TSD CĂUAŞ

Call Directions Contact the organization

TSD CĂUAŞ TINERI, PERSEVERENTI SI DORNICI DE SCHIMBARE! VREM O ROMÂNIE "MAI" BUNÃ!

25/10/2026
24/10/2026

🔴 𝐀𝐦 𝐩𝐫𝐨𝐦𝐢𝐬. 𝐀𝐦 𝐥𝐮𝐩𝐭𝐚𝐭. 𝐀𝐦 𝐫𝐞𝐮𝐬̦𝐢𝐭. 𝐋𝐞𝐠𝐞𝐚 𝐩𝐚̆𝐥𝐢𝐧𝐜𝐢𝐢 𝐚 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐩𝐫𝐨𝐦𝐮𝐥𝐠𝐚𝐭𝐚̆!

Un demers pornit din Satu Mare, din 𝙧𝙚𝙨𝙥𝙚𝙘𝙩 𝙥𝙚𝙣𝙩𝙧𝙪 𝙜𝙤𝙨𝙥𝙤𝙙𝙖𝙧𝙞𝙞 noștri și pentru tradițiile păstrate din generație în generație, a 𝙙𝙚𝙫𝙚𝙣𝙞𝙩 𝙡𝙚𝙜𝙚 pentru întreaga Românie.

𝙋𝙧𝙚𝙨̦𝙚𝙙𝙞𝙣𝙩𝙚𝙡𝙚 României 𝙖 𝙥𝙧𝙤𝙢𝙪𝙡𝙜𝙖𝙩 𝙇𝙚𝙜𝙚𝙖 nr. 204/2026, care cuprinde 𝙖𝙢𝙚𝙣𝙙𝙖𝙢𝙚𝙣𝙩𝙪𝙡 𝙥𝙧𝙤𝙥𝙪𝙨 𝙨̦𝙞 𝙨𝙪𝙨𝙩̦𝙞𝙣𝙪𝙩 𝙙𝙚 𝙢𝙞𝙣𝙚 privind 𝙨𝙘𝙪𝙩𝙞𝙧𝙚𝙖 de la plata 𝙖𝙘𝙘𝙞𝙯𝙚𝙡𝙤𝙧 pentru cel mult 200 𝙙𝙚 𝙡𝙞𝙩𝙧𝙞 𝙙𝙚 𝙗𝙖̆𝙪𝙩𝙪𝙧𝙞 𝙖𝙡𝙘𝙤𝙤𝙡𝙞𝙘𝙚 𝙩𝙧𝙖𝙙𝙞𝙩̦𝙞𝙤𝙣𝙖𝙡𝙚 produse anual într-o 𝙜𝙤𝙨𝙥𝙤𝙙𝙖̆𝙧𝙞𝙚 înscrisă în Registrul agricol, cu condiția ca acestea să nu fie comercializate.

Este 𝙤 𝙫𝙞𝙘𝙩𝙤𝙧𝙞𝙚 𝙖 𝙜𝙤𝙨𝙥𝙤𝙙𝙖𝙧𝙞𝙡𝙤𝙧 𝙧𝙤𝙢𝙖̂𝙣i și o dovadă că, atunci 𝙘𝙖̂𝙣𝙙 𝙞̂𝙩̦𝙞 𝙖𝙥𝙚𝙧𝙞 𝙘𝙪 𝙝𝙤𝙩𝙖̆𝙧𝙖̂𝙧𝙚 𝙘𝙤𝙢𝙪𝙣𝙞𝙩𝙖𝙩𝙚𝙖, poți transforma o problemă reală într-o 𝙨𝙤𝙡𝙪𝙩̦𝙞𝙚 𝙡𝙚𝙜𝙞𝙨𝙡𝙖𝙩𝙞𝙫𝙖̆ 𝙘𝙤𝙣𝙘𝙧𝙚𝙩𝙖̆.

Drumul nu a fost simplu. Legea a fost trimisă spre reexaminare, iar prevederea privind cei 200 de litri a fost eliminată de Senat. Nu am renunțat. Am susținut reintroducerea amendamentului în Camera Deputaților, forul decizional, iar Parlamentul l-a adoptat din nou.

Astăzi, după promulgarea legii, pot spune cu toată responsabilitatea: 𝙢𝙞-𝙖𝙢 𝙧𝙚𝙨𝙥𝙚𝙘𝙩𝙖𝙩 𝙥𝙧𝙤𝙢𝙞𝙨𝙞𝙪𝙣𝙚𝙖 𝙛𝙖̆𝙘𝙪𝙩𝙖̆ 𝙜𝙤𝙨𝙥𝙤𝙙𝙖𝙧𝙞𝙡𝙤𝙧 𝙙𝙞𝙣 𝙎𝙖𝙩𝙪 𝙈𝙖𝙧𝙚 𝙨̦𝙞 𝙙𝙞𝙣 𝙞̂𝙣𝙩𝙧𝙚𝙖𝙜𝙖 𝙩̦𝙖𝙧𝙖̆❗️

În Țara Oașului, în Codru, pe Valea Someșului și în satele României, pălinca, țuica și rachiul nu sunt simple produse. Ele reprezintă rodul livezilor îngrijite cu trudă, munca familiilor și o tradiție transmisă din tată în fiu.

𝙋𝙚𝙣𝙩𝙧𝙪 𝙢𝙞𝙣𝙚, 𝙨𝙤𝙘𝙞𝙖𝙡-𝙙𝙚𝙢𝙤𝙘𝙧𝙖𝙩̦𝙞𝙖 𝙞̂𝙣𝙨𝙚𝙖𝙢𝙣𝙖̆ 𝙚𝙭𝙖𝙘𝙩 𝙖𝙘𝙚𝙨𝙩 𝙡𝙪𝙘𝙧𝙪: respect pentru munca oamenilor, protejarea gospodăriilor, apărarea tradițiilor și transformarea nevoilor comunității în legi drepte.

Le mulțumesc tuturor colegilor mei parlamentari din PSD care m-au susținut, precum și colegilor din celelalte partide politice, care au înțeles importanța acestui demers și au votat pentru adoptarea lui.

𝑺𝒖𝒏𝒕 deputatul sătmărenilor, iar misiunea mea 𝒊̂𝒏 𝑷𝒂𝒓𝒍𝒂𝒎𝒆𝒏𝒕 este 𝒔𝒂̆ 𝒊̂𝒊 𝒓𝒆𝒑𝒓𝒆𝒛𝒊𝒏𝒕 cu cinste și 𝒔𝒂̆ 𝒂𝒑𝒂̆𝒓 interesele românilor.

20/10/2026
16/10/2026
14/10/2026

🛑𝐀𝐥𝐭𝐚̆ 𝐩𝐫𝐨𝐦𝐢𝐬𝐢𝐮𝐧𝐞 𝐢̂𝐧𝐝𝐞𝐩𝐥𝐢𝐧𝐢𝐭𝐚̆: 𝐯𝐨𝐭 𝐟𝐚𝐯𝐨𝐫𝐚𝐛𝐢𝐥 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐩𝐫𝐨𝐝𝐮𝐜𝐚̆𝐭𝐨𝐫𝐢𝐢 𝐝𝐞 🍓𝐜𝐚̆𝐩𝐬̦𝐮𝐧𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐒𝐚̆𝐭𝐦𝐚𝐫

În spatele fiecărei recolte de 𝐜𝐚̆𝐩𝐬̦𝐮𝐧𝐢 sunt luni de muncă, investiții și familii care își leagă viitorul de pământul pe care îl lucrează. Acești oameni se confruntă cu prețuri tot mai mari și cu o concurență puternică. Au nevoie de sprijin concret și de reguli care să le permită să privească înainte cu încredere.

Cunoscând importanța culturilor de căpșuni din regiunea noastră și rolul lor pentru familiile care trăiesc din această muncă, am inițiat aceste amendamente în sprijinul producătorilor români. 𝐈̂𝐧 𝐒𝐚̆𝐭𝐦𝐚𝐫, 🍓𝐜𝐚̆𝐩𝐬̦𝐮𝐧𝐢𝐥𝐞 au o valoare aparte, asemenea 𝐩𝐚̆𝐥𝐢𝐧𝐜𝐢𝐢: fac 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞 din 𝐦𝐮𝐧𝐜𝐚, 𝐢𝐝𝐞𝐧𝐭𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐬̦𝐢 𝐞𝐜𝐨𝐧𝐨𝐦𝐢𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐧𝐨𝐚𝐬𝐭𝐫𝐞.

𝐀𝐦𝐞𝐧𝐝𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭𝐞𝐥𝐞 au primit vot favorabil și 𝐩𝐫𝐞𝐯𝐚̆𝐝 𝐦𝐚𝐣𝐨𝐫𝐚𝐫𝐞𝐚 ajutorului 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝟏𝟎.𝟎𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢 𝐥𝐚 🔺𝟒.𝟎𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐞𝐮𝐫𝐨 𝐩𝐞 𝐡𝐞𝐜𝐭𝐚𝐫, 𝐩𝐞 𝐚𝐧, precum și 𝐞𝐱𝐭𝐢𝐧𝐝𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐞𝐫𝐢𝐨𝐚𝐝𝐞𝐢 𝐝𝐞 𝐚𝐜𝐨𝐫𝐝𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐭𝐫𝐞𝐢 𝐥𝐚 🔺𝐜𝐢𝐧𝐜𝐢 𝐚𝐧𝐢.

𝐋𝐞 𝐦𝐮𝐥𝐭̦𝐮𝐦𝐞𝐬𝐜 𝐜𝐨𝐥𝐞𝐠𝐢𝐥𝐨𝐫 care au susținut aceste măsuri, indiferent de apartenența politică. Votul este un pas important pentru cultivatori, pentru familiile lor și pentru agricultura românească. 𝐒𝐮𝐬𝐭̦𝐢𝐧𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐫𝐨𝐝𝐮𝐜𝐭̦𝐢𝐞𝐢 𝐚𝐮𝐭𝐨𝐡𝐭𝐨𝐧𝐞 înseamnă 𝐬𝐚̆ 𝐟𝐢𝐦 𝐚𝐥𝐚̆𝐭𝐮𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢𝐢 care 𝐦𝐮𝐧𝐜𝐞𝐬𝐜 aici și contribuie la bunăstarea comunităților noastre.

𝐕𝐨𝐢 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐢𝐧𝐮𝐚 𝐬𝐚̆ 𝐬𝐮𝐬𝐭̦𝐢𝐧 𝐦𝐚̆𝐬𝐮𝐫𝐢 care dau 𝐩𝐫𝐨𝐝𝐮𝐜𝐚̆𝐭𝐨𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐫𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢 șansa să investească, să rămână competitivi și să-și ducă munca mai departe.

𝑺𝒖𝒏𝒕 deputatul sătmărenilor, iar misiunea mea 𝒊̂𝒏 𝑷𝒂𝒓𝒍𝒂𝒎𝒆𝒏𝒕 este 𝒔𝒂̆ 𝒊̂𝒊 𝒓𝒆𝒑𝒓𝒆𝒛𝒊𝒏𝒕 cu cinste și 𝒔𝒂̆ 𝒂𝒑𝒂̆𝒓 interesele românilor.

Address

Satu Mare

Telephone

+40741613014

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when TSD CĂUAŞ posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to TSD CĂUAŞ:

Shortcuts

Share