09/10/2026
COMUNICAT DE PRESĂ
ACȚIUNI DSVSA HUNEDOARA - LUNA SEPTEMBRIE 2026
In vederea apărării sănătății publice și protecției consumatorilor, pentru prevenirea apariției unor episoade de toxiinfecții alimentare prin consumul de produse alimentare, precum și pentru prevenirea răspândirii Pestei Porcine Africane sau a altor boli cu implicații majore, în perioada 01.09-30.09.2026 au fost întreprinse următoarele acțiuni:
Reprezentanții D.S.V.S.A. Hunedoara au efectuat controale care au urmărit respectarea legislației sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor atât în domeniul siguranței alimentelor de origine animală și non-animală, cât și în domeniul sănătății, bunăstării și identificării animalelor, nutriției animalelor și produselor medicinale veterinare.
In perioada 01.09-30.09.2026 au fost verificate un număr de 931 obiective, iar pentru deficiențele constatate au fost aplicate 32 amenzi contravenționale în cuantum de 57300 lei, precum și 15 avertismente.
La nivelul DSVSA Hunedoara au fost înregistrate și soluționate 32 sesizări.
In domeniul siguranței alimentelor au fost efectuate acțiuni de control la unitățile de abatorizare, procesare, depozitare și desfacere a produselor alimentare de origine animală și nonanimală. în acest sens au fost efectuate acțiuni care au urmărit modul cm sunt respectate condițiile de funcționare și inregistrare/autorizare al unităților, precum și acțiuni care au urmărit respectarea legislației sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor privind producerea, depozitarea și comercializarea produselor alimentare de origine animală și nonanimală. Au fost verificate un număr de 488 obiective, fiind constatate următoarele deficiențe: - manipulare, etichetare și depozitare necorespunzătoare a produselor alimentare, igienă și întreținere necorespunzătoare a spațiilor din dotare, comercializare produse alimentare în spații neaprobate sanitar veterinar. în urma neconformităților constatate au fost aplicate 3 amenzi contravenționale în cuantum de 23200 lei, precum și 3 avertismente.
In domeniul sănătății, bunăstării și identificării animalelor, nutriției animalelor și produselor medicinale veterinare au fost efectuate controale în fermele comerciale, exploatatiile comerciale de tip A, exploatațiile non-profesionale, depozite farmaceutice, farmacii și cabinete veterinare, care au vizat verificarea respectării condițiilor de funcționare, biosecuritate, bunăstare și protecție, identificare și înregistrare a animalelor, precum și a condițiilor de comercializare a produselor medicinale veterinare și a altor produse de uz veterinar. în total au fost verificate un număr de 443 obiective supuse controlului sanitar veterinar, fiind constatate următoarele deficiențe: deținerea/vânzarea/cumpărarea/înstrăinarea animalelor neînregistrate sau fără documentele prevăzute de legislația în vigoare, deficiențe privind modul de comercializare a produselor medicinale veterinare. în urma neconformităților constatate au fost aplicate 29 amenzi contravenționale în cuantum de 34100 lei, precum și 12 avertismente.
In scopul prevenirii încălcării legislației sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor și a asigurării protecției sănătății consumatorilor, DSVSA Hunedoara a colaborat în acțiuni organizate, în baza protocoalelor încheiate cu celelalte autorități competente cu atribuții în controlul produselor alimentare și transportul animalelor vii, în special controale în trafic cu Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara pentru verificarea legalității transporturilor de animale vii și a cărnii și produselor din carne.
Au fost înregistrate/autorizate în domeniul siguranței alimentelor un număr de 25 obiective după cm urmează: 1 depozit frigorific, 2 măcelării, 3 restaurante, 1 pizzerie, 1 bar, 3 fast-fooduri, 9 magazine alimentare, 1 unitate nonanimal, 4 producători vânzare directă, precum și 15 mijloace de transport produse alimentare.
Au fost înregistrate/autorizate în domeniul sănătății animalelor un număr de 5 obiective după cm urmează: 1 menajerie, 3 exploatații de creștere a animalelor, 1 unitate comercializare pui de o zi, precum și 3 mijloace de transport animale vii.
La nivelul Laboratorului Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Hunedoara au fost analizate un număr de 2788 probe din care 1086 pe domeniul siguranței alimentelor și 1702 pe domeniul sănătății animalelor.
în perioada 01.09-30.09.2026 nu au fost confirmate focare de Pestă Porcină Africană la porcii domestici în cadrul exploatațiilor/gospodăriilor proprii ale populației sau în exploatațiile comerciale, precum nici cazuri de Pestă Porcină Africană la porcii mistreți de pe fondurile de vânătoare. De asemenea ia nivelul județului nu evoluează focare de Pesta Micilor Rumegătoare sau Variolă Ovină. DSVSA Hunedoara solicită sprijinul și înțelegerea unităților administrativ teritoriale, a cetățenilor și a operatorilor economici pentru respectarea măsurilor care se impun, având în vedere gravitatea bolilor și consecințele economice grave generate de apariția acestora. Facem precizarea că pesta porcină africană, pesta micilor rumegătoare și variola ovină nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, aceste virusuri având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic.
DIRECTOR EXECUTIV,
DR. LUCIAN LAURENTIU JOSAN