Primaria Rovinari

Directions Website Contact the organization

Primaria Rovinari Primele date despre teritoriul care corespunde zonei oraşului Rovinari sunt încă din paleolitic, dar prima atestare a satului Rovinari este menţionată în

Primele date despre teritoriul care corespunde zonei oraşului Rovinari sunt încă din paleolitic, dar prima atestare a satului Rovinari este menţionată în anul 1497 în actele de întărire sau daniile făcute de Sigismund regele Ungariei sau Iancu de Hunedoara. Denumirea satului provine de la cuvântul „rovină” care înseamnă mlaştină. Înfiinţat pe locul a 6 comune şi devenit oficial oraş la 9 decembrie 1981, Rovinari face parte din categoria oraşelor mici. Relativ nou, oraşul este rezultatul unei aşezări umane forţate prin natura activităţilor de exploatarea minieră a lignitului din bazinul carbonifer cu acelaşi nume. La 9 decembrie 1981 a apărut pe harta ţării oraşul Rovinari, la temelia noului oraş au stat identificarea marilor rezerve de cărbune energetic din perimetrul Roşia-Jiu şi punerea în funcţiune a termocentralei de la Rogojelu. Oraşul Rovinari împreună cu cartierele sale Poiana şi Vârţ ocupă o suprafaţă de 2632 ha, şi aproximativ 13500 loc. Deşi oraşul este nou, în limitele teritoriului său administrativ s-au găsit urme materiale de locuire din cele mai vechi timpuri de tipul cetăţilor geto-dacice sau al căştrilor romane (cetatea de la Vârţ-Rovinari sec. I î Hr-sec. I d Hr. tezaurul de la Poiana-Rovinari, castrul Pinoasa-Rovinari, cula de la Rovinari). Oraşul Rovinari este situat în partea de S-V a României, fiind amplasat pe cursul mijlociu al râului Jiu, pe malul drept al râului, în zona albiei majore şi a teraselor Jiului la contactul dintre Subcarpaţii Getici şi Piemontul Getic, la o altitudine de circa 150 m. Rovinari este al treilea oraş din judeţul Gorj în funcţie de numărul locuitorilor, după municipiile Tîgu-Jiu şi Motru. Faţă de reşedinţa judeţului Gorj (municipiul Tg-Jiu), Rovinariul este situat la o distanţă de 25 Km S-V fiind în zona de influenţă a acestuia şi este legat de acesta prin Drumul Naţional D.N.66 Petroşani – Tg-Jiu – Rovinari – Filiaşi – Craiova, care la rândul lor fac parte din sistemul drumurilor europene, artera E 79. Totodată oraşul este situat de-a lungul căii ferate electrificate Filiaşi – Tîrgu-Jiu. Populaţia oraşului Rovinari este de aproximativ 13.500 locuitori, media de vârstă fiind de 36 ani, iar repartizat pe sexe 50,50% reprezintă bărbaţi şi 49,50% femei. Principalele instituţii din domeniul educaţiei, culturii, sănătăţii ale oraşului Rovinari sunt: Grupul Şcolar Industial Rovinari, Şcoala Generală nr.1, Şcoala Generală nr.3, Şcoala Generală Virţ, Grădiniţele nr.1 şi nr.4, Căminul cu program prelungit, Spitalul orăşenesc Rovinari, Policlinica, Casa de Cultură şi Biblioteca oraşului Rovinari, Clubul elevilor Rovinari, Serviciul Public de Asistenţă Socială, Direcţia de Servicii Comunale, Direcţia de Poliţie Comunitară. Sub aspect economic, oraşul Rovinari dispune de resurse în sectorul primar, prin rezervele de cărbune energetic, respectiv lignitul exploatat în cariere. Participarea exploatării lignitului la dezvoltarea activităţii economice a ţării se manifestă direct prin asigurarea unei surse principale de producere a energiei electrice şi termice, element esenţial pentru celelalte domenii ale economiei naţionale. Ponderea economică a oraşului o constituie industria extractivă reprezentând c.c.a. ½ din producţia totală pe judeţ. Marii agenţi economici ai oraşului Rovinari sunt: S.C. COMPLEXUL ENERGETIC ROVINARI S.A, S.C. TERMOSERV S.A, S.N.L.O – E.M. ROŞIA, S.C. TP SUT S.A, S.C. ENERGOCONSTRUCŢIA S.A, S.C. ENERGOMONTAJ S.A, S.C. ENERGOREPARAŢII S.A, S.C. U.M.R. S.A, S.C. CAZARE – CANTINE S.A, S.C. MINPREST S.A.

15/10/2026

Toamna ne aduce împreună pentru a sărbători roadele pământului, tradițiile și frumusețea comunității noastre! 🍎🌾

📅 Sâmbătă, 17 octombrie 2026
📍 Piața Agroalimentară din Rovinari
🕚 Începând cu ora 11:00

Vă invităm cu drag să luați parte la Ziua Recoltei, un eveniment dedicat toamnei, bogăției roadelor și tradițiilor românești! 🍁🧺

🎶 Atmosfera de sărbătoare va fi întreținută de Ansamblul „Jiulețul” Rovinari, printr-un spectacol de cântec și joc popular, care ne va aduce mai aproape de valorile și obiceiurile noastre. 💃🕺

Haideți să ne bucurăm împreună de culorile toamnei, de roadele bogate și de spiritul comunității! ❤️

06/10/2026

Anunț,

În perioada 12 octombrie 2026 – 20 noiembrie 2026, în intervalul orar 10.00-14.00, de luni până vineri, la sediul Primăriei oraș Rovinari-Direcția Publică de Asistență Socială, pot fi depuse cererile – declarațiile pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței şi a suplimentului pentru energie, în vederea aplicării prevederilor Legii nr.226 din 16 septembrie 2021, privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie şi a Normelor metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin H.G. nr. 1073/2021, pentru sezonul rece 01 noiembrie 2026 – 31 martie 2027.
Documentele necesare sunt următoarele:
– cerere-declarație pe propria răspundere pentru acordarea unor drepturi de asistență socială – (pusă la dispoziţie de către Direcţia Publică de Asistenţă Socială );
– actele de identitate ale membrilor familiei( peste 14 ani) carte identitate/buletin de identitate;
– certificate naștere pentru copiii cu vârsta sub 14 ani;
– documente privind starea civilă ( certificat de căsătorie, hotărâre de divorț, certificat de deces, după caz);
– documente în baza cărora se deține locuința (act de proprietate, contract de închiriere, comodat, moștenitor, etc);
– acte doveditoare privind veniturile familiei din luna anterioară depunerii cererii – adeverință salariu net + tichete de masa sau mențiunea că nu primesc tichete de masa din partea angajatorului, cupon pensie, cupon șomaj, cupon indemnizație persoane cu handicap , cupon alocație de plasament, sau alte documente, d**a caz:
– ultima factură completă de furnizare a gazelor naturale;
– ultima factură completă de furnizare a energiei electrice;
– adeverință eliberată de Compartimentul Agricol;
– adeverință eliberată de Biroul Taxe și Impozite Locale;
– adeverință PATRIMVEN;
Pot beneficia de acest drept familiile care realizează venituri lunare nete pe membru de familie de până la 1386 lei, respectiv persoanele singure care realizează venituri nete lunare până la 2053 lei și care nu dețin bunurile cuprinse în Lista bunurilor cuprinse în ANEXA 4 la normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1154/2022.
Declararea unui număr mai mare de membri de familie, a unor venituri mai mici decât cele reale precum şi nedeclararea bunurilor deţinute, în scopul vădit de a obţine foloase materiale necuvenite, constituie infracţiune și se pedepseşte potrivit dispoziţiilor Codului Penal.
Actele necesare se prezintă în original, iar instituția noastră asigură, în mod gratuit, copierea acestora.

📢 ANUNȚ – ATRIBUIRE LOCURI DE PARCARE DE REȘEDINȚĂPrimăria Orașului Rovinari informează cetățenii interesați că, în peri...
05/10/2026

📢 ANUNȚ – ATRIBUIRE LOCURI DE PARCARE DE REȘEDINȚĂ
Primăria Orașului Rovinari informează cetățenii interesați că, în perioada:
📅 07.10.2026, ora 12:00 – 27.10.2026, ora 12:00
se pot depune cereri pentru atribuirea locurilor de parcare de reședință din zona blocurilor:
➡️ P2
➡️ P3
➡️ P5
➡️ A6 – A8
📍 Cererile, precum și informațiile privind documentele necesare și procedura de atribuire, se pot solicita la Compartimentul Parcări din cadrul Primăriei Orașului Rovinari.
Rugăm persoanele interesate să respecte perioada stabilită pentru depunerea cererilor.
Primăria Orașului Rovinari
Compartimentul Parcări

01/10/2026

Vrei să îți deschizi propria afacere socială?
Proiectul „StartUp SOCIAL - GORJ” oferă formare gratuită în antreprenoriat social și finanțare nerambursabilă de 1.487.000 lei pentru înființarea de întreprinderi sociale în județul Gorj.

Detalii aici: ssg.utgjiu.ro

Tuturor celor care au participat la acțiunea „Let’s Do It, Romania!” și au ales să se implice, să dea o mână de ajutor ș...
19/09/2026

Tuturor celor care au participat la acțiunea „Let’s Do It, Romania!” și au ales să se implice, să dea o mână de ajutor și să arate că schimbarea începe de la fiecare dintre noi, le mulțumim.

👏 Mulțumim elevilor care ne-au demonstrat încă o dată că implicarea și responsabilitatea se învață prin exemplu.
👏 Mulțumim angajaților Primăriei Rovinari care au fost alături de comunitate și au contribuit activ la această acțiune.
👏 Mulțumim consilierilor locali pentru implicare și sprijin.
👏 Și, nu în ultimul rând, mulțumim tuturor cetățenilor care au răspuns invitației și au pus umărul la treabă.

Fiecare sac strâns, fiecare deșeu colectat și fiecare oră petrecută în natură au însemnat un pas înainte pentru un mediu mai curat și mai sănătos.

Faptele mici, făcute împreună, schimbă lumea. 🙏



Dragi prieteni rovinăreni,Sâmbătă, 19 septembrie 2026, se va desfășura la nivel național, campania intitulată ,,Ziua de ...
16/09/2026

Dragi prieteni rovinăreni,

Sâmbătă, 19 septembrie 2026, se va desfășura la nivel național, campania intitulată ,,Ziua de Curățenie Națională 2026’’ , proiect ce are ca obiective principale: curățirea teritoriului României de deșeurile aruncate necorespunzător în ecosistemele naturale, atragerea atenției întregii națiuni asupra importanței curățeniei și de promovare a imaginii unei țări lipsite de deșeuri, a unei țări în care voluntarii-persoane publice și private, autorități locale, centrale și ONG-uri își dau concursul pentru îmbunătățirea calității vieții și imaginii publice.

Prin urmare și Primăria Orașului Rovinari vă invită să vă alăturați acestui proiect și să vă înscrieți ca participant la această acțiune.

Așadar,
📢 Fii eroul naturii! Vino la Ziua de Curățenie Națională!

🌍Planeta noastră are nevoie de o mână de ajutor, iar cea mai bună zi pentru a face o schimbare este acum! Ne strângem cu toții pentru a curăța comunitatea noastră și pentru a arăta că ne pasă de locul în care trăim.

🗓️ Detalii eveniment: Ne întâlnim la ora 09:00 în parcarea de la primărie vom participa la un mic instructaj și vom împărțim zonele în care se va acționa.

🎒 Ce trebuie să știi:
- Noi aducem saci de gunoi, mănuși de protecție și voie bună.
- Tu aduci energie, haine comode (pe care le poți murdări) și o sticlă cu apă.

Pentru a ști câți saci și câte mănuși să pregătim, te rugăm să ne confirmi prezența printr-un comentariu, un mesaj privat sau la numărul de telefon 025337105 până la data de 18.09.2026, ora 16:00

Contăm pe voi și vă așteptăm în număr cât mai mare!

💪 Schimbarea începe cu noi!

Comunicat Proiect - Solidaritate și Demnitate pentru Vârstnicii din orașul Rovinari.
28/08/2026

Comunicat Proiect - Solidaritate și Demnitate pentru Vârstnicii din orașul Rovinari.

Stimați cetățeni,Vă informăm că Primăria orașului Rovinari NU transmite niciun fel de notificări prin SMS privind amenzi...
30/07/2026

Stimați cetățeni,

Vă informăm că Primăria orașului Rovinari NU transmite niciun fel de notificări prin SMS privind amenzi rutiere sau alte datorii neachitate și NU solicită efectuarea plăților prin linkuri.

Mesajele de tipul „amenda rutieră este încă neachitată" care conțin linkuri pentru plată reprezintă tentativă de fraudă.

Primăria orașului Rovinari transmite notificări doar prin corespondență oficială, respectiv prin scrisori recomandate de informare, transmise la adresa de domiciliu.

Pentru a evita eventuale neplăceri, vă recomandăm:

- să vă informați la sediul Primăriei/ Birou ITL, sau prin orice alt mijloc de comunicare oficială;

- să nu accesați niciun fel de link care să vă trimită la o pagină de plată, mai ales dacă a fost primit prin SMS;

- să nu furnizați date bancare sau personale;

Vă mulțumim pentru înțelegere și colaborare și vă rugăm să informați și alte persoane pentru a preveni astfel de tentative de înșelăciune.

ANUNȚAstăzi, 13.07.2026, începând cu ora 15:00, pe raza orașului Rovinari va avea loc cea de-a doua etapă a programului ...
13/07/2026

ANUNȚ

Astăzi, 13.07.2026, începând cu ora 15:00, pe raza orașului Rovinari va avea loc cea de-a doua etapă a programului de dezinsecție prin pulverizare umedă.
Astfel, toate spațiile verzi din oraș și zona Vârț vor fi supuse unui tratament cu substanțe profesionale, eficiente în combaterea insectelor.
Substanțele utilizate sunt avizate de către Ministerul Sănătății și în mod normal nu sunt dăunătoare pentru oameni sau animale, dar se interzice contactul direct, inhalarea sau ingerarea acestor substanțe.
De asemenea, se recomandă evitarea deplasărilor în zonele și pe timpul aplicării tratamentului.
Totuși, în cazul în care, în mod accidental intrați în contact cu substanța, iată ce trebuie să faceți:
🔹 Contactul cu ochii – Spălați locul afectat cu un jet de apă, apoi cu soluție de bicarbonat de sodiu 3-4%.
🔹 Contactul cu pielea – Spălați zona afectată cu multă apă calduță și săpun, apoi cu soluție de bicarbonat de sodiu 5%. Ungeți apoi zona afectată cu ulei vegetal sau cu o cremă calmantă.
🔹 Inhalare – Scoateți victima din atmosfera viciată și transportați-o într-un loc ferit de soare, uscat, bine aerisit și îndepărtați îmbrăcămintea contaminată.
🔹 Ingestie – Provocați voma (spălături gastrice prin administrare de bicarbonat de sodiu soluție 5%, 20 g cărbune).
NU se administrează lapte sau ulei de ricin.
În cazuri grave se solicită ajutor medical.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere!

Address

Rovinari, Strada Florilor, Nr. 2, Judeţul Gorj
Rovinari
215400

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Primaria Rovinari posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Primaria Rovinari:

Shortcuts

Share

Category