Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură

Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură

Share

Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, Government Organization, Strada Sf. Vineri, nr. 29, clădirea BECTRO CENTER/etaj 3, sector 3, Bucureşti Sectorul 3.

Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură a fost înființată prin Ordonanța de Urgență nr. 69/2004, pentru modificarea și completarea Legii nr. 192/2001 privind resursele acvatice vii, pescuitul și acvacultura.

28/04/2026

Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA) a desfășurat o acțiune de control pe fluviul Dunărea, în zona Galați – Brăila, în urma căreia au fost salvate exemplare de sturion, specie strict protejată prin legislația națională și europeană.
În data de 28.04.2026, inspectorii ANPA, împreună cu reprezentanți ai Poliției Transporturi Navale Galați, au desfășurat o acțiune comună pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol în perioada de prohibiție pe fluviul Dunărea.
În cadrul verificărilor efectuate, a fost identificată o unealtă ilegală de pescuit de tip setcă, în care erau capturate două exemplare de păstrugă și două exemplare de cegă. Exemplarele au fost eliberate în mediul natural în stare vie, contribuind astfel la protejarea resurselor acvatice vii și la conservarea speciilor de sturioni din bazinul Dunării.
ANPA reamintește că pescuitul speciilor de sturioni este interzis în România pe perioadă nedeterminată, conform legislației în vigoare, iar utilizarea uneltelor ilegale de pescuit constituie o încălcare gravă a reglementărilor privind protecția resurselor acvatice.
Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură va continua acțiunile de monitorizare și control în colaborare cu instituțiile competente, pentru prevenirea activităților de braconaj și protejarea biodiversității acvatice.

Photos from Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură's post 07/04/2026

COMUNICAT DE PRESĂ
Acțiuni ANPA la nivel național: controale extinse în pescuitul marin și continental
Perioada: 16 martie – 02 aprilie 2026
Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA) a desfășurat, la nivel național, prin structurile teritoriale și Direcția Politici și Inspecții Maritime (DPIM), o serie de acțiuni operative de control și inspecție, având ca obiectiv combaterea pescuitului ilegal, verificarea respectării legislației în vigoare și protejarea resurselor acvatice vii.
🔹 Activități de control în pescuitul marin (Marea Neagră – calcan TUR)
În perioada 25 martie – 02 aprilie 2026, au fost realizate:
* 54 de acțiuni de control și inspecție
* 48 de controale la debarcare
* 4 acțiuni de supraveghere pe mare (în cooperare cu FRONTEX, EMSA, EFCA, inclusiv acțiuni comune internaționale)
* 2 controale la comercializare
📌 Sancțiuni aplicate:
* 5 încălcări ale legislației identificate
* 2 avertismente
📌 Activități suplimentare (16–25 martie 2026):
* 22 de inspecții la debarcare (majoritatea pentru pescuitul de calcan)
* 5 controale la comercializare
* 1 patrulare costieră
* 4 controale pentru verificarea condițiilor de licențiere
* 48 de note de constatare pentru autorizarea ambarcațiunilor
* participare la misiuni internaționale în cadrul programului JDP Black Sea (EFCA)
* implicare în programul MMO 2026 (FRONTEX, EMSA, EFCA)
🔹 Activități de control în pescuitul continental, acvacultură și comercializare
În perioada analizată, la nivel național, au fost desfășurate:
* controale în domeniul comercializare–transport și procesare
* controale în pescuit recreativ și comercial
* verificări la nave de pescuit în porturi și puncte de debarcare
* controale în ape continentale și în unități de acvacultură
Acțiunile au fost realizate în cooperare cu structuri ale Ministerului Afacerilor Interne (Poliția Română, Jandarmeria Română), precum și cu alte instituții competente.
📌 Rezultate generale
Contravenții:
* sancțiuni contravenționale aplicate pentru nerespectarea legislației în domeniul pescuitului și comercializării
* sancțiuni pentru lipsa documentelor, nerespectarea condițiilor de autorizare și etichetare
* avertismente pentru reținerea de exemplare subdimensionate și neprezentarea documentelor de pescuit
Infracțiuni:
* cazuri de pescuit comercial fără licență și autorizație
* situații privind desfășurarea activității fără documente legale
* dosare penale pentru comercializare fără documente de proveniență
Confiscări:
* ambarcațiuni de pescuit
* motoare și echipamente utilizate ilegal
* unelte de pescuit de tip setcă (mii de metri)
* cantități semnificative de pește, o parte fiind redată mediului natural
Sancțiuni contravenționale aplicate:
* zeci de sancțiuni, în valoare totală de peste 100.000 lei
🔹 Concluzii
Acțiunile desfășurate la nivel național evidențiază:
* intensificarea controalelor în zonele cu risc ridicat
* eficiența cooperării interinstituționale și internaționale
* necesitatea respectării stricte a cadrului legal în domeniul pescuitului
ANPA își reafirmă angajamentul pentru:
* combaterea pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat (INN)
* protejarea resurselor acvatice vii
* susținerea operatorilor economici care respectă legislația
📌 Notă: În conformitate cu legislația privind protecția datelor (GDPR), comunicatul prezintă exclusiv date agregate, fără identificarea operatorilor economici.

25/03/2026

🔔 Gustul Tradiției – Târg Pescăresc de Florii🐟
📍 Ministerul Agriculturii, în parteneriat cu Patronatul Peștelui din România, Cooperativa Agricolă „Păstrăvul din Țara Ta” și Păstrăvaria Bușteni organizează în perioada 3–5 aprilie 2026, evenimentul „Gustul Tradiției – Târg Pescăresc de Florii”, în curtea instituției.
✅ Pe parcursul celor trei zile, vizitatorii vor putea descoperi cherhanale tradiționale, pescari și producători din întreaga țară, care vor oferi spre degustare și vânzare o gamă variată de preparate românești: borș de pește, storceag, batog de sturion, pește la plită, produse afumate, zacuscă din pește, salată de icre, precum și specialități recunoscute la nivel european. Reamintim că Batogul de sturion este al 16-lea produs românesc recunoscut și înregistrat la nivel european, începând cu data de 18 februarie 2026. De asemenea, publicul va avea ocazia de a alege dintr-o ofertă variată de produse, precum: zacuscă din pește, paste și creme din pește afumat, salate din pește marinat, cârnați și batog afumat, salate de icre de crap sau de știucă, precum și specialități cu Indicație Geografică Protejată (IGP) sau Specialitate Tradițională Garantată (STG): Scrumbia afumată de Dunăre – IGP, Salata cu icre de știucă de Tulcea – IGP, Salata tradițională cu icre de crap – STG, Sardeluța marinată fabricată potrivit tradiției din Romania -STG.
🐟🐠 Cherhanale din Jurilovca, Sfântu Gheorghe, Mila 23, Murighiol, 23 August vor expune spre vânzare produse dobrogene obținute din pește, precum:
▪️ borș tradițional de pește, storceag;
▪️midii și rapane
▪️pește la plită (crap, caras, biban, somn, calcan, stavrid, lufar, levrec, hamsie, chefal, șalău, zărgan);
▪️saramură de pește cu mămăligă și mujdei;
▪️pește prăjit
▪️batog de pește
💃🕺 Atmosfera și voia bună vor fi întreținute de momente artistice susținute de renumiți interpreți de muzică populară, care vor oferi publicului un spectacol autentic și plin de energie, contribuind la conturarea unui cadru festiv dedicat valorilor și tradițiilor românești🇹🇩. Ansamblurile artistice din Dobrogea vor evidenția varietatea și autenticitatea tradițiilor locale, oferind o demonstrație multiculturală ce reflectă bogăția patrimoniului folcloric al meleagurilor dobrogene.

Photos from PAP-Programul pentru Acvacultura si Pescuit's post 24/03/2026
Photos from Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură's post 25/02/2026

🔎 Acțiune de control – 23 februarie 2026 | Hinova, jud. Mehedinți
Inspectorii din cadrul Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură – Serviciul Regional Transilvania, punct de lucru Drobeta-Turnu Severin, au desfășurat o acțiune de monitorizare și control pe sectorul Fluviul Dunărea aferent comunei Hinova.
În urma verificărilor, au fost descoperite și retrase din apă aproximativ 410 metri de setci, care nu respectau prevederile legale privind marcajele și dimensiunea ochiului de plasă.
Dintre acestea:
▪️ 200 m aveau latura ochiului sub dimensiunea minimă admisă;
▪️ 50 m reprezentau setcă monofilament.
Uneltele nu au putut fi atribuite pescarilor comerciali autorizați din zonă și au fost ridicate în vederea aplicării măsurilor legale.
Acțiunile de control continuă zilnic pentru prevenirea pescuitului ilegal și protejarea resursei acvatice vii. 🌊🐟

Photos from Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură's post 27/01/2026

🎣 Acțiune de control pe râul Colentina – București
📅 27 ianuarie 2026 | ⏰ 10:00–12:00
Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, împreună cu polițiști din cadrul Secției 7 Poliție București, a desfășurat o acțiune comună pentru prevenirea și combaterea pescuitului ilegal pe râul Colentina (zona Șos. Colentina nr. 81).
🔍 Rezultatele acțiunii:
✔️ 15 persoane legitimate și verificate
❌ 2 infracțiuni constatate
📝 4 sancțiuni contravenționale aplicate
💸 Amenzi în valoare totală de 4.500 lei
Au fost identificate persoane care pescuiau fără permis valabil și utilizau unelte nepermise, pentru capturarea speciilor subdimensionate, fapte sancționate conform Legii nr. 176/2024.
⚠️ Reamintim pescarilor obligația de a respecta legislația în vigoare:
✔️ permis de pescuit valabil
✔️ dimensiuni minime legale
✔️ unelte permise
👉 Acțiunile de control vor continua și în perioada următoare pentru protejarea resursei acvatice vii.

Photos from Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură's post 17/12/2025

🎣 Acțiuni de combatere a pescuitului ilegal pe râul Olt

În perioada 1–12 decembrie 2025, ANPA, împreună cu Jandarmeria Română, a desfășurat acțiuni de control pe lacurile de acumulare de pe cursul râului Olt, pentru prevenirea și combaterea pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat.
🔍 În urma verificărilor au fost constatate:
-activități de pescuit comercial fără documente legale;
-utilizarea de ambarcațiuni neinscripționate sau inscripționate cu date neconforme;
-folosirea de unelte de pescuit din plasă monofilament.
⚖️ Rezultate:
7 infracțiuni constatate (Legea nr. 176/2024);
4 dosare penale întocmite;
822 m de setcă, 3 ambarcațiuni și o lansetă ridicate în vederea confiscării;
peștele recuperat a fost redat mediului natural.
✅ ANPA va continua aceste acțiuni pentru protejarea resurselor acvatice și respectarea legislației în domeniul pescuitului.

05/12/2025

🔍 Acțiuni de verificare a pescarilor comerciali – Serviciul Regional Transilvania
Inspectorii ANPA – Punctul Local Drobeta Turnu Severin au verificat datele de colectare raportate de pescarii comerciali.
➡️ 15 pescari au fost identificați cu depășiri ale cotelor autorizate (Legea 176/2024).
➡️ Cantitate totală peste cotele admise: 2.189,72 kg.
➡️ Au fost întocmite dosare penale.
➡️ Prejudiciu recuperat integral: 38.602,14 lei.

ANPA va continua monitorizarea și controalele pentru protejarea resursei acvatice vii și respectarea legislației.

05/12/2025

🔎 CONTROALE ANPA în Regiunea Moldova
📅 25–29 noiembrie 2025
Inspectorii piscicoli ai ANPA au desfășurat în această perioadă 17 acțiuni de control privind comercializarea peștelui și procesarea produselor piscicole.
📌 Rezultate:
• 3 sancțiuni contravenționale
• Valoare totală: 3.500 lei
📍 Abaterile constatate:
• Etichetare neconformă
• Nerespectarea măsurilor dispuse de inspectorii ANPA
ANPA continuă controalele pentru a preveni și combate comercializarea ilegală a peștelui și pentru a asigura respectarea legislației în domeniul pescuitului și acvaculturii.

Want your business to be the top-listed Government Service in Bucureşti Sectorul 3?

Click here to claim your Sponsored Listing.

Address


Strada Sf. Vineri, Nr. 29, Clădirea BECTRO CENTER/etaj 3, Sector 3
Bucureşti Sectorul 3
030203

Opening Hours

Monday 07:30 - 16:00
Tuesday 07:30 - 16:00
Wednesday 07:30 - 16:00
Thursday 07:30 - 16:00
Friday 07:30 - 13:30