Activitati zonale Cresterea animalelor, Exploatari forestiere, Comert, Minerit
Facilitati investitori Perspectiva de infiintare a microfermelor zootehnice , Terenuri pitoresti pentru amplasarea de cabane montane de agrement, Ape curgatoare montane propice dezvoltarii pastravariilor, Pasuni si fanete intinse cu vegetatie abundenta, Telefonie moderna, Televiziune prin cablu, Sursa de colectare a laptelui la preturi mici
Proiecte investitii Modernizare drumuri cu structura de asfalt finantat de UE, Modernizarea administratiei publice locale - proiect finantat de UE
Obiective Poiana Narciselor, Poienita, Detunata, Cheile Rimetului
Altitudinea medie a comunei Mogoș este de 734 m fiind apropiată de cea a Munților Apuseni, dar superioară acestora. Piatra Crâsnicului (1350,2 m) la nord, la întretăierea hotarelor comunei Mogoș cu comuna Ponor și orașul Baia de Arieș, Vf. Poienița (1437,6 m) în nord la hotarul cu orașul Baia de Arieș, Vf. Piatra Suligata (1262,9 m) în vest, la hotarul cu comuna Lupșa și Vf. Geamăna (1367,7 m) tot în vest la întretăierea hotarelor comunei cu comunele Lupșa și Bucium. Blocul Munților Apuseni se ridică în mijlocul Transilvaniei, cu o direcție de la nord la sud, având aspectul unei puternice cetăți naturale datorată diferențelor relativ mici de înălțime dintre zona central muntoasă și depresiunile înconjurătoare. În sud-estul acestei cetăți naturale se situează lunga depresiune a Văii Mogoșului, înconjurată la est de Munții Trascăului, la sud, vest și nord de Munții Metaliferi. În această depresiune este așezată comuna Mogoș. Unitățile geomorfologice caracteristice localității sunt în general asemănătoare cu celelalte din Munții Apuseni apărând sub forma pantelor, teraselor, versanților și interfluviilor. Pantele au o mare varietate. Modul lor de grupare se statornicește după gradul de înclinare, oglindind toate caracteristicele etapelor succesive de moderare a reliefului și particularităților morfoclimatice. Dacă pantele cu cele mai mici înclinări 5-10° reprezintă păduri netede ale interfluviilor, resturi ale suprafețelor de netezire, valorile lor cresc spre văile principale la 10-30°, ajungând în unele locuri la 40° sau chiar mai mult. Versanții au în general o expoziție sud-estică în unele părți mai domoale, favorizând așezarea de cătune sau sate mai grupate ca: Bârlești, Valea Bârluțești, Bogdănești, Poienile Mogoșului, Valea Țupilor, Valea Mlacii, întrucât sunt mai puternic încălziți de soare, zăpada topindu-se mai repede, pe cât pe versanții cu expoziție nordică, se găsesc numai unde și unde câte un grup de locuințe și case izolate. Relieful cel mai tânăr de pe raza comunei Mogoș îl formează lumea fluviatilă a Văii Mogoșului care este foarte îngustă și puternic aluvionată. Se observă însă o acțiune de erodare a malului nisipos, facilitând întrucâtva depunerile aluvionare. Cea mai importantă ramură agricolă ce se practică pe scară mai largă este creșterea animalelor, deși și în acest sector se observă o scădere accentuată a efectivelor. Cel mai mare efectiv de animale s-a înregistrat în anul 1941 când efectivul de ovine a atins cifra de 10888 capete iar la bovine se remarcă anul 1981. Este de asemenea în scădere și numărul boilor de muncă cât și a cabalinelor care sunt principala sursă la muncile câmpului , pentru arat și pentru transport în această zonă. Rasa de bovine predominantă este rasa Pingzaw deși s-a introdus și rasa Bălțata românească iar la ovine Țurcana.
În cazul culturilor, în Mogoș se practică în special o agricultură de subzistență, pe suprafețe relativ mici. Cartoful, în special este principala cultură a mogoșenilor. Legumicultura – atât cât este necesară pentru o gospodărie. Livezile și grădinile de zarzavat ocupă din cele 8063 ha ale comunei doar 25 ha. Pășunile și fânețele naturale sunt cele mai bine reprezentate. În perioada de vară începe așa-numitul sezon de „ strâns al fânului”, nutreț pentru animale, care se depozitează mai întâi în clăi iar apoi toamna după ce se „cară” în clădituri sau se urcă în podul „șurilor”. De remarcat sunt acele „șuri cu paie” care încă mai există pe la unele din gospodăriile mogoșene (foto). Alte culturi nu prea găsim deși cu două-trei decenii în urmă se mai cultiva și grâul, care era secerat, îmblătit și era transformat în făină la acele mori pe apă, sau la morile mai moderne apărute mai târziu. Ovăzul cultivat pentru animale era cultivat aproape de fiecare gospodărie; acum însă doar cei mai zgârciți mai cultivă pe suprafețe destul de restrânse pentru uzul propriu. Apărute pe o anumită treaptă de dezvoltare a societății, datinile si obiceiurile au dăinuit atâta timp cât condițiile care le-au generat au rămas neschimbate, sau au dispărut odata cu schimbarea acestora. Ele reflecta o anumita mentalitate desprinsă din preocupările specifice ale vieții, gesturile si atitudinile oamenilor completându-se armonios cu viata lor proprie. Din acest punct de vedere datinile si obiceiurile nu definesc o mentalitate primitiva ci mai de graba una practica, în care fiecare gest și acțiune a fost păstrata cu grija pentru a fi utile in anumite împrejurări. Cele mai multe datini si obiceiuri au fost legate de anumite date calendaristice, sărbători sau de timpul premergător acestora, precum si de principalele momente din viata oamenilor: nașterea, căsătoria și moartea. Portul locuitorilor din comuna este plastic redat într-o descriere din a doua jumătate a secolului al XIX-lea privitor la mocănime: "Țundrele bărbaților sunt numai până la genunchi de lungi și cioarecii strâmți și cu cusătura pe dunga piciorului, iar la glezne sunt vârați în niște colțuni (ciorapi) numai de o palma ieșiți afara din opinca. Toate aceste haine sunt din pănura alba de lâna. Cămașa e scurta si vârâtă în cioareci atârnând de baierele ei cate o merindară vărgată in trei colturi și care fiind vârâta după un șerpar servește drept batista de buzunar. Tot după șerpar e și teaca cu doua despărțituri în care este un cuțit si o furculița cu doua clenge lungi si cu plăselele de os ghintuite. Pălăriile sunt rotunde peste care sunt învârtite niște fire de aur foarte îngust împletite". Bineînțeles că din aceasta perioadă și pană acum portul s-a schimbat foarte mult. Femeile se îmbrăcau în poale si cămașa din pânză țesută de ele, peste care puneau o bluza si o fusta largă, numita "rochie", se încălțau cu ciorapi din lână, ghete sau cizme. Peste bluză îmbrăcau un cojoc din piele de miel, vopsit maro, cu flori de culori deschise pentru femeile tinere si de culori mai închise pentru cele mai învârstă. Femeile bătrâne purtau cojoc alb cu ornamente cusute cu ață neagra. Pe cap se punea o năframă de culoare închisă iar in timpul iernii, pe deasupra, se mai punea un sal de lână neagra, al cărui colț atârna pe spate in jos. 0 altă caracteristică a acestor zone o constituie frumusețea dansurilor populare. În privința dansului trebuie să remarcăm originalitatea si distincția netă a dansurilor moțești începând cu însuflețirea pătimașa a ,,tropotitelor" (ele fiind jucate de mocani) pană la solemnitatea tarmilor (ele fiind jucate de către moți). Țarina, joc de perechi este cel mai de seama dans al moților și cunoaște un număr impresionant de variante. Acest dans se joacă elegant, deplasarea perechilor se face lent, solemn, cu mișcări largi de brațe, cu plimbări si învârtirea fetei pe sub mană. 0 variantă a țarinei este jocul ,,Mocăneasca" dansat intr-un tempo vioi cu mișcări repezi și multe bătăi de picioare în podea. În timpul jocului, întâlnim multe treceri ale fetei pe sub mana, mișcări bruște iar strigăturile cântate de jucători întregesc învelișul sonor al acestui dans foarte plăcut ca dinamică și desfășurare. Enumerarea unor superstiții:
- să nu treci peste gunoiul măturat sau adunat, ca nu te însori;
- să nu pui apa în pahar peste mână, ca nu-i bine;
- să nu omori o broască fiindcă înțarcă vaca;
- să nu umbli cu un picior neîncălțat și cu altui desculț ca moare mama ta. (măta);
- să nu verși sarea că va fi sfadă (ceartă) în casă;
- să nu lași pruncii să se joace cu foc că se udă noaptea în pat;
- să nu omori rândunica că-i păcat și poți căpăta râie și pistrui;
- dacă sar scântei din foc în casă e semn că vin musafiri;
- dacă focul din sobă țiuie e semn că cineva te vorbește de rău;
- dacă pui cuțitul cu tăișul în sus e semn că urmează sfadă în casă;
- când pleci undeva la o treabă și-ți iese cineva cu un vas gol ori cu o căruță sau car gol sau cu un sac gol în cale, poți să te întorci înapoi că nu reușești să faci ceea ce ai vrut;
- când pleci la târg să vinzi ceva e bine ca cineva din casă să-ți dea niște bani;
- nu vei reuși unde mergi dacă te întorci înapoi din drum, ca să-ți iei ceva ce ai uitat;
- dacă-ți iese înainte o femeie sau o fată, la fel n-ai noroc;
- daca-ți iese înainte un țigan sau un hornar vei reuși;
- dacă în drumul tău întâlnești o babă e semn rău și nu nimerești bine;
- tot așa daca îți iese în cale o pisică neagră;
- când plouă la înmormântare e semn că mortul a avut o viață plină de tristețe;
- când latră, urlă câinele cu capul în sus simte primejdia de foc și când urlă ținând capul în jos moare cineva din familie. Deoarece întreaga viața a familiei se petrecea într-o singura încăpere, destul de mare, aceasta îndeplinea funcția de camera de zi, dormitor și bucătărie. Din acest motiv mobilierul trebuia sa îndeplinească toate aceste cerințe la un loc si să fie așezat astfel încât sa asigure folosirea spațiului cu maxim de folos. Sub fereastra de la strada se așeză o laviță, mai adesea o lada lunga cu spate, in care se păstrau hainele, apoi in fata ei se punea masa iar pe lângă pereți, de o parte și de alta a ferestrei se așezau câte un pat.
