08/10/2026
Comunicat de presă
25 de agenti economici vor participa la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți organizată de catre AJOFM Caraș-Severin
În data de 9 octombrie 2026, începând cu ora 9, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin va organiza Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți. Evenimentul va avea loc la Reșița la sala Campus Caffe a Centrului Universitar al Universității Babeș Bolyai din P-ţa Traian Vuia nr 4.
Bursa se adresează atât absolvenților instituțiilor de învățământ promoția 2026, cât și altor persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.
25 de agenti economici dintre cei 121 angajatori contactati au confirmat participarea la Bursă oferind peste 261 de locuri de muncă, dintre care 31 pentru persoanele cu studii superioare.
Meseriile in care sunt oferite cele mai multe locuri de munca sunt: confectioner cablaje auto, operator la masini unelte cu comanda numerica, lacatus mecanic, strungar, montator panouri fotovoltaice, asistent relatii cu publicul si comunicare, sudor, bobinator, tehnician dentar, electrician, infirmiera, ingrijitor batrani, ospatar, contabil, secretara, agent securitate, ajutor bucatar, iar pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite locuri de munca de ingineri de diferite specializari, director productie, economist sef serviciu CTC, sef serviciu resurse umane si arhiva, sef sectie, specialist guvernanta corporativa, specialist SSM si tehnician proiectant.
Angajatorii interesati în selecționarea forței de muncă sunt invitați să participe la Bursă pentru a cunoaște direct oferta de forță de muncă si pentru a recruta și selecta personal în vederea ocuparii locurilor de munca vacante.
Deoarece in cadrul Bursei este oferita posibilitatea interactiunii directe dintre angajator si solicitant, invitam toate persoanele aflate in cautarea unui loc de munca sau care doresc sa se reorienteze profesional sa participe la Bursă, pentru a lua decizia optimă in ceeea ce priveste cariera lor.
Pentru informații suplimentare și pentru confirmarea participării la Bursă a angajatorilor, vă stăm la dispoziție la numărul de telefon: 0255/212160.
Participarea la acest eveniment este gratuită.
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraş-Severin