18/10/2026
✨ Arbori remarcabili protejați, sprijin pentru sănătatea copiilor, străzi modernizate și verificări în centrele pentru persoane vulnerabile. Așa arată o săptămână obișnuită pentru USR în administrația locală.
🌳 La Timișoara, Primăria și Asociația Peisagiștilor din România vor colabora pentru identificarea, evaluarea și protejarea arborilor remarcabili din oraș. Au fost deja identificați primii 12 arbori, printre care un Ginkgo biloba, dar și stejari, ulmi, frasini, tei și platani cu o vechime de peste un secol. Demersul continuă inventarierea și protejarea patrimoniului verde al orașului, după ce 180.000 de arbori au fost deja înregistrați în Registrul Spațiilor Verzi. Proiectul va continua în următorii trei ani.
👧 La Râșnov, Primăria oferă tichete de 100 de lei pentru controlul stomatologic al copiilor, până la finalul anului 2026, anunță primarul Horia Motrescu. Medicii stomatologi din oraș care participă la program vor percepe un tarif fix de 100 de lei pentru consultație. Programul urmărește depistarea din timp a problemelor dentare, iar de anul viitor vor fi oferite tichete și pentru tratarea acestora.
🛣️ În comuna Balinț (jud. Timiș), administrația condusă de primarul Andrei Popa a început lucrările de modernizare a peste 5 km de drumuri din satul Târgoviște. Proiectul, în valoare de 3,5 milioane de lei, include reabilitarea a 10 podețe și a unui pod de dimensiuni mari, realizarea infrastructurii pentru scurgerea apelor și amenajarea părții carosabile și a acostamentelor, pentru condiții de circulație mai bune atât pentru șoferi, cât și pentru pietoni.
🔎 În județul Botoșani, toate centrele pentru vârstnici, persoane cu dizabilități și copii cu nevoi speciale vor fi verificate de o comisie mixtă, formată din reprezentanți ai mai multor instituții. Prefecta Raluca Curelariu a semnat recent ordinul prin care sunt dispuse aceste controale, pentru a verifica respectarea regulilor și condițiile în care sunt îngrijiți beneficiarii. Verificările vor urmări și dacă au fost puse în practică măsurile dispuse în urma controalelor similare de anul trecut.