23/09/2026
Să fie un semn?
De câteva zile primesc semnale, mesaje și telefoane de la diverși cunoscuti din PSD. Încearcă să mă convingă că nu ar fi bine ca Siegfried Mureșan să meargă până la capăt și să ceară votul Parlamentului.
Insistența lor spune mai mult decât orice declarație publică. Nu îi îngrijorează soarta lui Siegfried Mureșan și nici succesul unui guvern liberal. Îi îngrijorează posibilitatea ca respingerea unei noi formule guvernamentale să ducă procesul constituțional mai aproape de dizolvarea Parlamentului și de alegeri anticipate.
Cu alte cuvinte, îi sperie votul românilor.
Această teamă nu a apărut întâmplător,ea vine după ani în care PSD a tratat statul ca pe propria anexă politică. Ani în care funcțiile publice au fost împărțite ca recompense de partid, companiile de stat au fost folosite pentru sinecuri, iar instituțiile au fost populate cu oameni aleși nu pentru competență, ci pentru obediență.
Este același PSD care a încercat să slăbească legile justiției atunci când acestea îi încurcau liderii. Același partid care a apărat privilegiile și pensiile speciale, în timp ce le cerea românilor obișnuiți să accepte sacrificii. Același partid care a promis reforme la Bruxelles, pentru a obține bani europeni, dar le-a amânat acasă atunci când reformele amenințau interesele clientelei sale.
PSD a guvernat prin cheltuieli fără acoperire, angajări politice și promisiuni electorale, lăsând în urmă deficite, datorii și o administrație supradimensionată. A vorbit despre echitate socială, dar a construit una dintre cele mai inechitabile societăți: una în care cetățeanul plătește, iar privilegiatul încasează; antreprenorul muncește, iar clientela de partid este protejată; comunitățile sărace rămân dependente de baronii locali, în timp ce banii publici sunt împărțiți după carnetul de partid.
Când cineva a încercat să reformeze statul, PSD a descoperit imediat că reforma este „austeritate”. Când s-a vorbit despre reducerea risipei, PSD a apărat aparatul de partid. Când s-a cerut profesionalizarea companiilor publice, PSD și-a apărat sinecurile. Când i s-a cerut responsabilitate bugetară, a preferat populismul. Iar când nu a mai putut controla guvernarea, a provocat actuala criză politică, fără să aibă o soluție serioasă pentru ziua următoare.
Au răsturnat un guvern, dar nu au fost capabili să construiască altul. Au blocat reformele, dar nu au oferit nicio alternativă credibilă. Au pus interesul de partid înaintea interesului național, iar acum încearcă să-i convingă pe ceilalți să îi ajute să evite consecințele propriilor decizii.
Mai grav, pentru a-și atinge obiectivele, PSD a legitimat prin vot și acțiune parlamentară extremismul pe care pretinde că îl combate. A folosit AUR atunci când voturile acestuia i-au fost utile, după care s-a întors în fața românilor prezentându-se drept garant al stabilității și al orientării europene. Nu poți incendia casa împreună cu extremiștii, iar apoi să ceri să fii numit șeful pompierilor.
Aceasta este adevărata explicație a telefoanelor și mesajelor pe care le primesc. PSD înțelege că, dacă Siegfried Mureșan ajunge la vot, fiecare parlamentar va trebui să aleagă la vedere: între un guvern proeuropean și prelungirea crizei, între reformă și conservarea privilegiilor, între responsabilitate și un nou joc de culise.
Siegfried Mureșan trebuie să meargă până la capăt. Parlamentul trebuie să voteze, iar fiecare partid trebuie să își asume decizia în fața cetățenilor. Democrația nu poate funcționa prin telefoane, presiuni și negocieri ascunse.
Dacă actualul Parlament mai poate produce o majoritate responsabilă, aceasta trebuie să se vadă la vot. Dacă nu mai poate, atunci există o singură instanță deasupra tuturor partidelor: votul românilor.
PSD nu se teme de instabilitate. Instabilitatea a provocat-o chiar el. PSD se teme că va veni momentul în care nu va mai putea negocia în spatele ușilor închise și va trebui să dea socoteală, în fața cetățenilor, pentru tot ceea ce a făcut în ultimii ani.
