26/10/2026
🚗 „Astăzi trebuia să circulăm pe A0 Nord, între Afumați și Cernica. Planul era făcut, lucrările erau pe ultimii câțiva metri, iar deschiderea circulației era pregătită.”, spune Horațiu Cosma, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
🚧 „Dar Grindeanu și Pistol au spus NU. Au decis să mai tragă de timp câteva zile. Au decis că orgoliile lor politice sunt mai importante decât timpul pierdut în trafic, decât nervii și decât siguranța zecilor de mii de oameni care așteaptă să poată circula pe o autostradă modernă în jurul Bucureștiului.
🚧 Constructorii mai aveau câteva sute de metri de parapete de instalat pe corpul autostrăzii. Muncă de 2-3 zile. Pistol, la ordinul lui Grindeanu, le-a ordonat să o lase mai moale.
De ce? Pentru că pot. Pentru că, în mintea lor, plăcerea bolnavă de a spune unui adversar politic ”nu ai avut dreptate” e mult mai importantă decât binele public pentru români. Aceiași români care le plătesc jet-urile private spre locații exotice.
Nu e prima dată când asistăm la asemenea mizerii. Am mai văzut filmul acesta, tot cu PSD în rolul principal, pe vremea când Grindeanu era premierul ”OUG 13”.
Autostrada Sebeș - Turda a fost finalizată și ținută închisă cu lunile. Atunci, celebra explicație era că „aluneci ca în baie”. Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj - Deva a fost reziliat la 99%, pe motiv că lucrarea ar fi fost un dezastru. Se circulă pe acolo de 7 ani fără probleme.
Cu PSD la guvernare, vedem același dispreț față de binele cetățenilor. Nici nu mai încearcă să îl mascheze. Aceeași aroganță. Aceeași mentalitate de stăpâni pe moșie, pentru care infrastructura României este o jucărie politică. Românii sunt tratați ca niște prizonieri ai capriciilor partidului-stat, umiliți și ignorați fără milă.
Dar va veni și vremea răspunderii. Pentru fiecare sfidare, pentru fiecare decizie absurdă și pentru fiecare dată când interesul public a fost sacrificat pe altarul orgoliilor politice.
Până atunci, să nu uităm cine și cm conduce România.”