13/10/2026
🏆⚽ PRIMA EDIȚIE A LIGII TSD CORABIA – UN SUCCES! 🔴🔵
Am încheiat cu bucurie prima ediție a Ligii TSD Corabia, un eveniment care a adus împreună tineri pasionați de fotbal, spirit competitiv, fair-play și dorința de a face lucruri frumoase împreună!
🥇 Felicitări echipei Apocalipsa, câștigătoarea primei ediții! Pe podium au urcat și Viitorul Cuza, locul al II-lea, respectiv FC Mimi HT, locul al III-lea. Felicitări tuturor echipelor participante, inclusiv echipei Viitorul Danubius, pentru implicare și determinare!
🏅 Pe lângă premiile acordate echipelor, am premiat și performanțele individuale, oferind distincții pentru cel mai bun portar, cel mai bun marcator și cel mai bun jucător.
⚽ Ne-am bucurat și de o tombolă dedicată spectatorilor, în cadrul căreia cei prezenți în sală au primit mingi de fotbal. Ne-am dorit ca bucuria sportului să ajungă nu doar la cei de pe teren, ci și la cei care au venit să-i susțină!
🤝 Evenimentul nostru s-a bucurat de prezența domnului Iulică Oane, președintele PSD Corabia, și a domnului Răzvan Stanca, președintele TSD Olt, alături de o parte dintre membrii Biroului Permanent Județean. Le mulțumim pentru prezență și susținere!
Pentru noi, la TSD Corabia, această competiție înseamnă mai mult decât fotbal. Înseamnă implicare, prietenie, fair-play și oportunitatea de a construi o comunitate mai unită prin sport.
Felicitări tuturor participanților și mulțumim colegilor, susținătorilor și tuturor celor care au contribuit la organizarea acestui eveniment! ❤️
Mult succes echipei Apocalipsa, care va reprezenta Corabia la faza județeană! 🏆
Aceasta a fost doar prima ediție. Ne dorim ca Liga TSD Corabia să devină o tradiție!
TSD CORABIA – SPORT • PRIETENIE • RESPECT • ECHIPĂ! 🔴🔵