07/10/2026
SĂ FIE ! „SĂ FII FRUMOASĂ ȘI SĂ TACI!”
Stabilitate! Este un cuvânt care a ajuns astăzi, în România, să țină loc de orice argument politic. Nu mai contează ce spui politic, contează să fie... stabilitate.
Trebuie stabilitate. Nu putem să deranjăm, nu putem face alegeri, nu putem schimba direcția, nu putem deranja creditorii internaționali, nu putem supăra pe nimeni, nu putem supăra băncile, nu putem risca. Nu putem, nu putem, nu putem. Ne trebuie... stabilitate!
Numai că există o mică problemă cu această stabilitate.
Stabilitatea aceasta ne trezește în memorie o expresie celebră, de acum câteva decenii, a unei actrițe care spunea că femeilor, actrițelor din vremea respectivă, li se cerea un singur lucru: „Să fii frumoasă și să taci.” „Sois belle et tais-toi.”
Să fii frumoasă și să taci!
Cam aceasta este condiția pusă astăzi partidului Alianța pentru Unirea Românilor - AUR: să fie frumos și să tacă. Sau mă rog, să fie mară, dar să tacă.... Să nu deranjeze guvernele, să tacă din gură, să nu spună nimic. Altfel spus, stabilitatea pentru acești politicieni înseamnă: să nu faci zgomot, să nu provoci turbulențe, să nu vii cu soluții politice care deranjează. Să fii frumos și să taci.
Problema este: ce fel de stabilitate construiești într-o țară în care o bună parte a electoratului și reprezentarea politică a acestui electorat nu pot să facă parte din putere, nu pot să susțină un guvern, nu pot să acceadă la instrumentele puterii, care sunt fundamentale pentru orice partid?
Nu există partid care să se constituie pe ideea de a nu ajunge la putere!
Ni se spune: vino la consultări, fii responsabil, votează guvernul, votează stabilitatea. Poți să apari și la televizor din când în când, dar nu mai mult decât atât. În realitate, stabilitatea în România se construiește pe .
Și asta este o iluzie. Indiferent de condiția partidului AUR în acest moment, este o iluzie să crezi că, dacă scoți instabilitatea din instituțiile statului — altminteri spus, dacă scoți din instituții sau nu admiți în instituții oameni care au opinii diferite — creezi stabilitate. Nu. Nu este stabilitate. Muți doar instabilitatea din instituții în societate. Și instabilitatea rămâne acolo. În societate, unde există tensiunea pe care tu crezi că ai eliminat-o.
Dacă pui un capac pe o oală sub presiune, nu obții stabilitate. Obții o liniște de moment, dar niciodată stabilitate.
Iar instabilitatea fundamentală a României se bazează pe ideea că democrația gândită astăzi la Cotroceni n-are nimic de-a face cu democrația.
Pentru că una este ca un partid să nu poată ajunge la putere pentru că nu are o majoritate sau pentru că nu poate să creeze în Parlament o majoritate și alta este ca un partid să nu poată ajunge la putere pentru că este proscris, pentru că nu are voie să ajungă la putere.
Aici apare problema majoră a limitelor .
Cine stabilește limitele reprezentării politice în țara aceasta? Cine dă ? Cine dă dreptul de a intra în spațiul politic sau nu? Și cm se vor simți acei oameni care primesc interdicția?
Acum mulți ani, o bună parte a societății americane, când voia să intre într-un parc, putea citi un anunț: „Negrii și câinii n-au voie să intre în acest parc.”
Și sigur că, probabil, parcul acela era liniștit, calm, septic și.... stabil.
Dar asta nu înseamnă că societatea americană putea să transforme această aparentă liniște în stabilitate socială.
Evident că asemenea tipuri de „stabilitate” nu sunt deloc stabile. Asemenea societăți nu pot funcționa pe termen lung.
Situația din România nu vrem să o comparăm cu exemplul acesta; l-am dat doar ilustrativ. Dar situația din România este una de .
Indiferent că se va vota un guvern, indiferent că se va pretinde că există stabilitate, va fi un dans pe vulcan.
Stabilitatea pretinsă va fi, de fapt, o instabilitate de fond, care va putea fi menținută numai prin măsuri din ce în ce mai radicale, mai autoritare, care n-au nimic de-a face cu democrația pe care aceiași oameni o evocă la fiecare pas.
Pentru că stabilitatea nu înseamnă să scoți oameni din joc și apoi să pretinzi că ai obținut-o. Stabilitatea nu înseamnă ca toți actorii politici să fie frumoși și să tacă.
Stabilitatea nu există atunci când pretinzi că jumătate dintre români nu trebuie să participe la conversație.
Și nu este vorba doar despre partidele politice. Este vorba și despre susținătorii acestor partide.
Când ai un exemplu flagrant, cm s-a întâmplat zilele trecute cu un , un așa-zis artist, care a făcut un gest inadmisibil pe o scenă publică, iar instituțiile care în alte cazuri se sesizează cu mare promptitudine nu mai reacționează în același fel, apare inevitabil sentimentul unui dublu standard.
Cu puțină vreme în urmă, Dan Puric Oficial nu era admis să intre într-un liceu din România pentru că ar fi „infestat” tineretul cu idei despre țară, patriotism sau Biserică. Cum să înțeleagă oamenii asta? Sau ce să înțeleagă de aici?
Evident că trăim într-o criză care nu are cm să se... stabilizeze.
Nu doar partidele excluse se simt excluse. Oamenii, publicurile care împărtășesc anumite tipuri de valori încep să se simtă excluși.
Pe această instabilitate cronică nu poți să construiești nimic.
Cei care conduc România își asumă un mare . Nimeni care vrea cu adevărat stabilitate în societate nu procedează prin garduri, cordoane sanitare sau ziduri de foc. Liderii europeni care au încercat să administreze societățile în felul acesta — pretinzând, pe de o parte, că fac bine pentru societățile lor și încercând, concomitent, să restrângă competiția politică — s-au confruntat tocmai cu amplificarea instabilității pe care pretindeau că o combat.
Există riscul ca același lucru să se întâmple, din păcate, și cu România.
Pentru că România trebuie să învețe un lucru elementar: începe când accepți că trebuie să vorbești cu cel cu care nu ești de acord.
Până atunci, stabilitate în țara aceasta nu va fi. Cu toate consecințele care derivă de aici.
Din păcate.
Vă mulțumesc.
