28/09/2026
În perioada 21-23 septembrie 2026, Casa Corpului Didactic „George Tofan” Suceava a desfășurat consfătuirea anuală, organizată pe zone metodice, dedicată directorilor instuțiilor de învățământ și responsabililor comisiilor pentru formare și dezvoltare în cariera didactică (CFDCD) din școli. Consfătuirile au avut loc la Marginea (pentru zonele Rădăuți, Solca și Siret), Fălticeni, Suceava și Câmpulung Moldovenesc (pentru zonele Humor, Câmpulung, Dornelor), cu sprijinul Filialelor Casei Corpului Didactic și primăriilor.
Pe agenda consfătuirilor s-au aflat aspecte importante, precum:
- Retrospectiva anului școlar 2025-2026 cu datele statistice și evidențele activității desfășurate de către CCD Suceava, aprecieri sintetice, cu referire la implicarea cadrelor didactice din județ în activități de formare continuă, știintifice, metodice și culturale, cu impact asupra dezvoltării personale și profesionale.
- Elementele de noutate pentru anul școlar 2026-2027: Prima de Carieră Didactică, oportunități de formare și condiționări (temporale, financiare); pachete de formare recomandate și oferite de către CCD Suceava, în beneficiul tuturor categoriilor de personal didactic și didactic auxiliar; rolul Filialelor Casei Corpului Didactic „George Tofan” Suceava în promovare, spijin și colaborare cu instituția specializată în formare continuă.
- Perspective în formarea profesională - oferta de formare anuală, cu procedura de înscriere și acces, aspecte relevante, care înlesnesc participarea personalului didactic la toate tipurile de activități organizate, în funcție de nevoile individuale și modalitățile de populartizare a activităților CCD în toate unitățile de învățământ.
- Clarificarea unor aspecte prin întrebări din partea participanților și răspunsuri oferite de către profesorii metodiști cu privire la sistemul de acumulare a creditelor ECTS pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, și la îndeplinirea condiției de formare în cariera didactică, în lumina legislației în vigoare.
Director CCD „George Tofan” Suceava,
Prof. Traian-Alin Pușcă