Primaria Mitoc

Call Directions Website Contact the organization

Primaria Mitoc Scopul aceste pagini este transmiterea de anunturi oficiale si de proiecte, activitati administrative

01/10/2026
Anunț!!
15/06/2026

Anunț!!

Astăzi, în comuna Mitoc, a fost organizată ceremonia dedicată Zilei Eroilor, un moment solemn de cinstire a memoriei cel...
21/05/2026

Astăzi, în comuna Mitoc, a fost organizată ceremonia dedicată Zilei Eroilor, un moment solemn de cinstire a memoriei celor care și-au jertfit viața pentru libertatea și demnitatea poporului român.
Evenimentul a debutat cu oficierea unei slujbe religioase, în cadrul căreia au fost pomeniți eroii neamului și s-au rostit rugăciuni pentru odihna sufletelor acestora.
Un moment deosebit l-a constituit programul artistic susținut de elevii Școlii din Mitoc. Prin interpretarea unor cântece patriotice și recitarea de poezii dedicate eroilor, aceștia au adus un omagiu sincer și emoționant, demonstrând respectul generațiilor tinere față de valorile naționale.
Ceremonia a continuat cu depunerea de coroane de flori la monumentul eroilor și păstrarea unui moment de reculegere, în semn de profund respect și recunoștință.
Primăria comunei Mitoc mulțumește tuturor participanților pentru prezență și implicare în marcarea acestei zile deosebit de importante pentru comunitatea noastră.
Hristos S-a înălțat!

Anunț !!!
11/05/2026

Anunț !!!

Anunț important pentru deținătorii de albine!!!
08/05/2026

Anunț important pentru deținătorii de albine!!!

Address

Strada Pimariei, Nr. 6
Mitoc
717285

Opening Hours

Monday 08:00 - 16:00
Tuesday 08:00 - 16:00
Wednesday 08:00 - 16:00
Thursday 08:00 - 16:00
Friday 08:00 - 14:00

Telephone

+40231562020

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Primaria Mitoc posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Primaria Mitoc:

Shortcuts

Share

Category