09/10/2026
‼️ În 2025, la balastierele din țară s-au făcut 46 de controale în ianuarie și 69 în iunie. În noiembrie, 655.
👉 Ministra Mediului, Diana Buzoianu a început reforme esențiale la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și a luat măsuri concrete pentru oprirea risipei din banii publici și a infracțiunilor de mediu.
Câteva exemple:
📌 𝗥𝗼𝗺𝘀𝗶𝗹𝘃𝗮: 𝗱𝗲 𝗹𝗮 𝟰𝟭 𝗱𝗲 𝗱𝗶𝗿𝗲𝗰𝘁̦𝗶𝗶 𝗷𝘂𝗱𝗲𝘁̦𝗲𝗻𝗲 𝗹𝗮 𝟭𝟵 𝗿𝗲𝗴𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹𝗲
Înainte: o direcție silvică în fiecare județ, cu mandate perpetuate ani la rând. Acum: 19 direcții regionale, directori numiți prin concurs, cu contract de mandat și criterii de performanță. Mandatul poate înceta dacă nu sunt îndeplinite două treimi din criterii, iar directorii trebuie să realizeze cel puțin 80% din programul de investiții asumat. HG 123/2026, adoptată pe 5 martie 2026, jalon PNRR.
📌 𝗕𝗼𝗻𝘂𝘀𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗽𝗲𝗻𝘀𝗶𝗼𝗻𝗮𝗿𝗲, 𝗱𝗲 𝗹𝗮 𝟭𝟬 𝘀𝗮𝗹𝗮𝗿𝗶𝗶 𝗹𝗮 𝘂𝗻𝘂𝗹
Contractul colectiv prevedea până la 10 salarii la pensionare. Din 1 octombrie 2025, printr-un act adițional, bonusul este limitat la un singur salariu.
📌 𝗦𝗨𝗠𝗔𝗟: 𝗮 𝗳𝗼𝘀𝘁 𝗼𝗽𝗿𝗶𝘁𝗮̆ 𝗺𝗲𝘁𝗼𝗱𝗮 𝗱𝗲 𝗳𝘂𝗿𝘁 𝗱𝗲 𝗹𝗲𝗺𝗻 𝗽𝗿𝗶𝗻 𝗮𝘃𝗶𝘇𝗲 𝗶̂𝗻𝗰𝗮̆𝗿𝗰𝗮𝘁𝗲 𝗱𝗲 𝗽𝗲 𝘁𝗿𝗮𝘀𝗲𝘂.
Aproape 7.000 de avize, în doar 6 luni, au fost încărcate pe server la peste 30 de minute după emitere. Din ianuarie 2026, avizele de însoțire se pot încărca doar în perimetrul depozitului. Urmează SUMAL 3.0, cu algoritmi care să detecteze automat comportamentele suspecte.
📌 𝗚𝗮𝗿𝗱𝗮 𝗱𝗲 𝗠𝗲𝗱𝗶𝘂: 𝗺𝗮𝗶 𝗺𝘂𝗹𝘁̦𝗶 𝗰𝗼𝗺𝗶𝘀𝗮𝗿𝗶 𝗶̂𝗻 𝘁𝗲𝗿𝗲𝗻, 𝗺𝗮𝗶 𝗽𝘂𝘁̦𝗶𝗻𝗶 𝘀̦𝗲𝗳𝗶
Hotărârea de Guvern din august 2025: plus 150 de comisari în teren, posturi de conducere reduse de la 72 la 64, subsecretari de stat de la 3 la 2.
📌 𝗖𝗼𝗻𝘁𝗿𝗼𝗮𝗹𝗲 𝗽𝗲 𝗯𝘂𝗻𝗲 𝗹𝗮 𝗮𝗿𝗱𝗲𝗿𝗶𝗹𝗲 𝗶𝗹𝗲𝗴𝗮𝗹𝗲
Rezultatul controalelor pe teren, doar la arderile ilegale, în 2025: 643 de controale (față de 155 în 2024), aproape 10 milioane de lei sancțiuni, peste 1.500 de tone de deșeuri confiscate și 339 de sesizări penale.
📌 𝗔𝗽𝗲𝗹𝗲 𝗥𝗼𝗺𝗮̂𝗻𝗲: 𝗱𝗶𝗿𝗲𝗰𝘁𝗼𝗿𝗶 𝗲𝘃𝗮𝗹𝘂𝗮𝘁̦𝗶 𝗱𝘂𝗽𝗮̆ 𝗰𝗿𝗶𝘁𝗲𝗿𝗶𝗶 𝗿𝗲𝗮𝗹𝗲
Criteriile de performanță ale directorilor fuseseră scoase din fișele de post în 2023. Acum au revenit: 14 criterii și aproximativ 30 de subcriterii, cu ținte măsurabile. De exemplu, cel puțin 97% dintre actele de reglementare contestate în instanță să nu fie anulate și minimum 20 de controale pe lună de inspector. Se aplică din martie 2026 directorilor celor 11 administrații bazinale și ai INHGA.
📌 𝗜𝗻𝘀𝗽𝗲𝗰𝘁𝗼𝗿𝘂𝗹 𝗕𝗮𝗹𝗮𝘀𝘁𝗶𝗲𝗿𝗲𝗹𝗼𝗿: 𝗱𝗲 𝗹𝗮 𝟰𝟲 𝗹𝗮 𝟲𝟱𝟱 𝗱𝗲 𝗰𝗼𝗻𝘁𝗿𝗼𝗮𝗹𝗲 𝗽𝗲 𝗹𝘂𝗻𝗮̆
După ce raportul Corpului de Control al ministerului a arătat că inspectorii Apelor Române făceau foarte puține verificări, controalele au crescut de peste zece ori, iar în noiembrie 2025 s-au dat aproape tot atâtea amenzi cât în tot anul până atunci. În 2026 a apărut aplicația „Inspectorul Balastierelor”, unde oricine poate verifica în câteva secunde dacă o balastieră funcționează legal, iar în primele nouă luni Garda de Mediu a făcut 840 de acțiuni de control, cu amenzi de peste 10,7 milioane de lei și 20 de activități oprite.
📌 𝗣𝗹𝗮𝗷𝗲 𝗲𝗹𝗶𝗯𝗲𝗿𝗮𝘁𝗲: 𝗰𝗼𝗻𝘀𝘁𝗿𝘂𝗰𝘁̦𝗶𝗶 𝗶𝗹𝗲𝗴𝗮𝗹𝗲 𝗱𝗲𝗺𝗼𝗹𝗮𝘁𝗲, 𝗼𝗽𝗲𝗿𝗮𝘁𝗼𝗿𝗶 𝘃𝗲𝗿𝗶𝗳𝗶𝗰𝗮𝘁̦𝗶
La Năvodari, din 75 de contracte de închiriere a plajei, 62 aveau construcții ilegale, unele cu 500-800 mp peste suprafața avizată, tolerate ani la rând cu amenzi modice. Apele Române nu au mai prelungit contractele, zeci de construcții au fost demolate, iar controalele s-au extins pe tot litoralul. În iulie 2026 au fost identificate 23 de terase neconforme, față de peste 100 în sezonul trecut, în condițiile unui număr mult mai mare de controale.
👉 Diana Buzoianu a început reforme reale la Ministerul Mediului și a luat măsuri concrete pentru oprirea ilegalităților, acolo unde pentru prea mult timp autoritățile întorceau privirea. Aceste reforme trebuie să continue, statul trebuie să-și pună în continuare ordine în cheltuieli și să oprească risipa din bani publici.
𝗨𝗦𝗥 𝗻𝘂 𝘃𝗮 𝘃𝗼𝘁𝗮 𝗻𝗶𝗰𝗶𝘂𝗻 𝗴𝘂𝘃𝗲𝗿𝗻 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗼𝗽𝗿𝗲𝘀̦𝘁𝗲 𝗿𝗲𝗳𝗼𝗿𝗺𝗲𝗹𝗲, 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗻𝘂 𝗽𝘂𝗻𝗲 𝗼𝗿𝗱𝗶𝗻𝗲 𝗶̂𝗻 𝗰𝗵𝗲𝗹𝘁𝘂𝗶𝗿𝗲𝗮 𝗯𝗮𝗻𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗽𝘂𝗯𝗹𝗶𝗰𝗶 𝘀̦𝗶 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗮𝗿𝘂𝗻𝗰𝗮̆ 𝗱𝗶𝗻 𝗻𝗼𝘂 𝗶̂𝗻 𝗮𝗲𝗿 𝗱𝗲𝗳𝗶𝗰𝗶𝘁𝘂𝗹 𝗯𝘂𝗴𝗲𝘁𝗮𝗿.