluții și tehnologii agricole pentru adaptarea la schimbările climatice”, organizat de Filiala Națională Română afiliată Centrului Internațional Științific pentru Îngrășăminte CIEC și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului – ICPA București, un eveniment de importanță deosebită pentru agricultura României și pentru comunitatea științifică, în contextul provocărilor climatice actuale.
Evenimentul continuă tradiția manifestărilor științifice organizate anual de CIEC încă din anul 2000 și are ca obiectiv principal identificarea și promovarea unor soluții moderne pentru dezvoltarea unei agriculturi durabile și reziliente.
În cadrul simpozionului au fost prezentate lucrări științifice de mare noutate în domeniu, pentru dezvoltarea unei agriculturi durabile, în contextul adaptării la schimbările climatice.

27/05/2026

La data de 25 mai 2026, s-a desfășurat evenimentul aniversar dedicat împlinirii a 20 de ani de activitate academică a Centrului de Studii și Cercetări de Biodiversitate Agrosilvică „Acad. David Davidescu” al Academiei Române.
La manifestare au participat, din partea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului – ICPA București, Dl. Prof. dr. Dumitru Mihail, D-na Dr. Burtan Lavinia și D-na Dr. Anghel Victoria Amelia.
Evenimentul a constituit un cadru valoros pentru schimbul de experiență științifică și consolidarea colaborării dintre instituțiile de cercetare, reafirmând importanța cercetării interdisciplinare în identificarea unor soluții sustenabile pentru provocările actuale și viitoare ale agriculturii și protecției mediului.

07/05/2026

O hartă nouă a solurilor României.
ICPA București a realizat o hartă a solurilor României la scară medie, actualizată și cu acuratețe mărită: Harta Solurilor Dominante din România la scara 1:700.000 (autori: Virgil Vlad, Sorina Dumitru, Mihai Toti, Cătălin Simota, Mihail Dumitru).
Pe teritoriul României sunt delimitate 5775 areale diferite, având suprafața medie de 3937 ha (suprafața minimă 500 ha). Fiecare din aceste areale aparține unei unități cartografice de sol din cele 42 unități ale hărții. Acestea sunt descrise prin 49 tipuri majore de sol diferite, care sunt definite în termenii Sistemului Român de Taxonomie a solurilor SRTS+ și ai Sistemului internațional de clasificare a solurilor WRB-2022 (World Reference Base for Soil Resources, ed. 2022).
Harta în format .jpg, pregătită pentru vizualizare on-line și plottare pe o hârtie format A0, poate fi descărcată gratuit (107 MB) direct de la link-ul: https://doi.org/10.17632/w9scym2h24.1
Descrierea detaliată a hărții și metoda de elaborare a acesteia fac obiectul unui articol publicat în revista „Geoderma Regional” (5-year Impact Factor: 3.9; CiteScore: 5.8 ) care poate fi descărcat gratuit până la data de 16 iunie a.c. de la link-ul temporar: https://authors.elsevier.com/a/1n0288MoFUM5dg

Photos from INCD Pedologie Agrochimie Protecția Mediului ICPA București's post 21/03/2026

La data de 18.03.2026, începând cu ora 09:00, colegii nostri au participat la Simpozionul final organizat în cadrul proiectului „Competence Center for Climate Change Digital Twin for Earth forecasts and societal redressment, DTE Climate”, finanțat prin Planului Național de Redresare și Reziliență, Apel nr. PNRR-III-C9-2022 – I5.
Simpozionul a prezentat inaugurarea Centrului de competență DTEClimate, propunându-și să catalizeze o comunitate națională pentru a contribui cu măsuri de adaptare la schimbările climatice.

Photos from INCD Pedologie Agrochimie Protecția Mediului ICPA București's post 13/02/2026

TAIEX (Instrumentul pentru Asistență Tehnica și Schimb de Informații al UE), împreună cu Comisia Europeană, Direcția Generală de Mediu, Departamentul Managementul și Utilizarea Terenurilor, au organizat pe 27 ianuarie 2026, la Bruxelles, workshop-ul având ca temă pregătirea transpunerii Directivei privind Monitorizarea și Reziliența Solului, care a fost adoptată pe 23 octombrie 2025. Legea privind monitorizarea solului (LMS) este primul act legislativ al UE dedicat în întregime solului.
Directiva privind monitorizarea solului instituie un cadru solid și coerent de monitorizare a solului la nivelul întregii Uniuni Europene. LMS stabilește principii de atenuare a ocupării terenurilor și îmbunătățește sprijinul pentru sănătatea și reziliența solului. LMS abordează, de asemenea, contaminarea solului și impune statelor membre să identifice, să investigheze, să înregistreze și să evalueze siturile potențial contaminate, urmând o abordare bazată pe riscuri.
Din partea ICPA Bucuresti, au participat doamnele dr. Irina Carmen Calciu și dr. Alexandrina Manea.

23/12/2025

ICPA București vă urează Sărbători Fericite si un An Nou plin de realizări!

08/12/2025

Ziua Mondială a Solului este sărbătorită anual pe data de 5 decembrie pentru a sublinia importanța vitală a solului sănătos pentru viața pe Pământ și pentru a promova gestionarea durabilă a acestei resurse esențiale.
Evenimentul este coordonat la nivel global de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), care a instituit oficial această zi în 2014, în urma recomandărilor Uniunii Internaționale a Științelor Solului (IUSS).
Solul este o resursă strategică care furnizează 15 din cele 18 elemente chimice esențiale pentru creșterea plantelor, susține biodiversitatea, previne eroziunea și poluarea și contribuie la captarea carbonului, jucând un rol crucial în lupta împotriva schimbărilor climatice.
În fiecare an, campania se concentrează pe o temă specifică. Anul acesta, titlul temei este „Soluri sănătoase pentru orașe sănătoase”.
Această zi reprezintă un prilej de a conștientiza necesitatea protejării și valorificării solului prin practici de gestionare durabilă.

19/08/2025

,, Dragi colaboratori,

Cu profundă tristețe vă aducem la cunoștință că, în data de 17.08.2025, dragul nostru coleg Cornel Lazăr, a trecut în neființă.
A fost un cercetător valoros, dedicat cercetării fundamentale și aplicate ale relațiilor sol-plantă-climă și a evaluării favorabilității terenurilor pentru diverse culturi și nutriția plantelor de cultură. Un coleg cu un comportament modest, generos și blând, în special cu tinerii cercetători.
De asemenea, a fost un cadru didactic respectat în mediul universitar și iubit de studenți.
Rămas bun, Corni! Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace!
Nu te vom uita niciodată! "

Cine dorește să își ia rămas bun de la Corni, o poate face până miercuri, 20.08.2025, ora 10:00 a.m., la biserica din incinta Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București.

Photos from INCD Pedologie Agrochimie Protecția Mediului ICPA București's post 25/06/2025

Topo Miniera Srl Constanța, împreună cu Institutul Național de CercetareDezvoltare pentru Chimie și Petrochimie – ICECHIM, București și cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului – ICPA București, vă invită să participați la un simpozion destinat accelerării formării
lanțurilor de valoare din bioeconomie prin crearea comună de cunoaștere. Simpozionul intitulat ”Utilizarea resursei naționale de diatomită pentru valorificarea potențialului agriculturii românești” va avea loc în data de 01 iulie 2025, cu începere de la ora
10.00, în sala de întruniri de la etajul 3, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Chimie și Petrochimie – ICECHIM, Spl. Independenței nr. 202, sector 6, București.

Want your business to be the top-listed Government Service in Bucureşti Sectorul 1?

Click here to claim your Sponsored Listing.

Address


Boulevard Măraști, Nr. 61
Bucureşti Sectorul 1
011464

Opening Hours

Monday 08:30 - 16:30