Primăria Municipiului Deva

Call Directions Website Contact the organization

Primăria Municipiului Deva Primăria Municipiului Deva Pe viitor, avem în vedere sesizarea organelor de cercetare penală pentru fapte prevăzute de Codul Penal și Codul de Procedură Penală.

Pagina de Facebook PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA este o pagină DE INFORMARE a cetățenilor despre activitatea instituției Primăriei și a Consiliului Local Deva. Pagina de Facebook PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA nu este un forum de dezbatere și nici o platformă unde cetățenii sesizează probleme edilitare. În acest scop a fost creată aplicația oficială a Primăriei Deva, https://deva24.primariadeva.ro/, unde sesizările cetățenilor dobândesc caracter oficial de PETIȚIE iar răspunsurile sunt oferite petenților în termenul prevăzut de lege. Încurajăm cetățenii municipiului Deva să folosească aplicația https://deva24.primariadeva.ro/ pentru rezolvarea operativă a problemelor de interes public. Dorim să menținem un mediu legal și civilizat pentru pagina DE INFORMARE pe Facebook ”Primăria Municipiului Deva”, adecvat comunicării unei instituții publice - din acest motiv, comentariile pe această pagină sunt moderate de către administratori. Pagina de Facebook PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA este operată de Compartimentul Comunicare-Promovare Imagine.

ÎN GENERAL, comentariile la postările pe pagina de Facebook ”Primăria Municipiului Deva” au fost șterse iar, la abateri repetate, autorilor comentariilor le-a fost restricționat accesul pe această pagină pentru următoarele abateri de la Constituția României, STANDARDELE COMUNITĂȚII FACEBOOK sau normele unui dialog civilizat DUPĂ CUM URMEAZĂ:

- Incitarea la discriminare pe bază de rasă, religie, s*x, etnie, apartenență la o minoritate
- Incitarea la ură
- Incitarea la violență
- Amenințări cu moartea sau alte violențe
- Incitarea la nerespectarea legilor
- Incitarea la nesupunere civică – în special legată de respectarea normelor privind combaterea pandemiei de Covid-19
- Propagarea de informații mincinoase (fake-news)
- Discursul urii (hate-speech)
- Limbaj licențios
- Folosirea de conturi false
- Propagandă politică
- Răfuieli personale între utilizatori
- Hărțuire
- Spam

REPETĂM: Dorim să menținem un mediu legal și civilizat pentru pagina DE INFORMARE pe Facebook ”Primăria Municipiului Deva”, adecvat comunicării unei instituții publice. Nu dorim ca pagina DE INFORMARE ”Primăria Municipiului Deva” să fie suspendată din cauza comentariilor care încalcă prevederile Constituției României, Standardele Comunității Facebook sau normele unui dialog civilizat. Menționăm că, până în prezent, ne-am rezumat doar la a șterge comentariile sau a restricționa accesul utilizatorilor care au încălcat prevederile legii, enumerate mai sus. Compartimentul Comunicare-Promovare Imagine

Trafic rutier închis temporar, de Ziua Armatei României, pe strada Călugăreni din municipiul DevaCeremonialul militar or...
23/10/2026

Trafic rutier închis temporar, de Ziua Armatei României, pe strada Călugăreni din municipiul Deva

Ceremonialul militar organizat de ,,Ziua Armatei României” aduce restricții de circulație în zona Cimitirului Eroilor din municipiul Deva, de pe strada Călugăreni.

Astfel, duminică, 25 octombrie 2026, între orele 11:00 – 13:00, circulația rutieră va fi închisă pe strada Călugăreni – pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Eroilor și străzile Scoruș și Nucilor, din municipiul Deva, ca urmare a desfășurării evenimentului ”Ziua Armatei României”.

Primăria Municipiului Deva face apel la toți participanții la traficul rutier să respecte restricțiile instituite și semnalizarea rutieră temporară.

Compartimentul Comunicare, Promovare Imagine al Primăriei Municipiului Deva

❗DAS Deva: Aproape 200 de deveni cu venituri mici au depus cereri pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței ☀...
23/10/2026

❗DAS Deva: Aproape 200 de deveni cu venituri mici au depus cereri pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței

☀️ Aproape 200 de persoane singure și familii din municipiul Deva au depus cereri pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței și suplimentului pentru energie, în primele două săptămâni de la debutul sesiunii de preluare a cererilor de către Direcția de Asistență Socială Deva.

✔ Din totalul celor 194 de solicitanți, aproape două treimi sunt persoane singure și 35% sunt familii.
✔ De asemenea, 14% din totalul consumatorilor vulnerabili de energie sunt persoane/familii care beneficiază de venit minim de incluziune.

✅ Potrivit datelor centralizate de compartimentele de specialitate, mai mult de jumătate dintre solicitanți (63%) utilizează un sistem de încălzire cu gaze naturale, în timp ce mai puțin de o treime (31%) folosesc combustibili solizi și/sau petrolieri și alți 6% - energie electrică.

📌 DE REȚINUT! Ajutorul de încălzire şi suplimentul pentru energie se acordă, la cerere, familiilor care au un venit net mediu lunar de până la 1.386 lei/persoană şi persoanelor singure cu un venit net mediu lunar de până la 2.053 lei.

🟧 Cererile și documentele doveditoare pentru acordarea ajutorului de încălzire și suplimentului pentru energie se depun de luni până joi, între orele 8:00 – 16:30 sau vineri, între orele 8:00 – 14:00, în următoarele locații:
☑️ Piața Centrală Deva, etaj 1, birourile nr. 24, 25 și 26
☑️ Direcția de Asistență Socială Deva (Str. I.L. Caragiale, nr. 4, etaj 1), Compartiment VMI (în cazul persoanelor care beneficiază de venit minim de incluziune)

🟧 De asemenea, cererile însoțite de documentele justificative pot fi transmise și online, pe adresa: [email protected].

📍 Persoanele care depun cererile și setul complet de documente doveditoare până în data de 20 noiembrie 2026 beneficiază de ajutor de încălzire și supliment pentru energie pentru toată perioada sezonului rece (1 noiembrie 2026 – 31 martie 2027).

ℹ️ Detalii privind acordarea ajutorului de încălzire a locuinței și suplimentului pentru energie (actele necesare, bunurile care conduc la excluderea acordării ajutorului, valoarea subvenției și obligațiile beneficiarilor) pot fi consultate la Direcția de Asistență Socială Deva sau pe pagina de internet a instituției - https://dasdeva.ro, Secțiunea Copii și familie, de unde pot fi descărcate şi formularele necesare.

☎️ INFORMAȚII SUPLIMENTARE se pot obține la numerele de telefon 0755.878.814 (Compartiment Beneficii și servicii sociale) și 0723.230.106 (Compartiment VMI), de luni până joi, între orele 8:00 – 16:30 sau vineri, între orele 8:00 – 14:00.

✅ Persoanele cu dizabilități, din municipiul Deva, care sunt îndreptățite să beneficieze de ajutor de încălzire și/sau supliment pentru energie și nu se pot deplasa, nu au asistent personal, însoțitor sau aparținători pot solicita sprijin din partea reprezentanților DAS Deva, care se vor deplasa la domiciliul acestora, în vederea întocmirii dosarului pentru acordarea ajutorului.

❗IMPORTANT! Titularii ajutorului de încălzire și suplimentului pentru energie au obligația legală să comunice Direcției de Asistență Socială Deva orice modificare intervenită în componența familiei și a veniturilor realizate, în termen de 5 zile de la data la care a intervenit modificarea.

🟧 Sumele încasate necuvenit cu titlu de ajutor de încălzire sau supliment pentru energie se recuperează în condițiile legii.

Direcția de Asistență Socială Deva

Poliția Locală Deva, destinație educativă pentru elevii din programul „Școala Altfel”Tot mai mulți elevi aleg Poliția Lo...
23/10/2026

Poliția Locală Deva, destinație educativă pentru elevii din programul „Școala Altfel”

Tot mai mulți elevi aleg Poliția Locală Deva pentru lecțiile practice din cadrul programului „Școala Altfel”.

Sediul Poliției Locale Deva a devenit și astăzi, 23 octombrie 2026, o sală de clasă neconvențională pentru elevii care vor să descopere cm sunt asigurate ordinea, siguranța și liniștea publică în municipiu.

Printre cei care au ales să participe la o astfel de experiență s-au numărat și aproape 20 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Andrei Șaguna” din Deva, care au vizitat sediul instituției, în cadrul programului „Școala Altfel”.

Elevii au fost întâmpinați și de Sorin -Tudor Lavu, viceprimarul municipiului Deva.

Vizita le-a oferit copiilor ocazia de a descoperi, dincolo de informațiile învățate la școală, activitatea polițiștilor locali și rolul acestora în protejarea comunității.

Unul dintre cele mai interesante momente ale întâlnirii a fost vizita la Centrul Video de Monitorizare Trafic. Aici, elevii au aflat cm sunt supravegheate diferite zone ale municipiului și cm imaginile surprinse de camerele video contribuie la creșterea siguranței publice. Curiozitatea lor a fost cu atât mai mare atunci când au avut ocazia să urmărească imagini în direct din zona propriei școli.

Polițiștii locali le-au explicat că monitorizarea zonelor din apropierea unităților de învățământ are un rol important în prevenirea incidentelor, menținerea ordinii și protejarea elevilor.

Autospecialele și echipamentele de intervenție au fost, la rândul lor, un punct de atracție. Copiii au urcat în mașinile Poliției Locale, au pornit girofarurile și au aflat mai multe despre modul în care se desfășoară misiunile din teren. Pistoalele, cătușele, spray-ul lacrimogen și bodycam-urile, minicamerele folosite pentru înregistrarea intervențiilor, le-au stârnit interesul și au dat naștere unor noi întrebări.

Întâlnirea a avut și o importantă componentă educativă. Discuțiile cu polițiștii locali au vizat rolul instituției în comunitate, răspunderea penală și contravențională începând cu vârsta de 14 ani, regulile de circulație pentru utilizatorii trotinetelor electrice, precum și importanța sistemelor de supraveghere pentru siguranța cetățenilor.

Prin exemple concrete și explicații adaptate vârstei lor, elevii au înțeles că activitatea Poliției Locale nu înseamnă doar intervenții și echipamente, ci și prevenție, responsabilitate și respectarea regulilor care ne ajută să trăim într-o comunitate sigură.

📌 „Școala Altfel”, o experiență dincolo de sala de clasă

Interesul elevilor pentru astfel de activități confirmă valoarea întâlnirilor directe cu instituțiile publice. Alegând să viziteze Poliția Locală Deva în cadrul programului „Școala Altfel”, copiii au avut ocazia să învețe prin observație, dialog și experiențe practice, într-un mediu diferit de cel cu care sunt obișnuiți la școală.

Astfel de vizite contribuie la formarea unui comportament responsabil, la o mai bună înțelegere a regulilor și a consecințelor nerespectării acestora și îi ajută pe elevi să descopere profesiile care presupun implicare și responsabilitate față de comunitate.

Direcția Poliția Locală Deva și Primăria Municipiului Deva desfășoară proiecte de parteneriat cu unitățile de învățământ din municipiu, prin care urmăresc educarea, informarea și responsabilizarea elevilor în domeniul siguranței publice.

Compartimentul de presă al Primăriei Municipiului Deva

𝐖𝐨𝐫𝐥𝐝 𝐑𝐞𝐜𝐨𝐫𝐝 𝐥𝐚 𝐃𝐞𝐯𝐚! 𝟏𝟑𝟎 𝐝𝐞 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐯𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐢 𝐢̂𝐧𝐭𝐫-𝐨 𝐬𝐢𝐧𝐠𝐮𝐫𝐚̆ 𝐳𝐢!Sunt zile în care un oraș are toate motivele să fie mândru...
23/10/2026

𝐖𝐨𝐫𝐥𝐝 𝐑𝐞𝐜𝐨𝐫𝐝 𝐥𝐚 𝐃𝐞𝐯𝐚! 𝟏𝟑𝟎 𝐝𝐞 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐯𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐢 𝐢̂𝐧𝐭𝐫-𝐨 𝐬𝐢𝐧𝐠𝐮𝐫𝐚̆ 𝐳𝐢!

Sunt zile în care un oraș are toate motivele să fie mândru de oamenii lui. Astăzi a fost una dintre ele.

În sediul Primăriei Municipiului Deva a fost prezentat un record mondial în oftalmologie, stabilit de domnul dr. Daniel Angelescu, în cadrul clinicii Opticline Dr. Angelescu din Deva.

Ținta anunțată a fost de peste 100 de intervenții chirurgicale de înlocuire a cristalinului într-o singură zi. Rezultatul: 130, realizate în 11 ore de lucru continuu și certificate de World Record Academy.
Am vrut ca acest moment să aibă loc în casa tuturor devenilor, pentru că un asemenea rezultat merită recunoașterea întregii comunități.

În timpul conferinței de presă am întrebat dacă Deva sau județul Hunedoara mai au un record mondial. Din câte știm, nu. Este o premieră pentru orașul și pentru județul nostru.

Dincolo de cifre, recordul are și o dimensiune umană: zece dintre intervenții au fost oferite gratuit unor pacienți din categorii vulnerabile, cu vârste cuprinse între 19 și 90 de ani.

Cred că avem valori în Deva și că ele țin de noi înșine. Fiecare om care își face meseria cu dăruire adaugă ceva la valoarea orașului și a județului și la mândria de a fi români.

De aceea, în prima ședință a Consiliului Local, voi propune consilierilor locali ca domnul dr. Daniel Angelescu să fie declarat cetățean de onoare al municipiului Deva.

Felicitări, domnule doctor, dumneavoastră și întregii echipe! Dumnezeu să vă ajute în tot ceea ce faceți.

Suntem mândri de dumneavoastră!

Lucian Ioan Rus
Primarul Municipiului Deva

Municipiul Deva, parte a unui demers național pentru sănătatea mintală a copiilor și adolescențilorAstăzi, am participat...
23/10/2026

Municipiul Deva, parte a unui demers național pentru sănătatea mintală a copiilor și adolescenților

Astăzi, am participat la o întâlnire, la sediul Consiliului Județean Hunedoara, dedicată oportunităților de dezvoltare a serviciilor de sănătate mintală și de prevenire și tratare a dependențelor în rândul copiilor și adolescenților.

Subiectul întâlnirii a fost programul „Servicii de sănătate – creșterea capacităților de prevenire și tratament al dependenței copiilor și adolescenților din România”.

Principalele teme de discuție au fost: prezentarea programului și a oportunităților de finanțare, precum și identificarea posibilităților de colaborare pentru dezvoltarea serviciilor de sănătate mintală destinate copiilor și adolescenților în municipiul Deva.

Un punct important al discuțiilor l-a reprezentat includerea Centrului de Sănătate Mintală pentru Prevenirea și Tratarea Adicțiilor din cadrul Spitalului Județean de Urgență Deva în programul-pilot derulat prin Programul de Cooperare Elveția–România.

Acesta urmărește dezvoltarea serviciilor specializate, formarea personalului și îmbunătățirea accesului copiilor și adolescenților la sprijin de specialitate. Vorbim și despre o finanțare de aproximativ 120.000 de CHF pentru amenajări și dotări.

La întâlnire au participat reprezentanți ai UNICEF în România, ai Ministerului Sănătății, ai Ambasadei Confederației Elvețiene în România, ai Centrului Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog (CNSMLA) și ai Agenției Naționale pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor (ANPCDDA).

Mulțumesc Consiliului Județean Hunedoara pentru găzduirea acestei întâlniri și tuturor reprezentanților instituțiilor prezente pentru dialogul și deschiderea către identificarea unor soluții concrete pentru comunitatea noastră.

Pentru Deva, astfel de inițiative reprezintă o oportunitate de a consolida colaborarea dintre administrația publică, sistemul medical, precum și partenerii naționali și internaționali.

Vom susține dialogul și parteneriatele care pot transforma aceste oportunități în servicii mai bune pentru tinerii din Deva.

Lucian Ioan Rus
Primarul Municipiului Deva

EDUCAȚIA PENTRU MEDIU – INVESTIȚIA ÎNTR-UN VIITOR MAI VERDE!Am fost onorat să particip, joi, 22 octombrie 2026, la eveni...
23/10/2026

EDUCAȚIA PENTRU MEDIU – INVESTIȚIA ÎNTR-UN VIITOR MAI VERDE!

Am fost onorat să particip, joi, 22 octombrie 2026, la evenimentul dedicat educației pentru protecția mediului, organizat în cadrul proiectului „Inițiativa Dezvoltare Durabilă”, o inițiativă importantă pentru formarea unei generații mai responsabile și mai conștiente de rolul pe care fiecare dintre noi îl are în protejarea naturii.

Educația de mediu începe prin informare, continuă prin exemplul personal și se concretizează în fapte. Este esențial să îi încurajăm pe copii și tineri să înțeleagă importanța colectării selective, a reciclării, a economisirii resurselor și a respectului față de mediul înconjurător.

Zonele în care se implementează proiectul sunt Regiunea Sud-Vest (județele Gorj, Dolj, Olt) și Regiunea Vest (județul Hunedoara).
Grupul-țintă al proiectului este format din peste 501 elevi și tineri cu vârste între 6 și 18 ani , cu niveluri diferite de cunoștințe și experiență în ceea ce privește protecția mediului.

Proiectul este conceput astfel încât impactul să nu se limiteze la participanții direcți, ci să se extindă și către familii, școli și comunitatea locală, prin diseminare și activări publice.

Proiectul „Inițiativa Dezvoltare Durabilă” este esențial pentru atingerea obiectivelor UNESCO și a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă din Agenda 2030. Acesta va contribui la creșterea nivelului de conștientizare și educație privind problemele de mediu, precum și la promovarea unor practici și comportamente durabile, care să asigure un viitor mai bun pentru planeta noastră.

Cred că o comunitate puternică și responsabilă se construiește și prin grija pe care o acordăm naturii. Avem datoria de a le oferi generațiilor viitoare nu doar lecții despre protejarea mediului, ci și un exemplu demn de urmat.

Un viitor mai curat se construiește astăzi, prin educație, implicare și responsabilitate!

Lucian Ioan Rus
Primarul Municipiului Deva

22/10/2026
21/10/2026

Primăria Municipiului Deva informează locuitorii și participanții la trafic că în cursul serii de 21 octombrie 2026 a apărut o defecțiune tehnică la sistemul de iluminat public de pe strada Pietroasa, din municipiul Deva.

Avaria a fost identificată la nivelul rețelelor electrice de alimentare aflate în gestiunea operatorului de distribuție a energiei electrice Rețele Electrice Banat.

Din acest motiv, alimentarea stâlpilor de iluminat stradal din această zonă este temporar întreruptă.

Echipele operative de intervenție ale Rețele Electrice Banat au fost notificate de urgență și se află deja în teren pentru remedierea avariei și restabilirea funcționării normale a rețelei în cel mai scurt timp posibil.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și recomandăm atât conducătorilor auto, cât și pietonilor care tranzitează strada Pietroasa să circule cu atenție sporită.

Pentru sesizări directe legate de deranjamente în alimentarea cu energie electrică, cetățenii pot contacta serviciul de permanență non-stop al Rețele Electrice Banat la numărul de telefon gratuit TelVerde: 0800 070 444.

❗DAS Deva: De ce este important fondul de reparații al asociației de proprietari☀️ Fiecare asociație de proprietari are ...
21/10/2026

❗DAS Deva: De ce este important fondul de reparații al asociației de proprietari

☀️ Fiecare asociație de proprietari are obligația legală să constituie un fond de reparații, care este destinat exclusiv reparării și îmbunătățirii proprietății comune.

✅ Conform legii care reglementează activitatea asociațiilor de proprietari, suma necesară pentru fondul de reparații se stabilește, anual, în cadrul Adunării Generale, astfel încât să poată acoperi costul lucrărilor de întreținere și reparații estimate pentru părțile comune.

✔ Cuantumul fondului de reparații se fundamentează de comitetul executiv și se aprobă cu votul majorității proprietarilor membri ai asociației, prezenți la Adunarea Generală convocată sau reconvocată.

🟧 Fondul de reparații se plătește în avans, de către toți proprietarii, în tranșe lunare egale, incluse pe lista de plată a cheltuielilor comune. Dacă fondul de reparații sau o parte din acesta se utilizează pentru o lucrare, suma trebuie completată prin plata acelorași rate lunare, aprobate în Adunarea Generală.

☀️ Sumele încasate pentru constituirea fondului de reparații se depun în contul asociației de proprietari, prin grija administratorului și se folosesc doar pentru consolidarea blocului, reabilitarea termică, creșterea calității ambiental-arhitecturale a imobilului, precum și pentru repararea și îmbunătățirea proprietății comune.

❗ Utilizarea fondului de reparații altfel decât cm prevede legea se sancționează cu amendă între 4.000 și 9.000 de lei.

📌 Alte reglementări legale privind fondul de reparații:
🔘 fondul de reparații este gestionat de administratorul asociației de proprietari, conform hotărârilor adunării generale sau comitetului executiv
🔘 pentru încasarea fondului de reparații, administratorul eliberează chitanță nominală separată și ține evidență separată
🔘 în fondul de reparații sunt incluse și veniturile obținute de asociație din exploatarea proprietății comune, inclusiv veniturile din dobânzi bancare (lista acestor venituri, precum și cheltuielile aferente lor trebuie afișată semestrial, la avizierul asociației)
🔘 dacă un proprietar din bloc suferă prejudicii în urma unei lucrări de reparații care se efectuează din proprietatea sa, la proprietatea comună, acesta va fi despăgubit de asociația de proprietari din fondul de reparații
🔘 fondul de reparații nu se restituie proprietarilor – nici la sfârșitul anului, nici la transmiterea dreptului de proprietate
- neluarea măsurilor pentru constituirea fondului de reparații se sancționează cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei

☎ IMPORTANT! Proprietarii de apartamente și reprezentanții asociațiilor de proprietari pot solicita Direcției de Asistență Socială Deva sprijin, îndrumare sau consiliere privind obligațiile și drepturile ce le revin în administrarea proprietății comune, la numerele de telefon 0755.878.637 și 0254.218.030 / Tasta 7 (Compartiment Asociații de proprietari), de luni până joi, între orele 8:00 – 16:30 sau vineri, între orele 8:00 – 14:00.

Direcția de Asistență Socială Deva

Turneul Național „Vioara și Enescu” ajunge din nou la Deva Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntea...
21/10/2026

Turneul Național „Vioara și Enescu” ajunge din nou la Deva

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” vă invită vineri, 27 noiembrie 2026, de la ora 19:00, în Sala Pro Arte a Colegiului Național „Decebal” din Deva, la un eveniment de excepție dedicat muzicii clasice: concertul din cadrul Turneului Național „Vioara și Enescu”, aflat la cea de-a XV-a ediție.

Concertul propune o întâlnire cu universul muzical al lui George Enescu, într-un program care pune în valoare bogăția expresivă a creației sale și dialogul acesteia cu repertoriul marilor compozitori europeni și va aduce în fața publicului trei artiști de prestigiu: Gabriel Croitoru – vioară, Simina Croitoru – vioară și Clementina Ristea Ciucu – pian.

Gabriel Croitoru este unul dintre puținii violoniști din lume care a cântat pe vioara Guarneri del Gesù „Catedrala”, care i-a aparținut lui George Enescu, obținând prin concurs dreptul de a o folosi începând cu anul 2008. Cu acest instrument, violonistul a susținut nenumărate concerte în țară și în străinătate și a dus muzica clasică în locuri unde rareori ajunge: de la sate și orașe mici până la mari scene europene, în cadrul turneului Vioara lui Enescu care s-a desfăşurat timp de 13 ani, din 2012 până în 2024.

Din 2025, proiectul cunoscut până acum sub numele ,,Vioara lui Enescu” capătă o identitate nouă - Vioara și Enescu - şi se desfăşoară fără sprijinul Muzeului Național George Enescu, care a participat la toate edițiile precedente până în 2024, inclusiv.

Prin diversitatea și valoarea lucrărilor interpretate, programul oferă publicului prilejul de a descoperi sau redescoperi sonoritățile aparte ale muzicii lui George Enescu, alături de creații reprezentative ale repertoriului pentru vioară și pian.

Programul muzical :
• George Enescu – Sonata „Torso” pentru vioară și pian
• George Enescu – Sonata nr. 3, în la minor, op. 25, „în caracter popular românesc”
• Ernest Chausson – Poème, op. 25
• Maurice Ravel – Tzigane, rapsodie de concert un bis simpatic cu 2 viori

Gabriel Croitoru, cu o remarcabilă carieră națională și internațională, este unul dintre cei mai apreciați violoniști români. Solist concertist al Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești, membru al Cvartetului de Stat „Transilvan” și profesor universitar doctor la Universitatea Națională de Muzică din București a colaborat cu orchestre de prestigiu din țară și din străinătate. Este cunoscut și pentru participarea la turneele „Vioara lui Enescu” și „Duelul viorilor – Stradivarius vs. Guarneri”, interpretând la celebra vioară Guarneri del Gesù „Catedrala”, instrument pe care a cântat George Enescu, aflat în patrimoniul Muzeului Național „George Enescu”.

Simina Croitoru este violonistă și cadru didactic la Universitatea Națională de Muzică din București. A început studiul viorii la vârsta de cinci ani, și-a desăvârșit pregătirea la aceeași instituție, unde a obținut și titlul de doctor în muzică, în 2020. Laureată a unor importante concursuri naționale și internaționale, a susținut concerte alături de filarmonicile din România și de orchestre din străinătate, în țări precum Austria, Germania, Finlanda, Mexic și China.

Clementina Ciucu-Ristea este pianistă și lector universitar doctor la Universitatea Națională de Muzică din București, remarcându-se printr-o bogată activitate artistică și pedagogică. Laureată a numeroase concursuri naționale și internaționale, ea a susținut recitaluri în țară și în străinătate și a colaborat cu muzicieni de prestigiu. Activitatea sa include și acompaniamentul în cadrul unor competiții și cursuri de măiestrie importante, precum Concursul Internațional „George Enescu”, „Jeunesses Musicales” și „Concertino Praga”, contribuind totodată la formarea noilor generații de muzicieni.

Concertul de la Deva reprezintă o oportunitate pentru iubitorii muzicii clasice de a se bucura de un repertoriu deosebit, într-o interpretare de înaltă ținută artistică.

Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva

Address

Piața Unirii, Nr 4
Deva

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Primăria Municipiului Deva posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Primăria Municipiului Deva:

Shortcuts

Share

Category