21/10/2026
Nici nu depusese jurământul noul Guvern, că Sorin Grindeanu îi și făcuse instructajul.
Ieri, înainte ca premierul Luca Niculescu și miniștrii să ajungă la Cotroceni, șeful PSD ieșise deja în Parlament să stabilească priorități, să împartă termene și să avertizeze cine pleacă acasă dacă nu ține pasul.
Premierul urma să depună jurământul. Grindeanu se instalase deja în postura celui care comandă.
Aceasta este, în opinia mea, imaginea care va defini întreaga guvernare: Luca Niculescu la masa Guvernului, Sorin Grindeanu la pupitrul de comandă. Unul va primi ordinele și va semna deciziile, celălalt va stabili direcția și va împărți certificate de bună purtare politică.
Mă aștept ca, săptămânal sau chiar de două ori pe săptămână, să vedem același spectacol: Grindeanu dictează temele, premierul explică executarea lor. Iar când vor apărea facturile, PSD va descoperi brusc că premierul este „independent”.
Controlul la partid,răspunderea la premier,costurile la români.
Nu contest dreptul unui partid de a susține un program de guvernare. Contest pretenția de a transforma Guvernul României într-un birou de executare a dispozițiilor venite de la șeful PSD.
Iar problema merge dincolo de premier. Prin oamenii de casă promovați în funcții, PSD își reconstruiește mecanismul de control asupra ministerelor și asupra resurselor publice. În această formulă, văd toate premisele unui guvern de consumat resurse pentru baroni: funcții pentru fidelitate, influență pentru organizații și presiune permanentă asupra bugetului.
Pentru pensionari și salariați se pregătesc discursuri. Pentru aparatul de partid se pregătesc poziții de putere.
Cine a crezut că PSD a învățat ceva din greșelile trecutului a primit ieri primul răspuns.
Aceeași aroganță,aceeași poftă de control,aceeași confuzie între interesul public și interesul partidului.
PSD este greu de schimbat dar este necesar de înlocuit. Prin vot. Pentru că România nu își mai permite încă o guvernare în care cetățenii plătesc, baronii cer, iar premierul execută.